ICCJ. Decizia nr. 1113/2015. Civil. Expropriere. Anulare act, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1113/2015
Dosar nr. 21563/3/2006*
Şedinţa publică din 24 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din data de 14 iunie 2006 înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 21563/3/2006, reclamanta SC B.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să stabilească cuantumul despăgubirii pentru exproprierea terenului intravilan situat în Bucureşti, şos. Bucureşti - Ploieşti, sector 1, în suprafaţă de 192,22 mp, aflat în proprietatea reclamantei şi situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „fluidizarea traficului pe D.N. 1 între km 7 + 535 - 11 + 938”. În subsidiar, pentru cazul în care despăgubirea stabilită de instanţă va fi superioară celei acordată prin Hotărârea nr. 11 de stabilire a despăgubirii din data de 09 mai 2006 se solicită şi desfiinţarea acestei din urmă hotărâri.
Într-un prim ciclu procesual , prin sentinţa civilă nr. 1502 din 04 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 21563/3/2006, s-a admis cererea reclamantei şi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul ce a făcut obiectul hotărârii nr. 11/09 mai 2006 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Consiliul Local sector 1 Bucureşti, ca fiind de 160.997,153 lei.
În esenţă, instanţa a reţinut că din expertiza efectuată a rezultat o valoare a terenului de aproximativ 234,40 euro/mp, care este superioară valorii pe metru pătrat reţinută prin Hotărârea nr. 11/2006. Instanţa a argumentat opţiunea pentru unul dintre punctele de vedere avute de experţii care au intrat în comisia de alcătuire a expertizei.
Prin Decizia civilă nr. 197/A din 11 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost admise apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtul Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA, a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 1502/2007 în sensul că a fost modificată Hotărârea nr. 11/2006 stabilindu-se cuantumul despăgubirilor ca fiind de 60.323 euro, în echivalent lei la data plăţii, a cursului B.N.R.
Instanţa de apel a efectuat o nouă expertiză şi a reţinut că valoarea despăgubirilor trebuie calculată prin raportare la un preţ unitar de 309 euro/mp, în acest fel respectându-se dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel nu a reţinut susţinerile apelantului pârât Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA privitoare la decăderea reclamantei din dreptul de a solicita majorarea despăgubirii acordate în temeiul Legii nr. 198/2004.
Prin Decizia civilă nr. 652 din 12 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că instanţa de apel, aplicând dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru utilitate publică, la care fac trimitere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, putea doar să stabilească cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul intravilan expropriat situat în Bucureşti, şos. Bucureşti - Ploieşti, sector 1, în suprafaţă de 195,22 mp, proprietatea reclamantei, şi nu să dispună modificarea hotărârii nr. 11/2006. Cu toate acestea, Înalta Curte a precizat că este lipsită de finalitate şi de relevanţă critica recurentului în sensul arătat anterior, din moment ce instanţa este abilitată de legiuitor să stabilească cuantumul despăgubirilor.
Instanţa supremă a mai observat că, deşi a pornit de la premisa corectă a modalităţii în care se stabileşte prejudiciul real suferit de proprietarul imobilului expropriat, în sensul că evaluarea se face în raport de preţuri de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii, finalizează judecata prin aprecierea greşită a puterii doveditoare a probelor administrate, în sensul arătat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, instanţa supremă a reţinut că membrii comisiei de experţi s-au raportat la comparabile care provin din perioade îndepărtate faţă de data efectuării raportului de expertiză, iar instanţa a dat eficienţă unor preţuri din contracte încheiate la nivelul anului 2010, cu aproximativ doi ani înainte de pronunţarea deciziei.
Osebit de aceasta, Înalta Curte a considerat că la preţul de tranzacţionare au fost adăugaţi indici de corecţie ce au dus la majorarea sumei, deşi piaţa imobiliară era practic blocată, iar temeiul normativ al indicilor nu fusese indicat de către experţi.
Pentru judecarea apelului, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 21563/3/2006*.
