ICCJ. Decizia nr. 1401/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1401/2015
Dosar nr. 43114/3/2009*
Şedinţa publică din 27 mai 2015
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii T.A. şi F.G. au contestat Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de intimata A.V.A.S., prin care aceasta a respins notificarea din 14 noiembrie 2001 formulată în condițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1158/22 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată.
S-a reținut, în fapt, că prin notificarea înregistrată din 14 noiembrie 2001 la B.E.J., C.I., reclamanţii au solicitat, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri băneşti pentru fosta Fabrică F.F. ce a fost naţionalizată, în calitate de moştenitori ai fostului asociat F.G. Notificatorii au arătat că solicită despăgubirile aferente acţiunilor (în nr. de 129) din imobilele, maşinile, utilajele şi instalaţiile industriale ce au fost naţionalizate.
Solicitarea a fost respinsă prin Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., cu motivarea că nu s-a făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii.
Pe acest aspect, tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru 129 de acţiuni pe care au afirmat că autorul lor (F.G.) le-a deținut la fosta Fabrică F.F., ce a fost naţionalizată.
S-a constatat, că potrivit evidenţei acţionarilor fostei Fabrici „F.F.-Virola” de la momentul naţionalizării, autorul reclamanţilor, F.G., nu se regăsea printre acţionari, figurând doar F.G. cu un număr de 260 de acţiuni, astfel că, în mod corect, pârâta a considerat că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite în înţelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civila nr. 45/A din 01 februarie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată sentinţa, în sensul că a fost admisă contestaţia și s-a dispus anularea Deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S.. S-a dispus obligarea intimatei la emiterea deciziei cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acţiuni deţinute de autorul reclamanţilor la Fabrica „F.F.” şi la înaintarea dosarului către C.C.S.D.
Pentru a pronunţa această decizie, instanța de apel a reținut incidența art. 3 alin. (1) lit. b), art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 și faptul că, potrivit actelor dosarului, reclamanţii sunt moştenitorii defunctului F.G. decedat. Conform extrasului de C.F. Sibiu, F.G. şi F.W. au cumpărat în 1926 un imobil situat în Sibiu, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Firmei F.F., fabrică de construcţii de fier. Din cuprinsul aceleiaşi cărţi funciare a rezultat că la 28 mai 1962 C.F. s-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil, cu titlu de drept naţionalizare, în favoarea Statului Român și în administrarea operativă a Uzinei I. Sibiu.
Coroborând certificatele de stare civilă cu certificatul de calitate succesorală emis de pe urma numitului F.G., instanța a reținut că reclamanţii sunt nepoţi de fiu ai defunctului F.G., fost asociat al F.F.F. - Virola şi ca atare, au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat totodată, depunerea la dosar a fişei C.A.F.I.N., din cuprinsul căreia a rezultat că numitul G.F. a avut un număr de 260 de acţiuni la Fabrica F.F. - Virola și că, deşi toate aceste acte au fost depuse la dosarul de fond, tribunalul nu le-a luat în considerare, apreciind în mod greșit că administrarea lor în faza contestaţiei este realizată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, constatând că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, contestaţia a fost admisă, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 217 din 30 iunie 2009 emisă de A.V.A.S., iar în privința numărului de acţiuni solicitate, deşi reclamanţii au probat că autorul lor a deţinut 260 de acţiuni, conform cererii de chemare în judecată au solicitat măsuri reparatorii doar pentru 129 de acţiuni (şi tot atâtea prin notificare), astfel că s-a dat prevalență principiului disponibilităţii părţilor şi limitelor învestirii instanţei.
Prin Decizia civila nr. 7068 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sectia I civilă, a fost admis recursul declarat de către pârâta A.V.A.S., casată decizia și trimisă cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Pentru a pronunţa această soluție, instanţa de recurs a reținut caracterul nefondat al susţinerii recurentei potrivit căreia actele care nu au fost depuse până la data soluţionării notificării, nu mai pot fi depuse direct în cadrul procedurii judiciare, aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare pot fi administrate până la data soluţionării notificării, care se identifică momentului soluţionării irevocabile a acestei cereri, incluzând și faza contestației.
