ICCJ. Decizia nr. 1399/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1399/2015
Dosar nr. 4746/315/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 mai 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 15 mai 2014, reclamantele A.S. şi A.I.V. l-au chemat în judecată pe pârâtul A.A.Ş. solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate deschisă succesiunea defunctei A.L., să stabilească calitatea de moştenitori testamentari, să stabilească cotele ce revin moştenitorilor şi masa bunurilor de împărţit, precum şi ieşirea din indiviziune a acestora cu privire la bunurile succesorale, prin atribuirea acestora.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că părţile din proces au calitatea de moştenitori testamentari ai defunctei şi de pe urma acesteia le-au rămas trei suprafeţe de teren categoria de folosinţă fâneţe de 4.500 mp, 11.265 mp şi 11.266 mp, situate în comuna Cetăţeni, judeţul Argeş.
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 14 ianuarie 2015, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia lipsei de obiect a capetelor de cerere privind constatarea deschiderii succesiunii, stabilirea calităţii de moştenitori, a cotelor ce se cuvin acestora şi stabilirea masei succesorale.
A respins, ca lipsite de obiect, aceste petite.
A admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgovişte, în soluţionarea prezentei cauze, excepţie invocată din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Câmpulung.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut, în esenţă, că a fost dezbătută succesiunea defunctei A.L. (decedată la 28 ianuarie 1996), s-a stabilit calitatea de moştenitori cu privire la reclamante şi pârât, s-au stabilit cotele ce se cuvin acestora (fiind depuse la dosar certificatele de moştenitor din 21 ianuarie 2014, testamentul autentificat din 30 noiembrie 1992, certificatul de legatar din 27 iunie 1996), astfel că, aceste petite au rămas fără obiect.
Cât priveşte competenţa teritorială, Judecătoria Ţârgovişte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul, aşa încât, în considerarea acestor prevederi imperative, competenţa de soluţionare a acţiunii revine, în speţă, Judecătoriei Câmpulung, deoarece, imobilele din masa succesorală sunt situate în localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş, aflată pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpulung.
Judecătoria Câmpulung, prin sentinţa civilă nr. 966 din 12 mai 2015, la rându-i, a apreciat că nu este competentă a soluţiona cauza, aşa încât, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgovişte. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Pentru a se dezînvesti, Judecătoria Câmpulung a constatat că, în cauză, sub aspectul competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora: ,,În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia (2.)
Aşa fiind, Judecătoria Câmpulung a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, ultimul domiciliu al defunctei A.L. - astfel cum rezultă din cuprinsul actului de deces (fila 10 dosar Judecătoria Târgovişte) şi din certificatul de legatar din 27 iunie 1996 (fila 22 al aceluiaşi dosar) - este municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, fiind aplicabile prevederile imperative ale art. 118 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stabilesc regulile de competenţă teritorială exclusivă aplicabile în materie de moştenire (competenţa fiind aceea de la ultimul domiciliu al defunctului).
Învestită a se pronunţa asupra regulatorului de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Judecătoriei Târgovişte, competenţa de soluţionare a cauzei pentru considerentele ce succed:
Cererile privitoare la moştenire (partaj succesoral) intră sub aspectul competenţei teritoriale exclusive de soluţionare a cauzei în sfera de aplicare a normei de procedură reglementată de dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Articolul mai sus evocat, reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu al defunctului, preluând, cu unele modificări, regula de competenţă prevăzută anterior de C. proc. civ. de la 1865 (art. 14).
Raţiunea normei de competenţă exclusivă rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii succesiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 954 alin. (2) din Noul C. civ.
Or, în raport de acest loc se efectuează în condiţii optime procedura succesorală notarială, ori cea pe cale judecătorească, acest loc (al deschiderii succesiunii) fiind cel în care pot fi conservate sau inventariate în mod accesibil bunurile, administrate probatoriile în legătură cu bunurile succesorale.
Pornind de la aceste consideraţii de ordin practic, sintagma,,ultimul domiciliu al defunctului” corespunde ultimei locuinţe efective a acestuia, indiferent dacă aceasta a fost sau nu înscrisă în actul de identitate al defunctului.
În speţă, deşi a apreciat că nu este competentă teritorial a soluţiona acţiunea, prima instanţă învestită, Judecătoria Târgovişte, s-a pronunţat însă cu privire la lipsa de obiect a capetelor de cerere privind constatarea deschiderii succesiunii, stabilirea calităţii de moştenitori, a cotelor legale ce se cuvin acestora şi stabilirea masei succesorale de împărţit.
Apoi, în mod eronat, şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare ,,a cererilor privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia” în favoarea Judecătoriei Câmpulung, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stabilesc că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul”.
Este de observat că Judecătoria Târgovişte, atunci când s-a dezînvestit, nu a avut în vedere împrejurarea că, în cererile subsumate art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială exclusivă, în materie de moştenire, aceasta fiind - până la momentul ieşirii din indiviziune - de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.
Or, în speţă, aceste prevederi sunt incidente şi au aplicabilitate, neputând fi luată în considerare, sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, regula prevăzută de art. 117 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căreia ,,Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul”.
Altfel spus, în materia succesiunii, se aplică - până la ieşirea din indiviziune prevederile imperative ale art. 118 alin. (1) şi (2) care stabilesc că toate cererile referitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare (1); la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia (2); la cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar; cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv - regula competenţei teritoriale exclusive a ultimului domiciliu al defunctului.
Reglementarea din alin. (2) al art. 118 din cod are raţiunea de a întâri regula competenţei teritoriale exclusive a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului şi pentru ipoteza în care ,,cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.”
Judecătoria Târgovişte a făcut totodată şi o aplicare greşită a prevederilor art. 117 (1) din cod stabilind că, în cazul concret dedus judecăţii, ar fi aplicabile aceste dispoziţii, întrucât a încetat incidenţa art. 118 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi, odată deschisă succesiune, ar deveni aplicabile prevederile art. 117 din cod, întrucât imobilele din masa succesorală sunt în localitatea Cetăţeni, jud. Argeş, pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpulung.
Soluţia greşită de dezinvestire a Judecătoriei Târgovişte a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 118, precum şi ale prevederilor alin. (3) al art. 117 din acelaşi cod, acestea din urmă stipulând în mod expres că ,,Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune”.
Interpretând literal textul procedural la care s-a făcut referire rezultă indubitabil, că regula prevăzută de art. 117 alin. (1) din cod nu se aplică când indiviziunea rezultă din succesiune.
Aşa fiind, textul reglementat de dispoziţiile art. 117 alin (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care stabileşte ,,competenţa instanţei în a cărei circumscripţie este situat imobilul”, se aplică atunci când indiviziunea nu rezultă din succesiune.
Pentru ipotezele în care indiviziunea rezultă din succesiune, devin incidente dispoziţiile imperative care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, competenţă prevăzută de art. 118 din acelaşi cod.
Pe cale de consecinţă, în cazul concret dedus judecăţii, din coroborarea prevederilor art. 117 (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - teza finală - cu dispoziţiile imperative ale art. 118 din acelaşi cod, Înalta Curte va reţine că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Târgovişte, pretenţiile izvorâte din succesiune urmând a fi soluţionate de instanţa de la ,,ultimul domiciliu al defunctului”.
În speţă, ultimul domiciliu al defunctei A.L. este în Târgovişte, jud. Dâmboviţa (a se vedea certificatul de legatar nr. 259/1996 - fila 22 dosar, certificatul de deces - fila 10 Dosar nr. 4746/315/2014 al Judecătoriei Târgovişte).
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Târgovişte, competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a cauzei pentru pretenţiile izvorâte din succesiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1401/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
