ICCJ. Decizia nr. 1723/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Acţiune în constatare, anulare act, evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1723/2015
Dosar nr. 14537/3/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Fondul şi hotărârea instanţei de fond:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă, sub nr. 3079/94/2008, reclamanţii E.A. şi E. (M.) M. au solicitat ca, în urma comparării de titluri, să se constate că titlul lor de proprietate, cu nr. 40350 din 31 iulie 1998 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor din judeţul Ilfov, este mai caracterizat decât titlul pârâţilor P.A. şi P.F. - contract de vânzare-cumpărare nr. 5309 din 12 octombrie 2005 autentificat la notarul public O.C.R. - şi să-i oblige pe aceştia să le lase în deplina proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţa de 640 mp situat în strada G., nr. 68, Oraş Voluntari, judeţ Ilfov. Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor M.L., R.V., S.Ş.N., J.G.S. şi M.M. să le lase în deplina proprietate şi liniştită posesie terenul situat în strada G., nr. 68, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, pe care aceştia îl ocupa în prezent fără niciun titlu.
Prin cererea precizatoare formulată la 19 mai 2008, reclamanţii au solicitat şi evacuarea pârâţilor P.A., P.F., M.L., R.V., S.Ş.N., J.G.S. şi M.M. din construcţiile amplasate pe terenul situat în strada G., nr. 68, Voluntari, Judeţul Ilfov.
Prin cererea precizatoare formulată la 2 martie 2009, reclamanţii pârâţi au precizat valoarea imobilului ca fiind 662.592 lei.
La data de 12 mai 2008, pârâţii M.L., R.V., S.Ş.N. şi M.M. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională în contradictoriu atât cu reclamanţii precum şi cu pârâţii P.A., P.F., I.I. - în calitate de mandatar al lui B.F., cât şi cu pârâţii şi paratele persoane juridice, Biroul Notarial Public N., Primăria Voluntari - Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectura Judeţului Ilfov - Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:
a) nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.", încheiat între B.F., în calitate de vânzător, şi P.A. şi P.F., în calitate de cumpărători ai imobilului situat în Voluntari, str. G. nr. 68, Judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţa de 600 mp şi construcţia edificată pe acesta, pentru cauză ilicită şi fraudă la lege;
b) nulitatea absolută parţială a ultimei poziţii având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafaţă de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, eliberat de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, Judeţ Ilfov;
c) în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/19991 republicată, atribuirea în proprietatea pârâţilor, în indiviziune, a terenului în suprafaţa de 1.972 mp, aflat în Voluntari, str. G. nr. 68, Judeţ Ilfov, pentru care reclamanţii-pârâţi nu au fost puşi în posesie, în condiţiile în care titlul eliberat acestora, nu se afla amplasat în zona la care face referire Sentinţa civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, pronunţata de Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, în Dosarul civil nr. 2859/1990;
d) să se constate că reclamanţilor pârâţi E.A. şi E. (M.) M., le-a fost atribuit prin Sentinţa civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, terenul în suprafaţă de 10.000 mp., situat în Voluntari, şos. Ş., nr. 122, SAI, deci, pe un alt amplasament şi cu o suprafaţa mai mare cu aproximativ 2.000 mp., în care este inclusă în mod abuziv şi suprafaţa de 1.972 mp., aflata în Voluntari, str. G., nr. 68, Judeţ Ilfov, teren pe care se află amplasate casele lor.
Prin Sentinţa civilă nr. 1085 din 02 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3079/94/2008, Judecătoria Buftea, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către reclamanţii-pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 14537/3/2009.
Prin cererea precizatoare la cererea reconvenţională, formulată la data de 15 martie 2010, pârâţii-reclamanţi M.L., R.V., S.Ş.N. şi M.M., au solicitat în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi E.A., şi M.E. şi cu pârâţii I.I. mandatar al lui B.F., BNP N., Primăria Voluntari - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectura Judeţului Ilfov - Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991, constatarea accesiunii imobiliare artificiale asupra construcţiilor edificate pe ternul în litigiu de către pârâţii reclamanţi.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, Tribunalul:
- a apreciat ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. "N." pe cererea reconvenţională cu motivarea că cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 se judecă în contradictoriu cu părţile actului a cărui invalidare se urmăreşte, nu şi în contradictoriu cu biroul notarului public care a instrumentat autentificarea, care nu dobândeşte calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecăţii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
- a apreciat ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P.A., respectiv a moştenitorilor săi (P.R.Ş., P.F.A., P.D., P.N., P.E.C. conform certificatului de moştenitor 86/2008 şi P.F., cu argumentul potrivit căruia calitatea procesuală pasivă a acestora este justificată în raport de primul capăt de cerere reconvenţională, P.A. fiind cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5309 din 12 octombrie 2005, a cărui nulitate se solicită, iar P.F. fiind potenţială titulară a unui drept de coproprietate asupra bunului dobândit în timpul căsătoriei cu cumpărătorul P.A., potrivit dispoziţiilor art. 3 C. fam.