Au fost găsite însă fondate criticile recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 31 al Legii nr. 10/2001, întrucât din analiza conținutului acestora rezultă că cei vizaţi pentru acordarea de măsuri reparatorii sunt asociaţii societăţilor proprietare ale bunurilor preluate de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Pentru această categorie de persoane legea impune şi o ordine în soluţionarea cererii de acordare de despăgubiri, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, determinată în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, prin decizia motivată a A.V.A.S. Un astfel de procedeu presupune depunerea la dosar a ultimului bilanţ contabil, pentru a se putea determina valoarea recalculată a acţiunilor, o asemenea evaluare neputând fi realizată de către C.C.S.D., câtă vreme dispoziţiile legale menţionate stabilesc o altă procedură.
În ipoteza în care măsurile reparatorii prin echivalent nu au fost propuse prin decizia motivată emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea pentru lipsa dovezii calităţii de persoane îndreptăţite a notificatorilor, iar împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie şi aceasta a fost admisă, măsurile reparatorii trebuie să fie propuse prin hotărâre judecătorească de către instanţă, căreia îi incumbă, în egală măsură, obligaţia respectării prevederilor art. 31 alin. (3) şi (4) al Legii nr. 10/2001.
Ca atare, fiind obligatorie calcularea valorii actualizate a acţiunilor, ca etapă premergătoare propunerii de măsuri reparatorii prin echivalent, era necesară depunerea la dosar a ultimului bilanţ contabil în baza căruia să se stabilească, pe baza unei expertize, valoarea recalculată a acţiunilor.
Reluând judecarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 92/A din 24 februarie 2015, prin care a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința apelată, nr. 1158 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civilă, și în consecință, a admis contestația, a anulat Decizia nr. 217 din 30 iunie 2009 emisa de A.V.A.S.. A obligat pe intimată să emită o decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 129 acțiuni deținute de autorul reclamanților la F.F.F., cu o valoare recalculată și actualizată până la data de 31 decembrie 2014 de 135.393,90 lei și să înainteze dosarul C.N.C.I.. A fost obligată intimata la 3.500 lei cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat, în primul rând, că s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, pentru un număr de 129 acțiuni deținute de autorul reclamanților la F.F.F.
S-a reținut, ca atare, că rejudecarea apelului poartă doar asupra recalculării valorii acțiunilor, cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 și că sub acest aspect, a fost depusă fișa C.A.F.I.N. nr. 34, încheiată la momentul naționalizării, în care se regăsesc elementele de patrimoniu necesare stabilirii activului net pe baza căruia să fie determinată mai departe valoarea acțiunilor deținute de autorul reclamanților, calculată conform altgoritmului prezentat de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, s-a arătat modul de recalculare a valorii acțiunilor conform textului legal menționat, precum și raportat la dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/ 2007 (art. 31.1 și urm).
Instanța de apel a constatat că raportul de expertiză conține erori de calcul matematic, astfel încât a procedat la înlăturarea acestora, urmărind altgoritmul explicat de expert și prevăzut de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.1 și urm. din H.G. nr. 250/2007.
S-a reținut totodată, că expertul a depus după dezbaterile în cauză o erată la raportul de expertiză, de rectificare a calculelor făcute prin expertiza inițială, dar că și aceasta conține erori de calcul matematic, motiv pentru care instanța a procedat la propriile calcule și verificări.
Astfel, s-au constatat, pe baza fișei C.A.F.I.N. și urmărind modul de calcul detaliat de expert prin raportul de expertiză, următoarele: activul net al societății naționalizate la care era asociat autorul reclamanților a fost la momentul naționalizării de 24.118.004,23 lei, ceea ce determina o valoare pe acțiune (erau 8.000 de actiuni) de 3.014,75 lei și o valoare totală pentru cele 129 acțiuni pentru care se cuvin despăgubiri reclamanților de 388.902,75 lei. Aceasta determină o valoare actualizată a celor 129 acțiuni la data de 24 februarie 2001, prin aplicarea coeficientului de actualizare stabilit de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001, care este de 1.303,33 lei, de 506.868.621, 16 lei.
