ICCJ. Decizia nr. 1223/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1223/2015
Dosar nr. 7372/3/2014
Şedinţa publică de la 12 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 04 martie 2014 sub nr. 7372/3/2014 şi precizată ulterior, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 7343/299/2013 al Judecătoriei sectorului 1 revizuenţii K.A., P.R.C. şi D.T. în contradictoriu cu intimatul B.M. au solicitat: revizuirea sentinţei civile nr. 1002 din 06 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 14792/3/2007 raportat la prevederile art. 322 alin. (4) C. proc. civ.
În motivarea cererii au arătat că solicită revizuirea ca urmare a revizuirii sentinţei civil nr. 7617 din 13 octombrie 1992 pronunţată în Dosar nr. 8022/1992 al Judecătoriei sectorului 1.
Au mai precizat că înscrisurile în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire sunt procesul - verbal de punere în posesie din 25 noiembrie 1992 şi schiţa anexă şi declaraţiile mincinoase ale celor doi martori, înscrisuri asupra cărora parchetul s-a pronunţat în sensul că sunt false.
Astfel, prin sentinţa a cărei revizuire se solicită s-a respins contestaţia revizuenţilor cu motivarea că în prezent, parcela nr. X este proprietatea autoarei intimatului, moştenitoarea lui P.G. care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune conform sentința civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare de care s-a folosit autorul intimatului, P.G. în susţinerea cererii de chemare în judecată, în urma soluţionării căreia i s-a constatat intervenită uzucapiunea, revizuenţii au precizat că prin Rezoluţia din 31 mai 2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a reţinut săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În drept cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 322 alin. (4), art. 327 Cpc.
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 25 martie 2014 prin care a invocat:excepţia lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a revizuentei D.T. precum și excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.
În motivare a arătat că revizuenţii invocă un singur motiv de revizuire a sentinţei “ca urmare a revizuirii sentinţei civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992” . O astfel de revizuire nu exista, ci doar o cerere de revizuire formulată chiar de către revizuentele actuale, în dosarul din care a fost disjuns prezentul dosar. Consideră că existenţa unei hotărâri favorabile de revizuire, este necesară şi prealabilă promovării unei revizuiri în baza ei şi, prin urmare, până atunci, revizuirea astfel formulată este inadmisibilă.
Pe de altă parte, acţiunea revizuentelor a fost respinsă pentru că acestea nu au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în baza Legii nr. 10/2001, deci respingerea acţiunii nu s-a întemeiat preexistenţa titlului său de proprietate şi ar fi fost respinsă chiar dacă acesta nu ar fi existat.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1194 din 25 septembrie 2014 a respins cererea de revizuire, formulată de către revizuenţii K.A., P.R. şi D.T., în contradictoriu cu intimatul B.M. ca inadmisibilă.
În considerente s-a reținut că potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Prin urmare, acest motiv de revizuire presupune existenţa unui înscris declarat fals care să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii ce se atacă.
Prin sentinţa a cărei revizuire se solicită instanţa a respins contestaţia formulată de revizuentele K.A. şi P.C.R. ca neîntemeiată.
În motivare s-a reţinut că o parte din terenul pentru care se solicită restituirea în natură, respectiv parcela nr. X a fost înstrăinată de autorul revizuentelor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1938. S-a mai reţinut că întrucât această parte din teren a fost înstrăinată înainte de naţionalizare, cererea revizuentelor este neîntemeiată.
Instanţa a mai învederat că în prezent, parcela nr. 46 este proprietatea autoarei intimatului, moştenitoarea lui P.G. care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune conform sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992.
Această soluţie a fost menţinută de instanţa de recurs care în Decizia nr. 5665 din 01 iulie 2011 a arătat că împrejurarea că în prezent parcela nr. X este în posesia autoarei intimatului, moştenitoare a lui P.G., care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune constatată prin sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992 şi că această hotărâre nu le este opozabilă celor două revizuente, nu are relevanţă întrucât la data preluării de către stat a terenului, acesta nu se mai afla în patrimoniul autorilor lor.
