ICCJ. Decizia nr. 1675/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1675/2015

Dosar nr. 21405/3/2012*

Şedinţa publică de la 18 iunie 2015

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii G.C.T., reprezentat de tutore G.C., G.T., G.A., G.C., F.M., F.M.M., V.N.D., V.D.N., V.V., M.V., C.A., C.I., C.O.C., V.O. şi M.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.606.000 de euro (contravaloarea, în lei la data plăţii) cu titlu de daune pentru prejudicii patrimoniale şi nepatrimoniale, la care se adaugă suma de 80.300 de euro (contravaloarea în lei, la data plaţii) cu titlu de penalităţi.

În cauză a formulat cerere de intervenţie principală V.F., mama defunctului V.V., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, în contravaloare în lei la data plăţii, a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate din data de 18 iulie 2012, până la data plăţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 614 din 22 martie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata următoarelor sume: 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, şi 50.000 euro, despăgubiri morale, către reclamantul G.T.C., câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii G.A. şi G.T., 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale, plus penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective către reclamantul G.C.; 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamanta F.M.; 20.000 euro, despăgubiri morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective către reclamantele F.M.; 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamanţii V.N.D.; câte 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii V.V., M.V., V.D.N.; 30.000 euro daune morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective către reclamanta V.F.; 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale şi 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale către reclamanţii C.A.; 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamantul C.I., 20.000 euro despăgubiri morale, penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective către reclamantul C.O.C.; 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plăţii efective către reclamantul V.O.; 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri-morale şi penalităţi de întârziere în procent de 0,1% pe zi, pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 şi penalităţi de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011, până la data plătii efective către reclamantul M.I.

Tribunalul a respins, ca nefondate restul pretenţiilor şi a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 20 octombrie 2009, pe DN 13 la km 57+ 400, pe raza localităţii Rupea Gară, a avut loc un accident rutier grav soldat cu decesul victimelor G.L.E., G.C.T., C.A., V.V. şi vătămarea corporală gravă a reclamanţilor M.I. şi V.O. În urma cercetărilor penale efectuate s-a stabilit că vina în producerea acestui accident aparţine în exclusivitate conducătorului autoturismului, numitul I.C., decedat în acest accident, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform rezoluţiei din 1 iunie 2010 pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, în Dosarul penal nr. 820/P/2009, autoturismul marca P.B., implicat în accident, nefiind asigurat RCA.

Faţă de această situaţie, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, obligaţia de despăgubire revine Fondului.

Tribunalul a avut în vedere aceste norme adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului G.C.T., fiul defuncţilor G.L.E. şi G.C.T., tribunalul le-a apreciat întemeiate în parte.

Astfel, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a constatat că, la data decesului părinţilor, reclamantul era minor, în vârstă de 16 ani. Din probele administrate s-a reţinut că acesta a rămas în întreţinerea reclamantului G.C., pe fondul vârstei fiind în imposibilitate a-şi asigura singur existenţa şi de a-şi continua studiile. Faţă de cele reţinute, Tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro poate ajuta reclamantul în susţinerea pe viitor a costurilor şcolarizării şi a costurilor legate de întreţinerea sa până la finalizarea studiilor, una din condiţiile reparării prejudiciului în condiţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Or, din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a primit alte sume de bani cu titlu de daune materiale, acesta beneficiind de o pensie de urmaş de la asigurările sociale, urmare decesului părinţilor.

În ceea ce priveşte daunele morale pretinse de reclamantul G.C.T., tribunalul a apreciat că sunt întrunite condiţiile acordării acestora conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinţilor săi, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulaţie.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului G.C., fratele defunctului G.C.T., din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţia martorului C.T., tribunalul a reţinut că acesta s-a ocupat de înmormântarea defunctului şi de pomenirile ulterioare, din planşele fotografice depuse la dosar reieşind ca la eveniment a participat un număr foarte mare de persoane, astfel încât suma de 10.000 euro pretinsă de acesta este justificată în acoperirea prejudiciului material determinat de decesul fratelui său. În ceea ce priveşte daunele morale, tribunalul a reţinut că reclamantul a rămas singurul sprijin, în calitate de tutore al reclamantului G.C.T., precum şi singurul sprijin al părinţilor săi, reclamanţii G.A. şi G.T., grav afectaţi în plan moral urmare a pierderii suferite, fiind nevoit să-şi înăbuşească durerea firească urmare a pierderii singurului frate pentru a putea susţine persoanele rămase în grija sa. Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor G.A. şi T., părinţii defunctului G.C.T., tribunalul a reţinut, din raportul de evaluare psihologică şi declaraţia martorului, că aceştia au fost devastaţi de pierderea fiului, starea de sănătate fiind agravată urmare acestui eveniment. Tribunalul a apreciat că suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamanţi.

Pentru identitate de raţiune, Tribunalul a acordat reclamantei F.M. suma de 30.000 euro, cu titlul de daune morale precum şi suma de 10.000 euro daune materiale, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei G.L.E. De asemenea, tribunalul a acordat reclamantei V.N.D. suma de 30.000 euro cu titlul de daune morale precum şi suma de 10.000 euro, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctului V.V.

În ce priveşte pretenţia reclamanţilor V.V., M.V., V.D.N., având în vedere că în urma accidentului aceştia şi-au pierdut tatăl într-un mod tragic, urmare culpei unei alte persoane, criteriile acordării daunelor morale către fraţii celorlalţi defuncţi subzistă, astfel încât tribunalul a obligat pârâtul la plata către aceşti reclamanţi a câte 20.000 euro despăgubiri morale.

