ICCJ. Decizia nr. 1490/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1490/2015
Dosar nr. 1452/111/2004*
Şedinţa publică din 3 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 1452/111/2004, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.V.N.T. în contradictoriu cu pârâtul primarul Municipiului Beiuş; s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură şi a suprafeţei de 91.169 mp teren după cum urmează: cota de 1498/9968 din imobilul cu nr. top. 1240/1; cota de 1.576/9.970 din imobilul cu nr. top. 1240/2; cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3; cota de 32122/94003 din imobilul cu nr. top. 1240/5; cota de 48334/56515 din imobilul cu nr. top. 1240/6; cota de 158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7; cota de 45/104 din imobilul cu nr. top. 1240/8; cota de 110/362 din imobilul cu nr. top. 1240/9; cota de 178/530 din imobilul cu nr. top. 1240/10; cota de 673/673 din imobilul cu nr. top. 1240/11; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/12; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/13; cota de 50/193 din imobilul cu nr. top. 1240/18; cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19; cota de 164/1491 din imobilul cu nr. top 1240/20; cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/21; cota de 145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23; cota de 462/462 din imobilul cu nr. top. 1240/24; cota de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25; cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26; cota de 1306/11295 din imobilul cu nr. top. 1240/27; s-a constatat că pentru diferenţa nerestituită de 22.029 mp, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent şi a fost obligat pârâtul primarul Municipiului Beiuş să emită o nouă dispoziţie în acest sens.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului Beiuş şi Consiliul Local Beiuş ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost obligat primarul Municipiului Beiuş la 6.000 lei cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 122/2009 - A din 02 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 1452/111/2004, s-a admis apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Beiuş cu sediul în Beiuş, judeţul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant A.V.N.T. domiciliat în Bucureşti, sector 4 şi intimaţii pârâţi Primăria Municipiului Beiuş - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul local al Municipiului Beiuş, ambii cu sediul în Beiuş, judeţul Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, şi pe cale de consecinţă:
A fost schimbă în parte sentinţa, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent:
- imobilele în suprafaţă de 9.968 mp, în suprafaţă de 9.970 mp, și în suprafaţă de 7.633 mp, pe care este situată piaţa de animale;
- imobilul în suprafaţă de 34.890 mp, ce reprezintă zona de protecţie a Văii Nimăieştilor;
- imobilul în suprafaţă de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcţiile proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma Beiuş
Imobilele nou formate în suprafaţă de 2.358 mp, de 59.113 mp, precum şi în suprafaţă de 11.295 mp, urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţă.
Cererea de aderare la apel formulată de reclamant A.V.N.T., a fost respinsă.
Intimatul apelant A.V.N.T. a fost obligat la plata către apelantul primarul Municipiului Beiuş, a sumei de 15.385 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Prin Decizia nr. 1437 din 18 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 1452/111/2004, a fost a dmis recursul declarat de reclamantul A.V.N.T. împotriva Deciziei civile nr. 122 din 2 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A fost casată în parte decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul primarul municipiului Beiuş, în ceea ce priveşte imobilul, în suprafaţă de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcţiile SC A. SA Oradea - Ferma Beiuş, la aceeaşi instanţă de apel.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Prin Decizia civilă nr. 406 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Beiuş Primăria Municipiului Beiuş - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimatul reclamant A.V.N.T., intimatul pârât Consiliul local al Municipiului Beiuş, împotriva sentinţei civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:
A înlăturat de la restituirea în natură a cotei de 48.334/56.515 mp din imobilul înscris în C.F. Beiuş.
A constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru această suprafaţă de teren.
