ICCJ. Decizia nr. 1579/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1579/2015
Dosar nr. 1136/1/2015
Şedinţa publică de la 9 iunie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011* s-a constatat nulitatea cererii de recurs declarat de reclamanta B.S. împotriva Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Recurenta-reclamantă şi-a motivat în drept recursul, pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă acest articol nu este aplicabil faţă de dispoziţiile art. 24 din N. C. proc. civ.
Excepţia de nulitate a cererii de recurs, îşi are fundamentul în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care stabilesc că modificarea sau casarea unei hotărâri judecătoreşti se poate cere în situaţiile pe care textul le prevede limitativ, numai pentru motive de nelegalitate.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, s-a constatat că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau modificare.
Instanţa a reţinut că, prin criticile invocate în cererea de recurs referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv înlăturarea dreptului de a administra proba testimonială şi neobservarea considerentelor Sentinţei civile nr. 8067 din 21 decembrie 2010, care constituie dovada întreruperii termenului de prescripţie prin introducerea acţiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 449/193/2010. Analizând aceste susţineri, instanţa a constatat că acestea nu permit încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. motiv pentru care nu nu au putut fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
S-a mai reţinut şi faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
Faţă de considerentele precedente, s-a reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte, a constatat nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011* a formulat contestaţie în anulare B.S. solicitând anularea acesteia şi rejudecarea în totalitate a recursului.
Susţine contestatoarea că, a invocat în concret dispoziţiile procedurale referitoare la lipsa de temei legal, la încălcarea şi aplicarea greşită a legii, făcând trimitere la art. 3049 C. proc. civ. privind nelegalitatea hotărârii recurate.
Contestatoarea arată că, prin Decizia civilă nr. 3965 din 11 decembrie 2014, instanţa de recurs a constatat nulitatea cererii de recurs declarat de reclamanta B.S. împotriva Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., arătând că nu ar fi fost respectate "cerinţele formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac". Astfel, instanţa de recurs nu a mai analizat niciunul din motivele de modificare prevăzute la art. 304, pct. 8 - 9 C. proc. civ., deşi din motivele de recurs formulate rezultă, în mod logic, că instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii - respectiv publicaţiile în presă privind rezilierea contractului de servicii medicale şi notificarea de reziliere a acestui contract de servicii medicale; că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii - respectiv a art. 998 - 999 C. civ. vechi privind răspunderea civilă delictuală, Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, raportat la prevederile art. 15, lit. f), privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru daunele morale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei. Obiectul acţiunii în pretenţii îl constituie daunele materiale şi morale izvorâte dintr-un fapt delictual civil săvârşit în cursul anului 2008 şi întemeiat pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. întemeindu-se totodată şi pe dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care sunt aplicabile şi prioritare în soluţionarea cauzei.
Susţine contestatoarea că, potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. teza a II-a sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare raportat la situaţia concretă din hotărârea atacată prin care a fost dispusă nulitatea recursului.
Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare speciale pentru două motive şi anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale - teza I; când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare cu care a fost învestită - art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Or, în cauză are aplicabilitate art. 318 teza a II-a C. proc. civ., dat fiind faptul că, prin motivele de recurs formulate de recurenta, instanţa de recurs a fost învestită pentru soluţionarea recursului, invocându-se art. 304 alin. (1) pct. 8 - 9, C. proc. civ., din motivele concrete de recurs rezultând că recursul a fost motivat în drept, potrivit dispoziţiilor art. 299 - 317, C. proc. civ. arătându-se că au fost încălcate dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală, raportată la prejudiciul produs, fiind evident că sunt aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ, fiind dovedite grave prejudicii materiale şi morale, iar reparaţia acestora ţine de aplicarea principiului echităţii, existând întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale; aplicarea greşită a art. 8 şi 16 din Decretului nr. 167/1958 privind termenul de la care începe să curgă prescripţia şi întreruperea termenului de prescripţie extinctivă, fiind reţinută eronat de instanţa de apel prescripţia dreptului material la acţiune, deşi, în mod corect, instanţa de fond a reţinut întreruperea termenului de prescripţie prin pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile în Dosarul civil nr. 449/193/2010.
Instanţa de recurs a motivat anularea recursului arătând că: "deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de modificare sau de casare."
În raport de aceste motivare, arată contestatoarea că motivele recursului vizau însăşi netemeinicia hotărârii instanţei de apel cu privire la daunele materiale şi morale.