În rejudecare , dându-se curs celor stabilite cu putere obligatorie de către instanţa supremă s-a dispus suplimentarea probatoriului prin depunerea la dosar a unor acte privitoare la tranzacţii ale unor imobile similare situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială. În acest sens, s-au solicitat relaţii atât părţilor, cât şi instituţiilor abilitate să deţină, respectiv să comunice date privitoare la astfel de tranzacţii.
După depunerea la dosar a relaţiilor declarate anterior, s-a efectuat un raport de expertiză în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Experţii care au alcătuit comisia au avut două puncte de vedere cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat la data efectuării raportului de expertiză, şi anume 08 mai 2014. Într-o primă opinie, s-a reţinut o valoare de 330.661 lei/mp, echivalentul a 382 euro/mp. Într-o a doua opinie, aparţinând expertului S.F., s-a reţinut o valoare de 205 euro/mp echivalentul de 40.020 euro.
Întrucât din opiniile experţilor a rezultat că diferenţa dintre concluzii a fost determinată exclusiv de reţinerea unor indici de corecţie diferiţi ca urmare a evaluărilor relative la zona în care este situat terenul şi la coeficientul de utilizare a terenului, respectiv la procentul de ocupare al acestuia, Curtea a încuviinţat o obiecţiune la raport în urma căreia experţii urmau să îşi motiveze coeficientul negativ de 15% (reţinut de către experţii C.G. şi P.M.) respectiv de 27% reţinut de către expertul S.F. la a treia dintre comparabilele avute în vedere (a se vedea fila 195 prima corecţie din cadrul criteriului utilizare, indicatori urbanistici şi fila 196, prima corecţie din cadrul aceluiaşi criteriu).
Răspunzând la obiecţiuni, experţii C.G. şi P.M., explică corecţia negativă de 15%, prin diferenţa dintre posibilităţile de dezvoltare imobiliară reflectate de valoarea C.U.T. care este 2 în cazul terenului expropriat şi 2, 3 în cazul comparabilei nr. 3 care a generat diferenţa de opinii.
Experta S.F. a reţinut diferenţa posibilităţilor de dezvoltare imobiliară reflectat de valoarea CUT, la fel ca ceilalţi doi experţi, dar a ţinut cont de faptul că terenul se află parţial în zona V 5, de unde a rezultat că valoarea coeficientului de utilizare a terenului pentru terenul expropriat scade, fiind egală cu 0,93 x 2, adică cu 1,86. Din cele arătate, expertul a reţinut corecţia indicatorilor urbanistici prevăzuţi în P.U.Z. şi P.U.C., ca fiind de: (1,86 - 2,4) /2 = - 27%, alegându-se valoarea medie a C.U.T.-ului de 2,4. Trebuie precizat că indicatorii urbanisticii aferenţi subzonei V5 presupun lipsa unui culoar de protecţie faţă de infrastructură şi o zonă dezvoltată deja ca spaţii comerciale. În cazul comparabilei nr. 3 imobilul era situat într-o zonă dezvoltată cu clădiri de birouri, care are alţi indicatori urbanistici şi alt regim de înălţime.
Faţă de cele arătate anterior, Curtea a reţinut că despăgubirea calculată de către experta S.F. este rezultatul unui calcul mai amănunţit, deoarece are în vedere o caracteristică suplimentară a terenului expropriat.
Faptul că terenul expropriat se află parţial în zona V5, rezultă din hotărârea privind aprobarea planului urbanistic zonal, modificarea P.U.Z. - ansamblul Băneasa, sector 1 privitoare la terenul situat în zona de Nord a Municipiului Bucureşti între Aeroportul Băneasa şi Aleea P., sector 1 şi din extrasele din P.U.Z., aflate la filele 226-231.
Având în vedere toate cele arătate, Curtea a constatat că valoarea corectă a despăgubirilor este cea stabilită de expertul S.F., şi anume 177.449 lei, adică echivalentul a 40.020 euro calculat la 205 euro/mp.
