ICCJ. Decizia nr. 1689/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1689/2015
Dosar nr. 5615/105/2013/a1
Şedinţa camerei de consiliu de la 18 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin Decizia civilă nr. 174 din 11 februarie 2015, pronunţata în Dosarul nr. 5615/105/2013/a1 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1203 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. 5614/105/2013, formulată de revizuenţii S.S.M. Sinaia şi S.U.M. Sinaia, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizie pretins contradictorie sentinţei civile nr. 770 din 31 mai 2010 a Tribunalului Prahova, pronunţată în Dosarul nr. 6017/105/2009.
În motivare, instanţa a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost depusă la data de 11 decembrie 2014, cu depăşirea termenului prevăzut de ait. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Decizia pronunţată în revizuire a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 martie 2015, în sensul ca hotărârea este atacabilă cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Împotriva acestei decizii revizuenţii au formulat, la data de 18 februarie 2015, respectiv 17 martie 2015, recurs.
Analizând în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil şi urmează să-i respingă, pentru următoarele considerente:
Cererea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 28 iunie 2013, pe rolul Tribunalului Prahova, are ca obiect anularea deciziilor de concediere prin care se dispune încetarea contractelor individuale de muncă ale unor membri de sindicat, precum şi obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, aspect faţă de care se constată că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă.
Prin Decizia civilă nr. 1203 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. 5614/105/2013, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii S.S.M. Sinaia şi S.U.M. Sinaia împotriva sentinţei civile nr. 1253 din 12 mai 2014 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă.
Decizia este definitivă, potrivit art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Noul C. proc. civ., conform căruia, „hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusa numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, realizarea unui control judiciar asupra hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Alin. (6) din acelaşi articol prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul; în cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători".
Alin. (6) trebuie însă interpretat prin corelare cu alin. (5), astfel încât, recursul este admisibil numai dacă hotărârea atacată cu revizuire este ea însăşi susceptibilă de a fi atacată.
Împrejurarea că în alin. (6) legiuitorul a menţionat calea de atac a recursului are semnificaţia suprimării căii de atac a apelului pentru ipotezele în care această caie de atac s-ar putea exercita anterior recursului, iar nu pe aceea a instituirii unei noi căi de atac în situaţia în care aceasta nu ar fi prevăzută; aceasta pentru că se contravine principiului legalităţii şi unicităţii căii de atac şi se creează, contrar intenţiei legiuitorului, pe cale de interpretare, un nou grad de jurisdicţie.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 174 din 11 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5615/105/2013/a1 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1203 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti.
Aşadar, recursul declarat nu este admisibil, întrucât, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii, Decizia civilă nr. 1203 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. 5614/105/2013, este definitivă, potrivit art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., împotriva acesteia neputându-se exercita calea de atac a recursului.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul deciarat de către revizuenţii S.S.M. Sinaia şi S.U.M. Sinaia împotriva Deciziei civile nr. 174 din 13 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5615/105/2013/a1 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1711/2015. Civil → |
|---|
