ICCJ. Decizia nr. 1927/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1927/2015

Dosar nr. 3888/2/2015

Şedinţa publică din 29 septembrie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 24 iunie 2015, petenta S.R.T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Sindicatul lucrătorilor din domeniul audiovizualului TVR, pentru membrii G.M., P.G., ş.a. să se dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea provizorie a executării provizorii a Sentinţei civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa menţionată s-a dispus plata unor majorări salariale cu titlu de compensare ca urmare a afectării salariilor prin inflaţie fără a lua în considerare ca potrivit Legii nr. 41/1996 aceste compensaţii nu puteau fi acordate în afara situaţiei financiare a societăţii, orice clauze din contractul colectiv de muncă trebuind să fie interpretate numai în relaţie cu prevederile obligatorii ale acestei legi.

Or, în condiţiile în care petenta a înregistrat, începând cu anul 2009, pierderi în fiecare an» plata acestor compensaţii este imposibil de tăcut.

În cazul în care instanţa de apel ar admite apelul, prin plata acestor compensaţii înainte de soluţionarea apelului, instituţia nu va mai putea recupera de ia salariaţi sumele deja plătite, decât în rate, pe mai mulţi ani, fără a avea certitudinea că vor avea venituri ce pot fi supuse popririi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şl asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea executării provizorii a Sentinţei civile nr. 3156 din 31 martie 2015, formulată de petenta S.R.T. şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 12.243,00 lei, consemnată cu recipisa nr. 4036298/1 din data de 23 iunie 2015, emisă de C.E.C.B.

În motivarea încheierii s-a reţinut că suspendarea executării, fie şi provizorie, a unei hotărâri judecătoreşti trebuie sa fie justificată de existenţa unor indicii rezonabile ca petenta ar fi supusă unor prejudicii importante şi care nu ar mal putea fi înlăturate ori ar fi înlăturate cu dificultate, iar aceasta ar presupune eforturi mai mari - economice, juridice, de timp - disproporţionate faţă de cele pe care le-ar suferi, prin suspendarea provizorie a executării, partea care a avut câştig de cauză.

De vreme ce legea procesual civilă a recunoscut caracterul executoriu, chiar în mod provizoriu, până la definitivarea hotărârii, suspendarea executării trebuie să aibă un caracter excepţional.

Aceste cerinţe decurg nu doar din necesitatea garantării efective a drepturilor recunoscute prin hotărâre judecătorească pentru partea ce a avut câştig de cauză, ci, în speţă, şi din dispoziţiile referitoare la ordonanţa preşedinţială, care nu sunt incompatibile cu prevederile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.

Aspectele legate de fondul pretenţiilor deduse judecăţii, de nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate, invocate de petenta, nu pot fi examinate în cadrul soluţionării cererii de faţă, ci, eventual, pot constitui argumente în aprecierea gravităţii şi iminenţei pagubei ce se încearcă a fi evitată prin suspendarea provizorie a executării sentinţei apelate.

Or, din actele dosarului, nu se poate desprinde existenţa unui astfel de prejudiciu. Plata despăgubirii nu justifică, singură, suspendarea provizorie a executării, în absenţa unor indicii că, de exemplu, prin cuantum, prin plata dintr-o dată, prin situaţia foarte precară din punct de vedere financiar a intimaţilor (reclamanţi în dosarul de fond), există un pericol pentru funcţionarea societăţii petente.

Dificultăţile eventuale în recuperarea sumelor plătite intimaţilor, în ipoteza admiterii apelului, sunt aspecte prezumate şi vizează o situaţie viitoare şi incertă, neputând caracteriza iminenţa prejudiciului pe care petenta l-ar suferi dacă în acest moment ar executa hotărârea.

Pentru ipoteza în care apelul petentei ar fi admis, legea prevede o procedură clară şi accesibilă prin care poate solicita întoarcerea executării, respectiv art. 722 şi urm. C. proc. civ., şi aceasta chiar în faţa instanţei de apel.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petenta S.R.T., invocând în drept dispoziţiile art. 450 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond încuviinţarea provizorie a suspendării executării Sentinţei civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, până la soluţionarea apelului declarat în această cauză.

Examinând, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civila, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

În baza dispoziţiilor art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării provizorii, iar până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială (alin. (5)).

Cu privire la problema de drept supusă analizei, se reţine că în şedinţa din 27 aprilie 2015, completul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competent să judece recursul în interesul legii a tranşat chestiunea privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de apel cu privire ia cererea de suspendare provizorie pe cale de ordonanţă preşedinţială.

Astfel, a fost pronunţată Decizia nr. 8/2015, publicată în M. Of. nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin decizia mai sus menţionată s-a stabilit ca prin interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 450 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 719 alin. (7) C. proc. civ. se poate considera ca art. 719 alin. (7) este aplicabil în ceea ce priveşte calea de atac împotriva hotărârii ce produce efectele unei ordonanţe preşedinţiale, pronunţate într-un cadru în care au fost respectate caracteristicile esenţiale ale ordonanţei preşedinţiale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel” formulată de petenta S.R.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel” declarată de petenta S.R.T. împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 iulie 2015 a Curţii, de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1927/2015. Civil