Curtea a avut în vedere îndrumările date prin hotărârea Înaltei Curţi, conform cărora în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care fac trimitere la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 193/2004, instanţa poate doar să stabilească cuantumul despăgubirilor şi nu să dispună modificarea Hotărârii nr. 11/2006, astfel că a procedat în consecinţă. În acest sens, Curtea a stabili cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul intravilan expropriat situat în Bucureşti, şos. Bucureşti - Ploieşti, sector 1, în suprafaţă de 195,22 mp, la suma de 177.449 lei.
Curtea nu a reţinut un cuantum al despăgubirilor în moneda euro, deoarece raporturile juridice deduse judecăţii au loc între rezidenţi ai Statului Român, iar moneda naţională la acest moment este leul, neexistând nici un temei legal pentru ca despăgubirile să se stabilească într-o valută care ar induce riscurile unui curs volatil.
Deşi experţii au calculat valoarea imobilului expropriat, inclusiv prin raportare la data exproprierii acestuia (în condiţiile în care proprietarul expropriat a solicitat expres să se efectueze şi calculul pentru acel moment) Curtea nu a stabilit despăgubirile prin raportare la momentul exproprierii, deoarece dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în interpretarea explicită şi clară a Înaltei Curţi din decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, impun ca despăgubirile să fie calculate prin raportare la momentul efectuării raportului de expertiză.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs reclamanta SC B.I. SA şi de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA.
În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta SC B.I. SA a arătat că, prin decizia recurată, au fost interpretate şi aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 9 teza a doua şi art. 15 din Legea nr. 298/2004, în vigoare la data exproprierii, raportate la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilirea judiciară a cuantumului despăgubirii pentru expropriere fiind făcută în funcţie de data întocmirii raportului de expertiză din cursul judecăţii cauzei, indiferent de stadiul procesual, fără să se ţină seama de faptul că momentul exproprierii efective, când a operat transferul dreptului de proprietate în patrimonial statului, era situat la alt moment în timp.
Exproprierea a operat la data de 01 iunie 2006, iar raportul de expertiză, completat prin răspunsul la obiecţiuni depus la termenul din 08 ianuarie 2015, s-a realizat la peste 7 ani şi jumătate după expropriere.
În chiar ziua pronunţării deciziei recurate, la 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a dispus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispoziţiile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale.
Din acest considerent recurenta consideră decizia recurată ca nelegală, întrucât omologhează valoarea despăgubirii pentru expropriere în raport de data întocmirii raportului de expertiză (la 7 ani şi jumătate distanţă de momentul exproprierii). În opinia sa, se impune casarea cu trimitere a deciziei recurate în scopul administrării probei cu expertiza prin care să fie stabilită valoarea despăgubirii raportat la preţul cu care s-au vândut în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data transferului dreptului de proprietate, care este data consemnării despăgubirii, 01 iunie 2006, ulterioară datei emiterii Hotărârii nr. 11 din 09 mai 2006.
Cuantumul despăgubirilor calculate de către comisia de experţi pentru data de 09 mai 2006 nu a avut la bază contracte de vânzare-cumpărare relevante, care să se refere la imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială şi care să respecte exigenţele disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportat la momentul exproprierii, 01 iunie 2006. Pentru evaluarea corespunzătoare anului 2006 au fost folosite drept comparabile imobile care nu sunt învecinate cu imobilul expropriat al subscrisei, nefiind de acelaşi fel cu acesta.
În Dosarele nr. 21562/3/2006, nr. 21564/3/2006 şi nr. 28155/3/2007, având aceleaşi părţi şi obiect, în care recurenta a contestat valoarea despăgubirilor stabilite pentru exproprierea unor terenuri învecinate cu terenul ce face obiectul prezentului dosar, data de 14 octombrie 2011 un metru pătrat de teren era estimat la 445 euro, la 18 septembrie 2012 la 750 euro, în luna iulie 2007 la aprox. 800 euro.
