ICCJ. Decizia nr. 1569/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1569/2015
Dosar nr. 8069/99/2011
Şedinţa publică din 11 iunie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 8069/99/2011, reclamanţii C.A.G. şi C.M.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N., anularea parţială a Hotărârii nr. 33 din 17 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia din cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava; obligarea pârâtului la plata sumei de 5.950 euro cu titlu de despăgubiri pentru imobilul supus exproprierii; obligarea pârâtului la plata prejudiciilor cauzate prin exproprierea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 4081 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, s-a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, s-a anulat în parte Hotărârea nr. 33 din 17 decembrie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 170 m.p. teren situat în extravilan Miroslava (la data exproprierii, respectiv intravilan Găureni la data efectuării expertizei V.) cu nr. cadastral x (provenit din nr. cadastral x înscris în cartea funciară a Comunei Miroslava, jud. Iaşi), echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 2.720 euro, precum şi suma de 14.000 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 3.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii experţi).
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în ce priveşte despăgubirea pentru exproprierea suprafeţei de 170 mp teren situat în extravilanul Miroslava, judeţul laşi, vor fi avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi expertiza efectuată în cauză care a stabilit valoarea de circulaţie a terenului expropriat la suma de 2.720 euro, precum şi suma de 14.000 lei pentru asigurarea unei căi de acces la drumul construit pe terenul expropriat.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4081 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, a formulat apel C.N.A.D.N.R., în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român, criticând sentinţa pentru următoarele motive:
- despăgubirea acordată reclamanţilor prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 33 din 17 decembrie 2010 a fost stabilită în concordanţă cu normele existente la acel moment, respectiv art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 prin efectuarea de expertize evaluatorii, valorile stabilite fiind în consonanţă cu raportul de expertiză întocmit de Camera Notarilor Publici.
- comisia de experţi deşi enunţă în mod corect metoda legală de stabilire a cuantumului despăgubirii nu prezintă dovezi privind preţurile cu care se vând efectiv imobilele similar şi apelează la analizarea cererii şi ofertei, evaluând terenul prin metoda comparaţiei directe.
- suma de 14.000 lei stabilită în sarcina expropriatorului pentru o cale de acces pretinsă de reclamanţi direct în şoseaua de centură este lipsită de temei legal, regimul juridic fiind cel stabilit de dispoziţiile O.G. nr. 43/1997. Calea de acces a imobilelor expropriate în şi din şoseaua de centură, nu se poate realiza discreţionar după bunul plac a fiecărui proprietar de teren, ci trebuie respectate normele de construcţie a drumurilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
- suma necesară realizării unei căi de acces în condiţiile în care terenul are sau nu caracterul de loc înfundat, nu poate fi cuprinsă în textul art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi pusă în sarcina expropriatorului.
Ulterior, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi la 6 martie 2015, apelanta C.NA.D.N.R. Bucureşti - D.R.D.P. Iaşi a precizat cererea de apel iniţial introdusă în sensul că se renunţă la criticile referitoare la acordarea sumei de 2.720 euro ca despăgubire pentru terenul expropriat, menţinându-se criticile de la motivul 2 de apel - critica referitoare la legalitatea acordării sumei de 14.000 lei ca despăgubire pentru construirea unui drum de acces în şoseaua de centură.
Prin Decizia nr. 98 din 11 martie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
Ţinând seama de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 şi de cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus efectuarea unei expertize, de către o comisie de experţi stabilită în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a stabilit că valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren expropriate este de 2.720 euro, iar valoarea prejudiciului adus reclamanţilor prin expropriere, respectiv cheltuielile necesare pentru efectuarea unei căi de acces la drumul construit pe terenul expropriat este de 14.000 Iei.
Expertiza a mai statuat că terenul reclamanţilor este singura proprietate din zona expropriată pentru care nu s-a realizat accesul odată cu realizarea lucrărilor de la şanţurile de pe marginea drumului de centură, aşa cum au fost realizate celelalte podeţe de la proprietăţile expropriate.
Susţinerile apelantului cu privire la nelegalitatea acordării daunelor în valoare de 14.000 lei proprietarilor expropriaţi s-au considerat a fi netemeinice şi nu au fost avute în vedere, întrucât despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a imobilului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.
Împrejurarea că reclamanţii au sau nu au acces pe o altă latură expropriată nu prezintă relevanţă în raport de dispoziţiile legale sus enunţate şi aplicabile în cauză.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, care a invocat pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:
Instanţa a încălcat dispoziţiile legale în materia exproprierii, prevăzute de art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi dispoziţiile art. 37 din O.G. nr. 43/1997 cu privire la regimul drumurilor.
