ICCJ. Decizia nr. 145/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 145/2015
Dosar nr. 21289/3/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 144/A din data de 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta U.C.M.R. - A.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 2129 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 21289/3/2010.
A anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta SC M.G.P. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanta-pârâtă SC M.G.P. SRL.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Referitor la apelul declarat de SC. M.G.P. SRL s-a reţinut că prin rezoluţia din data de 13 februarie 2013 instanţa i-a pus în vedere apelantei pârâte să timbreze calea de atac cu taxă de timbru în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,15, aceasta fiind citată cu menţiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013. La termenul de judecată de la 8 mai 2013 instanţa a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de apelanta pârâtă, urmând ca aceasta să depună taxa de timbru şi timbru judiciar în original.
La termenul de judecată de la 18 septembrie 2013 instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatând că obligaţia apelantei pârâte de a depune în original taxa legală de timbru nu a fost îndeplinită nici la momentul înregistrării cererii nici în cursul procesului, apelanta depunând doar o fotocopie a acestor înscrisuri, motiv pentru care a anulat, ca netimbrat apelul.
Cât priveşte apelul formulat de reclamanta U.C.M.R.
A.D.A., s-a reţinut că este nefondată critica formulată în apel, în sensul nepronunţării expertului, cât şi a instanţei de fond asupra calculului T.V.A. pentru perioada 2007, având în vedere că T.V.A.-ul aferent acestei perioade este în mod expres menţionat în tabelul - anexa al raportului de expertiză efectuat în cauză. Totodată, deși instanţa de fond nu a menţionat în mod expres în cuprinsul hotărârii apelate sumele reprezentând T.V.A., în cuprinsul considerentelor se arată că instanţa şi-a însușit concluziile raportului de expertiză, suma totală de 139.668,39 lei incluzând şi T.V.A. -ul aferent.Ulterior, instanţa de fond a dispus completarea raportului de expertiză, urmând să se stabilească remuneraţia aferentă şi T.V.A. pentru perioada 01 ianuarie 2010 - la zi.În cuprinsul completării la raportul de expertiză s-au calculat sumele datorate de pârâtă pentru trim. I - IV 2010, aplicându-se pentru primele 2 trimestre T.V.A. de 19%, iar pentru ultimele două trimestre T.V.A. de 24%, expertul precizând în acest sens că majorarea cotei T.V.A. s-a făcut la 01 iulie 2010.
Cât priveşte exigibilitatea T.V.A., aceasta trebuie stabilită în raport de dispozițiile art. 134 şi următoarele din C. fisc., fiind definită în cuprinsul alin. (2) ca fiind : „data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată„.
Faptul generator reprezintă „faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei„.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 134, art. 1341 şi art. 1342 C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003, modificată, a rezultat cu evidenţă că data exigibilităţii taxei nu poate fi ulterioară faptului generator.
Prin urmare, plata T.V.A. trebuie raportată la momentul naşterii obligaţiei de plată a remuneraţiilor compensatorii, astfel încât în mod corect a calculat expertul desemnat o cotă de 19 % a T.V.A. pentru trim. I şi II ale anului 2010, rezultând suma de 456 lei şi nu 576 lei, astfel cum pretinde apelanta.
S-a apreciat ca fiind nefondată şi critica prin care se solicită aplicarea procentului de 24% pentru calculul T.V.A. -ului aferent diferenţei de remuneraţie nefacturată, câtă vreme faptul generator este anterior anului 2010, respectiv momentului majorării T.V.A., iar calculul T.V.A. -ului nu se raportează la momentul facturării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.G.P. SRL prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Recurenta pârâtă a arătat că decizia atacată nu este legală în ceea ce priveşte apelul său, întrucât a achitat taxa judiciară de timbru, a cărei copie a depus-o la dosar, așa cum rezultă şi din cuprinsul hotărârii atacate. În ciuda faptului că era achitată taxa de timbru, a fost anulat apelul ca netimbrat.
Sub acest aspect, recurenta pârâtă consideră că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a legii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (1) , iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (2). Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii (3).
Art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar prevede că în cazul nerespectării dispoziţiilor acestei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Totodată, art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, stabileşte că taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor, iar instanţele judecătoreşti - cu totul excepţional, pentru motivele menţionate în rezoluţie - pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Potrivit alin. 5 al aceluiaşi articol, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Art. 36 din acelaşi act normativ prevede că instanţele judecătoreşti au obligaţia de a încunoştinţa părţile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acţiunile şi cererile au fost trimise prin poştă.
Potrivit art. 32 şi 39 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C, dovada de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantumul fixat de instanţă, se depune în original la dosarul cauzei.
Prin rezoluţia din data de 13 februarie 2013 instanţa de apel a fixat în sarcina pârâtei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,15, aferentă căii de atac, aceasta fiind citată cu menţiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013. Pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013, apelanta pârâtă a formulat cerere de amânare a cauzeipentru angajarea unui apărător şi pentru a depune originalul taxei de timbru, instanţa încuviinţând cererea.
Cu toate acestea, la termenul de judecată acordat în sensul solicitat pârâta nu s-a prezentat şi nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a depune în original taxa legală de timbru.
Această obligație legală are astfel un caracter prioritar, atrăgând sancțiunea legală, după cum în mod corect a și procedat instanța de apel, care a și argumentat de ce a procedat în acest sens.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.
Faţă de cererea intimatei reclamantei U.C.M.R. - A.D.A. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.
Având în vedere miza procesului, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 3.100 lei pretins de avocatul intimatei reclamante U.C.M.R. - A.D.A. , întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, faţă de munca depusă, precum şi faptul pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi o va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată , în favoarea intimatei reclamante.
În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinând în motivare că: „nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.”
În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.G.P. SRL împotriva Deciziei nr. 144/A din data de 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenta pârâtă SC M.G.P. SRL la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă U.C.M.R. - A.D.A., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1455/2015. Civil → |
|---|
