ICCJ. Decizia nr. 1316/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1316/2015
Dosar nr. 10487/301/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 17 martie 2015 sub nr. 10487/301/2015, petentul B.E.J., C.B.M., a solicitat încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 35/108 din data de 16 octombrie 2007.
În motivarea cererii, s-a arătat că se urmăreşte îndeplinirea, pe cale de executare silită, a obligaţiei stabilite în sarcina debitoarei O.A., cu domiciliul în Bucureşti, sector 3, la solicitarea creditoarei SC B.T. SA, prin mandatar SC I.C.C. SRL.
În drept, au fost invocate prevederile art. 622 alin. (2) - (3) şi ale art. 665 din C. proc. civ., coroborat cu art. 107 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 4430/2015 din data de 01 aprilie 2015, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial sesizate şi a trimis dosarul spre soluţionare Judecătoriei Cluj-Napoca reţinând, în esenţă, etectele Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competenţă teritorială: instanţa de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului şi, constatând că domiciliul debitoarei este în Alexandria, jud.Teieorman, iar sediul creditoarei în Cluj Napoca, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca în data de 30 aprilie 2015, sub nr. 10487/301/2015.
La termenul de judecată din 05 mai 2015, în vederea stabilirii competenţei, instanţa, în temeiul art. 154 alin. (8) C. proc. civ., a solicitat fişa de evidenţă pentru debitoare de la M.A.I. - D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, începând cu data de 17 decembrie 2013, domiciliul debitoarei O.A. era situat în municipiul Bucureşti, sector 3.
Prin sentinţa civilă nr. 4951/CC din 05 mai 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut următoarele:
Cu titlu preliminar, s-a apreciat că, aşa cum rezultă din reglementarea art. 24 din C. proc. civ. „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar în baza art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ amintit anterior, „Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", în acest context fiind de subliniat că prezintă relevanţă în cauză şi dispoziţiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., ce stabilesc că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Aşadar, având în vedere textele anterior redate, se observă, rnai întâi, că în vederea determinării legii aplicabile executării silite se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare, adică momentul ia care a fost înregistrată cererea în cadrul biroului executorului judecătoresc şi, în al doilea rând, că legea nouă nu se va aplica executării silite demarate în prealabil intrării sale în vigoare, întreaga procedură urmând a fi guvernată de legea în vigoare la data sesizării organului de executare.
În ce priveşte cauza de faţă, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că cererea de executare formulată de creditoare a fost înregistrată la executorul judecătoresc sesizat în ziua de 07 octombrie 2014 (fila 6 Dosar nr. 10487/301/2015 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti), acesta fiind momentul în raport de care se va determina legea incidenţă în ce priveşte cererea de încuviinţare a executării silite.
În acest sens, este de reţinut că, aşa cum reiese din cuprinsul art. 665 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare ia data menţionată în cele ce preced: „în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) şi dovada taxei de timbru", iar conform art. 650 alin. (2) C. proc. civ.: „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe", dispoziţiile alin. (1) din cadrul aceluiaşi articol, ce stabileau inclusiv competenţa teritorială a instanţei de executare, încetându-şi efectele juridice, în baza art. 147 alin. (1) din Constituţie, ea urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014. În consecinţă, ţinând seama de împrejurarea că, la data sesizării organului de executare, nu mai exista o normă specială care să reglementeze instanţa de executare, căreia îi revine competenţa soluţionării cererilor de încuviinţare a executării silite, s-a apreciat că, în baza art. 528 alin. (2) C. proc. civ., trebuie avută în vedere regula generală în materie de competenţă teritorială, edictată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce dispune că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
În acelaşi context, este de relevat că, aşa cum se poate observa din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014„ coroborând dispoziţiile art. 650 cu cele ale ari 651 din C. proc. civ., dacă în ceea ce priveşte alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să îşi aleagă executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apei în funcţie de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligaţiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediui debitorului sau locui unde urmează să se facă executarea".
Or, raportat la prezenta cauză, astfel cum rezultă din cererea adresată Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti (fila 2 Dosar nr. 10487/301/2015 judecătoria sectorului 3 Bucureşti) ca şi din fişa de evidenţă obţinută de instanţă (fila 2), debitoarea O.A. îşi are stabilit domiciliul, încă de la data de 17 decembrie 2013, în municipiul Bucureşti, sector 3. În consecinţă, de vreme ce în cadrul ansamblului procedurii de executare silită calitatea procesuală pasivă revine debitorului urmărit, pârât în sensul art. 107 alin. (1) C. proc. civ. (întrucât creditorul este partea care sesizează executorul judecătoresc, în vederea demarării procedurii execuţionaie, ce se adresează apoi organului jurisdicţional, pentru a se dispune încuviinţarea executării silite), în scopul determinării competenţei teritoriale a instanţei de executare este necesar să fie avut în vedere domiciliul debitorului (în speţă, Bucureşti, sector 3).
