ICCJ. Decizia nr. 1284/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1284/2015
Dosar nr. 39788/3/2010
Şedinţa publică din 8 mai 2015
Asupra cererii de recurs, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 august 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. 39788/3/2010, reclamanta SC G.M. SA a chemat în judecată pe pârâta CN A.B. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 396.661,47 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea prevederilor contractului de asociere în participaţiune, încheiat între părţi la data de 27 august 2001, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta şi-a fondat pretenţiile pe dispoziţiile art. 969-970, art. 973 şi urm., art. 1073, art. 1075 şi urm., art. 1082 şi urm. C. civ.
La 26 august 2011, pârâta CN A.B. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei totale de 1.162.408 lei, compusă din 341.745 lei, reprezentând diferenţe de plată aferente anului 2008, 309.360 lei, reprezentând diferenţe de plată aferente anului 2009, 511.303 lei, reprezentând penalităţi şi 149.255,83 lei, reprezentând debite şi întârzieri la plată; cu cheltuieli de judecată.
La 11 octombrie 2013, reclamanta-pârâtă, însuşindu-şi concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în cauză, şi-a precizat acţiunea introductivă, solicitând obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 88.310,22 euro, constituind profit nerealizat aferent contractelor tripartite refuzate de pârâtă la semnare, a sumei de 94.823,25 euro, reprezentând penalităţi aferente sumei anterior indicate şi în continuare până la momentul plăţii, a sumei de 707.904,94 lei, prejudiciu constând în profitul net nerealizat prin încălcarea obligaţiilor de a pune şi de a menţine la dispoziţia asocierii folosinţa spaţiilor contractate de pârâta-reclamantă cu terţii şi a sumei de 1.110.708,1 lei, penalităţi de întârziere aferente sumei solicitate la pct. 3, calculate conform prevederilor art. 11.2 din contractul de asociere.
Prin sentinţa civilă nr. 6962 din 05 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea principală precizată, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro profit nerealizat şi a sumei de 94.823,25 euro penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere calculate până la 13 august 2010 şi în continuare până la achitarea debitului, a respins în rest cererea principală precizată ca neîntemeiată, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 11.800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Între reclamanta SC G.M. SA şi CN A.I.B.O. SA actualmente CN A.B. SA, s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 262 din 27 august 2001, având ca obiect amenajarea în comun a spaţiilor de publicitate şi reclamă puse la dispoziţie de aeroport (conform Anexei nr. 1, parte integrantă a contractului) în scopul realizării de activităţi de publicitate şi reclamă.
Potrivit art. 5.1 din contract, pârâta-reclamantă (C.N.A.B.) s-a obligat, în principal să pună la dispoziţia asociaţiei folosinţa spaţiilor de publicitate, reprezentând aportul său în natură; să nu stânjenească sau să nu îngrădească folosinţa suprafeţelor sau a celorlalte bunuri proprietate sa atâta timp cât folosinţa şi exploatarea acestora se face cu respectarea obiectului asocierii şi a condiţiilor convenite; să acorde SC G.M. SA drept de preferinţă la oferte echivalente asupra spaţiilor destinate publicităţii deţinute şi aflate sub incidenţa altor contracte încheiate cu terţii, în cazul încetării sau rezilierii acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 5.2, SC G.M. SA s-a obligat, în principal, să ţină evidenţa contabilă separată pentru spaţiile utilizate în scopul asocierii şi, lunar, să pună la dispoziţia părţii cocontractante documentele contabile ale activităţilor desfăşurate conform pct. 2.1 din contract; să predea asociatei spre avizare proiectele de contract şi ulterior semnării să transmită câte o copie a acestora pentru fiecare client în parte pe toată durata asocierii.
Tribunalul a dispus asupra acţiunii principale, în urma examinării distincte a fiecăruia dintre capetele de cerere.
Astfel, referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând profitul net nerealizat ca şi consecinţă a refuzului pârâtei de a semna contractele tripartite de publicitate înaintate în acest sens, tribunalul a avut în vedere îndeplinirea fiecăreia dintre condiţiile statuate pentru antrenarea răspunderii civile contractuale.