A constatat că celelalte dispoziţii ale sentinţei astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea au fost menţinute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, a fost obligată partea intimată A.V.N.T. să plătească părţii apelante suma de 4.410 lei cheltuieli de judecată în apel.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin scriptul intitulat cererea de probatorii din 10 septembrie 2013, intimatul a arătat că, având în vedere limitele de casare astfel cum au fost stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, se pune problema stabilirii situaţiei de fapt a terenului în suprafaţă de 56.515 mp, ocupat de construcţii şi obiective agrozootehnice, proprietatea SC A. SA, şi că este posibilă restituirea în natură a acestei suprafeţe, conform art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât construcţiile sunt edificate fără autorizaţii, sunt uşoare ori demontabile, proprietarul tabular al terenului este Statul Român, întabulat în cartea funciară şi nu în Registrul special al oraşului Beiuş, terenul fiind în domeniul privat al statului. A solicitat obligarea apelantului la depunerea autorizaţiilor de construcţii, copii de pe proiectul tehnic, plan de amplasament, înscrisuri privind valoarea impozabilă a construcţiilor şi o expertiză tehnică.
Conform raportului expertizei tehnice întocmit în cauză de expert B.A.M. la data de 14 martie 2014, inclusiv planşele aferente, rezultă că pe terenul în litigiu din C.F. Beiuş, în suprafaţă de 56.515 mp, revendicată de reclamant, se află construite un număr de 23 de construcţii supraedificate, majoritatea fiind construite din zidărie din cărămidă, edificate anterior anului 1989, reprezentând construcţii agrozootehnice, respectiv sediul şi birouri I.A.S.
Construcţiile definitive de pe terenul în litigiu sunt următoarele:
C1- care reprezintă în natură Sediul fostelor Birouri I.A.S, fiind construit din cărămidă, acoperit cu ţiglă, este compus din 6 camere cu amprenta la sol de 339,9 mp
C2- care reprezintă în natură clădire cântar, fiind construită din zidărie de cărămidă, acoperită cu planşeu de beton compusă dintr-o cameră cu amprenta la sol de 7,2 mp.
C3- care reprezintă în natură fostele birouri ale I.A.S. Beiuş, fiind construite din zidărie de cărămidă cu şarpantă acoperită cu ţiglă compuse din 5 camere cu amprenta la sol de 105,36 mp
C4- care reprezintă în natură moară şi depozit de cereale compuse din 2 camere, construite din zidărie din cărămidă acoperite cu plăci de azbociment şi cărămidă, cu amprenta la sol de 324 mp.
C5- care reprezintă în natură F. compus din două camere închise,construite din zidărie de cărămidă acoperite cu planşeu de beton plus o hală deschisă construită din structură de grinzi prefabricate din beton acoperită cu planşeu de beton, fiind construite din zidărie de cărămidă fiind cu amprenta la sol de 536,98 mp.
C6- care reprezintă în natură castel de apă cu o înălţime de aproximativi 4 m, fiind construit din zidărie de cărămidă cu amprenta la sol de 24,63 mp.
C7- care reprezintă în natură clădire cântar cu pod bascul, fiind construită din zidărie de cărămidă cu şarpantă acoperită cu ţiglă compusă dintr-o cameră,cu amprenta la sol de 25 mp din care 11,74 mp reprezintă clădirea cântar iar 13,26 mp reprezintă podul bascul construit din profile metalice încastrate în beton cu şarpantă acoperită cu ţiglă.
Grajdul de animale de la construcţia C13 construit din zidărie de cărămidă acoperit plăci de azbociment compus din 2 încăperi cu amprenta totală la sol de 1.595,95 mp.
Grajdul de animale de la construcţia C15, construit din bolţari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1.258,26 mp.
Grajdul de animale de la construcţia C16, construit din bolţari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1.438,31 mp.
Grajdul de animale de la construcţia CI 7, construit din bolţari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1.493,49 mp.
Camera grup electogen construită din zidărie de cărămidă şi o hală de reparaţii construită din zidărie de cărămidă de la construcţia C18 cu amprenta la sol de 167,16 mp.
Punctul sanitar de la construcţia C23 construit din zidărie de cărămidă cu amprenta la sol de 91,23 mp.
Drumul asfaltat si pietruit pentru accesul la edificiile de pe teren în suprafaţă de 5.255,57 mp.
