ICCJ. Decizia nr. 1227/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1227/2015
Dosar ar. 4631/2/2014
Şedinţa publică din 12 mai 2015
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
La data de 15 iulie 2014 au formulat cereri de revizuire, revizuenţii G.S. şi T. (fostă l.) V., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, solicitând anularea Deciziei civile nr. 1083 din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 2251/3/2012.
Revizuenţii au invocat că hotărârea menţionată este contradictorie cu sentinţa civila nr. 24 din 10 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a XII-a civilă, şi cu sentinţa civilă nr. 1586 din 29 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că deşi M.N.A. a obţinut măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, conform legilor speciale, totuşi a formulat o acţiune în revendicare pe calea dreptului comun unde a obţinut şi retrocedarea în natură a imobilului. Hotărârea obţinută în litigiul privind revendicarea, ca urmare a exercitării retractului litigios, urmăreşte acelaşi lucru ca şi în litigiul privind acordarea măsurilor reparatorii. Practic, se ajunge la o încălcare a puterii de lucru judecat, deoarece fostul proprietar a încercat obţinerea retrocedării imobilului, în natură, pe căi procesuale diferite, dobândind, astfel, două măsuri de reparaţie pentru acelaşi bun imobil, preluat de regimul comunist
Este adevărat că revizuenţii au invocat în drept şi alte două motive de revizuire, respectiv cele întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., însă pentru aceste motive este competentă material să judece litigiul Curtea de Apel Bucureşti,
Dealtfel, prin Decizia civilă nr. 251 din 23 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de revizuire barată pe art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cererea întemeiata pe art. 322 pct, 7 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte este competentă să soluţioneze cererea revizuenţilor în limitele stabilite de lege.
Cererile de revizuire sunt nefondate.
Examinând susţinerile revizuentului, Înalta Curte reţine, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, că hotărârile invocate, deşi sunt irevocabile şi vizează fondul cauzei, nu sunt potrivnice.
Potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac a revizuirii, pentru contrarietate de hotărâri trebuie întrunite cumulativ mai multe condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, hotărârile să fie pronunţate de instanţe care fac parte din sistemul judiciar; hotărârile judecătoreşti să fie potrivnice; existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
În doctrină şi jurisprudenţă s-a apreciat că această ultimă condiţie este fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 08 iunie 2006, reclamantul M.N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi l.V., să se constate că imobilul situat în Bucureşti, sector 1 a trecut în mod abuziv în proprietatea statului şi pe cale de consecinţă, nevalabilitatea titlului stolului cu privire la acest imobil, precum şi să fie obligată pârâta, persoană fizică, să îi lase în deplină proprietate şi liniştita posesie apartamentul din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, apartament pe care îl deţine în baza contractului de vânzare cumpărare din 03 octombrie 1997.
După mai multe cicluri procesuale se pronunţă sentinţa civilă nr. 20638 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 18801/299/2006*, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.N.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general, I.V., G.S., ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect; a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 175/A din 12 februarie 2914, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea de exercitare a retracta lui litigios, ca neîntemeiată şi a respins apelul formulat de apelantul-reclamant, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 1083/R din 17 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis recursul formulat de recurentul reclamant M.N.A., împotriva Deciziei civile nr. 175A din 12 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 2251/3/2012*, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi G.S., l.V. şi Municipiul Bucureşti prin primarul general şi a modificat în tot decizia recurata.
A admis apelul formulat de reclamantul M.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 20638 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
A constatat exercitat şi intervenit retractul litigios opus de reclamant în contra pârâtului G.S., ca urmare a vânzării către acesta de către pârâta l.V. a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 16 ianuarie 2008.
A constatat că reclamantul a consemnat suma de 100.224,50 lei, reprezentând preţul de vânzare, spezele contractului şi dobânda, în contul B.E.J.A. D. şi D. şi a dispus eliberarea sumei astfel consemnate căîre pârâtul G.S.
A obligat pe pârâtul G.S. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului imobilul situat în Bucureşti, sector 1 şi, a trimis spre rejudecare cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul G.S., respingând cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de j udecată.
Această din urmă decizie a fost atacată de către revizuenţi susţinând că este contradictorie cu sentinţa civila nr. 24 din 10 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă şi cu sentinţa civilă nr. 1586 din 29 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Analizând cele două hotărâri ale tribunalului, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 1586 din 29 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins contestaţia formulată de eontestatorul M.N.A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti. Prin această hotărâre s~a menţinut Dispoziţia din 20 iulie 2007 emisă de Municipiul Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care con testatorului i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 10 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a X-a civilă, s-a respins contestaţia formulată de eontestatorul M.N.A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti. Prin această hotărâre s-a menţinut Dispoziţia din 20 iulie 2006 emisă de Municipiul Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care contestatorului i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin hotărârile pronunţate de Tribunalul Bucureşti, au fost menţinute de instanţă măsurile reparatorii obţinute de M.N.A. pentru imobilul situat în sector 1 Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Or, obiectul procesului la capătul căruia s-a pronunţat decizia atacată cu revizuire constă într-o acţiune în revendicare imobiliară,pe calea dreptului comun, obiect diferit de cel al unei contestaţii formulate în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, în litigiile menţionate, nici părţile nu sunt aceleaşi, întrucât în litigiile privind Legea nr. 10/2001, M.N.A. s-a judecat cu Municipiul Bucureşti, iar în acţiunea în revendicare s-a judecat nu numai cu Municipiul Bucureşti, dar şi cu T.V. (fostă l.) şi G.S.
Aşadar, în speţa nu este îndeplinita condiţia esenţială pentru formularea unei cereri de revizuire, respectiv existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, de vreme ce litigiile menţionate, la capătul cărora s-au pronunţat hotărâri pretins contradictorii, au obiecte şi părţi diferite.
În ceea ce priveşte condiţiile privind exercitarea retractului litigios, acestea nu pot face obiectul analizei instanţei într-o cerere de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile fiind limitate la îndeplinirea cerinţelor legale pentru formularea caii de atac, întemeiate, în speţă, pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. urmează să respingă cererea de revizuire, ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de revizuenţii G.S. şi T. (fostă l.) V. împotriva Deciziei nr. 1083/R din 17 iunie 2014 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1113/2015. Civil. Expropriere. Anulare act,... | ICCJ. Decizia nr. 1135/2015. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