În ce priveşte pretenţia reclamantului V.O., tribunalul a reţinut că acesta a suferit nenumărate intervenţii chirurgicale, că are nevoie de însoţitor permanent care să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicaţia, soţia acestuia fiind nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unităţi sanitare, ajutor permanent din partea altei persoane, astfel că în baza art. 998-999 C. civ., prejudiciul creat se impune a fi reparat, tribunalul urmând a oblige pârâtul la plata sumei de 50.000 euro daune materiale către reclamant. Faţă de suferinţele fizice urmare accidentului, intervenţiilor medicale ulterioare, tribunalul a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant.

În ce priveşte pretenţia reclamantului M.I., pentru aceleaşi considerente avute în vedere în soluţionarea pretenţiei reclamantului V.O., tribunalul a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune materiale şi 20.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant.

Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii şi dispoziţiile art. 25¹ lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Cum accidentul s-a produs pe teritoriul României, de un autovehicul fără asigurare R.C.A. şi al cărui conducător vinovat exclusiv de producerea accidentului şi-a pierdut viaţa în aceste împrejurări şi având în vedere că avizarea de daună a avut loc în data de 18 octombrie 2011 şi văzând dispoziţiile art. 35, 36, 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit cărora persoana prejudiciată are dreptul sa înainteze cererea de despăgubire către asiguratorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A., potrivit prezentelor norme, sau către Asociaţia „Fondul de protecţie a victimelor străzii”, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, că despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, iar dacă asiguratorul R.C.A. nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurator, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a penalităţilor în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011, când a intervenit aplicarea Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ce reglementează aceeaşi situaţie şi care stabileşte un cuantum de 2 % ca penalitate pe zi de întârziere, astfel că după acest moment, pârâtul a fost obligat la plata către reclamanţi la plata unor penalităţi în acest cuantum, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelante, în sensul de a obliga pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata despăgubirilor morale în cuantumurile solicitate prin precizarea la cererea de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi decizii a declarat apel şi pârâtul, solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei şi rejudecarea cauzei, întrucât, instanţa de judecată a acordat despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere în mod nelegal, întrucât, pe de o parte, a acordat penalităţi de întârziere reclamanţilor în temeiul unui text de lege care a fost aplicat retroactiv, iar, pe de altă parte, a acordat penalităţi de întârziere în mod netemeinic pentru că dispoziţiile legale referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalităţi datorate în baza hotărârilor judecătoreşti se aplică numai dacă acestea nu sunt achitate şi sunt datorate în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive.

Apelantul a considerat că despăgubirile materiale pentru prejudicii patrimoniale au fost acordate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, într-un cuantum excesiv, iar valoarea acestora depăşeşte cu mult media despăgubirilor acordate de instanţele de judecată din România, fie că este vorba de reclamanţi rude ale persoanelor decedate, fie că este vorba de reclamanţi vătămaţi corporal. A invocat Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al C.E.D.O.

Prin Decizia civilă nr. 62/ A din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 41.425 euro - despăgubiri materiale şi 45.620 euro despăgubiri morale către G.C.T.; câte 20.000 euro - despăgubiri morale către G.A. şi G.T.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamantul G.C.; 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.M.; la 12.000 euro despăgubiri morale către reclamanta V.N.D.; câte 10.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii V.V., M.N. şi V.D.; despăgubiri morale de 20.000 euro către reclamanta V.F.; 20.000 euro daune morale către reclamanta C.A.; 20.000 euro daune morale către reclamantul C.I.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamantul C.O.C.; 42.000 euro despăgubiri materiale către reclamantul V.O.; - despăgubiri morale în sumă de 15.000 euro către reclamantul M.I.; a menţinut dispoziţiile privind cuantumul despăgubirilor materiale cu privire la reclamanţii G.C., F.M., V.N.D. şi C.A., cât şi cu privire la cuantumul despăgubirilor morale în ceea ce îl priveşte pe V.O.; a menţinut şi dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere; a menţinut dispoziţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a reţinut că existenţa culpei pârâtului este datorată nerespectării termenelor referitoare la plata despăgubirilor materiale, aflate în sarcina pârâtului, conform art. 36 din Normele R.C.A.

Referitor la reclamantul G.T.C., Curtea de Apel a reţinut că, din daunele materiale solicitate, acesta nu a dovedit decât daunele materiale reprezentând acoperirea sumelor care ar fi fost în mod firesc susţinut de către părinţi, dacă aceştia ar fi trăit, raportat atât la veniturile lor, cât şi la procentul de ¼ prevăzut din punct de vedere legal, în vederea întreţinerii copilului minor până la împlinirea majoratului şi ulterior, aflat în continuarea studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani. Astfel, luând în considerare veniturile părinţilor reclamantului G.T.C. şi anume ale numiţilor G.C. şi G.L., care sunt ataşate la filele 254-258 din dosarul C.A.B, Curtea a reţinut că daunele materiale cuvenite de pe urma părinţilor săi sunt de 95.333 lei şi respectiv 91.080 lei, în total 186.413 lei, sume care în euro sunt de 21.185 euro şi respectiv 20.240 euro, în total 41.425 euro.

Curtea a reţinut că reclamantul M.I.F. a solicitat daune materiale constând în proteza de cot (10.000 euro) gimnastică medicală săptămânală pentru tot restul vieţii (24.000 euro) ajutor în gospodărie pentru tot restul vieţii (12.000 euro) însă nu a depus la dosar niciun document justificativ în vederea dovedirii certe a acestora ca şi cuantum, astfel încât Curtea nu le-a acordat.

