ICCJ. Decizia nr. 891/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 891/2015
Dosar nr. 7387/3/2013
Şedinţa de la 19 martie 2015
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 19 februarie 2013 sub nr. 7387/3/2013, reclamantul F.C.V. a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro (1.312.920 RON), echivalent în RON la data efectuării plăţii, din care suma de 5.000 euro (21.882 RON) reprezintă contravaloarea pagubelor materiale şi suma de 295.000 euro (1.291.038 RON) reprezintă contravaloarea daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului produs la data de 28 septembrie 2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6248 din 22 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.C.V. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA şi, în consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, fiind respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul F.C.V. şi pârâta SC E.R.A.R. SA, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 217 din 3 aprilie 2014 a respins apelurile formulate de apelanţii F.C.V. şi SC E.R.A.R. SA, ca nefondate.
Împotriva deciziei sus evocată au declarat recurs reclamantul F.C.V. cât şi pârâta SC E.R.A.R. SA.
Înalta Curte, a procedat, la data de 12 ianuarie 2015 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din 5 februarie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 19 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând cauza, Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul F.C.V.
În speţă, se constată că recurentul-reclamant nu a indicat în cuprinsul recursului său motivele de casare astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la respingerea capătului de cerere privind daunele materiale solicitate, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Recurentul-reclamant a criticat decizia atacată în raport de cuantumul daunelor morale acordate precum şi faţă de respingerea capătului de cerere privind daune materiale.
Susţine că pretenţiile sale au fost în mod corect întemeiate pe dispoziţiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care a prevăzut pentru anul 2011 un nivel al despăgubirilor pentru vătămări corporale şi decese în cuantum de 3.500.000 euro.
Sumele solicitate cu titlu de daune morale se justifică în raport de probele administrate, prin care a demonstrat că în prezent nu mai poate participa activ la viaţa socială, iar capacitatea sa de muncă a fost recuperată doar parţial, având în continuare nevoie de tratament.
În ce priveşte sumele solicitate cu titlu de daune materiale, susţine că deşi nu le poate proba cu acte, Ie-a demonstrat prin intermediul probei cu martori.
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. „casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. (2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor”.
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. statuează în alin. (1) că „1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică”.
Motivarea recursului trebuie circumscrisă temeiurilor de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum acestea sunt precizate în conţinutul art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, susţinerile privind respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune materiale nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.
Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-reclamant, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În ce priveşte criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la majorarea sumei acordată cu titlu de daune morale, cu referire la intensitatea trăirilor psihice datorate de recuperarea sa medicală, se constată că acestea vizează de asemenea aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.
Cum în speţă, aşa cum s-a arătat, susţinerile din memoriul de recurs nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în cauză nu s-au constatat motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu de către instanţă, calea de atac declarată este lovită de nulitate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul F.C.V. împotriva deciziei deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta SC E.R.A.R. SA.
Recurenta-pârâtă SC E.R.A.R. SA a invocat în drept, în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie aspecte care vizează nemulţumirea pârâtei cu privire la cuantumul daunelor morale acordate. Recurenta-pârâtă critică soluţia judecătorilor de fond cu privire la stabilirea întinderii despăgubirii şi solicită diminuarea sumei acordată cu titlu de daune morale.
Recurenta a criticat decizia atacată susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, cu trimitere la prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, pusă în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Din acest punct de vedere, se arată că daunele morale au fost acordate peste nivelul mediei stabilită la nivel de jurisprudenţa, despăgubirea acordată fiind disproporţionată raportat la zilele de îngrijiri medicale, care nu au produs infirmităţi fizice permanente şi nu au pus în primejdie viaţa.
Apreciază că dispoziţiile pretins a fi încălcate stabilesc în mod clar criteriile de evaluare a despăgubirii.
În consecinţă, se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond, critică care poate fi examinată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează aspectul de nelegalitate în ceea ce priveşte modul de acordare al daunelor morale în materia asigurărilor, reglementat de art. 49 pct. 2 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care prevede faptul că la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală, se acordă „daune morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România”.
Din acest punct de vedere, se constată că menţinerea de către instanţa de apel a sumei de 10.000 euro atribuită de prima instanţă este rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.
În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, operaţiunea de estimare a despăgubirilor, deşi lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acţiunii, completate cu o serie de alte împrejurări care pot forma convingerea instanţei asupra valorii compensaţiei acordate.
În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel a soluţionat legal problema cuantificării daunelor morale acordate reclamantului, respectiv 10.000 euro, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de faţă de aşa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii.
Aşa fiind, în speţă nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, instanţa de apel dând o corectă eficienţă textelor legale şi principiilor de drept incidente speţei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.R.A.R. SA împotriva deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant F.C.V. împotriva deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E.R.A.R. SA împotriva deciziei civile nr. 217 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1927/2015. Civil → |
|---|
