ICCJ. Decizia nr. 1654/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1654/2015

Dosar nr. 13457/3/2012

Şedinţa publică din 17 iunie 2015

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 13157/3/2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 17 aprilie 2012, reclamanta SC A.I.F. SA Bucureşti a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţii Statul Român, prin M.F.P., M.F.P., Comisia locală de fond funciar Zagon, jud. Covasna, Comisia judeţeană de fond funciar Covasna şi R.N.P.R. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 601.000 ha teren păşune, proprietate de stat şi suprafaţa de 8.447,1546 ha teren păşune, proprietate de stat identificate prin numerele topografice indicate în acţiune, sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu ar fi posibilă, să-i oblige pe pârâţi la plata sumei de 40.000.000 euro cu titlu de despăgubiri băneşti pentru aceste terenuri.

În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a arătat că a fost naţionalizată în temeiul Legii nr. 119/1948, moment în care au trecut în proprietatea statului, nelegal, imobilele menţionate în acţiune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Bucureşti , secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 2159 din 4 decembrie 2012, având în vedere că terenurile revendicate sunt situate pe teritoriul judeţului Covasna, în raport de art. 13 şi art. 19 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Covasna.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 13457/3/2012 la data de 8 februarie 2013.

Prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 15 martie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor SC F.A. SRL Bucureşti şi C.G. cu motivarea că în favoarea acestora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 6.000 ha teren forestier din suprafaţa totală revendicată prin acţiunea dedusă judecăţii (filele 30 - 32 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin cererile formulate pentru termenul de judecată din 10 mai 2013, reclamanta SC A.I.F.B. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC P.H.T. SRL Sibiu şi SRN S.N. Gmbh Timişoara, motivat de faptul că pârâtul C.G. le-a înstrăinat acestora o parte din terenurile revendicate şi au precizat că, în cazul în care s-ar impune stabilirea şi achitarea unei taxe de timbru, valoarea totală a terenurilor revendicate este de 100.000 lei (filele 123 - 128 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin Încheierea din 10 mai 2013, Tribunalul Covasna a pus în vedere reclamantei „să arate valoarea obiectului cererii în revendicare şi să arate criteriile pe care le-a avut în vedere la stabilirea cuantumului, urmând ca, în baza evaluării, să timbreze cererea conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 iar apărătorul reclamantei a depus o cerere de reexaminare a taxei de timbru, susţinând că reclamanta este scutită de plata taxei judiciare de timbru (fila 132 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin încheierea din 5 iunie 2013, Tribunalul Covasna, soluţionând cererea de reexaminare, a statuat că, pentru capătul de cerere vizând revendicarea terenului în suprafață de 6000 ha de la pârâții SC F.A. SRL și C.G., reclamanta datorează taxa de timbru, menţinând dispoziţiile instanţei vizând obligaţia reclamantei de achitare a taxei de timbru potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, în raport de valoarea pe care reclamanta urmează s-o indice şi a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantă doar în ce priveşte cererea de restituire a terenurilor preluate de la stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha indicată în precizarea de acţiune (fila 138 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin Încheierea nr. 3753 din 13 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3484/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de petenta SC A.I.F.B. SA şi a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iaşi, cu păstrarea actelor de procedură.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 13457/3/2012 la data de 16 octombrie 2013.

Prin încheierea din 9 decembrie 2013, Tribunalul Iaşi i-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru de 48.111 lei datorată pentru terenul în suprafaţă de 6.000 ha revendicat de la pârâtele F.A. SRL, C.G., SRN S.N. Gmbh şi SC P.H.T. SRL, cu privire la care apărătorul reclamantei a precizat, la termenul din 9 decembrie 2013, că valoarea acestuia este de 1.000.000 euro (conform celor consemnate în practicaua încheierii (filele 142 - 143 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Iaşi).

Prin sentinţa nr. 521 din 7 februarie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamanta SC A.I.F.B. SA în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin M.F.P., Comisia Locală de F.F. Zagon, jud. Covasna, Comisia Judeţeană de F.F. Covasna, SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL, SRN S.N. Gmbh, R.N.P.R. şi R.N.R. - D.S. Covasna.

A respins cererea pârâtelor R.N.P.R., R.N.R. - D.S. Covasna şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Covasna de obligare a reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că, din actele dosarului, rezultă că o parte din terenurile revendicate de reclamantă nu mai aparţin statului, pentru aceste terenuri nefiind incidente dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamanta nu achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 48.111 lei, astfel cum i-a fost pus în vedere la termenul din 9 decembrie 2013, conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 146/1997 art. 29 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel că se impune admiterea excepţiei netimbrării acţiunii şi anularea acţiunii, în raport de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea legii taxelor legale de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC A.I.F.B. SA şi pârâta R.N.P.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie iar pârâta R.N.P.R. - D.S. Covasna a formulat cerere de aderare la apel.