Referitor la daunele materiale solicitate de reclamantul V.O., Curtea a reţinut că acesta a reuşit să dovedească în mod cert, cu înscrisuri depuse la dosar, doar pierderea de venit rezultată, respectiv diferenţa dintre salariul încasat anterior accidentului şi pensia pe care a primit-o ulterior. Din adeverinţa din 30 noiembrie 2011, eliberată de către M.A.D.R. (fila 269 din Vol. I al dosarului C.A.B), Curtea a reţinut că, în cursul anului 2009, V.O., ocupând funcţia publică de consilier superior la Serviciul Controale pe Teren, a beneficiat de un salariu net mediu de 3.468 lei. De asemenea, din cuponul de pensie depus la fila 272 din acelaşi dosar, (Vol. I C.A.B) rezultă că acesta are o pensie stabilită în cuantum de 1.217 lei. Făcând diferenţa între venitul obţinut în mod cert anterior şi cuantumul pensiei stabilit ulterior accidentului, Curtea a reţinut că aceasta este de 2.251 lei lunar, adică 500 euro lunar. Rezultă astfel o diferenţă a veniturilor primite anual de 6.000 euro, iar pentru cei 7 ani, cât reclamantul ar mai fi câştigat veniturile cuvenite până la pensionare, suma cuvenită ca daune materiale, sub acest aspect este de 42.000 euro.

Curtea a considerat că, pentru reclamanţii G.C., F.M., F.N.D., C.A., în mod corect s-a stabilit un cuantum al daunelor materiale la suma de 10.000 euro. Aceste despăgubiri constau în cheltuielile efectuate cu înmormântarea defuncţilor, şi anume, cu ridicarea de monumente funerare, cheltuielile de înmormântare propriu-zisă, parastasele şi pomenirile cuvenite, făcându-se dovada în acest sens cu înscrisuri, proba testimonială şi fotografii privind numărul foarte mare al persoanelor participante la înmormântări, şi, ca atare, a cheltuielilor ocazionate.

Curtea a considerat că este neîntemeiat al treilea motiv de apel, privind susţinerea că ar exista o neconcordanţă între considerente şi dispozitiv. Astfel, din dispozitivul sentinţei tribunalului reiese că instanţa a obligat pârâta la plata a câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanţii G.A. şi G.T. Din considerentele referitoare la acest aspect, reţinute pe parcursul filei 30 din hotărârea tribunalului, s-a reţinut, în stabilirea cuantumului daunelor morale că „suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparaţia prejudiciului moral suferit de reclamanţi”. Curtea a constatat că, şi fără folosirea adverbului „câte” alături de aprecierea cuantumului de 30.000 euro, ca şi prejudiciu moral, reiese din context că această sumă este aferentă în cuantumul precizat pentru fiecare dintre cei doi părinţi, şi nu pentru ambii la un loc.

În ceea ce priveşte critica din ultimul motiv de apel, privind despăgubirile morale, Curtea a reţinut că, în sprijinul cuantificării cât mai obiective a cuantumului daunelor morale, la dosar s-a ataşat ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al C.E.D.O, care cuprinde studiul privind practica naţională şi europeană în materie, sinteza şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere. Având în vedere numărul impresionant de hotărâri judecătoreşti care au făcut obiectul acestui studiu (2.300) care stă la baza ghidului, a reieşit că acest ghid are o probitate superioară în stabilirea unitară şi echitabilă a daunelor morale solicitate, faţă de anumite hotărâri pronunţate în mod izolat de către anumite instanţe.

Din ghidul pentru soluţionarea daunelor morale ataşat la dosar, Curtea a reţinut că, valoarea medie de despăgubire acordată la nivelul curţilor de apel din România pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate: pentru copilul minor - 51.324 lei, pentru copilul major - 36.434 lei, pentru frate/ soră - 29.912 lei, pentru părinte - 75.097 lei, pentru decesul soţului/ soţiei - 52.510 lei.

Concretizând, cu privire la fiecare reclamant în parte, Curtea a ţinut seama de sumele indicate în Ghid pentru fiecare situaţie, pe care le-a majorat, în raport cu situaţia fiecărui reclamant din speţă, astfel cum a fost aceasta reţinută din probele administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanţii cât şi pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 2612 din 8 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii; a admis recursul declarat de reclamanţii C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. şi V.F.; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că raportarea instanţei de apel în determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale este nelegală, întrucât s-au ignorat dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de consecinţele „negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”. Procedând la analiza pretenţiilor reclamanţilor prin raportare doar la studiul privind regularizarea pe cale amiabilă a pretenţiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale şi, ţinând cont şi de circumstanţele fiecărui caz concret în parte, în funcţie de traumele psihice, morale suferite, instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că este fondată şi critica privind greşita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T. de la 100.000 euro, la 41.425 euro, prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam. Potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam. La repararea prejudiciului material, în condiţiile art. 998 C. civ., singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii îl constituie întinderea prejudiciului, iar nu potrivit cu posibilităţile materiale ale părţii vătămate sau ale persoanei vinovate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că este fondată şi critica privind greşita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale pentru reclamanţii V.O. şi M.I., în considerarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care condiţionează acordarea despăgubirilor materiale de prezentarea de documente justificative. Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A., s-a abrogat Ordinul nr. 5/2010, iar potrivit art. 26 din Norme, pretenţiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe. Astfel, determinarea despăgubirilor materiale s-a făcut prin încălcarea legii în vigoare, respectiv prin aplicarea unui text de lege abrogat.

