ICCJ. Decizia nr. 1514/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1514/2015
Dosar nr. 1476/1/2015
Şedinţa publică din 04 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, la data de 13 decembrie 2012, reclamanta U.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta O.M., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-curnpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 13 iunie 2013, Judecătoria Bolintin Vale a admis cererea formulată de reclamanta U.S. în contradictoriu cu pârâta O.M., a constatat că între reclamantă, în calitate de cumpărătoare şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, la data de 24 octombrie 2012, a intervenit vânzarea cumpărarea terenului situat în com. Bolintin Deal, sat. Mihai Vodă, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate autoarei pârâtei E.L., prin titlul de proprietate din 04 decembrie 2012 emis iniţial la 18 martie 1993.
Prin Decizia civilă nr. 67 din 13 martie 2014, Tribunalul Giurgiu a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta O.M. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 13 iunie 2013 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale.
Prin Decizia nr. 33/R din 12.01,2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, a constatat nul recursul declarat de pârâta O.M. împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat un nou recurs, iar prin Decizia civila nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac, fiind obligată pârâta O.M. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse către reclamanta U.S.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia data de 16 aprilie 2015, O.M. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2840/192/2012 şi a Deciziei nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, indicând dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că, prin Decizia nr. 955 din 31 martie 2015 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a respins cererea sa, ca inadmisibila, motivând că aceasta reprezintă un „recurs la recurs", deşi se solicitase casarea Deciziei nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, şi nu recurs.
Ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra situaţiei de fapt în cauza ce a tăcut obiectul Dosarului nr. 2840/192/2012, astfel cum revizuenta a arătat prin întâmpinare. Susţine că de la dosarul cauzei au dispărut înscrisuri care dovedeau că recursul a fost declarat în data de 27 mai 2014 şi nu la data de 28 mai 2014, în consecinţă, instanţele anterioare pronunţând „hotărâri injuste".
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că hotărârea a cărei anulare se solicită nu evocă fondul.
La termenul din data de 04 iunie 2015, instanţa supremă a pus în discuţia părţilor competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ., dar şi admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din acelaşi cod.
Analizând cu prioritate, admisibilitatea cererii de revizuire a Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1864, instanţa constată următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel, sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de pct. 110 C. proc. civ.
În temeiul textului citat, hotărârile date de instanţele de apel pot să facă obiect ai cererii de revizuire, numai dacă evocă fondul. Or, instanţa de recurs evocă fondul numai în situaţia în care, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie diferită de cea pronunţată de instanţele inferioare.
Prin hotărârea atacată în prezenta cerere de revizuire nu se evocă însă fondul. Înalta Curte constată că revizuirea a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, decizie prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta O.M., fiind obligată aceeaşi pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse către reclamanta U.S.
Aşa fiind, cum decizia atacată cu revizuire nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale recursului, se constată că hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi reformată printr-o cerere de revizuire.
În consecinţă, cererea de revizuire este inadmisibilă, nefiind îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţată de instanţa de recurs care evocă fondul.
De altfel art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce priveşte hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Or, în cauză nu se regăseşte situaţia premisă a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii extraordinare de atac, în sensul existenţei triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi, întrucât revizuenta nu a indicat care ar fi hotărârile pretins potrivnice.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Totodată, prin reglementarea cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge ia hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.
Raportând cererea de revizuire formulată, la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Pentru cele ce preced, cererea de revizuire a Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiata pe Dispoziţiile nr. 322 pct. 1, 2, 5 şi 7 C. proc. civ., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Revizuenta a indicat, generic, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi cu privire la Decizia civilă nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, decizie prin care s-a constatat nul recursul declarat de pârâta O.M. împotriva Deciziei civile nr. 67 din 13 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Or, în considerarea celor analizate anterior, se constată că această decizie nu evocă fondul, întrucât prin această hotărâre s-a constatat nulitatea căii de atac, iar revizuenta nu a indicat care sunt hotărârile pretins potrivnice.
Prin urmare, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă.
În şedinţa publică din 04 iunie 2015, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ., în raport de prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost învestită şi cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei civile Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".
În speţă, revizuenta a supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi nu a formulat motive care să fie încadrate în motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct, 7 C. proc. civ., astfel încât să devină aplicabile dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire este cea mai mare în grad celei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin întâmpinare, intimata U.S. a solicitat obligarea revizuentei la piaţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.764,27 lei, ataşând copii, conformate cu originalul, după chitanţa din 13 mai 2015 şi factura din 13 mai 2015.
Având în vedere că înscrisurile doveditoare depuse de intimată nu reprezintă documente de plată justificative originale, astfel încât să devină incidente dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ea inadmisibila, cererea de revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei nr. 955 din 31 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2840/192/2012.
Respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta O.M. împotriva Deciziei civile nr. 33/R din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civliă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Respinge cererea formulată de către intimata U.S., de obligare a revizuentei ia plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1513/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1547/2015. Civil → |
|---|