Concluzia care se desprinde este că înscrisurile la care au făcut referire revizuentele în cererea lor, înscrisuri vizând dreptul de proprietate dobândit ca urmare a constatării uzucapiunii prin sentința civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992, nu au fost determinante pentru pronunţarea hotărârii ce se atacă. Astfel, prin sentinţa atacată cu revizuire contestaţia revizuentelor a fost respinsă, cu privire la parcela 46, pentru că dreptul de proprietate a fost înstrăinat de către autorul lor în anul 1933, motiv pentru care la data naţionalizării nu se mai regăsea în patrimoniul lor deci, nu pentru că a s-a constatat intervenită uzucapiunea în favoarea autorului intimatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel revizuentele K.A., P.R.C. şi D.T.
În motivele de apel se arată instanţa se poate pronunţă asupra cererii deduse judecăţii şi se consideră legal investită numai după achitarea taxei de timbru potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru, aplicabil în cauză, potrivit căruia cererea de revizuire se timbrează cu taxa judiciară de timbru în cuantum 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.
Instanţa de revizuire nu a citat părţile cu menţiunea depunerii taxei de timbru şi nici nu a pus în vedere revizuentelor să depună taxa de timbru şi timbrul judiciar, ceea ce face ca hotărârea să fie nelegală.
Instanţa de apel în sentinţa pronunţată nu motivează cum a soluţionat cererea de suspendare formulată de revizuente. Pentru termenul din data de 30 aprilie 2014 au formulat cerere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea Dosarului nr. 7343/299/2013 având strânsa legătură şi de soluţionarea căruia depinde soluţionarea prezentului dosar.
În considerentele sentinţei instanţa de apel face referire la „tribunalul acordă cuvântul şi asupra cererii de suspendare formulată de revizuienţi în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.", dar nu motivează cum a soluţionat aceasta cerere.
În dispozitivul sentinţei apelate, instanţa de apel "respinge cererea de revizuire” fără a se menţiona cum s-a soluţionat cererea de suspendare a cauzei, ceea ce face ca sentinţa apelata sa fie nelegală deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate - minus petita.
S-a susţinut că soluţionarea cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 1002 din 06 iulie 2009 pronunţate în Dosarul nr. 14792/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce are ca obiect Legea nr. 10/2001 contestaţie - notificare nr. 804/2001, se poate face după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 7343/299/2013 al cărui obiect l-au arătat în prezentarea situaţiei de fapt.
Motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă dacă hotărârea s-a dat în baza unui înscris declarat fals în urma judecăţii.
Prin cererea de suspendarea cauzei s-a arătat că soluţionarea cererii de revizuire depinde daca se va obţine în instanţa anularea înscrisurilor declarate false de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului l şi constatarea caracterului mincinos al declaraţiilor martorilor.
Astfel ca instanţa de apel nu se putea pronunţa asupra cererii de revizuire decât după anularea înscrisurilor false şi a declaraţiilor mincinoase ce au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992, pronunţată în Dosarul nr. 8022/1992 al Judecătoriei sector 1.
Obţinerea în mod fraudulos, prin falsificarea de înscrisuri şi declaraţiile mincinoase date de martorii propuşi, a unui drept de proprietate ce nu i se cuvenea, în detrimentul adevăraţilor proprietari - K.A. şi P.R.C., a avut o influenta nefastă asupra hotărârilor pe care instanţele le-au pronunţat ulterior.
În sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut o situaţie eronată, faţă de actele dosarului, aceasta motivând admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire în sensul că „parcela nr. X a fost înstrăinata de autorul revizuentelor” fără a ţine cont de faptul că la dosar sunt acte din care rezultă că P.G. în mod fraudulos şi nelegal a obţinut un drept de proprietate asupra parcelei 46 prin acte false şi declaraţiile mincinoase ale martorilor.
S-a mai arătat că P.G. nu avea cum să uzucapeze terenul, cu o adresă ce nu exista, teren ce de fapt se afla în sector 1 şi face parte din parcela nr. 46 ce aparţine autoarelor revizuentelor K.A. şi P.R.C.