Apoi, actualizând suma cu indicele de inflație comunicat de C.N.S. pentru perioada 2001 până în decembrie 2014, indici evidențiați prin înscrisurile depuse la dosar, au rezultat următoarele sume: suma de 620.914.060,92 lei reprezentând actualizarea la nivelul 31 decembrie 2002 (indice inflaţie 22,5); suma de 715.913.912,24 lei la nivelul 31 decembrie 2003 (indice inflaţie 15,3); suma de 801.107.667,79 lei la nivelul 31 decembrie 2004 (indice inflaţie 11,9); suma de 873.207.357,90 lei (87.320,7357 lei) la nivelul 31 decembrie 2005 (indice inflaţie 9); suma de 93.048,975 lei la nivelul 31 decembrie 2006 (indice inflaţie 6,56); suma de 97.552,54 lei la nivelul 31 decembrie 2007 (indice inflaţie 4,84); suma de 105.210,42 lei la nivelul 31 decembrie 2008 (indice inflaţie 7,85); suma de 111.091,68 lei la nivelul 31 decembrie 2009 (indice inflaţie 5,59); suma de 117.857,16 lei la nivelul 31 decembrie 2010 (indice inflaţie 6,09); suma de 124.681,09 lei la nivelul anului 31 decembrie 2011 (indice inflaţie 5,79); suma de 128.832,97 lei la nivelul anului 31 decembrie 2012 (indice inflaţie 3,33); suma de 133.960,53 lei la nivelul 31 decembrie 2013 (indice inflaţie 3,98) şi în final, suma 135.393,90 lei la nivelul 31 decembrie 2014 (indice inflaţie 1,07).
S-a precizat că, deși referirea în calculul menționat se face la indicele de inflaţie, orice formulă ar fi folosită, fie prin utilizarea indicelui prețului de consum, fie prin utilizarea indicelui ratei inflației, rezultatul calculului este acelasi (ex. 506.868.621,16 x 122,5/100 - prin utilizarea indicelui pretului de consum, rezultatul este 620.914.060,92 lei, acelasi rezultat fiind dat și dacă se utilizează indicele de inflație întrucât rata inflației este I.P.C. - indicele prețurilor de consum minus 100).
A rezultat astfel, o sumă finală actualizată la nivelul 31 decembrie 2014, de 135.393,90 lei, aceasta urmând să fie avută în vedere de către instanța de apel la soluționarea cauzei.
S-a mai constatat că după reținerea cauzei în pronunțare, pârâta A.V.A.S. a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă care, deși tardive, au fost avute în vedere ca apărări pe fondul cauzei, conținând critici
referitoare la modul de calcul al valorii recalculate, dar având caracter nefondat.
Astfel, critica potrivit căreia expertul s-a raportat la fișa C.A.F.I.N. pentru a determina activul net al societății nationalizate, susținându-se că aceasta, potrivit Normelor Metodologice, face dovada doar a calității de acționar, dar pentru determinarea activului net trebuie utilizat bilanțul contabil, a fost înlăturată întrucât demersurile efectuate de instanță și de reclamanți la diferitele instituții ale statului, inclusiv Arhivele Nationale si M.F.P., au relevat că nu a putut fi identificat în arhive un ultim bilanț contabil al societatătii, nici măcar pentru un an precedent naționalizării, documentele comunicate fiind fișa C.A.F.I.N. și o serie de adrese.
Pe de altă parte, întrucât fișa C.A.F.I.N. nr. 34 reprezintă un act întocmit de înseși autoritățile statului la data naționalizării, conform mențiunilor existente în cuprinsul ei, aceasta preia în conținutul ei toate elementele de patrimoniu necesare determinării activului net.
S-a reținut totodată, că Arhivele Naționale au comunicat bilanțul încheiat la data de 31 decembrie 1941, însă din adresele comunicate de M.F.P. (din 28 mai 1948), rezultă că a fost încheiat un bilanț chiar la nivelul anului 1947, iar fișa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a încheiat la momentul naționalizării, pe baza acestui bilanț, așa cum se face mențiune expresă în cuprinsul ei.
De aceea, instanța de apel a constatat corecta raportare la aceste date care reprezentau elementele de patrimoniu existente la momentul naționalizării, preluate din fișa C.A.F.I.N. nr. 34, această metodă fiind conformă art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care face referire la bilanțul contabil în sensul că elementele din patrimoniu avute în vedere la stabilirea activului net trebuie să fie cele rezultate din bilanț, iar nu în sensul că bilanțul ca atare reprezintă singurul mijloc de probă pe baza căruia poate fi făcută recalcularea.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că în contextul art. 31.5 și urm. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în măsura în care se identifică ultimul bilanț încheiat la nivelul anului 1947, acesta este folosit pentru calcularea activului net, iar în măsura în care nu se identifică acest bilanț, ci unul anterior, se procedează la utilizarea acestui ultim bilanț identificat, impunându-se însă, în mod prioritar, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 303/1947 care reglementau aplicarea unor indici de recalculare de la data încheierii acestui bilanț până la nivelul anului 1947, iar începând cu anul 1948, se continua actualizarea cu indicele stabilit de B.N.R. prin Ordinul nr. 3/2001 și după februarie 2001 cu indicele de inflație (art. 31.6.9 pct. 1 din Normele Metodologice).
