ICCJ. Decizia nr. 1644/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1644/205
Dosar nr. 56/42/2015
Şedinţa camerei de consiliu din 17 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare a Deciziei civile nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 2997/120/2014/a1, formulată de T.V. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmboviţa.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs contestatoarea T.V., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 4 martie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare, iar la 22 aprilie 2015 s-au înregistrat motivele de recurs, transmise de aceeaşi curte de apel.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 13 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 14 mai 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
La data de 3 iunie 2015, recurenta a formulat punct de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 11 iunie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În speţă, prin hotărârea atacată cu recurs, respectiv prin Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de T.V. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 2997/120/2014/a1, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmboviţa.
Se observă că prin Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare a Deciziei nr. 2442 din 18 noiembrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V. împotriva sentinţei civile nr. 978 din 3 septembrie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 236 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V. împotriva Deciziei nr. 236 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1639/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1645/2015. Civil → |
|---|
