ICCJ. Decizia nr. 1349/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1349/2015
Dosar nr. 49891/3/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC U.L.R. SA, prin mandatar SC P.P. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din 5 august 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 07 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia, având în vedere următoarele considerente:
Imobilul expropriat, situat în Bucureşti, proprietatea societăţii reclamante, a fost evaluat estimativ în anul 2007 la 334.027 lei. Această valoare nu a fost însuşită de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, iar prin Hotărârea nr. 93 din 5 august 2010 a fost stabilită cu titlu de despăgubire suma de 176.270 lei.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că valoarea de piaţă a imobilului este de 163.431 lei, această sumă fund inferioară valorii stabilite prin hotărârea contestată, motiv pentru care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar la termenul de judecată de la 24 septembrie 2012 s-a încuviinţat efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea valorii de circulaţie a imobilului din litigiu,
La termenul de judecată de la 13 mai 2013, instanţa de apel a luat act de transmiterea drepturilor litigioase intervenită între reclamantă şi SC P.P. SRL, potrivit contractului încheiat la data de 25 martie 2013.
Prin Decizia civilă nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a fost învestită cu analiza contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010, prin care pârâta a stabilit despăgubiri în cuantum de 176.270 iei pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă de 132 mp şi împrejmuire.
Prin cererea precizatoare de la 23 februarie 2011, reclamanta a arătat că, în opinia sa, vaioarea reala a bunului expropriat este de 334.027 lei.
În ceea ce priveşte susţinerile apelantei, relative la neluarea în considerare a valorii despăgubirii reţinută prin sentinţa civilă nr. 943 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a reţinut că nu există identitate de obiect între cele două litigii. Prin sentinţa evocată, instanţa a rezolvat contestaţia pe care reclamanta a promovat-o împotriva unei alte hotărâri emisă de comisia de expropriere, relativ la un alt imobil proprietate a reclamantei. Tocmai pentru a se asigura o despăgubire echitabilă în privinţa bunului expropriat, instanţa de fond a limitat analiza sa la cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată de reclamantă.
Imobilul în cauză a făcut obiectul exproprierii în vederea realizării lucrării de utilitate publică supralărgire din strada X şi a fost dezmembrat din suprafaţa totală de 737 mp, rămânând în proprietatea reclamantei suprafaţa de teren de 605 mp afectată de construcţie.
Potrivit concluziilor raportului efectuat de comisia de experţi, procesul de evaluare s-a raportat conform obiectivelor stabilite de instanţa de apel, respectiv; la data preluării efective - noiembrie 2007, la data exproprierii-05 august 2010, cât şi la data efectuării raportului de expertiză-06 octombrie 2014.
Expertiza efectuată în apel a avut în vedere tehnica comparaţiei vânzărilor, ce a implicat o comparaţie directă a terenului evaluat şi a împrejmuirii acestuia cu loturile similare de teren tranzacţionate recent pe piaţă şi pentru care au existat informaţii disponibile.
Pe seama constatărilor din teren şi a analizei contractelor de vânzare-cumpărare din 2013, din 2011, și din 2010, dar chiar şi a valorii stabilită pentru cealaltă suprafaţă de teren, a cărei situaţie juridică a fost lămurită prin sentinţa civilă nr. 943/2009 a Tribunalului Bucureşti, comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirilor care se cuvin pentru imobilul din litigiu ca fiind în sumă de 84.948 lei.