Din această perspectivă, din interpretarea coroborată a probatoriilor administrate, a reţinut că în speţă se regăsesc întrunite atât fapta ilicită a pârâtei, constând în încălcarea clauzelor stipulate la art. 5.1.1, 5.1.2 şi 5.1.3 din contractul de asociere prin nesemnarea contractelor tripartite transmise de reclamantă, în calitate de furnizor de terţi interesaţi în activităţi de publicitate/reclamă, cât şi prejudiciul, cuantificat prin expertiza contabilă administrată, raportul de cauzalitate şi culpa debitorului care nu şi-a executat obligaţia, şi nu a justificat existenţa unei cauze străine, exoneratoare.
Excepţia de neexecutare, invocată de pârâta-reclamantă, a fost respinsă de prima instanţă care a apreciat că nu poate constitui cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care susţinerile formulate nu au fost dovedite.
În acest sens, tribunalul a notat că singurul argument invocat de pârâtă în susţinerea excepţiei, confirmat de expertul contabil desemnat în cauză, l-a constituit acordarea de către reclamantă de bonusuri unuia dintre clienţi. Acesta a fost însă înlăturat, având în vedere ponderea nesemnificativă a acestei executări necorespunzătoare în cadrul obligaţiilor contractuale asumate prin contract, în întregul lor. Astfel, prima instanţă a subliniat că pentru admisibilitatea excepţiei de neexecutare a contractului, se impune ca neexecutarea invocată,, chiar parţială, să fie suficient de importantă. Or, în speţă, tribunalul a constatat că bonusul de 4.500 euro acordat de reclamantă unui client este nesemnificativ în raport cu valoarea totală a contractului de asociere, astfel cum a fost relevată de datele cuprinse în balanţa asocierii - anexa 6 la raportul de expertiză.
Referitor la celelalte aspecte invocate de pârâtă ca reprezentând neexecutare/executare necorespunzătoare a contractului de către reclamantă, respectiv: nerespectarea termenului de întocmire a rapoartelor de verificare, afişarea ilegală de reclamă în cadrul aeroportului, în lipsa acordului concretizat în semnarea contractelor; nepredarea situaţiilor spaţiilor ocupate/neocupate cu reclamă începând din trimestrul III 2007, tribunalul a reţinut că nu au fost dovedite de pârâta-reclamantă, deşi sarcina probei îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
În ce priveşte petitul constând în obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere aferente sumei constituind despăgubiri pentru beneficiul nerealizat prin nesemnarea contractelor tripartite, prima instanţă a dat eficienţă clauzei stipulate la art. 11.2 din contractul de asociere, potrivit căreia „nerespectarea de către unul dintre asociaţi a clauzelor contractuale atrage după sine o penalizare de 0,15% pe zi, pentru sumele datorate".
Astfel, a reţinut că pârâta-reclamantă datorează reclamantei-pârâte penalităţi de întârziere la sumele acordate cu titlu de prejudiciu constând în cota de profit cuvenit şi nerealizat, ca urmare a nesemnării contractelor tripartite de publicitate înaintate de reclamanta-pârâtă în executarea contractului de asociere, aşa încât a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 88.301,22 euro profit nerealizat şi penalităţi de întârziere calculate la această sumă în cuantum de 94.823,25 euro.
Cererea reclamantei privind plata de despăgubiri constând în profitul net nerealizat prin încălcarea de pârâta-reclamantă a obligaţiilor de punere şi menţinere la dispoziţia asocierii a folosinţei spaţiilor de reclamă, a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta nu dovedit că ar fi avut posibilitatea să încheie contracte de publicitate pentru aceste spaţii, dacă partea adversă şi-ar fi îndeplinit obligaţiile. De asemenea, tribunalul a notat că prejudiciul astfel pretins a fi acoperit este unul eventual şi ca atare incert şi, prin urmare nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
2. Referitor la cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut că pârâta-reclamantă nu a dovedit existenţa debitelor a căror acoperire a solicitat-o, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultând că nu există diferenţe sau menţiuni eronate de sume între contractele economice şi deconturile asocierii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă C.N.A.B. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale, cu consecinţa obligării reclamantei-pârâte SC G.M. SA la plata sumei de 1.162.408 lei, reprezentând debite şi întârzieri la plată.
Prin decizia civilă nr. 662 din 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta-reclamantă CN A.B. SA împotriva sentinţei civile nr. 6962 din 05 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a răspuns detaliat fiecăreia dintre criticile formulate de pârâtă, înlăturându-le motivat şi reţinând, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat.
