ICCJ. Decizia nr. 1556/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1556/2015

Dosar nr. 1657/1/2015

Şedinţa publică din 10 iunie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 1657/1/2015 revizuentul M.D. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2-5 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 148 din 20 ianuarie 2015 pronunţată de această instanţă în Dosar nr. 719/33/2014.

Revizuentul a precizat că va depune motivele cererii după ce va lua cunoştinţă de conţinutul hotărârii supusă revizuirii şi a arătat că insianţa ce a pronunţat respectiva hotărâre nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut şi nu a analizat cauza cu obiectivitate.

La data de 2 iunie 2015 revizuentui a depus precizări (motive) prin care a arătat că dosarul nu a fost soluţionat cu celeritate, pârâţii au fost părtiniţi şi nu s-au respectat dispoziţiile art. 132-318, art. 320 alin. (3), art. 329-378 şi urm. C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisihilitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri stric! determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chîar în substanţa sa.

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".

Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Odată în plus condiţia de admisibilitate a evocării(cercetării) fondului prin hotărârea supusă revizuirii este impusă şi de cazurile de revizuire indicate de către revizuent drept temei al cererii sale, respectiv cele menţionate la art. 322 pct. 2, 3, 4, 5 C. proc. civ., care se referă la erori de judecata, modificări ale elementelor litigiului ori a celor care ţin de probatoriul cauzei, specifice activităţii de cercetare judecătorească desfăşurată de instanţele care evaluează fondul litigiului.

O instanţă de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o instanţele anterioare, pronunţă o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de conîestatorul M.D. împotriva Deciziei nr. 1017/R din 01 septembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire,, condiţie impusă de art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D. împotriva Deciziei nr. 148 din 20 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1556/2015. Civil