Instanţa supremă a considerat că este nefondată critica formulată de reclamanți privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva pronunţării acesteia de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea cauzei, întrucât legea cere numai ca hotărârea să fie pronunţată de către judecătorii în faţa cărora au avut loc dezbaterile (concluziile părţilor, pe fond, după rezolvarea excepţiilor procesuale şi administrarea probelor). Constatându-se că în cauză au fost depuse concluzii scrise în ce priveşte atât apelul propriu cât şi apelul pârâtei, în faţa completului de judecată legal constituit, este evident că nu a fost încălcat principiul continuităţii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 21.405/3/2012^*.

Prin Decizia nr. 164/ A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii reclamanţi şi apelantul pârât împotriva Sentinţei civile nr. 614 din 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 21405/3/2012.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamanţi, prin decizia de casare, obligatorie în privinţa problemelor de drept dezlegate, conform art. 315 C. proc. civ., s-a stabilit că este nelegală raportarea instanţei de apel, în determinarea cuantumului prejudiciului moral, la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în rejudecare, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de consecinţele „negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”.

Referitor la prejudiciul moral suferit de reclamantul G.T.C. a rezultat din faptul că părinţii săi, G.L. şi G.T., au decedat în accidentul care a avut loc la data de 20 octombrie 2009, dată la care reclamantul avea vârsta de 16 ani. Din Raportul psihologic întocmit de psihologul C.C.E., Curtea a reţinut că acesta s-a aflat în stare de şoc în momentul în care a aflat despre accident şi decesul părinţilor săi, această stare menţinându-se şi în perioada imediat următoare. Suferinţa sa psihică şi fizică a rezultat din schimbări majore intervenite în viaţa sa, fiind nevoit să îndure dispariţia părinţilor. Prin raport s-a recomandat acestuia psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 3 şedinţe pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariţia unor afecţiuni de tip depresiv, precum şi menţinerea sub observaţie în continuarea terapiei prin şedinţe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă 2 ani.

Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, Curtea a considerat că în mod corect a apreciat tribunalul că sunt întrunite condiţiile acordării daunelor morale către reclamantul G.T.C., conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinţilor săi.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, s-a apreciat că prima instanţă a respectat principiile reparatorii integrale şi echităţii, cât şi prudenţa ce trebuie manifestată pentru ca reparaţia daunei să ofere victimei o satisfacţie cu caracter compensatoriu, în aşa fel încât dimensiunea reparării să fie pe cât posibil, suficientă şi proporţională cu prejudiciul suferit, astfel cum s-a arătat în decizia de casare pronunţată în cauză.

În privinţa reclamantului G.T., tatăl defunctului G.C.T., Curtea a reţinut că diagnosticul pus acestuia de psiholog este acela de tulburare depresivă majoră, severă. Simptomele s-au instalat imediat şi ca reacţie la trauma suferită în urma pierderii fiului şi nurori sale şi au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Pentru reclamanta G.A., mama lui G.C., care are diagnosticul de stres post-traumatic cronic, s-a constatat că în urma accidentului are o reacţie puternică, frică intensă şi sentimente de neputinţă, comportament agitat, amintiri recurente şi intruzive. Simptomele s-au instalat imediat şi ca reacţie la trauma suferită în urma pierderii fiului şi nurori sale şi au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate prin raportare la criteriile care trebuie avute în vedere la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale, Curtea a constatat că sentinţa primei instanţe este legală, aplicând criteriile indicate mai sus pentru a stabili suma acordată cu titlul de daune morale şi temeinică, raportându-se la probele administrate pentru stabilirea prejudiciului.

Reclamantul G.C., fratele defunctului G.C.T., care s-a ocupat de toate cele necesare înmormântării, a preluat toate grijile familiei, a obţinut tutela nepotului său, s-a ocupat de stingerea creditelor decedaţilor la bancă, de formalităţile legate de relaţiile de serviciu ale celor doi. Acesta a suportat o perioadă extrem de dificilă, în care a fost nevoit să facă faţă multiplelor probleme asumate. În ceea ce priveşte starea sa psihică, diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, reclamantul prezentând simptome persistente de hipervigilitate, detresa psihologică intensă faţă de stimulii asociaţi cu accidentul. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 3 şedinţe pe săptămână, precum şi internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Această situaţie de fapt a fost analizată de prima instanţă şi avută în vedere la stabilirea existenţei prejudiciului moral cauzat acestui reclamant, sentinţa fiind pronunţată cu aplicarea corectă a art. 998-999 C. civ. În stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanţă a avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamant sub aspectul vieţii familiale, importanţa valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, precum şi intensitatea cu care au fost percepute de reclamant.

În ceea ce priveşte situaţia reclamantei F.M., mama defunctei G.L., văduvă, ce trăieşte cu sora decedatei, raportul psihologic a constatat dificultatea materială şi emoţională în care se va afla aceasta în viitor, ca urmare a traumei suferite. Diagnosticul este de stres post-traumatic cronic, iar simptomele s-au instalat imediat şi ca reacţie la trauma suferită în urma pierderii fiicei şi ginerelui său şi au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup. Având în vedere această situaţie de fapt, Curtea a apreciată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, aplicând criteriile indicate în decizia de casare raportat la situaţia concretă a reclamantei astfel cum rezulta aceasta din probele administrate în cauză, cuantumul daunelor morale acordate încadrându-se în marja de apreciere de care dispune instanţa.