S-a susţinut că sentinţa este nelegală şi sub aspectul dezbaterilor ce privesc cererea de revizuire care sunt, potrivit dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiata, deoarece aşa cum am arătat motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 4 „înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii” astfel încât instanţa de fond s-a pronunţat asupra fondului cauzei fără a avea în vedere faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire.
S-a arătat că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond „înscrisurile la care au făcut revizuire revizuentele (...) nu a fost determinante pentru pronunţarea hotărârii ce se atacă”, deoarece nu se analizează „determinarea” înscrisurilor, ci faptul că P.G. a obţinut prin acte false, prin săvârşirea de infracţiuni, martori mincinoşi un drept de proprietate ce nu îi aparţinea asupra terenului în suprafaţa de 504 mp situat în, sector 1, teren ce aparţine autorilor revizuentelor K.A. şi P.R.C.
Prin Decizia civilă nr. 28/A din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentele K.A., P.R.C. şi D.T. reţinând că prima critică, referitoare la taxa de timbru nu este fondată, întrucât revizuirea a fost îndreptată împotriva unei sentinţe al cărui obiect l-a constituit o contestaţie întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
În consecinţă, s-a apreciat că şi calea extraordinară de atac a revizuirii este scutită de plata taxei de timbru.
S-a apreciat, totodată, că nici critica referitoare la nepronunţarea asupra cererii de suspendare întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. proc. civ. nu este fondată.
La termenul din 25 septembrie 2014, Tribunalul a acordat cuvântul părţilor asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire şi asupra cererii de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., formulată la acelaşi termen.
Având în vedere dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora la judecata cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, tribunalul, deşi nu a menţionat în considerentele sentinţei, a soluţionat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, situaţie în care cererea de suspendare a rămas fără obiect prin admiterea excepţiei, nepronunţarea fiind determinată de ordinea şi ierarhia soluţionării cererilor formulate de părţi.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita dezlegare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, curtea de apel a apreciat soluţia pronunţată de prima instanţă ca legală şi temeinică în raport cu art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Raportat la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca lipsită de relevanţă în soluţionarea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 rezoluţia din 31 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, prin care s-a reţinut că P.G. şi B.G. au săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale în ceea ce priveşte întocmirea procesului verbal de punere în posesie din data de 25 noiembrie 1992 şi a schiţei anexe, acestea fiind declarate false, uzul de fals reţinut în sarcina lui B.M., precum şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată realizat de P.G., a actului de vânzare - cumpărare încheiat între O.M.F., R.F. şi H.F.L., pe de o parte, şi P.G. pe de altă parte.
S-a considerat că sentinţa civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992, având ca obiect uzucapiunea judecată între P.G. şi Primăria sectorului 1 Bucureşti nu a fost şi nu este determinantă în pronunţarea soluţiei din sentinţa civilă nr. 1002 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Astfel, respingerea contestaţiei întemeiate pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 s-a întemeiat pe faptul că reclamantele revizuente nu au dovedit că autorul lor a deţinut în proprietate imobilul notificat, la data preluării de către stat, acesta neaflându-se în patrimoniul autorului lor.
În consecinţă, s-a apreciat că hotărârea atacată cu revizuire nu s-a bazat pe sentinţa civilă nr. 7617/1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, aceasta nefiind considerată determinantă pentru soluţia pronunţată şi neinfluenţând în vreun fel analiza calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantelor.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs revizuentele D.T., K.A. şi P.R.C., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, revizuentele au invocat încălcarea dreptului la apărare, prin greşita respingere a cererii de amânare a cauzei în vederea luării la cunoştinţă a apărărilor formulate de intimat prin întâmpinarea ce nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 326 alin. (2) C. proc. civ., situaţie consemnată în încheierea de şedinţă de la data de 12 ianuarie 2015.
S-a invocat în cadrul aceluiaşi motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este definit de art. 21 din Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a vizat nepronunţarea cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, respectiv cel de-al doilea motiv de apel.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., revizuentele recurente au susţinut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel limitându-se la însuşirea opiniei judecătorilor primei instanţe, fără a-şi formula propria convingere.
