ICCJ. Decizia nr. 131/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 131/2015
Dosar nr. 7743/99/2010
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 154 din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost admis apelul declarat de SC T. SA împotriva Sentinţei nr. 1489/3 decembrie 2013 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o anulează şi rejudecând, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, au fost respinse acţiunile civile conexe formulate de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta RA "R.A.R.".
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea cu care a învestit tribunalul (cerere înregistrată sub nr. 7743/99/2010), SC "T." SA a solicitat obligarea Regiei Autonome "R.A.R." la plata sumei de 105.000 lei, reprezentând chirie pentru perioada 1 decembrie 2007 - 30 iunie 2008, şi la plata sumei de 95.700 lei, reprezentând penalităţi de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra chiriilor datorate pentru perioada 8 ianuarie 2008 - 8 iulie 2008.
Prin cererea înregistrată sub nr. 10010/99/2011, SC "T." SA a solicitat obligarea Regiei Autonome "R.A.R." la plata sumei de 180.000 lei, reprezentând chirie pentru perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009, şi la plata sumei de 180.000 lei, reprezentând penalităţi de 1% pe zi de întârziere calculate asupra chiriilor datorate pentru perioada 8 iulie 2008 - 8 iulie 2009.
Ambele cereri au fost fundamentate pe contractul de închiriere intervenit, iniţial, între SC "S." SRL şi Regia Autonomă "R.A.R." - Bucureşti şi care a fost modificat prin actul adiţional din 1 noiembrie 2003, iar apoi a fost cesionat către reclamanta apelantă, care a cumpărat terenul, ce forma obiectul acestor contracte.
Instanţa de apel a considerat că a fost admisă, în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă, având în vedere că în prezenta cauză, acţiunile civile promovate de SC T. SA se derulează între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, sunt întemeiate pe aceeaşi cauză (contractul de închiriere încheiat, iniţial, între SC S. SRL şi pârâta Regia Autonomă "R.A.R." şi care a fost modificat prin actul adiţional din 1 noiembrie 2003, ulterior cesionat către reclamantă), însă obiectul nu este identic cu cel din Dosarul nr. 19877/245/2008 deoarece, deşi vizează plata chiriei şi a penalităţilor de întârziere aferente, perioadele pentru care se solicită această chirie sunt diferite.
În acest context, reţine instanţa de apel, deşi nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite cerinţele art. 1200 C. civ. de la 1864, nu se mai poate proceda la o nouă analiză a existenţei dreptului apelantei reclamante de a primi chiria pentru perioadele solicitate în prezenta cauză, inclusiv penalităţile aferente, în baza contractului de închiriere, deoarece aceasta ar contraveni considerentelor deciziei pronunţate anterior - nr. 145 din 8 martie 2011 în Dosarul nr. 19877/245/2008, irevocabilă, ceea ce nu este permis, conform prezumţiei puterii de lucru judecat (prin Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 a fost respinsă cererea SC T. SA de obligare a pârâtei Regia Autonomă "R.A.R." la plata chiriei şi a penalităţilor pentru perioada noiembrie 2006 - mai 2007, în cuprinsul considerentelor hotărârii, reţinându-se de către instanţă că este nul absolut contractul de închiriere încheiat la data de 1 martie 2000 datorită caracterului leonin al clauzelor cuprinse).
Se reţine de către instanţa de apel că beneficiază de putere de lucru judecat şi considerentele unei hotărâri judecătoreşti care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, în prezenta cauză neprezentând importanţă faptul că instanţa anterioară nu s-a pronunţat prin dispozitivul Deciziei nr. 145/8 martie 2011 cu privire la nulitatea contractului de închiriere din anul 2000, câtă vreme a analizat valabilitatea acestui contract prin considerente şi a respins cererea SC T. SA de plată a chiriei şi a penalităţilor aferente perioadei noiembrie 2006 - mai 2007, considerentele făcând corp comun cu dispozitivul deciziei.
Împotriva deciziei din apel formulează recurs reclamanta SC T. SA, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a celor două acţiuni conexe.
Motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se, în esenţă, următoarele aspecte:
În puterea lucrului judecat intră doar dispozitivul hotărârii judecătoreşti care s-a pronunţat asupra fondului dedus judecăţii nu şi toate considerentele instanţei care argumentează soluţia, aceste considerente, potrivit vechiului C. civ., neputând fi atacate separat cu o cale de atac.
Considerentele Deciziei civile nr. 145 din 8 martie 2011 sunt, în opinia recurentei, greşite şi străine de cauza care avea ca obiect plata unei chirii şi a penalităţilor aferente, instanţa analizând în recurs, fără a fi fost învestită cu o cerere în acest sens, motive de nulitate absolută a contractului de închiriere: capacitatea de a contracta, consimţământul, durata contractului şi existenţa clauzelor leonine ale contractului de închiriere în raport cu cel de asociere în participaţiune.
Parte din aceste considerente (cele privitoare la capacitatea de a contracta, consimţământul şi la durata contractului) sunt, consideră recurenta, în contradicţie cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 189 din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7897/99/2008 şi cu considerentele Deciziei nr. 2125 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar.
Cu privire la existenţa clauzelor leonine în contractul de asociere în participaţiune şi în cel de închiriere a fost analizată, urmare a cererii formulate de către pârâta Regia Autonomă "R.A.R.", s-a statuat în mod irevocabil în sensul respingerii prin Decizia nr. 83 din 8 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi decizie menţinută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai susţine recurenta că Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 are putere de lucru judecat numai cu privire la plata chiriei pentru perioada 1 decembrie 2006 - iunie 2007, iar considerentele referitoare la valabilitatea contractului de închiriere şi a celui de asociere în participaţiune au fost infirmate în proporţie de 75 % de către o altă hotărâre judecătorească ce s-a pronunţat asupra aceloraşi contracte însă, pe cale principală.