Prin Decizia nr. 228 din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta SC A.I.F.B. SA şi de pârâta R.N.P.R. precum şi cererea de aderare la apel formulată de R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva sentinţei civile nr. 521 din 7 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pe care a anulat-o în parte în sensul că:

A respins excepţia de netimbrare a acţiunii în capătul de cerere având ca obiect restituirea terenurilor preluate de stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha revendicată de la pârâţii SC F.A. SRL şi C.G.

A păstrat dispoziţia din sentinţa civilă nr. 521 din 7 februarie 2014 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, de anulare, ca netimbrată, a acţiunii în capătul de cerere privind revendicarea pentru suprafaţa de 6.000 ha.

A trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Iaşi în capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha.

A obligat pe reclamanta SC A.I.F.B. SA să plătească intimatei SC P.H.T. SRL Sibiu, suma de 4.696 lei cheltuieli de judecată (onorariu de avocat 2.000 lei şi contravaloare transport şi cazare 2696 lei).

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta SC A.I.F.B. SA a investit Tribunalul Bucureşti, la data de 19 aprilie 2012, cu cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 13457/3/2012, precizată prin cererea scrisă înregistrată la data de 07 iunie 2012, având ca obiect revendicarea a două parcele de teren păşune proprietate de stat în suprafeţe de 601.000 ha şi respectiv 8.447,1546 ha situate pe raza judeţului Covasna şi, în subsidiar, despăgubiri băneşti în sumă de 40.000.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 6 din Convenţie.

Prin sentinţa civilă nr. 2159 din 04 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi declinată în favoarea Tribunalului Covasna competenţa de soluţionare a cauzei.

La instanţa nou investită prin declinare, reclamanta a modificat cadrul procesual delimitat prin cererile introductivă şi precizatoare, solicitând prin cererea modificatoare depusă la termenul de judecată din 15 martie 2013 introducerea în proces a pârâţilor SC F.A. SRL şi C.G. şi, ulterior, a pârâţilor SC P.H.T. SRL şi SRN S.N. Gmbh S.C., prin cererea modificatoare depusă la termenul din 10 mai 2013, în contradictoriu cu care a solicitat revendicarea suprafeţei de 6.000 ha teren forestier situat pe raza com. Zagon, jud.Covasna, inclus în obiectul dedus judecăţii iniţiale (filele 30-32 şi respectiv 123-125 Dosar nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

De asemenea, reclamanta şi-a redus câtimea pretenţiilor în sensul că a solicitat prin cererea scrisă înregistrată la data de 05 martie 2013 despăgubiri băneşti în sumă de 1.000.000 lei (fila 15 Dosar nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2013 a Tribunalului Covasna s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a indica valoarea obiectului acţiunii în revendicare şi criteriile avute în vedere la determinarea cuantumului pretenţiilor, în raport de care urma să-şi îndeplinească obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru calculată conform art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva dispoziţiei instanţei referitoare la timbrarea acţiunii în revendicare, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, fundamentată pe beneficiul scutirii prevăzute de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.

Prin încheierea Tribunalului Covasna din 05 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 13457/3/2012/a1 a fost admisă cererea de reexaminare „doar în ceea ce priveşte cererea de restituire a terenurilor preluate de stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha indicată în precizarea de acţiune, pentru acest capăt de cerere urmând a fi menţinute dispoziţiile instanţei vizând achitarea taxei de timbru potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 prin raportare la valoarea acestei părţi din teren ce urmează a fi indicată de către reclamantă”.

În considerentele încheierii s-a reţinut că pentru terenul de 6.000 ha s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor menţionaţi în cererea modificatoare, iar acţiunea în revendicare imobiliară de la o altă persoană juridică şi nu de la stat urmează regula timbrării, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Prin Încheierea civilă nr. 3753 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iaşi, „cu păstrarea actelor de procedură”.

Tribunalul Iaşi, instanţă nou investită prin prorogarea de competenţă arătată, a stabilit în sarcina reclamantei la primul termen de judecată din 09 decembrie 2013 obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 48.111 lei aferentă valorii terenului de 6.000 ha revendicat de la pârâţii SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL şi SRN S.N. Gmbh S.C., reţinând, pe de o parte, dispoziţiile din încheierea de strămutare referitoare la păstrarea actelor îndeplinite anterior şi apreciind, pe de altă parte, că valoarea de 1.000.000 euro declarată oral în şedinţa publică din 09 decembrie 2013 nu este derizorie.

