ICCJ. Decizia nr. 126/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 126/2015
Dosar nr. 2808/1/2014
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 394 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Sindicatul Poşta Română Prahova, în numele membrilor săi, B.M, B.Ma., P.B.M., A.F., V.G.G., M.G.D., împotriva Sentinţei civile nr. 1826 din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Poşta Română SA.
Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ. a formulat cerere de revizuire P.B.M. susţinând că decizia este contrară soluţiei date de aceeaşi instanţă într-o cauză având acelaşi obiect pronunţată în Dosarul nr. 8266/105/2012.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, în temeiul art. 511 raportat la art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ. a luat în examinare tardivitatea exerciţiului acestei căi extraordinare de atac şi a reţinut:
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ., susţinându-se contrarietatea dintre decizia atacată şi decizia pronunţată în Dosarul nr. 8266/105/2012.
Conform temeiului legal indicat, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În conformitate cu dispoziţiile art. 511 noul C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În raport de data formulării cererii de revizuire, respectiv 22 iulie 2014 şi aceea a rămânerii definitive a deciziei atacate, adică 23 aprilie 2014, rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 511 C. proc. civ. este depăşit, considerente pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.B.M. împotriva Deciziei nr. 394 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca tardiv formulată.
Cu drept de recurs care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 131/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 127/2015. Civil. Asigurări sociale. Revizuire... → |
---|