- a apreciat ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Voluntari, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Judeţului Ilfov, calitatea procesuală pasivă a acestora fiind justificată în raport cu cel de-al doilea capăt din cererea reconvenţională, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 eliberat de Comisia Judeţeană Ilfov, eliberat în urma unei proceduri speciale instituite de art. 51 şi următoarele din Legea nr. 18/1991, în care ambele pârâte au atribuţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 910 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală astfel cum a fost precizată; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. "N." şi s-a respins cererea reconvenţională împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P.A. (continuată de moştenitorii acestuia), P.F., Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Voluntari, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Judeţului Ilfov pe cererea reconvenţională; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată şi completată şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce priveşte amplasamentul acestuia.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii E.A. şi M. (fostă E.) E. sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1972 mp situat în judeţul Ilfov, localitatea Voluntari, tarlaua 32 parcela 639, în baza titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 eliberat de Comisia Judeţeană Ilfov. Astfel cum rezultă din fişa de punere în posesie, această suprafaţă de teren se încadrează la categoria extravilan, fâneţe/arabil. Emiterea acestuia s-a făcut în baza Deciziei civile nr. 21 R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 1,2 ha situat în comuna Voluntari SAI, prin echivalent.
Din raportul de expertiză topometrică întocmit de către expert F.R. rezultă că în prezent terenul în suprafaţă de 1972 mp situat în judeţul Ilfov, localitatea Voluntari, tarlaua 32 parcela 639 este ocupat de către pârâţi astfel:
- o suprafaţă de 603 mp situată Str. G., nr. 68 este deţinută de pârâţii M.L. şi R.V., pe teren fiind edificată o casă cu parter, în suprafaţă de 103 mp şi o magazie de 19 mp. Anterior anului 1995, când pârâţii menţionaţi au intrat în posesia terenului, acesta a purtat numărul de parcelă 209 şi este terenul care a fost ocupat încă din 1990 de B.F.;
- o suprafaţă de 609 mp situat Str. G. nr. 68 este deţinută de pârâta S.Ş.N., pe teren fiind edificată o casă nouă formată din parter, în suprafaţă de 97 mp, o casă veche consolidată în suprafaţă de 13 mp şi o magazie de 8 mp. Anterior anului 1997, când pârâtei i-a fost deschis rol fiscal asupra terenului, acesta a fost deţinut de către M.D., care a construit casa veche şi magazia;
- o suprafaţă de 273 mp teren cu ieşire la str. I.D. (fostă L.), este deţinută de pârâtul J.G.S. Această suprafaţă de teren face parte din terenul în suprafaţă totală de 600 mp, identificată anterior în Registrul Agricol ca fiind situată în parcela 287 atribuită în 1990 pârâtului J.G.S. pentru construirea unei case şi asupra căruia pârâtului i-a fost constituit un drept de superficie prin Sentinţa civilă nr. 2821 din 25 mai 2007;
- o suprafaţă de 487 mp teren cu ieşire la str. I.D. (fostă L.), este deţinută de pârâtul M.M., pe teren fiind edificată o magazie de 30 mp Această suprafaţă de teren face parte din terenul în suprafaţă totală de 600 mp, identificată anterior în evidenţele fiscale ca fiind situată în parcela 289, pentru care pârâtul M.M. are deschis rol fiscal din anul 1991.
Cu excepţia pârâtului J.G.S. care este titularul unui drept de superficie asupra terenului, dobândit prin Sentinţa civilă nr. 2821 din 26 mai 2007 a Judecătoriei Buftea, pârâţii nu deţin titluri de proprietate asupra parcelelor de teren deţinute, ci sunt posesori, dobândind terenul în mod direct sau intermediat de la Primăria Voluntari care, după anul 1990, a dispus parcelarea terenului din zonă în parcele de aproximativ 600 mp şi atribuirea acestora locuitorilor localităţii Voluntari în vederea edificării de locuinţe.