La următorul termen de judecată, acordat în acest sens, constatând neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei privind plata taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţia netimbrării, excepţie soluţionată prin sentinţa civilă nr. 521 din 07 februarie 2014 a Tribunalului Iaşi ce formează obiectul prezentului apel.

În limitele de devoluţiune fixate prin apelul principal declarat de reclamanta SC A.I.F.B. SA, prin care a fost criticată în tot soluţia de anulare ca netimbrată a acţiunii în revendicare, instanţa de apel a avut în vedere hotărârea de strămutare a pricinii, prin care s-a dispus păstrarea actelor îndeplinite în cauză, între care, în mod evident, şi încheierea Tribunalului Covasna pronunţată în data de 05 iunie 2013, prin care a fost admisă cererea de reexaminare, în limitele arătate, în sensul că s-a reţinut în favoarea reclamantei beneficiul scutirii obiective de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 pentru terenul revendicat de la stat, altul decât suprafaţa de 6.000 ha revendicată de la pârâţii SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL şi SRN S.N. Gmbh S.C.

Prin urmare, în prezenţa unei atare dispoziţii în hotărârea de strămutare, nu mai pot fi refăcute actele de procedură îndeplinite de Tribunalul Covasna.

Or, prin încheierea Tribunalului Covasna din 05 iunie 2013, irevocabilă, prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare, s-a stabilit, în sarcina reclamantei, existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru pentru revendicarea terenului de 6.000 ha şi incidenţa scutirii obiective pentru revendicarea, de la Stat, a restului de teren.

Efectul negativ al lucrului judecat în calea de atac a reexaminării, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, de care a uzat efectiv reclamanta când cauza se afla pe rolul Tribunalului Covasna, nu mai permitea instanţei învestite prin efectul strămutării - Tribunalul Iaşi - să statueze asupra caracterului timbrabil/netimbrabil al acţiunii în revendicare (după distincţiile menţionate), ci numai să stabilească întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru pentru terenul de 6.000 ha în raport de valoarea declarată de reclamantă, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce s-a şi realizat la termenul din 09 decembrie 2013, când s-a stabilit obligaţia reclamantei de plată a taxei judiciare de 48.111 lei aferentă terenului de 6.000 ha.

Aşadar, numai în limita valorii terenului de 6.000 ha a fost stabilită existenţa obligaţiei de timbrare prin încheierea irevocabilă a Tribunalului Covasna şi, respectiv, întinderea acestei obligaţii prin încheierea Tribunalului Iaşi.

Ca atare, excepţia netimbrării era incidentă doar cererii de revendicare a terenului de 6.000 ha, astfel încât sancţiunea anulării acţiunii, prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiţiei, nu putea privi întreg obiectul judecăţii, câtă vreme restul terenului revendicat intra sub incidenţa scutirii obiective instituite de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Apreciind contrariul şi anulând în întregime acţiunea reclamantei şi nu doar în privinţa terenului de 6.000 ha, Tribunalul Iaşi a soluţionat excepţia de netimbrare printr-o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, criticile reclamantei vădindu-se a fi, sub acest aspect, întemeiate.

Instanţa de apel a statuat că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, axate pe ideea incidenţei scutirii de la plata taxei judiciare instituite de dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Este de observat că reclamanta a invocat, pe lângă scutirea obiectivă prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 şi o scutire subiectivă reglementată de procedura insolvenţei, în considerarea împrejurării că, prin încheierea Tribunalului Bucureşti pronunţată în 19 februarie 2012 în Dosarul nr. 3327/3/2014, s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva acesteia.

Instanţa de apel a avut în vedere, pe de o parte, că deschiderea procedurii insolvenţei şi desemnarea administratorului judiciar sunt ulterioare introducerii cererii de chemare în judecată şi pronunţării sentinţei apelate, iar, pe de altă parte, că cererea de revendicare imobiliară formulată de reclamantă nu intră în câmpul de aplicare a textului art. 77, potrivit cu care „Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru”, întrucât nu este, în mod evident, formulată nici în aplicarea legii insolvenţei şi nici pentru recuperarea vreunei creanţe.

Distinct de aceste argumente, instanţa de apel a avut în vedere şi principiile jurisprudenţiale statuate de instanţa de contencios constituţional care, în cadrul controlului de constituţionalitate a textului art. 77, a reţinut, între altele, că „în cadrul procedurii falimentului, lichidatorul judiciar are o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, el nefiind parte în proces, ci doar participant, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci pentru buna desfăşurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ. (…). (…) prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 corespund scopului acestei legi, celerităţii procedurii, precum şi poziţiei deosebite în care se află administratorul judiciar sau lichidatorul, (…)” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 36 din 05 februarie 2013).

