ICCJ. Decizia nr. 1646/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1646/2015
Dosar nr. 2365/105/2014
Ședința camerei de consiliu din 17 iunie 2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele,
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii O.C., R.V., R.G. şi M.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că pentru perioadele menţionate în anexa la cererea de chemare în judecată au avut meserii şi au desfăşurat activităţi care se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100% şi să fie obligată pârâta la eliberarea adeverinţelor.
În şedinţa publică din 19 decembrie 2014, reclamanţii şi-au precizat acţiunea conform concluziilor raportului de expertiză.
Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 2989 din 19 decembrie 2014 a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC U. SA şi, în consecinţă, a constatat că aceştia beneficiază de grupa I de muncă, în procentele şi perioadele menţionate expres în cuprinsul raportului de expertiză, inclusiv îndreptare eroare materială, expert B.V. care face parte integrantă din sentinţă. A obligat pe pârâtă să elibereze reclamanţilor adeverinţe conform raportului de expertiză, inclusiv îndreptare eroare materială, B.V. A luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 577 din 27 aprilie 2015, a admis apelul declarat de pârâta SC U. SA împotriva sentinţei civile nr. 2989 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, în consecinţă, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanţii R.V., M.N. şi R.G. A constatat că reclamanţii menţionaţi beneficiază de grupa I de muncă, în procent de 100% după cum urmează: R.V. pentru perioada 1 ianuarie 1981 - 28 februarie 1988; M.N. pentru perioada 1 ianuarie 1980 - 1 iulie 1989; R.G. pentru perioada 21 august 1995 - 1 aprilie 2001. A obligat pe pârâtă să elibereze adeverinţe în acest sens. A respins în rest acţiunea precizată a acestor reclamanţi şi, în totalitate, acţiunea precizată a reclamantului O.C., ca neîntemeiate.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul O.C., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 14 mai 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 26 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 26 mai 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
La data de 5 iunie 2015, recurentul - reclamant O.C. a depus punct de vedere la raport.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 11 iunie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În speţă, prin Decizia nr. 577 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC U. SA împotriva sentinţei civile nr. 2989 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, în consecinţă, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanţii R.V., M.N. şi R,G,. A constatat că reclamanţii menţionaţi beneficiază de grupa I de muncă, în procent de 100% după cum urmează: R.V. pentru perioada 1 ianuarie 1981 - 28 februarie 1988; M.N. pentru perioada 1 ianuarie 1980 - 1 iulie 1989; R.G. pentru perioada 21 august 1995 - 1 aprilie 2001. A obligat pe pârâtă să elibereze adeverinţe în acest sens. A respins, în rest, acţiunea precizată a acestor reclamanţi şi, în totalitate, acţiunea precizată a reclamantului O.C., ca neîntemeiate.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Or, obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă.
Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.C., împotriva Deciziei nr. 577 din 27 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1645/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1647/2015. Civil → |
|---|