Prin urmare, ţinând seama de argumentele expuse anterior, în baza art, 529 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 107 alin. (3) din C. proc. civ. şi luând în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, Judecătoria Cluj Napoca a apreciat că se impune, admiterea excepţiei şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate in favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, instanţa m raza căreia îşi are sediul debitoarea.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, având în vedere următoarele considerente;
Aşa cum corect a reţinut Judecătoria Cluj Napoca, cererea de executare silită a fost formulată de creditoare şi înregistrată pe rolul executorului judecătoresc la data de 07 octombrie 2014, ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care dispoziţiile art. 650 C. proc. civ. au fost declarate neconstituţionale, astfel că, în mod corect a reţinut că această normă nu mai poate fi considerată aplicabilă în vederea determinării competenţei teritoriale pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite.
În absenţa unor dispoziţii speciale cu privire la competenţa teritorială a instanţei învestite cu cererea de încuviinţare a executării silite, pentru cererile formulate în intervalul 17 iunie 2014 (data publicării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale) - 19 octombrie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014), aceasta urmează a fi determinată potrivit regulilor prevăzute de C. proc. civ. pentru procedura necontencioasă judiciară, respectiv de art 528 C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din art, 528 alin. (2) C. proc. civ. dacă cererea necontencioasă nu este în legătură cu o cauză în curs de soluţionare „competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind competenţa sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase."
Potrivit cererii de încuviinţare a executării silite şi a anexei la adresa de înaintare a cererii de încuviinţare înregistrată la 24 noiembrie 2014 la B.E.J., C.B.M. (acte aflat ia filele 2, 40 din dosarul judecătoriei sectorului 3 Bucureşti), rezultă că domiciliul debitoarei era situat în municipiul Bucureşti, sectorul 3, în timp ce din cuprinsul titlului executoriu - contractul de credit din 16 octombrie 2007 - (act aflat la filele 8-9 din aceiaşi dosar), reieşea că domiciliul debitoarei se afla pe raza municipiului Alexandria, jud. Teleorman.
Prin urmare, având în vedere aceste menţiuni din cuprinsul titlului executoriu, raportat la domiciliul debitorului/creditorului, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a procedat la declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Judecătoria Cluj-Napoca, învestită prin hotărârea de declinare a competenţei a procedat la efectuarea de verificării propriei competenţe, în temeiul art. 529 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., conform cărora:
„Instanţa îşi verifică din oficiu competenţa, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părţii lămuririle necesare.
Dacă instanţa se declară necompetentă, va trimite dosarul instanţei competente."
Înalta Curte constată că norma de competenţă reglementată de art. 528 alin. (2) C. proc. civ. este o normă de competenţă relativă, dar cu toate acestea, prin derogare de la dispoziţiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. privind regimul de invocare a necompetenţei de ordine privată, derogare instituită în materia procedurii necontencioase prin prevederile art. 529 anterior citate, rezultă că instanţa sesizată prin declinarea de competenţa avea la îndemână mijlocul procedural de a invoca excepţia de necompetenţă teritorială.
Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 154 aiin. 8 din acelaşi cod, a fost solicitată fişa de evidenţă pentru debitoare - necesară în clarificarea criteriului legal incident pentru stabilirea competenţei teritoriale, anume sediul debitorului - de la D.E.P.A.B.D., din care a rezultat că, Începând cu data de 17 decembrie 2013, domiciliul debitoarei O.A. era situat în municipiul Bucureşti, sector 3.
În considerarea relaţiilor obţinute cu privire la domiciliul debitoarei, judecătoria Cluj-Napoca, în mod legal, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 528 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 107 din acelaşi cod, potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
De altfel, prin cererea de încuviinţare a executării silite a fost indicat, de către executorul judecătoresc, domiciliul debitoarei O.A., în municipiul Bucureşti, sector 3, pe parcursul judecării cauzei nefiind dovedit că aceasta are în fapt un alt domiciliu.
Împrejurarea că în titlul executoriu şi cererea adresată executorului judecătoresc creditoarea a indicat un alt domiciiiu al debitoarei nu are nicio relevanţă, pe de o parte, întrucât un atare domiciliu nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, întrucât stabilirea competenţei teritoriale se realizează în funcţie de domiciliul debitoarei avut la data sesizării organului de executare.
Or, potrivit fişei de evidenţă D.E.P.A.B.D. indicată mai sus, la data sesizării organului de executare, 07 octombrie 2014, domiciliul debitoarei O.A. era situat pe raza sectorului 3 al municipiului Bucureşti.
Cum potrivit actelor de la dosar domiciliul debitoarei (criteriu legal incident în conformitate cu prevederile art. 528 alin. (2) C. proc. civ.) se află în municipiul Bucureşti, în circumscripţia Judecătoriei sectorului 3, şi s-a aflat în această circumscripţie teritorială inclusiv la data sesizării organului de executare, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, Secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1315/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1317/2015. Civil → |
|---|
