ICCJ. Decizia nr. 1202/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1202/2015
Dosar nr. 27446/245/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 07 mai 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei laşi sub nr. 27446/245/2013, la data de 28 august 2013, reclamanta N.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.F.C., solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate de părţi la data de 29 decembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de Paşnicii, exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorului N.Ş.I. la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare,
Pârâtul a depus la dosar la data de 20 mai 2014 note de şedinţă, arătând că este de acord cu admiterea acţiunii, cu precizarea că doreşte a se pronunţa divorţul prin acordul părţilor, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului la mamă şi obligarea sa ia plata pensiei de întreţinere, stabilită la nivelul venitului minim pe economie, întrucât nu realizează venituri, precum şi stabilirea unui program în cadrul căruia să fie realizate legăturile personale eu minorul. De asemenea a depus ia dosar procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R.
Prin sentinţa civilă nr. 9818 din 15 iulie 2014, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În motivarea hotărârii de declinare, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarele;
Potrivit înscrisurilor ataşate la dosar şi a susţinerilor părţilor, în prezent reclamanta are reşedinţa în Italia, iar pârâtul are reşedinţa în Germania, nerezultând faptul ca vreuna dintre părţi mai locuieşte în circumscripţia teritorială a judecătoriei Iaşi.
Cum nici una dintre părţi nu mai are locuinţa efectivă în circumscripţia Judecătoriei Iaşi, şi nici în ţară, devin incidente dispoziţiile art. 9.14 alin. (2) C. proc. civ. şi, reţinând faptul că nu s-a invocat şi nici dovedit un acord expres ai părţilor privind alegerea de competenţă, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei iaşi, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 884 din 30 ianuarie 2015, Judecătoria sector 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, pe care a invocat-o din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei laşi şi, constatând ivit un conflict de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că părţile nu au domiciliul comun în Bucureşti, sectorul 5, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta locuia în Italia, iar pârâtul în Germania.
Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei sectorului 5.
Prin urmare, competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti este, în acest caz, subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există nici un fel de convenţie între părţi pentru a alege o altă judecătorie din România. în cauză, însă, prin procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., pârâtul a mandatat pe avocatul C.G.V., printre altele, „să îl reprezinte cu puteri depline în faţa Judecătoriei Iaşi în procesul civil ce face obiectul, Dosarului nr. 27446/245/2013 aflat pe rolul pe rolul Judecătoriei Iaşi".
S-a apreciat că, pe de o parte, menţiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o alegere a locului judecăţii formulată de către pârât. Astfel, voinţa mandantului este evidentă cu privire la locul judecăţii, şi anume Judecătoria Iaşi. Pe de altă parte, voinţa reclamantei de a se judeca la Judecătoria laşi a devenit evidentă odată cu introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Iaşi.
Prin urmare, s-a reţinut că manifestările de voinţă ale părţilor, în sensul alegerii de comun acord a instanţei competente sunt evidente, chiar daca la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei laşi drept instanţă competentă teritorial".
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată in haza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reţine armatoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta N.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.F.C., solicitând sa se dispună desfacerea căsătoriei încheiate de părţi la data de 29 decembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de P., exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorului N.Ş.l. la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta locuieşte, în prezent, în Italia, iar pârâtul în Germania, ambii fiind cetăţeni români.
Prin procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., pârâtul a mandatat pe avocatul C.G.V. „să îl reprezinte cu puteri depline în ţâţa Judecătoriei Iaşi în procesul civil ce face obiectul Dosarului nr. 27446/245/2013 aflat pe rolul pe Judecătoriei laşi".
Potrivit art. 914 alin. (2) din C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei sectorului 5.
Manifestarea de voinţă a părţilor în sensul alegerii de comun acord a instanţei competente să soluţioneze divorţul decurge din introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Iaşi de către reclamantă, coroborată cu menţiunea din procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., care reprezintă o alegere a locului judecăţii formulată de către pârât, aceste acte juridice echivalând cu acordul expres al părţilor pentru alegerea unei instanţe.
Competenţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti este în acest caz subsidiară, devenind aplicabilă în cazul în care între părţi nu există nici un fel de convenţie referitoare la alegerea unei instanţe din România.
Cum, în cauză, părţile şi-au manifestat acordul de voinţă pentru alegerea instanţei competente să judece divorţul, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1191/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1218/2015. Civil → |
|---|