Aceleaşi concluzii s-au impus şi în ceea ce o priveşte pe reclamanta F.M.M., al cărei diagnostic este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele sale fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită în urma pierderii surorii şi cumnatului. Psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent şi a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 3 ani şi o frecvenţă de minim o şedinţă pe săptămână, precum şi internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta V.N., soţia victimei V.V., Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate prin raportare la criteriile care trebuie avute în vedere la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale, precum şi la probele administrate pentru stabilirea prejudiciului. Astfel, în urma traumei suferite, a slăbit considerabil, fiind necesar un tratament cu anxiolitice pentru a face faţă durerii provocate de lipsa soţului, psihologul remarcând dificultatea de a accepta cele întâmplate chiar şi după doi ani de la producerea accidentului. Îngustarea registrului afectiv şi refularea gândurilor şi emoţiilor legate de moartea soţului sunt parte din tabloul simptomatic al stresului post-traumatic pe care îl trăieşte aceasta şi care se va prelungi până când va avea condiţiile să se confrunte cu această pierdere, cel mai probabil doar cu sprijin în cursul unei psihoterapii. Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim o şedinţă pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariţia unor afecţiuni de tip depresiv.

În mod corect a fost reţinută de tribunal şi existenţa unui prejudiciu moral cauzat reclamantei V.V., care, astfel cum rezultă din raport, a avut o relaţie privilegiată cu tatăl său, a încercat să supravieţuiască pierderii, însă eforturile pentru a depăşi şocul suferit nu i-au lăsat timp şi energie pentru a accepta noua realitate. Diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită şi au persistat pe toată durata până în prezent, fără ca psihologul să constate declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor. În această situaţie, reclamanta are nevoie de sprijin de specialitate în confruntarea cu pierderea tatălui, psihologul recomandând psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 3 şedinţe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariţia unor afecţiuni de tip depresiv.

Situaţia reclamantei M.V. a fost, de asemenea, corect reţinută de prima instanţă. Suferinţa psihică cauzată de moartea tatălui său a produs o cădere atât psihică dar şi fizică, astfel încât a trebuit să se interneze, diagnosticul fiind anemie severă necesitând o săptămână de spitalizare. Diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, psihologul constatând că aceasta încearcă să lupte cu durerea utilizând mecanisme de apărare. Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 3 şedinţe pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariţia unor afecţiuni de tip depresiv.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul D.V., psihologul a constatat izolarea şi preferinţa pentru o suferinţă ascunsă de privirile celorlalţi, dificultatea de a împărtăşi cu cei din familie durerea pierderii suferite. După decesul tatălui său, reclamantul a preluat rolul şi poziţia tatălui, în familie şi conducerea firmei tatălui, un rol dificil pentru vârsta sa, acesta având 20 de ani la data producerii accidentului. Psihologul a constatat premisele pentru o tulburare depresivă majoră şi a pus diagnosticul de tulburare depresivă majoră, constatând că simptomele s-au instalat imediat şi ca reacţie la trauma suferită şi nu a avut loc declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. În consecinţă, a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 4 şedinţe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum şi pentru a evita apariţia unor afecţiuni de tip depresiv. S-a considerat necesară menţinerea sub observaţie în continuarea terapiei prin şedinţe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani. Pentru toţi membrii familiei s-a recomandat internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia împreună cu ceilalţi membri ai familiei de o terapie de grup.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta V.F., mama victimei V.V., s-a reţinut că martorul E.P. a declarat că familia defunctului a fost foarte afectată de cele întâmplate, că aceasta nu-şi va mai reveni niciodată după tragedie, că îşi petrec multă vreme la cimitir, la mormântul defunctului, şi s-au retras din viaţa socială. Având în vedere această situaţie de fapt, astfel cum a fost reţinută pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect tribunalul a constatat existenţa prejudiciului moral cauzat reclamanţilor ca urmare a decesului lui V.V. şi a stabilit întinderea acestui prejudiciu prin aplicarea criteriilor indicate şi în decizia de casare, în raport de situaţia concretă a fiecărui reclamant.

În ceea ce îi priveşte pe reclamanţii C.I. şi C.A., părinţii victimei C.A.M., psihologul a constatat că blocajul afectiv din acea împrejurare a fost mecanismul de apărare prin care au evitat o prăbuşire psihică completă, un eventual episod psihotic. În ceea ce priveşte relaţia cu fiica lor, reclamanţii erau mândri de reuşita acesteia în privinţa studiilor, întrucât aceasta terminase studiile economice şi urma o a doua facultate, la drept; în ziua precedentă morţii obţinuse postul de Director Economic al Direcţiei Agricole Judeţene Bistriţa Năsăud. Moartea sa a părut neverosimilă pentru părinţi, o realitate imposibil de acceptat; C.I. a întreprins chiar o anchetă personală, încercând să discute cu cei care au asistat la accident, demers care arată dificultatea sa de a accepta realitatea pierderii fiicei sale, amploarea acestei tragedii pentru persoana sa. Diagnosticul pus reclamantului C.I. este acela de tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită, iar psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent, astfel încât a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim o şedinţă pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta C.A., psihologul a constatat starea acesteia de şoc, reacţia de refuz al acceptării pierderii, incapacitatea manifestării emoţionale adecvate şi suport mental şi afectiv; reclamanta a fost afectată fizic şi emoţional de trauma suferită şi a urmat tratament medicamentos psihiatric cu anxiolitice şi antidepresive. Ulterior, reclamanta a manifestat insomnie cronică, coşmaruri, scădere ponderală vizibilă, retragere şi izolare socială. Diagnosticul reclamantei este acela de tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită şi nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul i-a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim trei şedinţe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste.