Referitor la criticile vizând respingerea excepţiei de neexecutare, curtea a notat că sunt nefondate nu doar din perspectiva valorii nesemnificative a obligaţiei executate necorespunzător de reclamantă, respectiv acordarea de bonusuri în sumă de 4.500 euro unor clienţi, în raport de valoarea contractului, ci şi din perspectiva neeligibilității obligaţiilor pretins neexecutate de reclamanta-coasociată.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea civilă contractuală (art. 1073 C. civ.) şi pentru greşita interpretare a contractului de asociere în participaţiune dedus judecăţii, prin schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, invocând astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 8 C. proc. civ.
Subsumat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., autoarea căii de atac a formulat următoarele critici:
A susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în materia răspunderii civile contractuale.
Din această perspectivă, după enunţarea definiţiei acestei instituţii, a enumerat condiţiile impuse de legiuitor pentru antrenarea acestui tip de răspundere. în continuare, referitor la cerinţa existenţei unei fapte ilicite a arătat că, în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa încălcarea obligaţiei asumate contractual prin clauza stipulată la art. 5. 1, precum şi că, greşit de asemenea, s-a reţinut că, invocând excepţia de neexecutare de către reclamantă a propriilor obligaţii, nu a indicat o obligaţie exigibilă în sarcina acesteia.
În acest sens, recurenta a enumerat o serie amplă de adrese şi note de constatare, arătând că dovedesc neexecutarea/executarea defectuoasă de către reclamantă a activităţii de gestiune a asocierii, astfel că, în opinia sa, refuzul de semnare a contractelor tripartite de publicitate a fost justificat de neîndeplinirea obligaţiei reclamantei, situaţie care, ignorată fiind, a determinat soluţionarea eronată, în sensul respingerii excepţiei de neexecutare a contractului, pe care a opus-o reclamantei.
Conchizând asupra acestui aspect, a susţinut că notificând-o pe reclamantă încă de la 22 octombrie 2009 cu privire la neregulile contabile, deci anterior refuzului său de a semna contractele tripartite, concluzia instanţei de apel, că la momentul refuzului de executare nu putea opune reclamantei o creanţă exigibilă, este vădit neîntemeiată.
Cu privire la cerinţa existenţei prejudiciului, ca şi consecinţă a săvârşirii faptei ilicite, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de prim control judiciar, în mod greşit, a apreciat că rezidă în beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a refuzului său de semnare a contractelor tripartite de publicitate propuse, în opinia sa prejudiciul fiind inexistent în condiţiile în care încetarea raporturilor comerciale s-a datorat exclusiv culpei reclamantei, care nu a organizat contabilitatea distinctă a asocierii în participaţie şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile de comunicare a tuturor modificărilor la contractele tripartite încheiate cu terţii în baza contractului de asociere.
În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a debitorului şi prejudiciul produs creditorului, recurenta a susţinut că, în speţă, nu poate fi reţinut, întrucât neexecutarea obligaţiilor contractuale se datorează culpei creditoarei-reclamante.
Sub aspectul culpei, ca şi condiţie a atragerii răspunderii contractuale, recurenta a susţinut că aceasta aparţine reclamatei şi că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că nu a indicat faptul culpabil prin care aceasta a făcut imposibilă încheierea contractelor tripartite.
În acest sens, a enumerat o serie de aspecte care, în opinia sa atestă conduita culpabilă a reclamantei, între care: încheierea mai multor contracte de publicitate pentru aceiaşi locaţie, necomunicarea situaţiei spaţiilor folosite/nefolosite din cadrul fondului de locaţii puse la dispoziţie pentru desfăşurarea activităţii de publicitate/reclamă; inexistenţa actelor adiţionale de prelungire la unele contracte de publicitate;
Din perspectiva celor anterior expuse, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a avut în vedere clauzele din contractele tripartite de publicitate stipulate la art. 2 „Termene" şi art. 4 „Acceptare" şi art. 5.1.5 din contractul de asociere, potrivit căruia îi incumba obligaţia de a ţine evidenţa contractelor de publicitate încheiate de reclamantă,pentru urmărirea situaţiei economico-financiare a asocierii.
De asemenea, a mai arătat recurenta că instanţa de apel nu a analizat susţinerile sale, şi nu a răspuns în concret motivelor de apel, limitându-se la a face aprecieri cu caracter general referitoare la neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau reclamantei.