Prin raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat SC G.T.S. SRL, la nivelul lunii aprilie 2007, la doar 10 luni de la data exproprierii din prezentul dosar, valoarea/mp a terenului subscrisei din Şos. Bucureşti/Ploieşti, sector 1, a fost stabilită la 500 euro/mp
Urmează să se folosească drept comparabile acte de transfer pentru imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, situate în aceeaşi unitate administrativ - teritorială, cum sunt următoarele: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 iunie 2006 de notar Public I.D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 octombrie 2006 de Notar P.R.J. care dovedesc că imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială s-au vândut cu valori mult mai mari decât valoarea derizorie de 205,56 euro/mp, stabilită prin Hotărârea administrativă de stabilire a despăgubirii nr. 11 din 09 mai 2006.
În subsidiar, recurenta apreciază că prin decizia recurată, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
În situaţia în care se va aprecia că nu sunt aplicabile speţei dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale din data de 15 ianuarie 2015, se arată că, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de apel a interpretat greşit concluziile raportului de expertiză exprimate în opinia separată a d-nei expert S.F., care a stabilit o valoare de 177.449 lei, cu mult sub valoarea stabilită de către ceilalţi doi experţi. Reducerea coeficientului prin formula 0.93 x 2 = 1,86 nu este justificată în drept, această formulă nefiind transparentă şi nebazându-se pe vreo reglementare aplicabilă în vigoare.
Potrivit hotărârii privind aprobarea P.U.Z., modificare P.U.Z. - Ansamblul Băneasa, sector 1 (anexată răspunsului la obiecţiuni), coeficientul de ocupare a terenului aprobat iniţial prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 131/2005 pentru ansamblul Băneasa, sector 1 era pentru U.T.R. 7 (zona expropriată) era de 2, funcţiunea pentru care zona a fost dezvoltată fiind de spaţii comerciale cu regim de înălţime de R + 1-2 Et. şi nicidecum de 0,93 sau 1,86, cum în mod neîntemeiat a indicat d-na expert S.F., fapt ce a determinat un calcul greşit al valorii despăgubirii prin opinia separată exprimată de către aceasta, calcul greşit pe care în mod neîntemeiat îşi bazează concluziile instanţa de apel în decizia recurată.
Opinia exprimată de către cei doi experţi membrii ai comisiei de evaluare, C.G. şi P.M., este cea temeinică şi legală, recurenta fiind îndreptăţită la încasarea unei despăgubiri pentru expropriere în cuantum de 330.661 lei.
În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA a arătat că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit căruia „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este obligată să stabilească un cuantum majorat, altfel neputându-se explica faptul că, deşi cuantumul despăgubirii, care a fost reţinut de către judecătorii apelului (40.020 euro), este inferior celui stabilit de către expropriator (suma de 40.129,42 euro), instanţa a dispus majorarea sumei.
În rejudecare după casare, prin Decizia civilă nr. 26/A din data de 15 ianuarie 2015, instanţa de apel a admis apelul reclamantei şi a dispus schimbarea sentinţei fondului în sensul majorării cuantumului despăgubirii la suma de 177.449 lei echivalentul a 40.020 euro. Or, suma exprimată în monedă euro, care a fost stabilită pe cale judiciară, în rejudecare, este mai mică atât faţă de suma care a fost stabilită în ciclul procesual anterior (fond şi apel), cât şi faţă de suma care a fost stabilită de către expropriator prin hotărârea pe care a înţeles s-o conteste intimata-apelantă, în care s-a stabilit o despăgubire de 40.129,42 euro în echivalent lei.
