ICCJ. Decizia nr. 1663/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decidă nr. 1663/2015

Dosar nr. 9218/117/2013

Şedinţa din camera de consiliu din 17 iunie 2015

Deliberând asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare judecată înregistrata pe rolul Tribunalului Cluj la data de 29 iulie 2013 reclamantul M.D. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei nr.1 din 01 iulie 2013, emisă de pârâta SC P. SA, repunerea sa în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul reintegrării pe postul de director general, obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă pe perioada 12 iulie 2012-01 iulie 2013 şi plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei în postul de director general.

Cu privire la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 1 din 01 iulie 2013 emisă de pârâta SC P. SA, acesta a susţinut că decizia nu conţine menţiunea duratei perioadei de preaviz şi că în realitate i s-a acordat un preaviz de 16 zile lucrătoare în loc de 20 de zile lucrătoare.

Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 3688 din 08 mai 2014 a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D., împotriva pârâtei S.P. G.R.P. Ipurl în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC PI. SA.

Soluţia primei instanţe a fost schimbată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1123/A din 18 noiembrie 2014, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului, a fost anulată Decizia nr. 1 din 01 iulie 2013 emisă de pârâtă, a fost dispusă reintegrarea reclamantului în postul de director general şi obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 02 iulie 2013 şi până la data reintegrării efective, fiind păstrată dispoziţia de respingere a cererii reclamantului de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Investită cu soluţionarea recursului exercitat de pârâta SC P. SA, prin lichidator judiciar S.P. G.R.P. Ipurl, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, ia data de 21 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C.F., la data de 04 mai 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ, iar la data de 18 mai 2015 cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (4) teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intimatul M.D. a depus punct de vedere la raport, invocând excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa menţiunilor ce sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Instanţa, la termenul stabilit pentru judecarea în complet de filtru a recursului, apreciind că excepţia madmisibilităţii căii de atac este prioritară soluţionării excepţiei nulităţii cererii de recurs invocată de pârâtul M.D., a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor care succed.

În speţă, Curtea de Apei Cluj, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 1123/A din 18 noiembrie 2014, a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul M.D., în sensul că a dispus anularea Deciziei nr. 1 din 01 iulie 2013 emisă de pârâtă, reintegrarea reclamantului în postul de director general şi a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 02 iulie 2013 şi până la data reintegrării efective, fiind păstrată dispoziţia de respingere a cererii reclamantului de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind, navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".Or," obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă. Ca atare, în raport de prevederile legale menţionate, se constată că decizia ce face obiectul prezentei căi de atac pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, reprezintă o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi recurată.

Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice. Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin an. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC P.C. SA prin lichidator judiciar S.P. G.R.P. Ipurl împotriva Deciziei nr. 1123 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.P. G.R.P. Ipurl în calitate de lichidator judiciar al pârâtei SC P.C. SA cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul M.D., cu domiciliul în. Gherla, jud. Cluj, împotriva Deciziei nr. 1123 din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă nici unei căi de atac şi se comunică părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1663/2015. Civil