ICCJ. Decizia nr. 1537/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1537/2015
Dosar nr. 649/30/2015
Şedinţa publică din 09 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 16429 din 11 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5436/325/2012*, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată şi precizată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, O.C.P.I. Timiş, N.A. şi M.Z., precum şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâta N.A., în favoarea Tribunalului Timiş.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut următoarele:
Potrivit art. 159 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., (modificat prin Legea nr. 202/2010), în vigoare la data formularii actiunii, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare, în faţa primei instanţe, dar nu mai tărziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În rejudecare, momentul procesual al primei zile de înfăţişare este din nou incident în raportul procesual reluat după casare.(decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Ca urmare a casarii cu trimitere a sentintei civile nr. 21593 din 23 octombrie 2012, s-a revenit la prima zi de înfăţişare, deoarece prima instanţă a soluţionat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, aşa cum s-a retinut prin decizia de casare pronunţată de Tribunalul Timiş.
Dupa casare, prima zi de înfăţişare a fost la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2014, când pârâta, prin reprezentant legal a învederat instanţei că susţine excepţia de necompetenţa materială a judecătoriei, cauza fiind de competenţa tribunalului raportat la valoarea foarte mare a obiectului şi raportat la o altă hotarare dată între părţi referitoare tot la imobil, care a statuat că tribunalul este competent să judece în primă instanţă.
Totodată s-a reţinut că textul de lege, menţionat mai sus permite invocarea excepţiei de necompetenţă materială in limine litis, dar „nu mai târziu de terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe”. Aceasta formulă semnifică momentul procesual al finalizării cercetării judecătoreşti şi al trecerii la dezbaterea fondului, prin urmare, excepţia putând fi invocată până, cel mai târziu, la finalizarea cercetării judiciare, respectiv înainte de antamarea fondului, or în speţă aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de apel cauza trimisă spre rejudecare nu a fost soluţionată pe fond.
S-a observat că instanţa de recurs, în speţă Curtea de Apel, a reţinut în considerente doar că excepţia invocată în faţa instanţei de apel, în primul ciclu procesual de către pârâtă, nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, referindu-se strict la excepţia invocată de către pârâta în apel, în primul ciclu procesual, fără să aducă dezlegări de drept în ce priveşte termenul la care aceasta excepţie în opinia curţii ar fi trebuit să fie invocată în faţa instanţei de fond, astfel ca instanţa apreciază că în ce priveşte termenul la care se poate invoca excepţia de necompetenţa materială în faţa instanţei de fond, nu ne aflam în prezenta unei dezlegări de drept de către instanţa superioară.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâtă a fost formulată în termenul prevăzut de art. 1591 Vechiul C. proc. civ., astfel ca aceasta nu este tardiv formulată, motiv pentru care a înlăturat apărarea reclamantului în sensul menţionat.
Raportat la obiectul litigiului, instanţa a constatat că acesta este un litigiu evaluabil în bani în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă (decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Prin decizia civilă nr. 307/A din 17 mai 2013, pronunţată în Dosar nr. 13929/325/2009, Tribunalul Timiş a reţinut cu putere de lucru judecat, că imobilul înscris în CF col. nr. zz Timişoara, situat în str. 1 D. (fosta V.M.), nr. 17, la data rămânerii irevocabile a deciziei, are o valoare ce se situează la nivelul sumei de 2.548.469 RON, or prev. art. 2 lit. b) din Vechiul C. proc. civ. stabilesc pentru procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş. Cum data rămânerii irevocabile a deciziei este anterioară introducerii prezentei acţiuni la un interval de aproximativ 6 luni, instanţa apreciază că la data introducerii acţiunii, valoarea imobilului care face obiectul prezentei acţiunii se situa peste pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 lit. b) C. proc. civ.
S-a reţinut, de asemenea, că prin sentinţa civilă nr. 6033 din 01 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 26241/325/2009, care a avut acelaşi obiect, instanţa constatând că valoarea imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 RON, a declinat competenţa de soluţionare a judecării cererii în favoarea Tribunalului Timiş, stabilind astfel cu putere de lucru judecat competenţa de soluţionare în ce priveşte obiectul prezentei cauze.
Astfel instanţa a constatat că excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei invocată de către pârâtă este întemeiată, motiv pentru care, văzând prev. art. 137 alin. (1) coroborat cu prev. art. 158 C. proc. civ., a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
La termenul de judecată din data de 24 februarie 2015 instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor, conform disp. art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 382/PI din 24 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 649/30/2015, Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi a sesizat Curtea de Apel Timişoara, instanţa competentă în soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos:
Prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 5436/325/2012 a fost respins recursul declarat de pârâta N.A. - în cadrul căruia s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara de a judeca în primă instanţă cauza - cu motivarea că raportat la valoarea imobilului din litigiu de 2.548.269 RON (conform expertizei efectuate în cauză) la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Tribunalului.