Fratele victimei C.A.M., C.O.C., a avut o relaţie bună cu sora sa, ajutându-se reciproc, astfel cum s-a constatat în Raportul de evaluare psihologică. Chiar dacă la momentul evaluării aştepta să devină tată, starea sa de spirit nu era optimistă, fiind afectat în continuare de pierderea neaşteptată a surorii sale şi preocupat de suferinţa părinţilor săi. Acesta manifestă o dispoziţie depresivă în majoritatea timpului, tulburarea ciclului somn/veghe şi diminuarea plăcerii pe care o constituiau înainte activităţile sociale şi cele sportive. Diagnosticul acestui reclamant este acela de stres postraumatic cronic, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită fără a se constata declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent, situaţie în care psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim o şedinţă pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum şi pentru a evita apariţia unor afecţiuni de tip depresiv. Pentru toţi membrii familiei C., psihologul a recomandat internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia împreună de o terapie de grup.

La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a avut în vedere situaţia de fapt expusă mai sus în privinţa acestor reclamanţi, stabilind în consecinţă existenţa şi întinderea prejudiciului moral cauzat acestora. Aplicând corect prevederile art. 998, 999 C. civ. şi criteriile pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, indicate şi în decizia de casare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în privinţa sumei acordate.

În ceea ce îl priveşte pe reclamantul V.O., Curtea a reţinut că acesta a suferit vătămări corporale grave în accident, astfel încât necesită continuarea procedurilor de recuperare şi a tratamentului medical, psihoterapie pentru prevenirea cronicizării stării depresive. În Raportul de evaluare psihologică s-a constatat că efectele traumei suferite sunt de lungă durată, afectând imaginea şi stima de sine, dispoziţia psihică şi echilibrul psihic al pacientului. Efectele devastatoare ale traumei suferite s-au manifestat şi pe plan profesional. Cu o zi înainte de accident, reclamantul a obţinut postul de director al Direcţiei Fitosanitare Bistriţa Năsăud, ulterior s-a pensionat din octombrie 2010 pentru că starea de sănătate nu-i mai permitea nici munca de birou. După externare, se reţine condiţia acestuia de dependenţă totală de soţia sa pentru orice activitate de auto-îngrijire, dată fiind incapacitatea sa de deplasare şi nevoia unei asistenţe permanente pentru continuarea îngrijirilor medicale la domiciliu, tratament medicamentos (19 tipuri de medicamente zilnic). În această situaţie, soţia sa s-a pensionat înainte de termen pentru a putea avea grijă de soţul său. Diagnosticul reclamantul V.O. este acela de stres post traumatic cronic şi tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită şi nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. În consecinţă, psihologul a recomandat psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 3 ani şi o frecvenţă de minim 4 şedinţe pe săptămână, considerând necesară şi menţinerea sub observaţie în continuarea terapiei prin şedinţe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani. Mai mult, psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Reclamantul M.I.F. a suferit, de asemenea, vătămări corporale grave în urma accidentului, în Raportul de evaluare psihologică constatându-se că efectele traumei suferite vor fi de lungă durată, afectând imaginea şi stima de sine, dispoziţia psihică bazală şi echilibrul psihic al pacientului. Diagnosticul este acela de stres post traumatic cronic şi tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat şi ca reacţie la trauma suferită şi nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat acestui reclamant psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 4 ani şi o frecvenţă de minim 4 şedinţe pe săptămână, considerându-se, de asemenea, necesară menţinerea sub observaţie în continuarea terapiei prin şedinţe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani.

Prima instanţă a avut în vedere această situaţie de fapt şi a considerat în mod corect că, în privinţa acestor reclamanţi, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. pentru acordarea daunelor morale. Tribunalul a avut în vedere consecinţele negative suferite sub aspectul vieţii familiale, importanţa valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, intensitatea cu care au fost percepute de fiecare reclamant, iar în privinţa cuantumului sumei acordate, Curtea a apreciat că pentru toţi reclamanţii prima instanţă s-a încadrat în marja de apreciere de care dispune pentru stabilirea sumei acordate şi a respectat reperele de fapt şi de drept expuse.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T., Curtea a constatat că îndrumarea obligatorie făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se referă la greşita reducere a despăgubirilor de la 100.000 euro, la 41.425 euro, prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam., întrucât, potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispoziţiile art. 86 C. fam.

Astfel, în aplicarea art. 998 C. civ. pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, Curtea a aplicat singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii prevăzut de acest text, şi anume, întinderea prejudiciului, constând atât din paguba suferită de partea vătămată cât şi beneficiul de care ea a fost lipsită, fără a se avea în vedere posibilităţile materiale ale părţii vătămate sau ale persoanei vinovate, astfel încât apărările Fondului referitoare la acţiunea ulterioară în regres împotriva moştenitorilor persoanei vinovate de producerea accidentului nu au fost reţinute.