Instanţa de apel a mai apreciat că reclamanta nu poate supune controlului instanţei de apel criticile privitoare la caracterul timbrabil al cererii vizând terenul de 6.000 ha, de vreme ce împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a avut deschisă calea de atac a reexaminării, de care, de altfel, a şi uzat efectiv.

Instanţa de apel, reţinând întemeiate, în parte, criticile din apelul principal declarat de reclamanta SC A.I.F.B. SA, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a dispus anularea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei de netimbrare a acţiunii în cererea având ca obiect restituirea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha în privinţa căreia a păstrat dispoziţia de anulare a acţiunii, cu trimiterea spre rejudecare a cererii soluţionate în mod greşit pe excepţia de netimbrare.

Devoluând în limitele apelului principal declarat de R.N.P.R. şi ale apelului incident declarat de R.N.P.R. - D.S. Covasna, prin care a fost criticată respingerea cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a constatat că soluţia dată de instanţa de fond cererii accesorii, pe de o parte, contravine prevederilor art. 274 C. proc. civ. şi culpei procesuale a reclamantei antrenată de soluţia de anulare ca netimbrată a cererii principale, iar, pe de altă parte, nu este argumentată în niciun fel în considerentele sentinţei apelate, împrejurare ce nu permite exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune a fi anulată, în parte, sentinţa atacată şi sub aspectul rezolvării date cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtele R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nemotivarea hotărârii sub acest aspect echivalând, în fapt, cu necercetarea în fond a pricinii.

Instanţa de apel a reţinut culpa procesuală a reclamantei SC A.I.F.B. SA dedusă din păstrarea soluţiei instanţei de fond de anulare ca netimbrată a cererii de revendicare a suprafeţei de 6.000 ha, cerere formulată în contradictoriu şi cu pârâta SC P.H.T. SRL şi, în baza art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea reclamantei la plata către intimata SC P.H.T. SRL a cheltuielilor de judecată suportate de aceasta din urmă în faza procesuală a apelului, reprezentând onorariul de avocat redus de la 3.500 lei la 2.000 lei (chitanţa din 2014) şi cheltuielile de transport şi cazare în sumă de 2.696 lei (chitanţele din 07 aprilie 2014, din 03 iunie 2014, din 04 iunie 2014, din 04 iunie 2014, din 16 septembrie 2014, din 14 octombrie 2014, din 15 octombrie 2014).

Instanţa de apel a avut în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câştigat procesul îl reprezintă culpa procesuală, iar în privinţa reducerii onorariului de avocat, a apreciat asupra necesităţii şi a caracterului rezonabil al rambursării cheltuielilor în cuantum de 2.000 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 09 februarie 2015 (data poștei), RN P.R. SA a solicitat, în temeiul art. 2812 alin. (2) și art. 274 C. proc. civ., completarea Deciziei civile nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secţia civilă, în Dosarul nr. 13457/3/2012 cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de deplasare la instanța de fond, în cuantum de 1416,30 lei și a celor din apel, în cuantum de 1.197,7 lei, în total 2.616,09 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2015, RN P.R. SA - D.S. Covasna, la rândul său, a solicitat completarea aceleiași decizii, susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.526,52 lei cerute la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond şi că cererea de aderare la apel s-a formulat pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță - 1.145,37 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, cazare și diurnă, în total 3.671,89 lei.

Prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, a respins, ca tardivă, cererea formulată de RN P.R. SA - D.S. Covasna, de completare a Deciziei civile nr. 228 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, şi ca neîntemeiată, cererea formulată de R.N.P.R. de completare a aceleiaşi decizii.

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a reţinut că cererea formulată de RN P R. SA - D.S. Covasna a fost formulată după împlinirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege, de la comunicarea deciziei a cărei completare o solicită şi a făcut aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de completare a hotărârii formulată de RN P.R. SA, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din considerentele deciziei rezultă că, sub aspectul cheltuielilor de judecată, apelul declarat de pârâtă a fost admis, nu însă pe fondul pricinii pentru a se stabili, conform art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenții, ci ca urmare a faptului că tribunalul nu a motivat soluţia de neacordare a cheltuielilor de judecată, nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar în apel.

S-a reţinut că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, ca unic motiv al apelului declarat de această parte în sensul art. 2812 C. proc. civ., ci s-a pronunțat cu privire la acestea prin soluția de admitere şi a acestei pârâte, de anulare în parte a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, RN P.R. SA păstrându-şi calitatea de pârât în capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenurilor de la Stat.

S-a avut în vedere că, în primă instanță, cauza a fost soluționată pe excepție și nu pe fond, instanța de control judiciar rezolvând doar problema de drept ce vizează obligația părții de a achita sau nu taxele judiciare de timbru pentru unul din capetele de cerere.