Instanţa de recurs a apreciat că această excepţie apare ca tardiv formulată raportat la dispoziţiile art. 287, 292, 295 C. proc. civ.; totodată, s-a reţinut că pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, la cel de-al treilea termen de judecată în apel, prin înscrisul intitulat „Note”, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 287 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. conform cărora cerinţele pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel cu privire la motivele pe care se întemeiază cererea şi dovezile invocate în susţinerea apelului trebuie îndeplinite, sub sancţiunea decăderii, până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Instanţa de control judiciar a constata că au fost încălcate dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului iar, potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanță.
În concluzie, s-a apreciat de către Curtea de Apel Timişoara că dispoziţiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 (în vigoare la data formulării prezentei acţiuni) prevăd că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate raportat la starea de fapt reţinută mai sus, la faptul că excepţia nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar în faţa instanţei de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus, s-a constatat că excepţia susţinută de recurenta pârâtă este tardiv formulată, iar, pe cale de consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins.
Principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă, să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale (non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Din acest punct de vedere, se constată că instanţa de recurs a stabilit în mod irevocabil că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara în soluţionarea prezentei cauze este tardiv formulată, astfel că ea nu va mai putea fi analizată sub nici o formă în prezenta cauză.
Prin urmare, tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială invocată şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara, sesizând Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.
Prin sentinţa civilă nr. 113/PI din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în reprezentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, O.C.P.I. Timiş, N.A. şi M.Z., precum şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâta N.A., în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 pronunţată în recurs, s-a stabilit irevocabil că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara în soluţionarea cauzei a fost invocată tardiv, astfel că această chestiune a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ. şi nu mai poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorităţii de lucru judecat.
S-a reţinut că, în plus, fiind respinse recursurile pârâţilor, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 a fost menţinută decizia nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, prin care a fost anulată sentinţa civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timişoara şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, motivul anulării hotărârii primei instanţe fiind acela că nu a fost cercetat fondul litigiului, iar efectele anulării nu s-au extins şi asupra încheierilor premergătoare, fiind epuizată prima zi de înfăţişare în primul ciclu procesual.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta N.A., solicitând casarea acesteia în sensul stabilirii competenţei în favoarea Tribunalului Timiş şi nu a Judecătoriei Timişoara, raportat la obiectul cererii, care este mult peste 500.000 RON, fapt constatat şi printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că, potrivit art. 2 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii, tribunalul judecă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON.
S-a învederat că, în speţă, judecătoria nu este competentă să judece în primă instanţă, raportat la valoarea obiectului litigiului care era de peste 500.000 RON, fapt constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel încât se impune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiş, în primă instanţă.
Examinând motivele de recurs invocate de pârâta recurentă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara a apreciat corect că, faţă de statuările făcute de instanţa de recurs, respectiv Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014 (în Dosarul nr. 5436/325/2012), în sensul că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara în judecarea cauzei a fost invocată tardiv, această chestiune a dobândit autoritate de lucru judecat, conform art. 315 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, chestiunea competenţei materiale a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei nu poate fi supuse unei reevaluări ulterioare.
Ca efect al respingerii recursurilor pârâţilor, prin decizia civilă nr. 267 din 18 martie 2014, a fost menţinută decizia civilă nr. 607 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, prin care s-a anulat sentinţa civilă nr. 21593 din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timişoara şi s-a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe. Motivul anulării hotărârii primei instanţe l-a constituit necercetarea fondului cauzei, fără ca efectele anulării să se extindă şi asupra încheierilor premergătoare, astfel că a fost epuizată prima zi de înfăţişare în primul ciclu procesual.
Instanţa de control judiciar, constatând că au fost încălcate dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 295 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că excepţia necompetenţei materiale de ordine publică nu a fost invocată în faţa primei instanţe, iar în faţa instanţei de apel a fost făcută cu încălcarea normelor procedurale menţionate şi a considerat că excepţia invocată de recurenta pârâtă este tardiv formulată. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, chestiunea litigioasă a competenţei primei instanţe fiind tranşată irevocabil.
Prin urmare, Înalta Curte va reţine că, în cauză funcţionează prezumţia lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4 şi 1202 alin. (2) C. civ., potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice între părţi, neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.
În consecinţă, motivul de recurs vizând încălcarea dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ., raportat la valoarea obiectului cererii nu poate fi examinat, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat fiind invocat formal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtei este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta N.A. împotriva sentinţei nr. 113/PI din 08 aprilie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1534/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1553/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