În opinia recurentei, prin hotărârea dată, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1200 alin. (4) C. civ. prin raportare la art. 1202 C. civ.
Prin întâmpinarea depusă intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul prezentului dosar în reprezintă cererea recurentei reclamante SC T. SA de obligare a intimatei pârâte RA R.A.R. la plata contravalorii chiriei pentru perioada 1 decembrie 2007 - 30 iunie 2008 şi a penalităţilor aferente (Dosarul nr. 7743/99/2010) şi pentru perioada 1 iulie 2008 - 30 iunie 2009 şi a penalităţilor aferente (Dosarul nr. 10010/99/2011), chirie stabilită în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 2000 între intimată în calitate de locatar şi fostul proprietar SC "S." S.R.L., contract care a fost cesionat către recurenta reclamantă printr-un act adiţional încheiat la data de 1 noiembrie 2003, începând cu anul 2004 contractul de închiriere derulându-se între părţile din prezenta cauză, părţi care au închiriat ulterior, în 2006, şi un contract de asociere în participaţiune, contract care însă nu este invocat ca temei juridic în prezentul litigiu.
Între părţi s-au mai purtat anterior litigii având acelaşi obiect - plata chiriei datorate de către intimata Regia Autonomă "R.A.R.", perioadele pentru care s-a solicitat această plată fiind diferite însă, toate având drept temei acelaşi contract de închiriere încheiat de către părţi.
Prin Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 19877/245/2008, având ca obiect plată chirie pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 30 aprilie 2006 şi penalităţi aferente datorate în baza contractului de închiriere încheiat în anul 2000, Tribunalul Iaşi respinge în mod irevocabil acţiunea reclamantei SC T. SA, reţinând însă în considerente că respectivul contract de închiriere conţine clauze leonine, aspect de natură să atragă nulitatea absolută a acestuia, astfel încât pârâta nu are obligaţia de plată a chiriei pentru perioada solicitată.
De menţionat este faptul că instanţa nu a fost învestită cu o cerere în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de închiriere, pronunţându-se pe acest aspect în considerarea faptului că este o apărare făcută de către pârâtă.
Problema de drept pe care Înalta Curte trebuie să o dezlege în prezenta cauză vizează efectele pe care le produce Decizia civilă nr. 145 din 8 martie 2011, decizie intrată în puterea lucrului judecat, în condiţiile în care instanţa de judecată, în considerentele hotărârii, a analizat contractul de închiriere încheiat de către părţi şi care a stat la baza pretenţiilor solicitate, constatând că acesta este lovit de nulitate absolută întrucât conţine clauze leonine, constatare care nu se regăseşte şi în dispozitivul hotărârii pronunţate; altfel spus - beneficiază de putere de lucru judecat şi considerentele unei hotărârii judecătoreşti care nu au reflectare şi în dispozitivul hotărârii respective.
Partea dintr-o hotărâre judecătorească care interesează puterea de lucru judecat este dispozitivul întrucât este ceea ce se execută, este soluţia propriu-zisă, însă nu se poate face o disociere între considerente şi dispozitiv astfel încât efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă şi în raport de considerente, mai ales în situaţia în care acestea vin să expliciteze dispozitivul astfel că în prezenta cauză (acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată).
Faptul că o astfel de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere putea fi dispusă numai în condiţiile formulării unei cereri (acţiune, cerere reconvenţională), faptul că instanţa a reţinut în mod greşit existenţa unei clauze leonine într-un contract de închiriere, clauză specifică contractelor de asociere în participaţiune, nu reprezintă impedimente care să înlăture efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba de o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat şi care nu mai poate fi supusă controlului judiciar pe calea unei apărări de fond într-o altă cauză.
Pe această cale se asigură, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, instanţa care soluţionează cel de-al doilea proces neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare.
Instanţa de judecată din cel de-al doilea proces nu poate nesocoti ori cenzura, apreciindu-le ca fiind inopozabile, considerentele unei hotărârii judecătoreşti anterioare pe motiv că acestea încalcă norme de procedură, câtă vreme aceste considerente împreună cu dispozitivul, fac parte dintr-o hotărâre situată în puterea lucrului judecat.
Altfel spus, nu poate fi recunoscut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat doar în raport de dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, disociindu-l de considerentele acesteia pe motiv că acestea reflectă erori de judecată ale instanţei.
Recurenta, în criticile formulate, a făcut referire şi la un alt litigiu purtat între părţi, respectiv cererea RA "R.A.R." privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, cerere respinsă şi care a format obiectul Dosarului nr. 7897/99/2008 al Tribunalului Iaşi.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că în cadrul acestui demers judiciar s-au invocat şi analizat două motive de nulitate a contractului de închiriere, respectiv: lipsa capacităţii de a contracta şi lipsa consimţământului Regiei Autonome R.A.R. la încheierea acestuia, iar prin Decizia nr. 145 din 8 martie 2011 Tribunalul Iaşi a analizat şi reţinut caracterul leonin al aceluiaşi contract în raport de contractul de asociere în participaţiune dintre aceleaşi părţi, astfel încât nu se poate reţine puterea de lucru judecat.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T. SA Iaşi împotriva Deciziei nr. 154 din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1320/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 126/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
|---|