Asadar, în cazul bilanțurilor anterioare anului 1947 metoda de calcul a activului net se schimbă doar parțial, în sensul că pentru perioada de la data acestui bilanț până la nivelul anului 1947 se mai aplica un indice de recalculare prevăzut de Legea nr. 303/1947, ulterior anului 1947 calculul fiind identic ca în situația bilanțurilor încheiate la nivelul anului 1947.
Or, din adresa din 28 mai 1947, ca și din cea din 1948, rezultă că actualizarea în baza Legii nr. 303/1947 a avut loc la momentul întocmirii fișei C.A.F.I.N. nr. 34, astfel că în mod corect a fost calculat activul net pe baza acesteia, așa încât au fost înlăturate criticile intimatei-pârâte purtând asupra acestor aspecte.
În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata pârâta la 3.500 lei cheltuieli de judecată către apelanţii reclamanţi (compusă din 1.000 lei onorariu de expert - fila 109 dosar și 2.500 lei onorariu avocat - fila 138).
Împotriva deciziei a declarat recurs A.A.A.S., care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în sensul art. 304 pct. 3, 5 C. proc. civ., prin încălcarea normelor referitoare la principiul contradictorialităţii, atrăgând incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, expertul desemnat în cauză a depus o erată a raportului de expertiză ce nu a fost comunicată pârâtei-reclamante, punând-o în imposibilitate de a-şi exprima punctul de vedere, de a formula apărări pertinente.
- Decizia atacată a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, îndeosebi a normei art. 31 din acest act normativ, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, au fost nesocotite dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanţa de trimitere să ţină seama de dezlegările în drept ale deciziei de casare precum şi de necesitatea administrării unor probe.
S-a arătat în acest sens, că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia cu referire la fişa C.A.F.I.N. a societăţii, în condiţiile inexistenţei ultimului bilanţ contabil, încălcând flagrant dispoziţiile din decizia de casare precum şi prevederile art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
În acest context, raportul de expertiză ce a stat la baza pronunţării hotărârii, precum şi reluarea unor calcule de către instanţă s-au întemeiat pe nerespectarea legii întrucât simpla fişă C.A.F.I.N., fără bilanţul contabil, nu poate justifica recalcularea valorii acţiunilor.
În sensul art. 31.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fişa C.A.F.I.N. este un document prin care se dovedeşte calitatea de asociat/acţionar la persoana juridică preluată de stat şi nu un document în baza căruia să se calculeze activul net contabil.
De asemenea, art. 31.6.9 din Normele metodologice menţionează modalitatea de determinare a activului net contabil în funcţie de anul încheierii ultimului bilanţ contabil (după cum a fost încheiat la data de 31 decembrie 1947 sau anterior anului 1947).
Or, din fişa C.A.F.I.N. nu rezultă data încheierii bilanţului contabil care reflectă acele elemente din patrimoniu în baza cărora s-a efectuat calculul valorii actualizate a celor 129 acţiuni.
În consecinţă, n-au fost respectate indicaţiile deciziei de casare în sensul depunerii la dosar a ultimului bilanţ contabil în baza căruia urma a se stabili, în temeiul unei expertize, valoarea recalculată a acţiunilor.
- Decizia este nelegală şi din perspectiva dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a căror aplicare eronată la speţă a realizat-o instanţa de apel, obligând în mod nejustificat instituţia recurentă la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, nu se poate reţine rea-credinţă sau comportare neglijentă determinată de apărarea pârâtei în proces.
Mai mult decât atât, A.A.A.S. şi-a executat obligaţiile legale, iar cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare, conforme costurilor reale ale procesului.
Aşa cum se poate constata, cheltuielile de judecată n-au fost puse în discuţia părţilor, fiind încălcate principiul contradictorialităţii şi al rolului activ al judecătorului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, s-a stabilit că un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor.