Aplicând principiile expuse mai sus în determinarea întinderii prejudiciului, Curtea a apreciat că suma stabilită de prima instanţă cu acest titlu, de 100.000 euro, acoperă atât întreţinerea reclamantului G.C. în vârstă de 16 ani la data decesului părinţilor, cât şi cheltuielile necesare pentru a-i asigura un nivel de instrucţie ridicat, asemănător celui avut anterior producerii accidentului, prin pregătiri suplimentare bazate pe meditaţii, schimburi de experienţă şcolară. Astfel, sentinţa tribunalului s-a constatat ca fiind legală şi temeinică sub acest aspect, aplicând corect art. 998 C. civ., şi stabilind suma datorată reclamantului cu titlul de daune materiale raportat la probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale pentru reclamanţii V.O. şi M.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că este greşită reducerea acestui cuantum în considerarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, întrucât acest text a fost abrogat potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A.

În consecinţă, pretenţiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe, acordarea despăgubirilor nefiind condiţionată de probarea acestora cu documente justificative.

În această situaţie s-a apreciat că în mod corect tribunalul a reţinut drept criterii pentru stabilirea prejudiciului material faptul că reclamantul a suferit nenumărate intervenţii chirurgicale, că are nevoie de însoţitor permanent care să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicaţia, soţia acestuia fiind nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unităţi sanitare, ajutor permanent din partea altei persoane, diminuarea veniturilor ca urmare a pensionării din cauza stării de sănătate. Având în vedere aceste criterii, prima instanţă a aplicat corect art. 998-999 C. civ. şi a determinat prejudiciul prin raportare la probele testimoniale şi înscrisurile administrate în cauză.

În ceea ce-l priveşte pe reclamantul M.I., Curtea a reţinut declaraţia martorului care a arătat că reclamantul s-a împrumutat pentru a-şi asigura tratamentul, s-a pensionat pentru că nu mai putea lucra, urmând tratamente medicale, de recuperare, precum şi internări, efectuând cheltuieli cu medicamentele şi deplasările.

În această situaţie s-a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect criteriile pentru stabilirea prejudiciului material cauzat acestui reclamant, având în vedere intervenţii chirurgicale suferite precum şi necesitatea urmării tratamentului în viitor, aplicând corect art. 998-999 C. civ. şi determinând prejudiciul prin raportare la probele testimoniale şi înscrisurile administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora este nelegală o hotărâre în care instanţa nu arată motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la primul motiv de apel ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere, atât în sensul reţinerii criticilor formulate pe acest aspect cât şi al motivării acestora.

Deşi se menţionează în decizia apelată, că în faţa primei instanţe de apel, pârâta Fondul de proiecţie a victimelor străzii a formulat critici cu privire la acordarea penalităţilor de întârziere, în mod inexplicabil, acest aspect este omis cu desăvârşire din motivare. Mai arată că deşi prin notele scrise a învederat instanţei că s-a plătit părţilor o sumă de 385.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, niciuna dintre instanţele de apel nu face nicio referire cu privire la această plată voluntară şi, în consecinţă, nici nu motivează de ce este ignorat cu desăvârşire acest aspect.

2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut, referitor la penalităţile de întârziere, că pârâta Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a fost obligată la plata acestor sume, încălcându-se în mod clar dispoziţiile prevăzute de Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 - privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, modificat ulterior prin Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 şi 14/2011.

Consideră că în ceea ce priveşte penalităţile, s-a efectuat o dublă încălcare a legii: instanţa de fond a încălcat legea atunci când a acordat aceste penalităţi, dar şi când a acordat penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 şi 0,2% pe zi de la 06 decembrie 2011 până la data plaţii efective, prevăzute iniţial de Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 şi ulterior, de Ordinul nr. 14/2011.

Referindu-se la Sentinţa civilă apelată nr. 614 din 22 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a reţinut „în ciuda deschiderii dosarelor de daună, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu a înțeles să acorde nici o despăgubire şi nici să motiveze acest răspuns”, a considerat că această afirmaţie a instanţei de fond este greşită, întrucât la data de 24 iulie 2012 Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a achitat părţilor suma totală de 385.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, însă instanţa de fond a reţinut că pârâtul a deschis dosarele de daună, dar nu a acordat daune morale. A arătat că la dosarul instanţei de fond se făcuse dovada acordării acestora, iar reclamanţii au considerat că acestea sunt plăţi parţiale, aşa cum rezultă din dovezile ce se află la filele 277-280 din dosarul de fond.

A susţinut că prin corespondenţa purtată cu reprezentantul reclamanţilor, pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a transmis mai multe răspunsuri motivate, așa cum este prevăzut în norma nr. 10 din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 şi, crede că instanţa de fond a dispus în mod greşit, contrar normelor arătate mai sus, admiterea capătului de cerere referitor la acordarea penalităţilor de întârziere, soluţie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia recurată. A arătat că „sancţiunea pentru pasivitatea Fondului” este prevăzută de art. 10 din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 - privind Fondul de proiecţie a victimelor străzii, care este o asociaţie înfiinţată în temeiul art. 251 din Legea nr. 32/2000, iar activitate acestuia este reglementată de Norma prevăzută de art. I din 04 martie 2008, în raport de care fondul îşi desfăşoară activitatea în baza propriului statut şi a prezentelor norme.