Întrucât valoarea stabilită la data efectuării lucrării de specialitate (omologată de instanţa de apel) este mai mică decât valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, instanţa a apreciat că apelul este nefondat, urmând a fi menţinută soluţia primei instanţe prin raportare fa prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs expertul N.T., arătând că nici în motivarea hotărârii, nici în dispozitivul acesteia, instanţa nu a analizat cererea de stabilire a onorariului definitiv (conform notei de evaluare) la 4.000 lei, faţă de onorariul provizoriu stabilit iniţial la 1.000 lei.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi reclamanta, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte data preluării efective a imobilului expropriat, precizează că data exproprierii este de 02 noiembrie 2006 (data emiterii Hotărârii Consiliului Generalal Municipiului București nr. 267), că în luna august 2007 a fost comunicată către SC U.L.R. SA notificarea de expropriere a suprafeţei de 132 mp şi s-a realizat raportul de evaluare, prin care a fost propusă ca despăgubire suma de 334.027 lei, iar data preluării efective este luna noiembrie 2007, moment în care hotărârea de expropriere şi-a produs efectele, prin dezlipirea suprafeţei de 132 mp din proprietatea privată şi trecerea acesteia în proprietatea publică a statului, operaţiune consemnată în C.F. a imobilului.
Consideră că data de 05 august 2010, reţinută de către instanţa de apel ca fiind data exproprierii, nu are legătura decât cu momentul în care P.M.B. a consemnat suma propusă ca despăgubire în temeiul. Legii nr. 198/2004.
Consideră că stabilirea datei preluării efective era strict de competenţa instanţei de judecată, şi nu a experţilor ce au compus comisia de experţi, aceştia având doar obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirilor raportat la cele două date avute în vedere.
Instanţa de apei a interpretat în mod greşit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv răspunsul ia obiecţiuni. Astfel, instanţa a stabilit prin încheierea din 16 iunie 2014 ca experţii să stabilească valoarea de circulaţie atât la momentul noiembrie 2007, cât şi ia momentul august 2010, inclusiv împrejmuirea.
Din concluzii rezultă că expertul desemnat de instanţă şi cel ales de reclamantă au indicat valoarea de circulaţie la data preluării efective -noiembrie 2007, respectiv 72.600 euro + 2.646 euro împrejmuirea, expertul desemnat de către pârâtă refuzând sa se pronunţe pe aceasta valoare. De asemenea, primii doi experţi au indicat cuantumul despăgubirilor aferente datei de august 2010, la suma de 59.400 euro + 2.337 împrejmuirea, în timp ce expertul desemnat de către pârâtă a indicat o valoare de 32.789 euro + 1.599 euro împrejmuirea.
Prin urmare, instanţa de apel a înlăturat concluziile primilor doi experţi cu privire la data preluării efective (noiembrie 2007) şi a reţinut data de august 2010 (Iară a motiva aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnată de expertul pârâtei, expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007.
Mai susţine că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 pct. 9 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.
Prin ignorarea Raportului de evaluare întocmit în aprilie 2007, în temeiul Legii nr. 33/1994, a notificării privind cuantumul sumei propuse (înscrisuri în baza cărora s-a operat în anul 2007 în Cartea Funciară) pentru exproprierea imobilului, consideră că întocmirea unei alte documentaţii, în baza unui alte legi, după aproape 3 ani de ia momentul exproprierii, încalcă nu numai dispoziţiile art, 4 pct. 9 din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004, ci şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Recursul declarat de expertul tehnic N.T. este inadmisibil.
Procesul civil, este o activitate care se desfăşoară prin introducerea unei cereri ce sesizează o instanţă de judecată şi care naşte raporturi procesuale între subiecţii acesteia. In categoria participanţilor se distinge aceea a subiecţilor procesului civil (instanţă, părţi, reprezentanţi ai acestora, terţi intervenienţi, procuror) de persoanele care-şi aduc contribuţia la soluţionarea cauzei (martori, experţi, interpreţi) ale căror drepturi procesuale sunt, la rândul lor, diferenţiate.
Legiuitorul a recunoscut însă numai anumite drepturi procesuale părţilor şi totodată le~a creat îndatoriri în legătura cu desfăşurarea şi finalizarea procesului, cu îndeplinirea actelor de procedură şi exercitarea drepturilor procesuale în conformitate cu dispoziţiile art. 723 C. proc. civ. (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). Între acestea se numără şi exerciţiul căilor de atac.
