ICCJ. Decizia nr. 1184/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1184/2015
Dosar nr. 16976/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 29 aprilie 2013, reclamanta S.L.M., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin primar şi primarul Municipiului Bucureşti a solicitat anularea Deciziei nr. 6420 din 26 martie 2013, emisă primarul Municipiul Bucureşti, trimiterea notificării cu privire la restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, autorităţii competente şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubirilor prin echivalent, cu plata daunelor morale şi materiale generate de lipsirea de folosinţă a bunului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 199 din 13 februarie 2014 a respins acţiunea formulată de reclamanta S.L.M. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general şi primarul general al Municipiului Bucureşti.
Învestit cu cererea de completare a dispozitivului sentinţei mai sus menţionate, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 628 din 14 decembrie 2014 a respins cererea de completare.
Prin Decizia civilă nr. 449/A din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanta S.L.M., împotriva sentinţei civile nr. 628 din 14 decembrie 2014 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.L.M., menţionată iniţial în mod greşit ca recurentă S.M., invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a normelor reprezentate de dispoziţiile art. 480 alin. (30 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul în care cererea de apel a fost judecată fără să fie administrate probe.
Prin rezoluţia din 04 martie 2015, completul C.F. 10 căruia i-a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare cauza a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat părţilor la data de 16 martie 2015 conform dovezilor aflate la filele 34, 35 şi 36 ale dosarului.
La data de 23 martie 2015, cu respectarea termenul ui legal prevăzut de dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicat, S.L.M. a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului arătând că recursul exercitat este declarat de către aceasta, iar nu de către S.M., aşa cum din eroare a menţionat în cererea de sesizare a instanţei supreme. De asemenea, a mai arătat că recursul este admisibil, motivat de faptul că, fiind incidente dispoziţiile de drept comun referitoare la acţiunea în revendicare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012. Intimaţii Municipiul Bucureşti prin primar şi primarul Municipiului Bucureşti nedepunând punct de vedere la raport.
Constatând îndeplinite condiţiile art. 495 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanţa a stabilit termen pentru soluţionarea în complet de filtru a cauzei la data de 06 mai 2015, când, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibili taţii căii de atac, asupra căreia a rămas în pronunţare în temeiul dispoziţiilor art. 248 din Legea nr. 134/2011 privind C. proc. civ.
În drept, Legea. nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, se prevede unnătoarele "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel ", Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, de competenţa curţii de apel.
De asemenea, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre In cauză până la data de 25 noiembrie 2010.
Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 15 mai 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.
În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească deprimă instanţa este definitivă, de la data intrării in vigoare a C. proc. pen., aceasta va fi supusă numai apelului ia instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. i se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs precum şi cele neataeate cu recurs.
În temeiul art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura caie de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă ca Decizia nr. 449 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Susţinerile recurentei referitoare la admisibilitatea prezentei căi de atac motivat de faptul că temeiul de drept al acţiunii este cel reglementat de dispoziţiile art. 480 C. civ. care vizează acţiunea în revendicare de drept comun nu pot fi primite din următoarele considerente:
Într-adevăr, din cuprinsul cererii de chemare în judecată aflată la fila 4 a Dosarului Tribunalului Bucureşti nr. 16976/3/2013, reiese că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea atât pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cât şi pe cele ale art. 480-482 C. civ. care reglementează acţiunea în revendicare de drept comun. Unul dintre principiile de drept prevăd că Specialia generalihus derogant, exprimând astfel regula potrivit căreia dispoziţiile speciale derogă de la cele generale, în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile sa deroge de la cele dintâi. Rezultă deci, că ori de câte există o dispoziţie specială, aceasta se va aplica cu prioritate.
Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevăd ca "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natura sau în echivalent, când restituirea in natura nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
Prin cererea de sesizare a instanţei, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 6240 din 26 martie 2013 emisă de primarului Municipiului Bucureşti prin care i-a fost respinsă, ca tardivă, notificarea având ca obiect retrocedarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, imobil preluat în mod abuziv de Stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Reiese decis că incidente cauzei sunt dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum corect au reţinut şi instanţele anterioare, iar nu cele care reglementează acţiunea în revendicare de drept comun, invariabil de celelalte temeiurile de drept indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
În acest context, dat fiind incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001, indicate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care au caracterul special şi care se aplică cu prioritate în raport de cele ale art. 480-482 C. civ., partea nu are posibilitatea ca în beneficiul său şi cu aplicarea greşită a legii, să invoce dispoziţiile de drept comun care, în opinia recurentei, ar conferi acesteia dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de curtea de apel.
Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale amintite se apreciază că recursul este inadmisibil, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti fiind una definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Faţă de cele arătate, critîcile deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menţionate, Înalta Curte urmând a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.L.M. împotriva Deciziei civile nr. 449/A din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.L.M., cu domiciliul în Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucurelti ambii cu sediul în Bucureşti, sector 6, împotriva Deciziei civile nr. 449/A din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor potrivit art 421 din acelaşi act normativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1188/2015. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
