ICCJ. Decizia nr. 1112/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1112/2015
Dosar nr. 5008/110/2007
Şedinţa publică din 24 aprilie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 3 septembrie 2007, reclamantul P.A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de primarul Municipiului Bacău, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.901 mp situat în Bacău, şi acordarea de despăgubiri pentru casa de locuit compusă din 4 camere, 2 bucătării şi 1 baie.
La data de 11 octombrie 2012, reclamantul a depus precizări la acţiune, solicitând ca, în conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, să se dispună: anularea Dispoziţiei nr. 4240 din 24 august 2007; restituirea în natură, liber de orice sarcini şi urmăriri a terenului liber sau afectat de construcţii neautorizate, provizorii, uşoare, dezafectate; obligarea pârâtului Municipiul Bacău, prin primar la achitarea echivalentului bănesc a părţii din imobilul preluat abuziv ce nu poate fi restituită în natură; obligarea la emiterea unei noi dispoziţii în baza sentinţei pe care o va pronunţa.
Prin sentinţa civila nr. 199 din 14 februarie 2014, Tribunalul Bacău a admis în parte contestaţia astfel cum a fost completată şi precizată, a anulat în parte Dispoziţia nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de primarul municipiului Bacău, respectiv alin. (2) art. 1 privind transmiterea către A.V.A.S. a notificării pentru suprafaţa de 953 mp precum şi art. 4 privind respingerea cererii de restituire în natură pentru suprafaţa de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii anexă la P.T. 96, astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză construcţii P. (fila 277-278, 288 vol. I), menţinând celelalte prevederi aîe dispoziţiei contestate.
Pârâtul a fost obligat să restituie în natură contestatoruiui, în condiţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, suprafaţa de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii anexă la P.T. 96, astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză construcţii P. (fila 277-278,288 vol. I).
Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate, iar pârâtul a fost obligat să plătească contestatorului suma de 3.250 lei parte din cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat atât apel cât şi recurs, cereri identice, fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 5008/110/2007 la completul de apeluri A1.
La termenul din 19 mai 2014 instanţa a pus in discuţie recalificarea caii de atac din apel în recurs, iar pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare s-a acordat termen pentru ca părţile sa formuleze concluzii.
Raportat la dispoziţiile art. 12 și 26 din Legea nr. 202/2010 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a recalificat, la 23 iunie 2014, calea de atac din apel în recurs, iar prin Decizia nr. 991 din 15 decembrie 2014, a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.
Împotriva sus-menţionatei decizii, irevocabile, reclamantul a declarat un nou recurs.
Prin critieile formulate, recurentul reclamant susţine că atât încheierea de şedinţă din 23 iunie 2014 prin care instanţa de apel a recalificat calea de atac, cât şi decizia 991 din 15 decembrie 2014 sunt nelegale, întrucât instanţa a fost legal investită să judece apelul împotriva sentinţei tribunalului şi nu recursul Arată că prin soluţionarea greşită a căii de atac cu care a fost legal învestită, instanţa de apel l-a lipsit de un grad de jurisdicţie şi l-a privat de o cale de atac prevăzută de lege. Mai arată că din punct de vedere procedural, instanţa ar fi trebuit să respecte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 conform cărora, "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoiuţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe roiul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul C.E.D.O. suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Fiind în situaţia în care notificarea nu a fost soluţionată pe fond şi nu s-a emis un titlu de proprietate, cererea sa de restituire trebuia considerată de instanţă ca fiind nesoluţionată întrucât, potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 şi art. 10 alin. (2) din Ghidul pentru completarea anexelor ia Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, se consideră nesoluţionate cererile pentru care, până ia data intrării în vigoare a legii nu s-a emis titlul de proprietate sau nu s-a emis titlul de plată ori titlul de conversie pentru suprafaţa solicitată si dovedită. în aceste condiţii, recurentul reclamant susţine că instanţa a pronunţat soluţia cu privire la calificarea căii de atac cu nesocotirea dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora "Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".
În concluzie, recurentul reclamant solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău în vederea soluţionării apeîuiui.
La data de 24 aprilie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibiiităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
Analizând cu prioritate această excepţie datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte critica vizând greşita recalificare de către Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 23 iunie 2014, a căii de atac din apel în recurs, Înalta Curte constată că recalificarea căii de atac s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 12 şi 26 din Legea nr. 202/2010, astfel cum rezultă din motivarea încheierii de şedinţă de la acea dată, însă recurentul reclamant combate acest temei juridic susţinând că, faţă de obiectul acţiunii, în cauză trebuiau aplicate dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2014.
O astfel de susţinere nu poate fi primită câtă vreme, în materia cererilor care au ca obiect bunuri care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, există o reglementare specială, dar şi având în vedere efectul Deciziei nr. 20/2007 dată în recurs în interesul legii de secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiuri indicate ca atare de către reclamant.
În această situaţie Înalta Curte constată că în mod legal instanţele de fond au analizat cererea în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi al Deciziei nr. 20/2007, în speţă nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Astfel, art. 12 al Legii nr. 202/2010 stabileşte că „alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 se modifică şi va avea următorul cuprins: decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".
Ca atare, reţinând că a fost corect calificată de către curtea de apel calea de atac, prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2014, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, pentru argumentele următoare:
Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, fiind de competenţa curţii de apel.
Totodată, alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Conform art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date tară drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apei sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai 11 atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Aşadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva Deciziei nr. 991 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1110/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1113/2015. Civil. Expropriere. Anulare act,... → |
|---|