Prevederile art. 201 şi următoarele C. proc. civ. definesc poziţia procesuală a experţilor, drepturile şi îndatoririle acestora ca persoane având cunoştinţe de specialitate, desemnate pentru lămurirea unor împrejurări de care instanţa are nevoie în formarea convingerii, cu menţiunea expresă a liberei aprecieri asupra concluziilor specialistului în funcţie de întreg materialul probator administrat.
Astfel, legitimarea procesuală a expertului în raportul juridic dintre părţi nu-i permite exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii pronunţate cu ignorarea concluziilor sale, chiar şi în condiţiile în care consideră că drepturile băneşti ce-i revin nu au fost judicios evaluate. De aceea, analiza deciziei atacate, în raport cu recursul declarat de expertul tehnic N.T. nu este posibilă.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin cererea de chemare în judecată, formulata la data de 15 octombrie 2010, reclamanta a solicitat să se constate caracterul injust al despăgubirii propuse de pârâtul expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 şi, pe cale de consecinţă, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia şi obligarea expropriatorului la plata lor.
În motivarea cererii, astfel cum a fost precizată, reclamanta a arătat, în esenţă, că procedura exproprierii, imobilului proprietatea sa a început în baza Legii nr. 33/1994, iar oferta iniţială de despăgubire făcută de expropriator a fost de 334.027 lei, însă această procedură a fost reluată şi continuată în baza Legii nr. 198/2004, iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 95 din 05 august 2010, emisa de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, şi anume suma de 176.270 lei.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanta a fost expropriată şi care era în vigoare la data sesizării instanţei (15 octombrie 2010) ,,Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile aii. 5 alin .(4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."
Rezultă că, prin demersul judiciar iniţiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din 05 august 2010 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivele de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, astfel cum au fost prezentate mai-sus, conducând, în mod neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamantei are natura contestaţiei prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii."
Art. 25 din Legea nr, 33/1994 prevede că „pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" şi art. 26 din aceeaşi îege prevede la alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite", iar la alin. (2) că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea admimstrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Analiza fondului contestaţiei prevăzute de art. 9 dîn Legea nr. 198/2004 presupunea, aşadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriaţilor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care s-a procedat în cauză.
În urma raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, dar şi în faţa instanţei de apel, a rezultat că valoarea de piaţă a imobilului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/3994, este inferioară celei oferite de către expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010.
Astfel, potrivit concluziilor comisiei de experţi, aflate la filele 386-387 dosar apel, valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportuhd de expertiză (2014) este de 128.246 lei teren + 11.517 lei împrejmuire - opinia experţilor T.N. şi S.F., respectiv 84.948 lei teren + 7-700 lei împrejmuire - opinia expertului B.A.M.D.
Prin urmare, nu pot fi primite alegaţiile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi înlăturat concluziile primilor doi experţi cu privire la data preluării efective (noiembrie 2007) şi ar fi reţinut data de august 2010 (tară a motiva aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnata de expertul pârâtei, expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă clar că valoarea imobilului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd exigenţele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât cea calculată de experţii T.N. şi S.F., cât şi cea precizată de către expertul B.A.M.D., sunt inferioare despăgubirii oferite de către expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010, respectiv 176.270 lei.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, „primind rezultatul expertizei, instanţa îi va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî astfel că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, cum susţine recurenta, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, prin respingerea contestaţiei, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, prima instanţă a respectat exigenţele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun: „(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".
În ce priveşte criticiie formulate în legătură cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4, pct. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, se constată următoarele;
Necontestat, dispoziţiile Legii nr. 198/2004, iege în baza căreia reclamanta a fost expropriată, au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului „specialia generalibm deroganf
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă că „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii", iar „acţiunea formulată (..) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii" (alin. 3).
În interpretarea acestor dispoziţii legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti doar pentru rezolvarea nemulţumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor" alin. (1) - şi care fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispoziţiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale.