Analizând cu prioritate cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a ultimei poziţii având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafaţa de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, Tribunalul a constatat-o întemeiată.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanţilor "Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept".
Tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 21 R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor E.A. şi M. (fostă E.) E., pentru terenul în suprafaţă de 1,2 ha situat în comuna Voluntari SAI, prin echivalent, iar nu pe vechiul amplasament. Tribunalul a avut în vedere în acest sens considerentele Judecătoriei SAI, respectiv faptul că terenul a fost atribuit cetăţenilor comunei Voluntari în vederea construirii de locuinţe, apreciind că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească teren în echivalent.
Prin decizia menţionată s-a recunoscut reclamanţilor un drept abstract la reconstituire, pe un teren echivalent ca suprafaţă şi nu s-a dispus reconstituirea pe vechiul amplasament, întrucât acest teren nu se încadra în domeniul de aplicare al legii.
Din declaraţia martorului M.S., care în perioada 1982 - 2009 a avut funcţia de inspector cadastru în cadrul Primăriei Voluntari, rezultă că punerea în posesie a reclamanţilor nu s-a făcut în teren, întrucât terenurile asupra cărora urmau să fie puşi în posesie reclamanţii erau ocupate de construcţii, fapt constatat personal de martor care l-a însoţit pe reclamantul E.A. în teren, în timpul căutării de terenuri libere pe care să poată fi pus în posesie. Această modalitate de întocmire a procesului-verbal explică de ce în fişa de punere în posesie, această suprafaţă de teren a fost încadrată la categoria extravilan, fâneţe/arabil, iar nu curţi construcţii, cum era situaţia reală a terenului.
Tribunalul a reţinut că terenul deţinut de pârâţi nu se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi. Astfel, din adresa nr. 748.115.427/2008 emisă de Primăria Voluntari rezultă că la nivelul anului 1990, terenul în suprafaţă de 1972 mp situat în tarlaua 32 parcela 639 se afla în administrarea Centralei Cailor de Rasă, care ulterior a predat-o Primăriei Voluntari iar din adresa nr. 5921/3064 din 28 februarie 2011 emisă de Primăria Voluntari, rezultă că terenul face parte din suprafaţa de 40 ha transmisă Primăriei Voluntari în anul 1990 din administrarea Centrului Republican pentru Creşterea Cabalinelor. Acest aspect rezultă şi din Sentinţa civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, prin care s-a dispus obligarea pârâtului Centrul Republican pentru Creşterea Cabalinelor să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 10.000 mp situat în com. Voluntari, şos Ş., reţinându-se că acest teren a fost preluat în anul 1962 fără titlu.
Că atât Sentinţa civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, cât şi Decizia civilă nr. 21R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucureşti privesc acelaşi drept al reclamanţilor, iar nu drepturi diferite, rezultă din faptul că în dosarul 2859/1990 reclamanţii s-au întemeiat pe dreptul autorilor lor N.E. şi M.N.E., dobândit în anul 1949 asupra unui teren în suprafaţă de 10.000 mp, iar în prezenta cauza s-au întemeiat pe acelaşi drept al autorilor lor, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare 17.171 din 21 noiembrie 1949. Prin adresa nr. 2029 din 20 iulie 1992, reclamanţilor le-a fost adus la cunoştinţă de către Oficiul de Cadastru al Municipiului Bucureşti faptul că terenul situat în com. Voluntari, sos Ş. colţ cu str. E.T., este proprietate de stat, în administrarea Primăriei Voluntari, conform Ordinului 26 T/1990 al Ministerului Agriculturii şi Administraţiei. De asemenea din adresele nr. 4179 din 16 iunie 1992 şi nr. 4861 din 08 iulie 1992 emise de Primăria Voluntari rezultă că în comuna Voluntari nu a existat CAP şi că terenul solicitat de reclamanţi este ocupat de construcţii particulare. Din declaraţia martorului M.S., care în perioada 1982 - 2009 a avut funcţia de inspector cadastru în cadrul Primăriei Voluntari, rezultă că în anul 1990 s-a procedat la efectuarea a aproximativ 1.000 de lotizări, de câte 600 mp, 700 mp, 1000 mp, care au fost atribuite locuitorilor din Comuna Voluntari, în vederea edificării de construcţii, o parte dintre terenuri fiind atribuite celor care deja le foloseau. Pentru construcţiile începute înainte de adoptarea Legii nr. 50/1991 sau pentru construcţiile în curs au fost obţinute autorizaţii de construire iar pentru construcţiile începute după adoptarea Legii nr. 50/1991 au fost încheiate procese-verbale de contravenţie, pe baza cărora posesorii şi-au deschis rolul fiscal.