În aceste condiţii, se impune exonerarea A.A.A.S. de la plata cheltuielilor de judecată, mai ales că cele acordate de către instanţă nu întrunesc cerinţa caracterului rezonabil şi proporțional.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a susţinut că în cauză nu a avut loc o încălcare a principiului contradictorialităţii în legătură cu administrarea probatoriului (raportul de expertiză); că aşa - numita erată a expertului care învedera o eroare de calcul a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunţare şi oricum, ulterior momentului la care instanţa însăşi sesizase inadvertenţa şi o supusese dezbaterii părţilor.
De asemenea, decizia recurată nu a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, sub motiv că nu s-a depus ultimul bilanţ contabil, câtă vreme, în prezenţa imposibilităţii depunerii acestui document, a fost prezentată fişa C.A.F.I.N. încheiată la momentul naţionalizării, care a preluat în conţinutul ei datele din bilanţul contabil încheiat la nivelul anului 1947 şi pe baza cărora s-a putut calcula valoarea activului net. Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată nu este fondată, realitatea efectuării lor rezultând din înscrisurile depuse la dosar, nivelul acestora fiind pe deplin justificat de munca depusă în dosar.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Este lipsită de temei susţinerea recurentei-pârâte conform căreia instanţa ar fi încălcat principiul contradictorialităţii în etapa administrării probatoriului, prin aceea că n-ar fi pus în dezbaterea părţilor o „erată a raportului de expertiză”, care nici nu a fost comunicată pârâtei, punând-o astfel, în imposibilitatea de a-şi formula apărările.
Astfel, aşa-numita „erată”, constând în rectificarea unor erori de calcul făcute de către expert, a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunţare, ceea ce înseamnă că, fiind închisă etapa dezbaterilor, nu se mai putea pune problema incidenţei principiului contradictorialităţii (a cărui nesocotire să fie invocată apoi, pe calea recursului).
În acelaşi timp, se constată că instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia pe acele calcule făcute de către expert - pentru a i se imputa că nu a repus dosarul pe rol pentru a le supune discuţiei părţilor - ci, dimpotrivă, le-a înlăturat, reţinând caracterul lor eronat şi procedând la propriile calcule (matematice) şi verificări, cu respectarea algoritmului prevăzut de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.1 şi urm. din H.G. nr. 250/2007.
În acest context, recurenta nu poate pretinde cu temei că ar fi fost încălcate formele de procedură în desfăşurarea procesului (ceea ce ar atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), nedemonstrând, conform celor arătate anterior, producerea unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi în continuare, incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
- În ce priveşte invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., subsumat aceloraşi argumente, se constată că indicarea lui este pur formală şi lipsită de pertinenţă, câtă vreme textul menţionat sancţionează pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea competenţei altei instanţe (nerelevate în vreun fel de datele speţei şi criticile din recurs).
- Este, de asemenea, nefondată critica de nelegalitate formulată cu referire la aplicarea normelor de drept material - respectiv, a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, inclusiv normele corespunzătoare de aplicare a acestora din H.G. nr. 250/2007 - şi legat de aceasta, a modalităţii în care instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în privinţa dezlegărilor în drept obligatorii date de instanţa de recurs.
Astfel, este real că prin decizia de casare anterioară s-a stabilit ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, să fie depus la dosar ultimul bilanţ contabil pentru a se putea stabili valoarea recalculată a acţiunilor.
Demersurile desfăşurate de instanţă, la momentul rejudecării, în exercitarea rolului activ, ca şi de către reclamanţi, la diferite instituţii ale statului (Arhivele Naţionale, M.F.P.) au relevat că nu poate fi identificat ultimul bilanţ contabil al societăţii F.F., dar că există şi a fost ataşată fişa C.A.F.I.N. nr. 34, întocmită la data naţionalizării, care a preluat în conţinutul său elemente de patrimoniu din bilanţul pe anul 1947.
Imposibilitatea depunerii, în materialitatea sa, a ultimului bilanţ contabil, nu poate avea consecinţa pretinsă de recurentă, a imposibilităţii stabilirii măsurilor reparatorii pentru reclamanţii-intimaţi câtă vreme este stabilit cu autoritate de lucru judecat (conform Deciziei nr. 70638 din 16 noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) că aceştia sunt persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, ca moştenitori ai fostului asociat, G.F., al F.F.F.-Virola.
Ceea ce interesează, în sensul dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru determinarea măsurilor reparatorii este valoarea activului net din ultimul bilanţ contabil (care să permită recalcularea valorii acţiunilor) iar nu înscrisul constatator, în sine, al acestui ultim bilanţ, în absenţa căruia probaţiunea să nu mai poată fi făcută.