S-a reţinut că principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 274 C. proc. civ. și a unicității procesului civil impun ca determinarea părții căzute în pretenții aflată în culpă procesuală să fie stabilită ulterior parcurgerii tuturor etapelor procesuale, cheltuielile de judecată fiind acordate părții care le-a cerut și a triumfat în proces.

Astfel fiind, instanțele de trimitere, de regulă, nu acordă cheltuieli de judecată, pentru că partea care a câștigat procesul și, respectiv, aceea care se află în culpă procesuală se vor stabili după soluţionarea definitivă a procesului, acesta fiind momentul în care vor fi avute în vedere cheltuielile făcute de părți în proces în toate fazele sale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi, R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna.

Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea Deciziei civile a Curţii de Apel Iaşi nr. 228 din 15 octombrie 2014, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca netimbrată, cu consecinţa menţinerii ca legala şi temeinica a sentinţei civile nr. 521 din 07 februarie 2014 pronunţata de Tribunalul Iaşi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a respins excepţia de netimbrare a acţiunii raportat la capătul de cerere privind restituirea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha (...), fără ca reclamanta să identifice topografic, care sunt terenurile revendicate şi care, din terenuri, din totalul acestora, reprezintă suprafaţa de 6.000 ha pentru care reclamanta a fost obligată la plata taxei de timbru.

Atâta timp cât suprafaţa de teren aparţinând Statului Roman din totalul suprafeţei de teren revendicată de către reclamantă nu este determinată cert, acţiunea îndreptată împotriva acestuia nu poate fi scutită de la plata taxei de timbru, raportul juridic dedus judecăţii de către reclamantă fiind o veritabilă acţiune în revendicare de drept comun şi nu o cerere de restituire a proprietăţilor naţionalizate în temeiul legilor speciale.

Dacă demersul reclamantei ar fi fost acela în vederea restituirii proprietăţilor naţionalizate, temeiul legal ar fi fost cu totul altul, respectiv art. 28 din Legea nr. 1/2000 şi art. 63 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005, conform cărora, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, moştenitorii societăţilor naţionalizate trebuie sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în numele societăţii, sau daca aceasta nu era deja constituita, sa ceara în numele unui comitet ad-hoc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor naţionalizate abuziv.

Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi a susţinut că acesta era cadrul legislativ pe care reclamanta trebuia să îl urmeze în vederea, mai întâi a recunoaşterii a calităţii de continuator al personalităţii juridice a fostei societăţi şi, ulterior acestei recunoaşteri, reconstituirea dreptului de proprietate.

Doar în aceste condiţii, reclamanta ar fi putut beneficia de dispoziţiile Legii nr. 146/2007 care ar fi impus scutirea de la plata taxei de timbru în litigiile având acest obiect.

Or, nici acţionarii reclamantei, persoane fizice, nici reclamanta însăşi - înfiinţată cu mult după termenul de 90 de zile stabilit de legiuitor - nu au înțeles sa uzeze de calea legală în termenul de decădere. Se impune astfel sancţionarea acesteia cu decăderea de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, cu consecinţa directă de a nu mai putea beneficia la data introducerii cererii de chemare în judecata, de scutirea de taxa de timbru prevăzuta de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată, întemeiată pe alte dispoziţiile legale decât cele indicate mai sus, are un singur capăt de cerere.

Recurentul-pârat Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi a mai susţinut că instanţa de apel a admis în parte apelul declarat de SC A.I.F.B. SA, deşi nu era legal timbrat.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R., invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în ceea ce priveşte admiterea apelului SC A.I.F.B. SA, cu consecinţa respingerii apelului SC A.I.F. SA Bucureşti, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 521 din 07 februarie 2014, în ceea ce priveşte anularea ca netimbrată a cererii, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că excepţia netimbrării acţiunii era incidentă doar cererii de revendicare a terenului de 6.000 de hectare, astfel încât sancțiunea anulării acţiunii, prevăzută de art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiţiei, nu putea privi întreg obiectul judecăţii, câtă vreme restul terenului revendicat intra sub incidenţa scutirii obiective instituite de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Reclamanta a fost obligată, prin încheierea din 09 decembrie 2013, la plata taxei de timbru doar pentru 6.000 ha, suprafaţă aflată în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice, întrucât pentru restul de suprafaţă aflată în proprietatea publică a statului român nu ar fi incidente dispoziţiile privind plata taxei de timbru.

După stabilirea taxei judiciare de timbru, reclamanta nu a indicat numerele topo corespunzătoare celor 6.000 ha pădure, aflate în proprietatea altor deţinători şi nici numerele topo corespunzătoare restului de suprafaţă aflată în proprietatea publică a statului.