Astfel, în privinţa terenului pârâtului J.G.S., Tribunalul a reţinut că la 19 iunie 1990, acesta a formulat o cerere prin care solicita atribuirea unui teren în vederea construirii unei locuinţe, fiind de acord cu atribuirea terenului în suprafaţă de 600 mp situat în parcela 287. Prin Sentinţa civilă nr. 2821 din 26 mai 2007, Judecătoria Buftea a recunoscut pârâtului J.G.S. un drept de superficie asupra terenului de 600 mp, reţinându-se în considerente că în temeiul unei Convenţii cu Primăria Voluntari, acesta a edificat cu bună-credinţă o construcţie pe terenul atribuit.
În privinţa terenului deţinut de pârâţii M.L. şi R.V., Tribunalul a reţinut că acesta este terenul care a fost ocupat încă din 1990 de B.F., la data de 18 iunie 1990, B.F. formulând o cerere prin care solicita atribuirea unui teren în vederea construirii unei locuinţe, fiind de acord cu atribuirea terenului în suprafaţă de 600 mp situat în parcela 209.
În privinţa terenului deţinut de pârâtul M.M., Tribunalul a reţinut că potrivit adresei emise la 30 martie 2011 de către Primăria Voluntari, acesta a avut rol fiscal deschis din 22 noiembrie 1994 pentru teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie în suprafaţă de 194 mp
La dosar există înscrisuri, din care rezultă că S.Ş.N. are rol fiscal din 1997 şi J.C. are rol fiscal din 1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 3.719 din 25 septembrie 1997 a Judecătoriei Buftea s-a reţinut că M.V., autorul lui M.D., posesorul anterior al terenului deţinut în prezent de S.Ş.N. este constructor de bună-credinţă al construcţiei constând din casă şi anexe pe terenul de 600 mp situat în com. Voluntari, str. G. nr. 210, astfel cum rezultă din considerentele Sentinţei civile nr. 1657/2002.
De asemenea, la dosar au fost depuse procese-verbale de sancţionare a contravenţiilor întocmite conform Legii nr. 50/1991, pentru edificarea de către unii dintre pârâţi de construcţii neautorizate.
Tribunalul a apreciat că nu este relevantă data edificării construcţiilor, faptul că unele dintre ele au fost edificate după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 sau după emiterea titlului de proprietate al reclamanţilor, ci faptul că terenurile pe care au fost edificate construcţiile pârâţilor fuseseră atribuite în acest scop, al construirii de locuinţe, astfel încât nu se mai aflau la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Ca atare, fiind încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanţilor, se impune anularea parţială a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce priveşte amplasamentul acestuia.
Dată fiind soluţia dată acestui capăt de cerere reconvenţional, soluţia cererii principale astfel cum a fost completată, nu poate fi decât aceea de respingere, întrucât reclamanţii nu pot opune pârâţilor un drept de proprietate valabil dobândit asupra terenului în litigiu şi nu se pot prevala de dispoziţiile art. 480 C. civ.
În ceea ce priveşte capătul 1 din cererea reconvenţională, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.", Tribunalul a apreciat că se impune respingerea acestuia ca inadmisibil, în raport de autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1998 din 08 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 529/94/2008 de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 957 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanţii M.L. şi R.V. împotriva pârâţilor B.F., P.F., P.R.Ş., P.F.A., P.D., P.N., V.E.C., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.". Tribunalul a apreciat că este întrunită tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., de părţi, obiect şi cauză, fiind nerelevantă formularea cererilor şi în contradictoriu cu alte părţi şi oricum nu s-ar mai putea repune în discuţie nevalabilitatea contractului, deja constatată şi nici nu s-ar mai putea anula, fiind deja anulat.
În ceea ce priveşte capătul 3 din cererea reconvenţională, având ca obiect atribuirea în proprietatea pârâţilor, în indiviziune, a terenului în suprafaţa de 1972 mp, tribunalul l-a apreciat ca inadmisibil, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/19991 republicată, potrivit căruia "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor", instanţa neputându-se substitui în rolul şi atribuţiile autorităţilor administrative menţionate de textul legal.
În ceea ce priveşte capătul 4 din cererea reconvenţională, având ca obiect constatarea faptului că reclamanţilor pârâţi le-a fost atribuit prin Sentinţa civilă nr. 2387/1990 teren pe un alt amplasament, tribunalul l-a apreciat ca inadmisibil, reţinând că dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. nu pot constitui temeiul constatării unor situaţii de fapt.
