ICCJ. Decizia nr. 1317/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1317/2015
Dosar nr. 1172/1/2015
Şedinţa publică din 19 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia de prematuritate a cererii de emitere a titlului de despăgubire, invocată de intimata pârâtă C.N.C.I., a fost respinsă excepţia de nulitate a recursului invocată de intimatui pârât Statul Român prin A.D.S. şi a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 480 C. civ., iar norma de protecţie instituită prin art. 1 din Primul Protocol adiţionai la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, nu este incidenţă situaţiei reclamantului, întrucât, pentru a se impune prevalenta dreptului subiectiv afirmat de către reclamant, acesta trebuia să tacă dovada că are un „bun actual" cu privire la imobilele în litigiu, iar calitatea de titular al dreptului de proprietate a acestuia trebuia să-i fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor decizii administrative de restituire a bunurilor în materialitatea lor.
Reclamantul, care nu deţine un „bun actual cu privire la bunurile ce au aparţinut autorilor săi sub forma dreptului de proprietate şi căruia i s-a recunoscut un bun sub forma unei valori patrimoniale în baza legilor speciale, nu poate revendica imobilele în litigiu şi pentru că, aşa cum s-a arătat, dreptul de proprietate din patrimoniul autorului său asupra imobilelor în litigiu s~a stins prin înlocuirea acestuia cu măsuri reparatorii în echivalent prin deciziiie emise în temeiul Legilor speciale nr. 18/1991 şi nr. 10/2001, pe care reclamantul nu le-a contestat sau, deşi au fost contestate în justiţie, demersul judiciar flcut de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin sentinţa civilă nr. 971/2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În această situaţie, reclamantul nu poate valorifica, în baza dreptului comun, dreptui de proprietate ce a aparţinut autorului său şi care s-a stins prin înlocuirea sa cu măsuri reparatorii în echivalent, în baza legilor speciale de reparaţie.
Împotriva acestei decizii B.G.G. a formulat cerere de revizuire.
În cuprinsul acesteia, revizuentul a arătat că justiţia română nu i-a restituit proprietăţile jefuite de la antecesorii săi, fiindcă au fost falsificate de către intimaţii din dosar actele de proprietate. Argumentele instanţelor de fond evidenţiază abuzurile şi greşita interpretare a legii.
Autorilor revizuentului li s-a preluat abuziv un imobil, compus din teren în suprafaţă de 1.300 mp şi clădiri în suprafaţă de 460 mp, pentru care revizuentul este îndreptăţit la despăgubiri, pe care nu le»a primit niciodată, pentru că instanţele nu îi recunosc însăşi dreptul la reparaţie.
Cererea de revizuire nu a fost întemeiată în drept.
La termenul de judecată din 14 mai 2015, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, avocatul ales al revizuentului a precizat că temeiul de drept al cererii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Analizând excepţia inadmisihilităţii cererii de revizuire, invocată de intimatul Statul Român prin A.N.R.P., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art 322 alin, (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile date de instanţe de recurs, atunci când acestea evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs, ca expresie a uneia din condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Regula prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.
Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme în speţă hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire este Decizia nr. 402 din 11 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.G.G. împotriva Deciziei nr. 360 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Drept consecinţă, văzând dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G.G. împotriva Deciziei civile nr. 402 din 11 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1316/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1345/2015. Civil → |
|---|