Consideră că aceste dispoziţii au fost încălcate în mod flagrant de instanţa de fond, prin obligarea Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata unor penalităţi prevăzute de Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 şi ulterior, de Ordinul nr. 14/2011 (obligatorii pentru asiguratori), deşi aşa cum am arătat, „sancţiunea pentru pasivitatea Fondului” este prevăzuta de art. 10 din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 - privind Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Cu privire la cuantumul daunelor morale a invocat decizia pronunţată în Dosarul nr. 79/64/2013, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat daune morale mult mai mici faţă de cele acordate în prezenta cauză, acestea nedepăşind suma de 15.000-20.000 euro, fie că este vorba de părintele sau descendentul celui decedat în accidentul rutier, reţinându-se faptul că „împrejurarea ca despăgubirile urmează a fi plătite de o entitate juridica şi nu de o persoana fizică, nu poate justifica stabilirea unui cuantum ridicat al despăgubirilor”.

Având în vedere aceste aspecte, a solicitat să se reţină plata parţială efectuată de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi să se dispună diminuarea despăgubirilor acordate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 2 iunie 2015, reclamanţii au invocat excepţiile de inadmisibilitate şi nulitate a recursului.

Referitor la nulitatea recursului s-a arătat că pârâtul solicită admiterea recursului prin invocarea unor aparente motive de nelegalitate, în încercarea de a obţine o rejudecare în totalitate a cauzei, nemotivând în drept această cerere în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302¹ C. proc. civ.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului se invocă inadmisibilitatea criticilor ce privesc indicarea unui alt temei pentru acordarea penalităţilor de întârziere, şi diminuarea despăgubirilor morale prin reţinerea parţială a plăţii acestora.

Ambele excepţii vor fi respinse, întrucât criticile formulate prin motivele de recurs permit încadrarea în motivele de recurs invocate, respectiv, art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar inadmisibilitatea recursului se referă la inadmisibilitatea căii de atac, nu a unor criticilor sau argumentelor ce sunt dezvoltate în cadrul motivelor de recurs.

Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

De esenţa acestui recurs este de reţinut faptul că în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece cauza trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat; efectele lucrului judecat se impun într-un al doilea ciclu procesual, în care se reia aceeaşi chestiune litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

1. Primul motiv de recurs invocat de pârât este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi reglementează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.”

Invocând acest motiv de recurs, recurentul pârât Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la acordarea penalităţilor de întârziere, nereţinând formularea unei astfel de critici împotriva sentinţei apelate, şi nemotivând respingerea acesteia.

Cu privire la acest motiv, se constată că într-adevăr, prin motivele de apel formulate împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, pârâtul recurent a criticat hotărârea cu privire la nelegala acordare a penalităţilor de întârziere, însă prin decizia instanţei de apel, această critică a fost analizată şi respinsă, ca nefondată, reţinându-se culpa pârâtului. Ulterior această decizie a fost recurată atât de reclamanţi cât şi de pârât, iar recursul declarat de acesta a fost constatat nul, instanţa de recurs reţinând, în esenţă, că în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului pârât, problema penalităţilor de întârziere, nu mai putea fi analizată în rejudecare, deoarece, prin decizia de casare pronunţată de instanţa supremă rejudecarea s-a efectuat doar în limitele casării.

În consecinţă, pentru considerentele arătate motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, neputându-se reţine nemotivarea hotărârii, întrucât aşa cum s-a arătat instanţa nu trebuia să se pronunţe pe aspectul ce ţine de penalităţile de întârziere, respectiv, acordarea şi cuantumul acestora, deoarece limitele în care a avut loc rejudecarea cauzei au fost determinate de împrejurările ce au determinat casarea, care nu a vizat acest aspect.

2. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de asemenea nefondat.

Acest motiv de recurs se referă la situaţia în care pronunţarea unei hotărâri este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În raport de acest motiv de recurs, recurentul pârât susţine în esenţă două critici, şi anume, greşita acordarea a penalităţilor de întârziere, invocând încălcarea prevederilor cuprinse în Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, cu modificările ulterioare, şi greşita nereţinere a plăţii parţiale a despăgubirilor morale acordate.

Nici acest motiv de recurs, nu poate fi primit, întrucât, pe de o parte referindu-se la penalităţile de întârziere acordate, deşi recurentul pârât nu indică în mod concret textul din lege a cărui aplicare sau interpretare s-a făcut în mod greşit, problema penalităţilor aşa cum s-a arătat nu a făcut obiectul rejudecării, sub acest aspect hotărârea instanţei de fond fiind definitivă şi irevocabilă.

În încercarea argumentării criticilor formulate împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de apel în rejudecare, recurentul formulează critici chiar împotriva sentinţei de fond a cărei legalitate şi temeinicie a fost menţinută prin această decizie, susţinând că în mod nelegal s-a reţinut pasivitatea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi a fost obligat la plata penalităţilor de întârziere, precum şi în mod nelegal nu a fost reţinută plata parţială a despăgubirilor morale către reclamanţi.

Hotărârea instanţei de fond nu poate fi analizată în recurs, întrucât, potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs ce pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pot viza numai această hotărâre, nu şi pe cea dată în primă instanţă.

În ceea ce priveşte critica privind plata parţială a daunelor morale se constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în recursul declarat împotriva primei decizii pronunţate de instanţa de apel, respectiv, Decizia civilă nr. 62/ A din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, însă recursul declarat de pârât împotriva acestei decizii aşa cum s-a arătat a fost constatat nul şi prin urmare soluţia pronunţată de instanţa de apel în rejudecare nu mai poate fi criticată.

Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţiile formulate de intimaţii reclamanţi cu privire la inadmisibilitatea şi nulitatea recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 164/ A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1927/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 1327/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 891/2015. Civil. Pretenţii. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1927/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1327/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 808/2015. Civil. Rezoluţiune contract. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1657/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1665/2015. Civil