S-a precizat că instanţa de apel, pentru a se pronunţa asupra revizuirii sentinţei civile nr. 1002 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, având ca temei dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuia să aibă în vedere înscrisurile declarate false, ceea ce nu s-a întâmplat.
Intimatul B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând criticile formulate de recurentele revizuente raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând încălcarea dreptului revizuentelor la apărare şi la un proces echitabil nu poate fi primită.
Aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de la termenul din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia tardivităţii formulării întâmpinării, excepţie invocată la acelaşi termen de apărătorul revizuentelor, constatând că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea termenului procedural de 5 zile libere.
Apelantelor le-a fost comunicată întâmpinarea intimatului, prin care nu s-au formulat excepţii sau cereri noi, astfel că nu se impunea amânarea cauzei, cu atât mai mult cu cât revizuentele apelante nu au formulat o asemenea solicitare.
Jurisprudenţa C.E.D.O. invocată în susţinerea acestui motiv de recurs pentru a justifica încălcarea dreptului la un proces echitabil (cauza Steck - Risch ş.a. contra Lichtenstein) nu este relevantă, situaţia revizuentelor nefiind similară celei din cauza menţionată, întrucât acestea au luat cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs referitor la nepronunţarea instanţei cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată în faţa tribunalului nu este fondat.
Prima instanţă a procedat corect soluţionând cu prioritate excepţia de procedură, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii conform art. 137 C. proc. civ., aspect ce a făcut inutilă soluţionarea altor cereri, inclusiv a cererii de suspendare a judecăţii cauzei.
Confirmând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, în sensul că s-a procedat corect la soluţionarea incidentelor procedurale în ordinea impusă de lege.
S-au respectat, astfel, dispoziţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi faptele pe care se întemeiază.
Recursul revizuentelor s-a axat, în principal, pe suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 7343/299/2013 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cât şi a dosarului iniţial înregistrat sub nr. 31057/299/2012, trimis spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Dosarul nr. 7343/299/2013 a fost deja soluţionat irevocabil de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 16 aprilie 2015.
Prin urmare, recursul revizuentelor apare, în acest context, ca fiind lipsit de interes.
Cererea de suspendare raportat la Dosarul nr. 31057/299/2012 a fost formulată direct în recurs, în motivarea acestei căi de atac, fără a fi susţinută de apărătorul revizuentelor recurente în şedinţa de la 12 mai 2015, când s-au pus şi concluzii asupra recursului.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la nemotivarea deciziei recurate nu poate fi primit.
Instanţa de apel a indicat cu claritate şi în detaliu considerentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de apel a arătat motivele pe care a îndepărtat susţinerile apelantelor.
Astfel, prin sentinţa definitivă şi irevocabilă a cărei revizuire s-a solicitat, s-a constatat că reclamantele P.R.C. şi K.A. nu au calitate de persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001, întrucât autorul lor a înstrăinat parcela în anul 1938. Prin Decizia de recurs nr. 5665/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că imobilul solicitat nu se mai afla în patrimoniul autorilor reclamantelor la data preluării acestuia de către stat.
Aceste constatări, în sensul lipsei calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 nu pot fi influenţate de soluţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pronunţată prin sentinţa nr. 7617 din 13 octombrie 1992 prin care s-a admis acţiunea autorului intimatei, P.G. şi s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 564 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1, prin uzucapiunea de lungă durată, în conformitate cu art. 1847 C. civ.
Înscrisurile falsificate la care revizuentele au făcut referire, respectiv procesul verbal de punere în posesie şi schiţa anexă din anul 1992, precum şi actul de vânzare - cumpărare încheiat de P.G. nu au constituit motive de respingere a contestaţiei acestora întemeiate pe art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, s-a reţinut corect că soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 7617/1992 a Judecătoriei sectorului 1 nu a fost determinantă în pronunţarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat şi nu a influenţat în vreun fel analiza calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite, câtă vreme terenul ce constituie parcela pe str. B. a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la alte persoane decât autorul acestora (al reclamantelor).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul revizuentelor este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele K.A., P.R.C. şi D.T. împotriva Deciziei nr. 28/A din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1228/2015. Civil → |
|---|