În ceea ce priveşte cererea completatoare la cererea reconvenţională având ca obiect constatarea dobândirii de către pârâţii reclamanţi a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul în suprafaţă de 1972 m.p, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat. Potrivit art. 492 C. civ., proprietarul terenului prezumă a fi şi proprietarul construcţiilor ori plantaţiilor edificate pe teren. Or, pârâţii reclamanţi nu sunt proprietarii terenului pe care au fost edificate construcţiile, astfel încât nu se pot prevala de prezumţia de proprietate instituită de art. 492 C. civ., nefiind deci îndeplinite condiţiile pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor ca efect accesiunii imobiliare artificiale.
Apelul şi hotărârea instanţei de apel:
Pârâţii-reclamanţi M.L., R.V., S.Ş.N., J.G.S. şi M.M., au formulat apel împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2011, la care au renunţat prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2013, Curtea făcând aplicarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., renunţarea la soluţionarea unei căi de atac fiind un act de dispoziţie al părţilor.
Apelanţii-pârâţi Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Voluntari şi Primăria Voluntari, au formulat apel împotriva Sentinţei civile nr. 910 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, solicitând casarea în tot a sentinţei şi rejudecarea, cu respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenţionale.
Reclamanţii-pârâţi E.A. şi E. (M.) E., au declarat apel solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii principale completate şi respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere reconvenţională referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţa de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, cu cheltuieli de judecată.
Apelanţii pârâţi-reclamanţi M.L., R.V., S.Ş.N., J.G.S. şi M.M. au formulat întâmpinare la apelul reclamanţilor prin care, răspunzând punctual criticilor, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea a constatat că apelurile împotriva Sentinţei civile nr. 910 din 23 aprilie 2012 sunt întemeiate, urmând a fi admise, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a constatat că dezbaterea în calea de atac se poartă asupra acţiunii principale în revendicarea terenurilor şi evacuarea din construcţii, precum şi capătului din cererea reconvenţională privind nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate aparţinând reclamanţilor-pârâţi, nr. 40.350 din 31 iulie 1998
Toate părţile apelante invocă în ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 (faţă de terenul în suprafaţa de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, com. Voluntari, judeţul Ilfov), existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de soluţionarea aceleiaşi cereri, prin Sentinţa civilă nr. 3321 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 1212/R din 27 aprilie 2012. Această hotărâre nu a fost avută în vedere de către prima instanţă.
În stabilirea triplei identităţi specifice puterii de lucru judecat, (art. 1201 C. civ.), nu interesează identitatea perfectă de părţi, ci participarea în "aceeaşi calitate", în ambele cereri, de titulare ale drepturilor deduse judecăţii, interesând identitatea juridică a părţilor, iar nu identitatea lor fizică. Obiectul judecăţii, ca element al autorităţii de lucru judecat, reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat. În ambele cereri de chemare în judecată aflate în comparaţie, scopul este reprezentat de constatarea nulităţii absolute parţiale a aceluiaşi titlu de proprietate, cererile urmărind aceeaşi finalitate. Tot astfel, cauza este fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, respectiv temeiul juridic al cererii, în ambele procese fiind invocate dispoziţiile art. 948, art. 949, art. 950, art. 966 C. civ., fiind fără relevanţă caracterul principal sau reconvenţional al cererii. Prin urmare, constatând că acest aspect a făcut obiect al criticilor din ambele apeluri împotriva sentinţei, Curtea va respinge capătul din cererea reconvenţională, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1972 mp situat în T32, P639, faţă de autoritatea de lucru judecat ce operează în raport de Sentinţa civilă nr. 3321 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1212/R din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În această situaţie, a primirii excepţiei autorităţii de lucru judecat, Curtea constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel care vizau doar cererea reconvenţională.
Asupra acţiunii principale, Curtea reţine că, fiind verificată printr-o statuare judiciară anterioară şi menţinută valabilitatea titlului reclamanţilor, trebuie verificată măsura în care ocuparea imobilului revendicat, este conformă susţinerilor reclamanţilor.