Intimata-apelantă nu a administrat probe pertinente, astfel că instanţa de apel ar fi trebuit să dispună schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În considerarea faptului că intimata-apelantă a refuzat cuantumul de despăgubiri stabilit de către expropriator de 205 euro/mp, sau echivalentul în monedă naţională la cursul B.N.R. aplicabil la momentul respectiv, expropriatorul a dispus în condiţiile legii (art. 5 alin. (4) din Legea nr. 198/2004 - forma în vigoare la momentul respectiv) consemnarea despăgubirii la C.E.C. urmând ca deblocarea sumei să se realizeze ulterior soluţionării irevocabile a litigiului având ca obiect cererea de majorare a despăgubirii.
Consemnarea despăgubirii la C.E.C. s-a realizat în condiţiile legii în monedă naţională, iar conversia s-a realizat la cursul B.N.R. valabil la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Consemnarea despăgubirii echivalează în condiţiile C. civ. şi ale Legii nr. 198/2004 (art. 15) cu plata, iar momentul consemnării echivalează cu momentul la care a operat de drept transferul de proprietate asupra terenului expropriat.
În speţă , expertul judiciar S.F. a conchis că valoarea despăgubirii este de 205,00 euro/mp, egală cu cea acordată de expropriator, iar instanţa de apel a omologat raportul judiciar şi, cu toate acestea, a admis cererea de majorarea despăgubirii.
Singura soluţie care se impunea era aceea de admitere a apelului subscrisei şi, pe fond, de respingere a cererii de chemare în judecată ca nedovedită.
Diferenţa de curs valutar înregistrată între momentele consemnării despăgubirii la C.E.C. (momentul plăţii şi al transferului proprietăţii) şi cel al întocmirii expertizei judiciare evaluatorii, nu trebuie să constituie un factor care să conducă la majorarea cuantumului despăgubirii. Fluctuaţia cursului nu trebuie să se răsfrângă asupra expropriatorului.
Prin faptul contestării despăgubirii care, în condiţiile Legii nr. 198/2004, echivala cu blocarea automata a despăgubirii la C.E.C. până după momentul soluţionării irevocabile a speţei, intimata-apelantă este cea care şi-a asumat riscul devalorizării leului.
Contrar alegaţiilor instanţei de apel, despăgubirea a fost stabilită atât de către expropriator, cât şi de către experţii judiciari în monedă euro, iar obiectul contestaţiei l-a constituit cuantumul despăgubirii în monedă euro (consemnarea, ulterior, s-a realizat în mod legal în monedă naţională). Prin urmare, comparaţia care conduce la soluţia de admitere sau de respingere a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii, trebuie efectuată cu valoarea despăgubirii exprimată în monedă euro.
În faza procesuală a recursului, CN A.D.N.R. SA formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursurile formulate, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-reclamantă critică Decizia civilă nr. 26/A din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea statuărilor obligatorii ale Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional art. 9 teza a II-a al Legii nr. 198/2004, în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 228/2008, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” din art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 teza a II-a al Legii nr. 198/2004.
Curtea Constituţională a apreciat că art. 9 teza a II-a al Legii nr. 198/2004 este neconstituţional întrucât Legea nr. 198/2004 derogă de la dispoziţiile Legii nr. 33/1994 sub aspectul momentului la care are loc transferul dreptului de proprietate, iar despăgubirea acordată prin Legea nr. 198/2004 nu este calculată la momentul transferului dreptului de proprietate, ci ulterior, astfel că nu îndeplineşte condiţia de a fi prealabilă exproprierii.
Astfel, în Legea nr. 33/1994 transferul dreptului de proprietate din patrimoniul particularului în patrimoniul statului se produce la momentul plăţii despăgubirii stabilite prin hotărârea judecătorească de expropriere, deci la un moment cât mai apropiat de momentul realizării raportului de expertiză, pe când în cazul Legii nr. 198/2004 transferul dreptului de proprietate se produce la momentul plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, pe cale administrativă, care este anterior momentului la care se stabileşte întinderea despăgubirii, în procedura judecătorească.
În opinia Curţii Constituţionale, stabilirea despăgubirii în temeiul Legii nr. 198/2004 contravine art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O., întrucât exproprierea nu poate avea loc decât după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, deci valoarea bunului nu poate fi alta decât cea stabilită la un moment contemporan cu cel al transferului dreptului de proprietate.