Gardul împrejmuitor construit cu fundaţie de beton cu o lungime de aproximativ 194,29 m liniari.
Conform demersurilor efectuate de apelant, după casare, pentru construcţiile agrozootehnice proprietatea SC A. SA Oradea - Ferma 2 Beiuş, edificate pe terenul în litigiu, nu a fost identificată existenţa unor autorizaţii de construire, aspecte care rezultă din adresa din 22 octombrie 2013 emisă de Primăria Beiuş şi adresa din 27 ianuarie 2014 emisă de Consiliul Judeţean Bihor, comunicată Primăriei Beiuş.
De asemenea, primarul Municipiului Beiuş a depus la dosar declaraţia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădirile SC A. SA Oradea - Ferma 2 Beiuş, din anul 2003, construcţiile fiind evidenţiate în patrimoniul acesteia.
Prin urmare, pe terenul, în suprafaţă de 56.515 mp, există construcţii, majoritatea zidite, edificate anterior anului 1989, a cărei proprietar este SA A. SA Oradea, conform expertizei efectuată în cauză, aspect care rezultă inclusiv din planşele fotografice anexate expertizei.
Este adevărat că apelantul, deşi i s-a pus în vedere să depună autorizaţiile de construcţie pentru aceste edificate, nu a fost în măsură să le depună, şi de asemenea la fel de adevărat este că printre construcţiile din zidărie şi cărămidă există şi câteva edificate uşoare cu fundaţie de beton şi schelă de metal, însă aceste construcţii aparţin S A A. SA - Ferma II, întabulată ca proprietară în cartea funciară, unitate care nu a fost notificată în baza Legii nr. 10/2001 şi nici nu a fost parte în acest proces.
Faţă de starea de fapt, aşa cum a fost reţinută din probe, în condiţiile în care terenul revendicat de contestator nu este liber, nefiind incidente dispoziţiile art. 7 al. 1, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 10/2001, construcţiile neautorizate nefiind edificate după 01 ianuarie 1990, nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptăţit însă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prevăzute de Legea nr. 165/2011 şi respectiv Legea nr. 368/2013, la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru acest teren, aşa cum a stabilit instanţa de fond prin sentinţa atacată pentru celelalte terenuri care nu au fost restituite în natură, situaţie în care se impune schimbarea în parte a sentinţei în sensul înlăturării suprafeţei de teren în cotă de 48.334/56.515 mp aferentă nr. top. 1240/6 şi constatării îndreptăţirii contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru acest imobil.
Totodată instanţa a constatat că celelalte dispoziţii ale sentinţei, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, au fost menţinute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul A.V.N.T., invocând în drept dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care nu există autorizații de construcţie pentru edificatele de pe teren, fapt ce impune restituirea în natură a imobilului în baza regulii impuse de dispoziţiile art. 7, 9 şi 10 din Legea nr. 10/2001.
Reţinerea instanţei că există impediment la restituirea în natură a imobilului în întregul său, motivat de faptul că aceste construcţii aparţin SC A. SA iar această societate nu a fost notificată şi nu este parte în proces, este nelegală, nefiind prevăzută de lege.
S-a arătat că deşi a efectuat demersuri pentru identificarea societăţii care apare înscrisă în cartea funciară ca proprietară a construcţiilor, nu s-a putut realiza identificarea în baza datelor comunicate de către Primăria Municipiului Beiuş, datele comunicate de registrul comerţului privind evident o altă societate comercială.
Având în vedere că în evidenţele Registrului Comerţului nu apare înregistrată SC A. SA cu datele de identificare indicate de Primărie, este evident că această societate nu mai există astfel că nu se poate reţine nici existenţa vreunui interes al acesteia în soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) în condiţiile în care s-a făcut dovada că pe teren există un număr de 24 de construcţii uşoare şi care pot fi ridicate astfel că suprafeţele de teren care sunt afectate de amplasamentul acestor construcții uşoare şi demontabile pot fi restituite.