Or, în acest caz, instanţa de apel nu se putea substitui reclamantei pentru a delimita suprafeţele de teren revendicate de reclamantă referitor la care opera şi la care nu opera scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, pentru a hotărî apoi care este suprafaţa de teren pentru care reclamanta înţelege să solicite continue judecata, în lipsa unei precizări a acesteia.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a mai susţinut că instanţa de apel greşit a reţinut că sancţiunea anulării acţiunii, prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiţiei, nu putea privi întreg obiectul judecăţii, întrucât cererea reclamantei nu avea două petite, ci era o cerere globală, astfel că Tribunalul Iaşi nu putea să anuleze cererea parţial, deoarece legea nu face nici o distincţie.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a mai susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde domiciliul sau reşedinţa părţilor şi nici calea de atac şi termenul în care se poate exercita, menţiuni care sunt prevăzute de art. 261 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ., singura menţiune fiind aceea că este definitivă, deşi hotărârea este supusă recursului.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna, la rândul său, a solicitat admiterea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, şi schimbarea în parte a deciziei civile atacate în sensul respingerii în tot a apelului reclamantei cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 521/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, referitoare la anularea ca netimbrată a întregii acţiuni precum şi obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată solicitate de R.N.P. - D.S. Covasna atât la fond, cât şi în apel, în sumă totală de 3671,89 lei.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a susţinut că reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unui singur petit principal, fiind ţinută să soluţioneze cauza în limitele în care a fost învestită, respectiv revendicarea suprafeţei de teren de 9.000 ha.

Din formularea petitului acţiunii nu se poate distinge cât reprezintă cele 6.000 ha retrocedate către C.G. şi cât reprezintă terenurile celelalte, iar reclamanta nu a identificat în mod concret terenurile revendicate, prin indicarea numerelor topografice şi a suprafeţei aferente fiecărui nr. top. instanţa având obligaţia de a analiza cererea de chemare în judecată doar în limitele în care este formulată de reclamant.

În plus, chiar dacă pentru o parte din terenurile revendicate instanţa a stabilit că reclamanta ar fi scutită de achitarea taxei de timbru, regimul fiscal al întregii acţiuni trebuie să fie unitar, cu consecinţa prefigurată a anularii întregii cereri de chemare în judecată pentru netimbrare.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a mai susţinut că la termenul din data de 09 decembrie 2013, au fost depuse înscrisuri din care rezultă că terenurile solicitate, altele decât cele 6.000 ha retrocedate către C.G., nu se mai află în proprietatea statului, ci în proprietatea altor persoane juridice şi fizice (pe care le-a enumerate în cererea de recurs) fiind evident că cererea reclamantei nu intra sub incidenţa prevederilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 cu privire la aceste terenuri.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a mai susţinut că, deşi a fost admisă cererea sa de aderare la apel - prin care critica neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faza fondului -, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la acestea, reţinând doar că tribunalul nu a motivat de ce a respins acordarea cheltuielilor de judecată şi că, aşa fiind, nu poate exercita controlul judiciar sub acest aspect.

Or, deşi instanţa de apel avea posibilitatea de a analiza şi soluţiona cererea de aderare la apel sub aspectul acordării tuturor cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în apel şi de a o obliga pe reclamantă la plata lor, în sumă totală de 3.671,89 lei, pentru care a depus acte doveditoare, a omis să expună atât în considerente, cât şi în dispozitiv vreo soluţie legată de cheltuielile de judecată solicitate.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a declarat recurs şi împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece, deşi i-a fost admis apelul, nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată. Invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă, şi admiterea cererii de completare astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţi, ca nefondate, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată (…) iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare.

Art. 18 alin. (3) din lege prevede că "Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă", prin acest text de lege fiind consacrată o normă legală care reglementează modul de soluţionare a unui incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată, încheierea prin care se soluţionează o astfel de cerere nefiind supusă niciunei căi de atac.

Cererea de reexaminare prin care se contestă modul de stabilire a taxei de timbru nu priveşte deci fondul litigiului dedus judecăţii, ci provoacă doar un control asupra legalităţii şi temeiniciei sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, condiţie prealabilă a accesului la instanţă.

În speţă, chestiunea supusă examinării în recurs prin criticile comune formulate de recurenţii-pârâţi vizează modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 raportat la împrejurarea că reclamanta nu a identificat, din punct de vedere topografic, terenurile pe care înţelege să le revendice, recurenţii-pârâţi susţinând că în mod corect Tribunalul Iaşi a anulat în tot acţiunea reclamantei întrucât cererea de chemare în judecată nu cuprinde două petite, referitoare la terenurile care sunt în proprietatea statului şi, respectiv, terenuri care sunt în proprietatea altor pârâţi.