Câtă vreme elementele de patrimoniu ale acestui ultim bilanţ, pe baza cărora s-a stabilit activul net, au fost preluate în fişa C.A.F.I.N. nr. 34 - întocmită de autorităţile statului la momentul naţionalizării - niciun impediment nu a existat, din punct de vedere legal, pentru a se stabili valoarea actualizată a celor 129 acţiuni, în limita căreia să fie propuse măsurile reparatorii.
De aceea, este eronată şi făcută cu ignorarea conţinutului fişei C.A.F.I.N., susţinerea recurentei-pârâte conform căreia acest document ar dovedi doar calitatea de asociat/acţionar la persoana juridică naţionalizată, nefăcând posibil calculul activului net contabil.
Recurenta se limitează la o simplă afirmaţie fără să combată statuările instanţei anterioare, bazate pe probele administrate, în sensul că a fost încheiat un ultim bilanţ chiar la nivelul anului 1947, iar fişa C.A.F.I.N. nr. 34 s-a întocmit la momentul naţionalizării pe baza acestui bilanţ (cu trimitere la adresele M.F.P. din 28 mai 1948).
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a validat raţionamentul şi algoritmul expertului, care a precizat existenţa aceleiaşi posibilităţi de determinare a valorii recalculate şi actualizate a acţiunilor (rectificările realizate de instanţă vizând doar erori de calcul matematic).
Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că instanţa de trimitere nu a nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ. atunci când, în absenţa bilanţului contabil a valorificat, în fapt, elemente din acesta, regăsite într-un alt document (fişa C.A.F.I.N.) întocmit de autorităţile statului, iar această valorificare s-a realizat cu respectarea condiţiilor şi a metodei de calcul prevăzute de art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, art. 31.5 şi urm. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aşa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este lipsit de fundament.
- Este neîntemeiată şi critica referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Contrar susţinerii recurentei cuantumul cheltuielilor de judecată (de 3.500 lei) nu este nici nejustificat şi nici nelegal.
Acesta a constatat, cum reţine expres instanţa de apel, în onorariile de expert (1.000 lei) şi onorariul de avocat (2.500 lei), cheltuieli a căror realitate a fost dovedită conform chitanţelor anexate la dosar.
Susţinerea că acordarea cheltuielilor de judecată este nelegală deoarece pârâta „nu a fost de rea-credinţă şi nu a avut comportare neglijentă” este lipsită de corespondent în dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. care sancţionează „partea căzută în pretenţii”, adică aceea împotriva căreia este admisă acţiunea, situaţie în care se găseşte pârâta-recurentă.
Fundamentul acestei obligaţii nu este reaua-credinţă (pentru care dispoziţiile art. 723 C. proc. civ. prevăd alte sancţiuni) sau neglijenţa „în exercitarea apărării”, ci culpa procesuală, decurgând din atitudinea părţii care a ocazionat declanşarea demersului judiciar, obligând pe reclamant să ceară în justiţie recunoaşterea unor pretenţii care îşi puteau găsi rezolvarea în procedura prealabilă.
Totodată, este lipsită de temei aprecierea recurentei în sensul că s-ar impune exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată deoarece acestea n-ar îndeplini cerinţa caracterului rezonabil şi proporţional.
Se constată că, pe de o parte, recurenta nu dezvoltă argumente în susţinerea acestui punct de vedere, ci face o simplă trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O., iar pe de altă parte, că în speţă, instanţa de apel a apreciat rezonabilitatea şi proporţionalitatea raportat la activitatea expertului şi a avocatului, faţă de care nu a identificat existenţa unor motive de redimensionare a onorariului.
De asemenea, faptul că respectivele cheltuieli nu au fost puse în discuția părților nu atrage, cum eronat susține recurenta-pârâtă, încălcarea principiului contradictorialității și al rolului activ, față de caracterul accesoriu al acestor pretenții, a căror soartă depinde de rezolvarea dată demersului principal și de termenii neechivoci în care este reglementată obligația de a suporta cheltuielile de judecată prin dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. („partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”).
Potrivit tuturor considerentelor expuse anterior, criticile deduse judecăţii au caracter nefondat, recursul pârâtei A.A.A.S. urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 92/A din 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1408/2015. Civil → |
|---|
