ICCJ. Decizia nr. 808/2015. Civil. Rezoluţiune contract. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 808/2015
Dosar nr. 4230/1/2014
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7032 din 22 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.T.C. I.T. SRL.
A dispus rezoluţiunea Contractului de locaţiune nr. 195 din 30 mai 2007, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 62.500 euro şi de 30.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare avans, respectiv daune-interese, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 18.627 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin Decizia civilă nr. 525 din 12 decembrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 7032 din 22 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
A obligat pârâta la plata către reclamanta SC T.R. SRL a sumei de 3.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă prin Decizia nr. 4.419 din 11 decembrie 2013, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T.C. I.T. SRL împotriva Deciziei civile nr. 525 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
A respins cererea de întoarcere a executării formulată de recurenta-pârâtă şi a obligat recurenta-pârâta SC A.T.C. I.T. SRL să plătească reclamantei SC T.R. SRL suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a formulat contestaţie în anulare SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti, întemeiată pe art. 318 alin. (1) teza a II-a şi art. 319 teza I din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei pronunţate în recurs şi stabilirea unui termen de judecată pentru soluţionarea recursului.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, contestatoarea a susţinut în esenţă că, instanţa prin respingerea recursului, a omis să cerceteze motivele de recurs în raport de realităţile din dosar, în sensul că directorii celor două societăţi sunt rude, că fiecare a ocupat acelaşi post de director şi de administrator la cealaltă societate, fără mandat cu puteri depline şi că administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri prin încheierea contractului pentru bunul ce nu-i aparţinea, în condiţiile în care nu avea drept legal de dispoziţie neavând calitatea de proprietar, ca ulterior folosind mijloace frauduloase şi evident ilegale să treacă banii de la o societate la alta, ca în final aceştia să ajungă în buzunarul său.
Că în judecata cauzei instanţa de recurs nu a făcut nici o analiză a acestei situaţii de fapt, mulţumindu-se numai să preia considerentele deciziei din apel, fiind de notorietate şi faptul că reprezentantul reclamantei C.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru evaziune fiscală.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulată în cauză, îl constituie art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul textului de mai sus, greşeală materială înseamnă greşeală de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Art. 318 C. proc. civ., urmăreşte cu alte cuvinte, neregularităţile evidente privind actele de procedură şi nu cele referitoare la problemele de fond, întrucât pe această cale legală nu s-a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs sub motivul că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt.
Instanţa de recurs a analizat criticile referitoare la lipsa calităţii de reprezentant-legal a numitului C.C., a lipsei deciziei asociatului unic pentru încheierea Contractului de locaţiune nr. 195 din 30 mai 2007 şi a nerespectării dispoziţiilor art. 70 şi 701 din Legea nr. 31/1990, reţinând că fiecare dintre cele două persoane fizice, O.A. şi C.C., deţinea calităţi egale în cadrul celor doua societăţi comerciale, părţi în cauză, acestea fiind împuternicite să dispună de patrimoniul fiecăreia dintre ele, în raport cu prevederile actelor constitutive ale acestora în forma în vigoare la data încheierii contractului de locaţiune, respectiv la 30 mai 2007.
Verificând art. 10.11 din actul constitutiv al pârâtei SC A.T.C. I.T. SRL, valabil la momentul încheierii Contractului de locaţiune nr. 195 din 30 mai 2007, instanţa de recurs, a apreciat că în relaţiile cu terţii, societatea a fost reprezentată de către administrator, acesta având putere deplină, semnând toate actele ce angajează societatea faţă de terţi, iar conform art. 10 decembrie din acelaşi act administratorul care a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii putea să transmită în parte sau în întregime puterile prevăzute în actul constitutiv, sau putea să nominalizeze mandatari care să acţioneze în numele şi/sau folosul societăţii.
De altfel, instanţa de recurs a examinat în cauză şi mandatul comercial al administratorului societăţii din perspectiva dispoziţiilor art. 395 C. com., în vigoare la data introducerii acţiunii, conform cărora „faţă de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteşte general şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat", în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 701 din Legea nr. 31/1990, republicată care prevăd că nu este necesară pentru încheierea actelor de dispoziţie o procură specială în acest scop, susţinerile contestatoarei referitoare la lipsa deciziei asociatului unic, lipsa mandatului şi nerespectarea dispoziţiilor art. 70 şi 701 din Legea nr. 31/1990, în mod just fiind apreciate ca nefondate.
Analizând susţinerile contestatoarei prin care a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat punctual asupra fiecărei critici din motivele de recurs, ce vizau aşa zisa situaţie de fapt, de natură a schimba soluţia pronunţată în cauză, cu referire expresă la gradul de rudenie al administratorilor celor două societăţi comerciale în litigiu, la faptul că fiecare dintre ei a ocupat acelaşi post la cealaltă societate şi că administratorul reclamantei a încălcat bunele moravuri prin încheierea contractului pentru bunul ce nu-i aparţinea şi pentru care nu avea calitate de proprietar, întreaga argumentare duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei din recurs, contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestaţia în anulare fiind o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.
Însăşi invocarea acestor aspecte, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor greşeli de judecată, ceea ce este inadmisibil.
Faţă de această situaţie, se reţine că analiza înscrisurilor ataşate completării motivelor contestaţiei, depuse de contestatoare nu se justifică, întrucât ele sunt irelevante soluţionării cauzei.
În condiţiile în care există aprecieri exacte, neechivoce cu privire la analiza criticilor SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti formulate în recurs, încadrate în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., cum Decizia nr. 4419 din 11 decembrie 2013 a instanţei de recurs este legală, iar motivele invocate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să respingă contestaţia în anulare formulată în cauză.
În baza art. 274 C. proc. civ., întrucât contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti este în culpă procesuală, aceasta urmează a fi obligată la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC T.R. SRL Bucureşti.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 4419 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Obligă contestatoarea SC A.T.C. I.T. SRL Bucureşti la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC T.R. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1657/2015. Civil → |
|---|