Or, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză cu privire la chestiunea timbrării acţiunii, în raport de caracterul irevocabil al încheierii din 05 iunie 2013, prin care Tribunalul Covasna a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de reclamantă.

Astfel, la termenul de judecată din 10 mai 2013, când cauza se afla pendinte la Tribunalul Covasna, instanţa i-a pus în vedere reclamantei, calificând acţiunea acesteia - în raport de petitul principal - ca acţiune în revendicare, să indice valoarea obiectului cererii în revendicare şi să o timbreze conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, în raport de această măsură dispusă de instanţă, reclamanta formulând cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 05 iunie 2013, Tribunalul Covasna a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de reclamantă „doar în ceea ce priveşte cererea de restituire a terenurilor preluate de stat, altele decât suprafaţa de 6.000 ha indicată în precizarea de acţiune”.

Tribunalul Covasna a reţinut că numai pentru suprafaţa de teren revendicată de reclamantă de la stat poate opera scutirea sa de la plata taxei de timbru, fiind vorba de terenuri proprietate de stat naţionalizate în temeiul Legii nr. 119/1948 şi că, fiind o veritabilă acţiune în revendicare, în situaţia în care o suprafaţă de 6000 de ha nu se mai află în proprietatea statului ci a altor pârâţi, reclamanta datorează pentru revendicarea acestei suprafeţe de teren taxă de timbru, ce urma a fi calculată conform art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Prin Încheierea nr. 3753 din 13 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iaşi cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite de Tribunalul Covasna, printre acestea numărându-se şi încheierea din 05 iunie 2013 prin care Tribunalul Covasna soluţionase cererea de reexaminare a reclamantei.

Cum încheierea Tribunalului Covasna, prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare, avea caracter irevocabil, era evident că Tribunalul Iaşi - instanţa învestită prin efectul strămutării - nu putea stabili în sarcina reclamantei decât obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru datorată pentru terenul în suprafaţă de 6.000 ha, aflat în proprietatea altor pârâţi decât statul, aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel, la termenul din 9 decembrie 2014, neputând anula în tot acţiunea reclamantei şi ignora, astfel, efectul autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri cu privire la scutirea reclamantei de plata taxei de timbru pentru acele terenuri - altele decât suprafaţa de 6.000 ha revendicată de la pârâţii persoane fizice şi/sau juridice - care, prealabil antamării fondului şi administrării probatoriului, apar ca fiind în proprietatea statului.

Cu privire la acest aspect este de reţinut că norma legală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru priveşte un incident procedural ce precede dezlegarea fondului dreptului dedus judecăţii, o chestiune prealabilă a accesului la instanţă, a cărei judecată este guvernată de principiul celerităţii.

În acest context apar ca nefondate susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că instanţa de apel trebuia să cenzureze existenţa şi întinderea obligaţiei reclamantei de plată a taxei judiciare de timbru numai după delimitarea şi identificarea topografică exactă a terenurilor pe care reclamanta înţelege să le revendice şi stabilirea tuturor proprietarilor acestora, întrucât aceste aspecte, antamează deja aspecte de ţin de fondul raportului juridic dedus judecăţii şi reprezintă chestiuni care pot fi pe deplin lămurite doar după administrarea probatoriilor şi formularea apărărilor de către fiecare din părţile în proces, or chestiunea timbrării acţiunii apare ca o condiţie necesară prealabilă accesului la instanţă ce trebuie îndeplinită de reclamant, conform legii, înainte de a păşi la desluşirea acestor aspecte.

Astfel, rezultă cu evidenţă - în raport şi de considerentele avute în vedere de Tribunalul Covasna la data soluţionării cererii de reexaminare - că efectul autorităţii de lucru judecat a încheierii prin care reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru nu poate opera decât pentru terenurile care se află în proprietatea statului, nu şi în situaţia în care, ulterior administrării probatoriilor, s-ar constata că, în fapt, parte din terenurile revendicate de reclamantă - considerate ca fiind proprietatea statului, la data soluţionării cererii de reexaminare a taxei de timbru -, ar aparţine altor pârâţi, persoane fizice şi/sau juridice, împrejurare în care s-ar putea pune problema obligaţiei reclamantei de a timbra acţiunea în raport de valoarea acestor terenuri, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul revendicării suprafeţei de teren de 6.000 ha de la pârâţii C.G. şi SC F.A. SRL.

Aşa fiind, pentru temeiurile arătate, se constată că decizia recurată este legală şi că în mod corect instanţa de apel a reţinut că Tribunalul Iaşi a soluţionat excepţia de netimbrare a acţiunii reclamantei printr-o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.

