ICCJ. Decizia nr. 1638/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1638/2015
Dosar nr. 2094/1/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 16 iunie 2015
Constată că se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, având ca obiect o acţiune înregistrată la data de 20 septembrie 2013, după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din noul C. proc. civ. „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa Curţii de Apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia ".
În speţă, se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, potrivit Legii nr. 304/2004 - anexa 1, privind organizarea judiciară, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
În aplicarea dispoziţiilor art. 24, art. 131 şi art. 142 din noul C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Ploieşti, în favoarea căreia urmează a se declina competenţa de soluţionare a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cauzei ce priveşte cererea de strămutare a Dosarului nr. 3179/232/2013 al Tribunalului Dâmboviţa, formulată de petenta S.G.G., domiciliată în com. Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimaţii P.G. cu domiciliul în com. Leordeni, judeţ Argeş, D.A.B. cu domiciliul în Bucureşti, sector 4, Tribunalul Dâmboviţa cu sediul în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, Judecătoria Găeşti cu sediul în Găeşti, judeţul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova şi Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, sector 5, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1609/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1639/2015. Civil → |
---|