Decizia recurată, nr. 26/A din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost pronunţată în aceeaşi zi în care a fost publicată în M. Of. Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale şi se referă exclusiv la momentul la care se raportează calculul despăgubirii, iar nu la întinderea despăgubirii, care continuă să se supună criteriilor din art. 26 al Legii nr. 33/1994.
Prin urmare, se impune ca decizia Curţii Constituţionale să fie avută în vedere mai ales în momentul stabilirii obiectivelor raportului de expertiză.
În contextul dat, în care decizia recurată a fost pronunţată în chiar ziua publicării în M. Of. a Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, decizia Curţii Constituţionale este aplicabilă în cauză, întrucât cauza se afla în apel, care este o fază devolutivă a judecăţii, iar instanţa avea obligaţia de a repune cauza pe rol şi de a reface raportul de expertiză şi în raport de momentul exproprierii. Această soluţie nu a fost adoptată de către instanţa de apel întrucât ipoteza analizată în decizia Curţii Constituţionale este menţionată ca obiectiv al expertizei, la efectuarea sa fiind avut în vedere, atât momentul efectuării expertizei, 8 mai 2014, cât şi momentul exproprierii, 9 mai 2006.
În primul ciclu procesual instanţa de recurs a dat recomandarea de a se avea în vedere momentul efectuării expertizei pentru evaluarea despăgubirii, însă decizia Curţii Constituţionale prevalează în raport cu dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., deoarece are caracter definitiv şi obligatoriu, potrivit art. 31 al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Analiza efectuată în prezentul recurs se va referi la varianta expertizei care are în vedere momentul transferului dreptului de proprietate şi criticile care o privesc.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă critică modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor calculate de către comisia de experţi pentru data de 09 mai 2006 afirmând că nu a avut la bază contracte de vânzare-cumpărare relevante, referitoare la imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială şi care să respecte art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportat la momentul exproprierii, 01 iunie 2006, fiind folosite drept comparabile imobile care nu sunt învecinate cu imobilul expropriat.
Se precizează de către recurenta-reclamantă că, î n Dosarele nr. 21562/3/2006, nr. 21564/3/2006 şi nr. 28155/3/2007, care au ca obiect terenuri învecinate cu terenul ce face obiectul prezentului dosar, au fost stabilite valori pe metru pătrat de teren la 445 euro, de data de 14 octombrie 2011, de 750 euro la 18 septembrie 2012 şi de aprox. 800 euro în luna iulie 2007, iar prin raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat SC G.T.S. SRL, la nivelul lunii aprilie 2007, la doar 10 luni de la data exproprierii din prezentul dosar, valoarea/mp a terenului în litigiu, din Şos. Bucureşti/Ploieşti, sector 1, a fost stabilită la 500 euro/mp.
De asemenea, recurenta indică drept comparabile care pot fi avute în vedere la efectuarea expertizei: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 iunie 2006 de Notar Public, I.D., contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 octombrie 2006 de Notar Public, R.J.
Aceste critici sunt nefondate şi nu pot determina casarea deciziei recurate pentru refacerea raportului de expertiză, întrucât toate înscrisurile, menţionate ca şi comparabile relevante, datează de la un moment anterior celui la care a fost efectuată expertiză în cel de-al doilea ciclu procesual, 8 mai 2014 şi completat la 8 ianuarie 2015, astfel încât puteau fi depuse la dosar şi analizate cu ocazia efectuării raportului de expertiză. De altfel, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în apel, după rejudecare, rezultă că au fost depuse, ca şi comparabile, 6 contracte de vânzare-cumpărare pentru anul 2006, astfel cum se menţionează la fila 7 a raportului de expertiză.