O altă critică a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în sensul că deşi s-a admis apelul în parte s-au acordat cheltuieli de judecată în totalitate, fără a se observa că a suportat jumătate din onorariu de expertiză.
O altă critică a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel în rejudecare nu a respectat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare privind stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
A susţinut reclamantul că şi motivarea hotărârii este contradictorie întrucât pe de o parte se reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa aplică aceste dispoziţii atunci când respinge cererea de restituire în natură iar reiterarea că aceste construcţii neautorizate au fost edificate înainte de anul 1990 este străină de natura pricinii, nimeni necontestând această situaţie de fapt privind momentul edificării.
A susţinut reclamantul-recurent că prin dispozitivul deciziei se înlătură de la restituirea în natură cota de 48.334/56.515 mp din imobil deşi apelul a fost admis în totalitate iar în motivare nu arată care este suprafaţa aferentă construcţiilor.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată. Aceste argumente (juridice) trebuia să se raporteze pe de o parte la susţinerile şi apărările făcute de părţi iar pe de altă parte la dispoziţiile (cadrul legal) aplicabile.
În cauză, hotărârea nu este motivată potrivit exigenţelor impuse de art. 261 C. proc. civ. şi raportat la considerentele impuse prin decizia de casare care a stabilit ca instanța de rejudecare să stabilească dacă construcţiile au fost edificate în baza unor autorizaţii de construire iar în ce privește construcţiile uşoare „să lămurească care sunt acestea, întinderea şi poziţionare lor în raport cu construcţiile definitive, împreună cu care formează un ansamblu” întrucât „deşi art. 10 alin. (3) permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-a ridicat construcţii uşoare sau demontabile, nu se poate face abstracţie de circumstanțele particulare ale speţei unde construcţiile ușoare fac parte dintr-un ansamblu construit care include şi construcţii definitive”.
S-a statuat că în cazul construcţiilor definitive, în situaţia în care se apreciază că nu se poate dispune restituirea terenului ocupat de acestea să se determine terenul aferent bunei utilizări a acestor construcţii.
Pentru construcţiile uşoare/demontabile s-a statuat de asemenea „să se stabilească întinderea şi poziţionarea lor în raport cu cele definitive pentru a nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere şi astfel imposibil de exploatat din punct de vedere economic”.
Se constată că motivarea instanţei de rejudecare este străină de temeiurile de drept ale acţiunii, de motivele de apel şi de cele statuate prin decizia de casare care impun cu necesitate analiza criteriilor de restituire în natură prevăzute de art. 7, 9 şi 10 din Legea nr. 10/2001, determinarea exactă a suprafeţelor de teren ocupate de construcţiile definitive şi terenul aferent necesar unei bune utilizări a acestora precum şi a faptului dacă construcţiile ușoare/demontabile sunt necesare unei bune utilizări a construcţiilor definitive având în vedere obiectul de activitate, urmând a se stabili dacă obiectivul poate fi primit ca un ansamblu funcţional.
Reţinerea simplă a instanţei în sensul că dacă bunurile aparţin SC A. SA terenul nu poate fi restituit în natură este nelegală, această stare de fapt, prin ea însăşi, neputând constitui un impediment legal la restituirea în natură, urmând a fi analizate impedimentele prevăzute de lege.
De asemenea, instanţa nu a fost preocupată în stabilirea exactă a titularului dreptului de proprietate asupra construcţiilor având în vedere existenţa contradicţiilor menţionate în înscrisurile depuse şi dacă societatea titulară a dreptului de proprietate mai există ca persoană juridică de drept privat sau şi-a încetat existenţa iar, în această ultimă situaţia cum s-a lichidat patrimoniul.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia şi a se trimite cauza spre rejudecare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A.V.N.T., în prezent decedat, continuat de moştenitoarele A.R.S. şi R.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 406/A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia nr. 406A din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1492/2015. Civil → |
|---|
