ICCJ. Decizia nr. 1639/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1639/2015
Dosar nr. 2107/1/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 16 iunie 2015
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul A.V.D.
La apelul nominal se prezintă intimata G.A.M. prin avocat D.C., lipsind petentul A.V.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată,
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 2984/101/2014 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 22 iunie 2015.
Avocat D.C., având cuvântul, solicită respingerea cererii de strămutate, ca neîntemeiată.
Reprezentantui Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiata.
Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petentul A.V.D. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi şi cu domiciliul ales în Drobeta Turnu Severin, judeţ Mehedinţi privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2984/101/2014 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictorml cu intimata G.A.M., cu domiciliul ales la Z.C.C., în Bucureşti, sector 2.
Definitivă.
Pronunţată in şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1638/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1644/2015. Civil → |
---|