Lipsa de diligenţă a reclamantei în modul de administrare a probelor nu poate justifica refacerea raportului de expertiză după două cicluri procesuale în care au fost efectuate două expertize, ocazie cu care reclamanta a avut posibilitatea de a depune la dosar toate înscrisurile pe care le considera relevante sau de a formula obiecţiuni în cazul în care respectivele înscrisuri ar fi fost apreciate ca neconcludente.
Valoarea despăgubirilor stabilite în apel a fost egală cu cea de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate în patrimoniul statului, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 11 din 9 mai 2006.
Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale s-a statuat că valorarea despăgubirii trebuie să corespundă cu valoarea imobilului la data realizării transferului dreptului de proprietate.
În cauză, acest transfer a avut loc la data exproprierii, respectiv 1 iunie 2006, când s-a produs consemnarea banilor la dispoziţia persoanei expropriate, în temeiul art. 8 şi 15 din Legea nr. 198/2004, aplicabile la data introducerii prezentei acţiuni, 14 iunie 2006.
Astfel cum s-a arătat, suma stabilită prin expertiza din cel de-al doilea ciclu procesual a fost aceeaşi cu suma stabilită de expropriator, consemnată la dispoziţia persoanei expropriate la momentul transferului dreptului de proprietate, adică 40 020 euro, comparativ cu suma stabilită prin Hotărârea nr. 11 din 9 mai 2005, care a fost de 40.129,42 euro, doar că instanţa a dispus plata în echivalent lei a acestei sume, în cuantum de 177 449 lei.
Cu o diferenţă nesemnificativă, de 109, 42 euro, în apel a fost acordată aceeaşi despăgubire cu cea de la momentul transferului dreptului de proprietate, fiind astfel respectată condiţia cerută în decizia Curţii Constituţionale ca valorarea despăgubirii să corespundă cu valoarea imobilului la data realizării transferului dreptului de proprietate.
Această diferenţă a fost acoperită prin transformarea în lei a respectivei sume, cursul valutar la nivelul anului 2014 fiind mai mare decât cel de la nivelul anului în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate, anul 2006.
Păstrând valoarea în euro de la data transferului dreptului de proprietate, dar convertind-o în lei, instanţa de apel a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin Hotărârea nr. 11 din 9 mai 2006, astfel că este nefondată critica recurentului-pârât potrivit cu care instanţa trebuia să respingă acţiunea deoarece nu putea să acorde o despăgubire mai mică decât cea acordată de expropriator, astfel cum prevede art. 27 al Legii nr. 33/1994.
Dreptul reclamantei de a formula contestaţie împotriva modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu poate fi folosit ca argument pentru ca aceasta să suporte fluctuaţia cursului valutar, deoarece prin exercitarea acestui drept şi-ar fi asumat riscul devalorizării leului, astfel cum susţine recurentul-pârât.
În România plata se efectuează în lei, iar raportarea la altă monedă, în considerarea stabilităţii sale, urmăreşte tocmai înlăturarea fluctuaţiei monedei naţionale.
Dispoziţia dată de instanţa în apel ca despăgubirea să fie plătită în lei respectă cerinţele art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O. privind acordarea unei prealabile şi drepte despăgubiri, despăgubirea acordată fiind prealabilă, de vreme ce este echivalentă cu cea stabilită la valoarea de la momentul exproprierii (când are loc transferul dreptului de proprietate conform Legii nr. 198/2004) şi acoperă fluctuaţia cursului valutar în etapa cercetării judecătoreşti, în care se verifică dacă a fost acordată şi o dreaptă despăgubire.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat cu privire la greşita interpretare de către instanţa de apel a opiniei separate la raportul de expertiză, este nefondat, întrucât art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, iar raportul de expertiză nu reprezintă un act juridic, ci o probă administrată în cauză, iar posibilitatea de interpretare a probelor excede cenzurii efectuate pe calea recursului, odată cu abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerente expuse, motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, astfel încât ambele recursuri vor fi privite ca nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC B.I. SA şi de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 26/A din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1227/2015. Civil → |
|---|
