ICCJ. Decizia nr. 1492/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE $1 JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1492/2015
Dosar nr. 9912/3/2011
Şedinţa publică din 3 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 09 februarie 2011 sub nr. 9912/3/2011, reclamanţii B.G., T.C., T.G. şi S.R. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală a Primăriei Municipiuiui Bucureşti şi A.V.A.S., solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil (teren de casă) în suprafaţă de 652,5 mp, situat în municipiul Bucureşti, sector 6 şi obţinerea valorii actual recalculate în moneda naţională - lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 10/2005, modificată, art. 11 alin. (6), art 16 alin. (1), art. 26 alin. (1) şi Legii nr. 302/2009, art. 4, precum şi art. 556, 557 şi 563 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 13 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a respins cererea formulată de reclamanţii B.G., T.C., T.G. şi S.R., împotriva pârâtei A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesual pasivă şî a respins cererea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia Centrală a Primăriei Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au fost în măsură să facă dovada dreptului de proprietate a autorilor lor asupra imobilului solicitat prin notificare şi nici a faptului că acest imobil a fost preluat abuziv de la autorii lor, sentinţa civilă exhibată nu constituie titlu de proprietate, fiind o hotărâre declarativă de drepturi şi nu constitutivă.
Aşadar, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate ai autorilor lor asupra terenului solicitat a fi restituit, respectiv nu au depus la dosar vreun act de proprietate în înţelesul legii speciale, nu au tăcut dovada că imobilul care le-a fost atribuit prin sentinţa de partaj figurează ca şi număr poştal în str. X, nu au făcut dovada că acest imobil a fost preluat abuziv de ia autorii lor.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel reclamanţii B.G., T.C., T.G. şi S.R., pe care au apreciat-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea apelului, şi prin urmare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi precizată, cale de atac ce a fost recalificată de instanţă, în recurs.
Prin Decizia civilă nr. 324 din 26 februarie 2014, irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, curtea de apel a reţinut ca raportat la critica acestora referitoare ia calitatea de persoane îndreptăţite în condiţiile Legii nr. 10/2001 prin prisma nedovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, hotărârea primei instanţe este legală. Astfel, unicul act depus de reclamanţi, respectiv sentinţa civilă nr. 634 din 6 august 1957 prin care s-a dispus partajarea averii defunctului I.R., T.C., N.S. şi B.G. primind dintr-un teren loc de casă în suprafaţă de 652,5 mp situat în com. Militari, nu are efect constitutiv de drepturi, ci translativ şi că în lipsa altor înscrisuri care să fie coroborate cu acest act şi a oricăror menţiuni în Decretul de expropriere nr. 437/1978, nu poate fi reţinută susţinerea acestora privind dovedirea calităţii lor de persoane îndreptăţite.
În ceea ce priveşte criticile formulate privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi primite, motivat de faptul că reclamanţilor le revenea sarcina probei, că instanţa le-a acordat mai multe termene pentru a depune înscrisuri cu privire la terenul în litigiu, înscrisuri solicitate chiar de expert care a arătat că nu poate reconstitui terenul în litigiu şi ca nu a putut identifica un imobil care să fi avut adresa poştală pe str. X invoca omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ei nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Împotriva acestei decizii a exercitat un nou recurs., reclamanţii, B.G., T.C., T.G. şi S.R.;
La termenul de judecată din data de 03 iunie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţate asupra admisihilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că „decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită ia secţia civila a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel"
Intenţia legiuitorului, dedusă din conţinutul art. 26 al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă pronunţate după intrarea în vigoare a noii reglementări, ipoteză regăsită în speţă, cu referire la singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic (sentinţa civilă nr. 286 din 13 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
Cum sentinţa Tribunalului Bucureşti, prin care a fost soluţionată acţiunea reclamanţilor B.G., T.C., T.G. şi S.R., a fost pronunţată la data de 13 februarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluţionare este de competenţa curţii de apel, în conformitate cu textul legal mai sus-menţionat.
Drept urmare, Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a recalificat calea de atac exercitată de reclamanţi drept recurs, pe care l-a soluţionat ca atare, pronunţând o decizie irevocabilă.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apei, cele date în apei, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil ai hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Aşadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamanţii B.G., T.C., T.G. şi S.R., împotriva Deciziei nr. 324 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B.G., T.C., T.G. şi S.R., împotriva Deciziei nr. 324 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1490/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1493/2015. Civil → |
|---|