Astfel, in componenţa despăgubirilor, aşa cum sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994, nu poate intra contravaloarea unui drum de acces direct in şoseaua de centura, in condiţiile in care crearea unui astfel de drum este interzisă de dispoziţiile legale.
Reclamanţii nu deţin autorizaţie pentru un astfel de drum, scopul declarat al acestui drum fiind accesul direct in şoseaua de centura, aspect nelegal, prin raportare la art. 37 din O.G. nr. 43/1997.
Instanţa de apel a ignorat si un alt aspect esenţial, subliniat si de reprezentantul Ministerului Public, şi anume acela ca reclamanţii au un alt drum de acces funcţional, la terenul proprietatea lor.
Recurenta susţine că, în aceste condiţii, nu se poate considera că valoarea de 14.000 lei reprezintă o componentă legală a despăgubirilor, aşa cum sunt descrise în art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii instanţelor de fond referitoare la acordarea prejudiciului în cuantum de 14.000 lei si respingerea acţiunii reclamanţilor cu privire la aceasta sumă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta critică decizia instanţei de apel sub un singur aspect, respectiv în ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru constituirea unei căi de acces către şoseaua de centură, susţinând că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să primească aceste despăgubiri întrucât, faţă de dispoziţiile art. 37 din O.G. nr. 43/1997, nu este posibilă constituirea unui astfel de drum.
Art. 37 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor prevede: „(1) Pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului si sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres si drumuri naţionale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic. Accesul spre aceste variante ocolitoare se realizează numai prin intermediul unor drumuri care debuşează în intersecţii amenajate corespunzător volumelor de trafic. (2) Se interzice deschiderea de accesuri directe în variantele ocolitoare. Accesul la acestea se va face prin drumuri colectoare racordate la reţeaua de drumuri publice prin intersecţii amenajate corespunzător volumelor de trafic.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca în documentaţiile de urbanism să prevadă, cu acordul administratorului drumului, intersecţiile pentru accesul la variantele ocolitoare. (4) Accesul la zonele funcţionale din afara localităţilor care sunt în vecinătatea drumurilor de interes naţional se realizează numai prin drumuri colectoare, în condiţiile stabilite de administratorul drumului. ”
Instanţa de apel nu a analizat criticile din apel întemeiate pe aceste dispoziţii legale şi nu a stabilit în ce măsură este posibilă realizarea unei căi de acces de la terenul proprietatea reclamanţilor către şoseaua de centură.
În acest sens, instanţa avea obligaţia de a stabili în ce măsură este legală constituirea acestei căi de acces, raportat la dispoziţiile legale menţionate, având în vedere şi dacă reclamanţii mai deţin o altă cale de acces către proprietatea lor.
Fără să arate argumentele pentru care a înlăturat critica din apelul pârâtului cu privire la acordarea prejudiciului pentru realizarea de către reclamanţi a unei căi de acces către şoseaua de centură, decizia recurată este defectuoasă din punct de vedere procedural, lipsindu-i considerentele pe aspecte deduse judecăţii.
Analiza punctuală a fiecărei susţineri a părţilor, atunci când ele vizează elemente esenţiale ale judecăţii, ce nu pot fi subsumate altor aspecte, pentru a putea primi o verificare globală, se impune întrucât, în caz contrar, soluţiile ar fi rezultat al discreţionarului şi nu al judecăţii argumentate.
Sub acest aspect, obligativitatea motivării hotărârii reprezintă una dintre garanţiile procesuale ale dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia europeană.
În acelaşi timp, instanţa de recurs nu poate suplini motivarea, deoarece aceasta ar însemna ca respectiva chestiune, rămasă nerezolvată în etapa jurisdicţională anterioară, să fie tranşată în mod irevocabil de către instanţa de recurs.
În felul acesta însă, ar fi suprimată o fază procesuală şi în plus, instanţa de recurs n-ar mai exercita o cenzură de legalitate asupra modalităţii în care a doua instanţă a fondului, într-o judecată devolutivă, trebuie să dea dezlegare criticilor care au învestit-o.
Fără arătarea argumentelor care să susţină soluţia din dispozitiv, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală care, potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar, astfel că va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va răspunde motivat criticilor din apel vizând acordarea de despăgubiri pentru realizarea unei căi de acces la drumul construit pe terenul expropriat, întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 43/1997. Totodată, în stabilirea prejudiciului cauzat prin expropriere, instanţa de trimitere va verifica dacă reclamanţii mai deţin altă cale de acces, sens în care va administra orice probă pe care o va considera necesară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. - D.R.D.P. Iaşi împotriva Deciziei nr. 98 din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1573/2015. Civil → |
|---|