Referitor la criticile recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi în sensul că demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în procedura Legilor nr. 1/2000 şi nr. 247/2005, singurele care i-ar fi permis să se prevaleze de scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, scutire care nu operează în cazul acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun se constată că exced controlului judiciar în această fază, câtă vreme s-a reţinut, prin încheierea cu caracter irevocabil, pronunţată de Tribunalul Covasna la 5 iunie 2013, că pentru terenurile trecute nelegal în proprietatea statului ca efect al naţionalizării prin Legea nr. 119/1948, în acţiunea în revendicare pe dreptul comun, este incident art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/199. Excede controlului judiciar şi susţinerea că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat recunoaşterea calităţii sale de continuatoare a personalităţii juridice a fostei societăţi pentru a revendica - pe dreptul comun şi nu în temeiul legilor speciale ale fondului funciar - terenurile care s-au aflat în proprietatea sa, având în vedere că vizează chestiuni ce ţin de fondul dreptului dedus judecăţii or, în acest ciclu procesual, este dezlegată numai chestiunea timbrării cererii de chemare în judecată.

Criticile recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi în sensul că instanţa de apel a admis apelul declarat de SC A.I.F. SA, deşi nu era legal timbrat sunt, de asemenea nefondate, având în vedere faptul că la filele 84 şi 85 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Curţii de Apel Iaşi au fost depuse de către reclamantă chitanţele de plată a taxei de timbru achitate conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, pentru declararea apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată, ca netimbrată, legea prevăzând o taxa judiciară în cuantum de 4 lei.

Referitor la susţinerea recurentei-pârâte R.N.P.R. în sensul că decizia instanţei de apel nu cuprinde menţiunile privind domiciliul sau reşedinţa părţilor şi nici calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată, conform art. 261 alin. (2) şi alin. (7) C. proc. civ., este de reţinut că omisiunea inserării acestor menţiuni nu sunt de natură a răpi părţilor p osibilitatea de a uza de calea de atac dacă este prevăzută de lege, posibilitatea pe care, de altfel, pârâta a şi valorificat-o în cauza de faţă.

Referitor la susţinerile recurentei-pârâte R.N.P.R. - D.S. Covasna ce vizează faptul că, instanţa de apel, deşi a admis cererea de aderare la apel nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate la fond şi apel, se constată că instanţa de apel a reţinut că sentinţa tribunalului „se impune a fi anulată, în parte, şi sub aspectul rezolvării date cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtele R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna” în considerarea faptului că tribunalul nu a argumentat soluţia de respingere a acestor cereri şi că, astfel fiind, nu poate exercita controlul judiciar sub acest aspect.

Or, această statuare a instanţei de apel se verifică a fi legală în raport de faptul că Tribunalul Iaşi, deşi prin dispozitivul sentinţei a respins cererile pârâtelor R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna, de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuprinsul sentinţei nu există menţionate considerentele în baza cărora a apreciat că se impune această soluţie.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate într-un ciclu procesual finalizat printr-o hotărâre prin care cauza este trimisă spre rejudecare, se reţine, în raport de art. 274 C. proc. civ., că acordarea acestora se face, de regulă, la momentul în care raportul juridic dedus judecăţii este soluţionat definitiv, după casare, partea care a câştigat procesul, după epuizarea tuturor fazelor procesuale, având dreptul la toate cheltuielile de judecată făcute deoarece l a baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea care a câştigat.

Pentru considerentele arătate, apare ca nefondat şi recursul declarat de recurenta-pârâtă R.N.P.R. împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin care Curtea de Apel Iaşi a respins cererea formulată de această pârâtă, de completare a Deciziei nr. 228/2015 cu acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa de apel făcând o legală aplicare a dispoziţiilor legale şi sub acest aspect şi corect reţinând că principiul care rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a unicității procesului civil impun ca determinarea părții căzute în pretenții aflată în culpă procesuală să fie stabilită ulterior parcurgerii tuturor etapelor procesuale, moment la care cheltuielile de judecată se vor acorda părții care le-a cerut și a triumfat în proces.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna şi-a întemeiat recursul şi pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu a relevat aspecte de nelegalitate ale hotărârii care să facă posibilă încadrarea lor în acest motiv de recurs.

Înalta Curte, având în vedere temeiurile care preced, constată că în speţă nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în raport de art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi, R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, precum şi recursul declarat de pârâta R.N.P.R. împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă şi de intimata-pârâtă SC P.H.T. SRL urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere, cu ocazia judecării fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi, R.N.P.R. şi R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.N.P.R. împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1643/2015. Civil  ICCJ. Decizia nr. 1569/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1654/2015. Civil