Prin urmare, în cadrul contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010 ernisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, stabilirea cuantumului despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru terenul expropriat se face, în instanţă, în raport de dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziţii corect interpretate şi aplicate de către instanţa de apel prin decizia atacată.
Totodată, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 267 din 02 noiembrie 2006, s-a declarat, ca fiind de utilitate publică, lucrarea de interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y", în urma raportului de evaluare stabilindu-se o despăgubire în cuantum de 334.027 lei, reclamanta, fiind notificată în acest sens.
în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. X - B-dul Y ", printre care şi imobilul proprietate a reclamantei.
Drept urmare, expropriatorul Municipiul Bucureşti, în baza acestui act normativ a demarat procedura de expropriere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004, procedura fmalîzându-se prin emiterea hotărârii pe care reclamanta a înţeles să o conteste în prezenta cauza.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalităţi ie, atribuţiile autorităţilor publice în materie, măsurile prealabile şi premergătoare exproprierii, exproprierea şi stabilirea despăgubirilor, plata acestora şi punerea în posesie a expropriatorului.
Drept urmare, având în vedere voinţa legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele exproprierii redate în cap. 2, 3, 4 şi 5 din lege, rezultă că pentru etapele declarării utilităţii publice şi a măsurilor premergătoare exproprierii, controlul legalităţii actelor administrative revine instanţelor de contencios-administrativ.
Aceasta reiese din art. 20 alin. (1) ultimul din cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum şi proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită potrivii art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ".
Acest text coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 23 alin. (2), cuprinse în cap. 4 "Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor" relevă suficient de clar că soluţionarea cererii de expropriere cade în competenţa tribunalului judeţean sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere, instanţă datoare a verifica dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi totodată stabilirea despăgubirilor.
În cazul în speţă, procedura a demarat, aşa cum s-a arătat mai sus în baza dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în cap. III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului şi a ofertelor de despăgubire, precum şi în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.
În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condiţiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligaţia expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.
Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie pe drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care, declară de plano ca fiind de utilitate pubiică toate drumurile de interes naţional, judeţean şi local - art. 2, şi de importanţă strategică şi de securitate naţională toate dramurile de interes naţional - art. 1 alin. (2).
În speţa, notificarea prin care i se propunea suma de 334.027 lei cu titlu de despăgubiri a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul civil, oferta nefîind acceptată, astfel încât etapele reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate, procedura de care se prevalează recurenta nefîind reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ instituind dispoziţii referitoare doar la posibilitatea contestării cuantumului despăgubirilor determinate prin hotărârea de expropriere. Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză. în acest context, dispoziţiile legale ale Legii nr. 198/2004 sunt incidente în speţă întrucât guvernează procedura exproprierii dispusă prin hotărârea nr. 93/05 august 2010, care face obiectul cauzei de faţă.
De asemenea, aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanţa judecâtoreasă competentă.
per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, dispoziţiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, ar fi lipsite de eficienţă juridică.
De altfel, aspectul legat de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 pct. 9 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, nu poate fi primit întrucât, în speţa pendinte, procedura demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost finalizată, fiind abandonată, iar expropriatorul a declanşat o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 184/2008, fiind astfel emisă hotărârea nr. 93/05 august 2010 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului Bucureşti.
Drept urmare, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. X - B-dul Y ", care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă notificarea din anul 2007, respectiv Hotărârea nr. 267/2006 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y ", motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr. 198/2004.
Nici criticiie referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispoziţiilor din Convenţie raportat ia modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenţia şi jurisprudenţa Curţii europene sunt incidente în caz de conflict între norma europeană şi cea din legea internă, iar nu în caz de aplicare greşită a normei interne.
Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul N.T. împotriva Deciziei nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL împotriva Deciziei nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1346/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1364/2015. Civil → |
|---|