Circumscris celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele prevăzute la art. 4.2., art. 4.7., art. 4.8., art. 4 noiembrie şi art. 5.2.2, din contractul de asociere, schimbându-le înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic a acestuia.
Astfel, în opinia recurentei, conform prevederilor contractuale menţionate, asocierea putea deduce din tariful de închiriere, în vederea stabilirii profitului repartizabil între asociaţi, două cote de cheltuieli şi anume: nu mai mult de 10% - întreţinere - adică curăţenia săptămânală a suprafeţelor de afişaj, refacerea suprafeţelor în cazul deteriorării sau în cazurile de vandalism, refacerea sistemului de iluminare; alte cheltuieli de întreţinere putând fi deduse numai cu aprobarea sa expresă; nu mai mult de 30% - cheltuieli generale - adică, amortizarea investiţiei în panourile publicitare (casete luminoase), amortizarea investiţiei în instalaţiile electrice, taxe legale, cheltuieli cu personalul, consumabile, deplasări, utilităţi furnizate de către aeroport, alte cheltuieli de întreţinere putând fi deduse numai cu aprobare sa expresă.
În raport de cele arătate, a susţinut că reclamanta, neprezentând niciun deviz sau situaţie concretă a lucrărilor cu privire la cele două cote, nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Greşita interpretare dată de instanţa de apel clauzelor anterior indicate, ar rezida, în opinia recurentei, în aceea că a apreciat că prin menţionarea cotelor procentuale de 10 şi respectiv 30%, recurenta-pârâtă şi-a asigurat o marjă de siguranţă în privinţa cheltuielilor deductibile, astfel cât să îi asigure un profit rezonabil şi să nu justifice alte nemulţumiri legate de contract.
În continuare a făcut o expus o serie de elemente legate de dinamica structurii costurilor de exploatare, astfel cum rezultă din balanţa asocierii şi referitor la care a menţionat că trebuiau incluse şi cele două grupe principale de costuri înregistrate: cheltuielile cu salariile - cont 641 - şi cheltuielile efectuate de terţi - cont 628 - situaţie care nu a fost posibilă întrucât nu s-a putut face legătura acestor costuri cu asocierea.
Referitor la cererea reconvenţională şi la îndeplinirea obligaţiilor obligaţiile contractuale asumate de către reclamantă, recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat clauzele contractuale, respectiv art. 4.7 şi art. 5.2.2 din contract, reţinând că şi în eventualitatea în care reclamanta ar fi efectuat comunicările impuse de contract cu privire la cheltuieli, situaţia contractelor de publicitate, situaţia spaţiilor publicitare, etc. sumele care i se cuveneau ar rămâne neschimbată, în raport de clauzele menţionate, care instituie în ceea ce o priveşte marja de siguranţă în ceea ce priveşte profitul cuvenit.
În continuare a detaliat o serie amplă de calcule, în raport cu care a susţinut că există diferenţe semnificative între valoarea calculată pe baza contractelor tripartite existente în posesia sa şi valoarea deconturilor întocmite şi predate de reclamantă, sens în care arată că instanţa nu a acordat atenţia necesară calculelor efectuate pe baza documentelor depuse.
De asemenea, recurenta a făcut trimitere şi a reprodus amplu norme contabile şi a criticat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, precum şi preluarea lor de către instanţa de apel, reproşându-i acesteia că nu a verificat cu suficientă aplecare raporturile contractuale din perspectivă contabilă.
În continuare, recurenta a enumerat documente, a reprodus tabele, a menţionat facturi, fişe de cont şi situaţii de cheltuieli, iar în final a conchis că toate datele prezentate atestă că culpa reclamantei în nepredarea situaţiei spaţiilor ocupate/neocupate cu reclamă începând din trimestrul III 2007; neînregistrarea exactă a veniturilor aferente anului 2009, neprezentarea structurii detaliate a cheltuielilor, neconcordanţa dintre monitorizările din teren ale afişărilor şi evidenţele contractuale, toate cu consecinţa afectării cotei sale de profit.
În considerarea celor anterior expuse, recurenta a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale.
În şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă CN A.B. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pe care analizând-o cu prioritate, în baza art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege mai sus evocat.
Astfel, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că pârâta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, pârâta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.
Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile pârâtei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Totodată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii extraordinare de ataci dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de evocata normă legală, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile pârâtei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă CN A.B. SA împotriva Deciziei civile nr. 662 din 18 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 129/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