Chiar dacă nu au fost precizate temeiuri juridice de drept material, fiind invocat însă temeiul procedural, respectiv art. 304, pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs, în baza principiului privind accesul liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ar fi trebuit să analizeze cauza prin prisma motivelor invocate privind drepturile civile încălcate şi nicidecum să constate nulitatea recursului care cuprindea criticile aduse hotărârii recurate. Faţă de capătul de cerere privind daunele materiale, care au fost respinse în mod greşit ca netimbrate, deşi a fost acordat ajutor public judiciar, instanţa de recurs ar fi trebuit să examineze cauza şi să dispună casarea cu trimitere, fiind formulate critici evidente cu privire la acest aspect, critici care se încadrau indispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de capătul de cerere privind daunele morale, prin motivele de recurs s-a arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele prescripţiei extinctive, aşa cum corect reţinuse şi instanţa de fond, fiind făcută trimitere la momentul începerii prescripţiei prin notificarea privind evaluarea din data de 08 octombrie 2008, prin care se impunea corectarea deficienţelor în termen de 60 de zile, deci la data de 08 decembrie 2008. în acest context, temeiul de drept invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., impunea cu necesitate corelarea şi analiza acestui motiv în baza temeiul juridic de drept material, respectiv art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind momentul la care începe să curgă prescripţia extinctivă.
Invocând omisiunea de cercetare a acestor motive de modificare, se impune a se avea în vedere motivele invocate în cererea de recurs referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate şi motivele de interpretare greşită a actelor deduse judecăţii, motive prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile din cererea de recurs, şi nu argumentele de fapt şi de drept ce se subsumează acestor motive, întrucât legiuitorul deschide calea contestaţiei în anulare pentru necercetarea motivului de recurs.
Prin motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării unui motiv de modificare, argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare pe care-l sprijină, deoarece instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Prin nerespectarea acestei obligaţii, se încalcă dreptul la o buna administrare a justiţiei, statuat şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar sancţiunea prevăzută de codul de procedură civilă este nulitatea deciziei.
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare prin prisma motivului invocat, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed.
În susţinerea contestaţiei a fost invocat art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Conform acestui articol hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin prisma acestui temei legal s-a arătat faptul că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a susţinut: interpretarea greşită a actului juridic dedus judecaţii, respectiv publicaţiile în presă privind rezilierea contractului de servicii medicale şi notificarea de reziliere a acestui contract de servicii medicale; aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. vechi privind răspunderea civilă delictuală, a Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi a O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, raportat la prevederile art. 15, lit f, privind scutirea la plata taxei judiciare de timbru a daunelor morale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei.
Verificând aceste critici, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sancţiune care se aplică în situaţia în care prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, instanţa de recurs a constatat, din expunerea criticilor aduse deciziei, că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin criticile invocate în cererea de recurs referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv înlăturarea dreptului de a administra proba testimonială şi neobservarea considerentelor Sentinţei civile nr. 8067 din 21 decembrie 2010, care constituie dovada întreruperii termenului de prescripţie prin introducerea acţiunii.
Din analiza dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge în totalitate sau admite, în parte, pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia, şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, chiar dacă aceasta vizează însăşi condiţia motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excede contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Prin motivarea recursului trebuie să se înţeleagă nu numai indicarea textelor de lege în care se încadrează criticile şi dezvoltarea lor, ci şi încadrarea lor în limitele recursului, cale de atac extraordinară nedevolutivă prin care o hotărâre poate fi modificată sau casată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin decizia contestată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu raportare la aceste cerinţe legale, astfel că, în aceste condiţii, nu se poate pe calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a, să se invoce neanalizarea motivelor de recurs, deoarece această situaţie echivalează cu rejudecarea recursului ceea ce nu se poate realiza pe calea contestaţiei în anulare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru este în valoare de 10 lei.
Având în vedere că, în cauză a fost achitată o taxă judiciară de timbru peste cuantumul legal datorat, Înalta Curte, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/1997, va dispune restituirea, ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru achitată cu chitanţa emisă de Mun. Botoşani, la data de 25 martie 2015, în sumă de 90 lei, reprezentând diferenţa între suma plătită 100 lei şi suma legal datorată, 10 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petenta B.S.
Dispune restituirea, ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru achitată cu chitanţa emisă de Mun. Botoşani, la data de 25 martie 2015, în sumă de 90 lei, reprezentând diferenţa între suma plătită 100 lei şi suma legal datorată, 10 lei.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.S. împotriva Deciziei nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011*.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1871/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1580/2015. Civil → |
|---|