Observând că pârâţii-reclamanţi menţionaţi ocupă fără titlu imobilul proprietatea reclamanţilor-pârâţi, Curtea a constatat că este întemeiată pretenţia în revendicarea terenului şi evacuarea construcţiilor, ca efect al dispoziţiilor art. 480 şi urm. C. civ. anterior.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., în sensul admiterii apelurilor şi schimbării în parte a hotărârii apelate, prin admiterea în parte a acţiunii principale completate, doar în privinţa pârâţilor-reclamanţi M.L., R.V., S.Ş.N., J.G.S. şi M.M., menţionaţi a ocupa imobilul în litigiu, Curtea a stabilit obligaţia acestora de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile identificate în raportul de expertiză F.R., dispunând şi evacuarea din construcţiile edificate pe terenul deţinut de fiecare dintre aceştia fără titlu.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea în revendicarea terenului în suprafaţă de 640 mp situat în Voluntari, str. G., nr. 68, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi P.A. (continuată de moştenitorii săi) şi P.F.
Au fost menţinute restului dispoziţiilor hotărârii atacate, care nu au făcut obiect al căii de atac.
Recursul şi considerentele instanţei de recurs:
Împotriva Deciziei nr. 51 A din 12 februarie 2014 au declarat recurs J.G.S., M.M., M.L. şi R.V.
1. În principal, recurenţii au invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul încălcării dispoziţiilor imperative privitoare la taxa de timbru judiciar şi au solicitat admiterea recursului şi anularea apelului formulat de reclamanţii pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, susţinând că nu s-a timbrat la valoarea obiectului dedus judecăţii care la instanţa de fond a fost evaluat la suma de 662.592 lei. Potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 146/1997, la o realizare de drepturi de 662.592 lei, reclamanţii pârâţi aveau obligaţia timbrării pretenţiilor cu taxa judiciară de timbru de 9.812 lei, neachitată nici la fond şi nici în apel la valoare de jumătate.
2. O a doua critică vizează soluţionarea eronată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. civ., a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Susţin că obiectul şi cauza celor două dosare sunt diferite. În Dosarul nr. 1.503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea, învestirea instanţei s-a făcut pentru constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de Proprietate nr. 40.350/1998, având ca temei dispoziţiile art. 948, 949, 950, 966 C. civ. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă revendicarea imobiliară a reclamanţilor pârâţi, reconvenţionala întemeindu-se pe motivarea că acest teren nu se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi. Referitor la calitatea părţilor, în Dosarul nr. 1503/1994/2011 nu sunt părţi P.F., P.E.C., P.D., P.F.A., P.R.Ş., P.N., moştenitorii defunctului P.A., precum şi B.F., care însă sunt părţi în prezenta cauză.
3. Tot ca motiv de nelegalitate, recurenţii mai susţin că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legii fondului funciar şi că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a concluzionat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii TP nr. 1350 din 31 iulie 1998, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor de producţie, se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, că prin Decizia civilă nr. 21 din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor E.A. şi M. (fosta E.) E. pentru terenul în suprafaţa de 1,2 ha, situat în Comuna Voluntari, prin echivalent, iar nu pe vechiul amplasament, respectiv că terenul în discuţie a fost atribuit cetăţenilor Comunei Voluntari în vederea construirii de locuinţe, încât acest teren nu se încadra în domeniul de aplicare Legii nr. 18/1991, că punerea în posesie a reclamanţilor nu s-a făcut în teren, întrucât tenurile asupra cărora urmau să fie puşi în posesie erau ocupate de construcţii, că există consemnări eronate asupra categoriei de folosinţă a terenurilor (în fişa punere în posesie terenul a fost încadrat la categoria extravilan, fâneţe/arabil, în timp ce categoria reală a terenului este intravilan - curţi/construcţii).
Recurenţii mai susţin că terenul deţinut de pârâţi nu se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi, că era proprietate de stat preluat de Primărie în 1990 din administrarea Centralei Cailor de Rasă, că a fost atribuit cetăţenilor pentru construcţia de locuinţe, că acestea au fost edificate şi că la data emiterii titlului de proprietate reclamanţilor existau aceste construcţii.
Astfel, apreciază că se impunea anularea parţială a TP nr. 4035 din 31 iulie 1998, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1972 mp, situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce priveşte amplasamentul acestuia şi, pe cale de consecinţă, soluţia cererii principale, astfel cum a fost completată, nu poate fi decât aceea de respingere, întrucât intimaţii reclamanţi pârâţi nu le pot opune un drept de proprietate valabil dobândit asupra terenului în litigiu şi aceştia nu se pot prevala de dispoziţiile art. 480 C. civ.
Primăria Voluntari - Comisia de aplicare a legii fondului funciar a depus întâmpinare la data de 27 martie 2015, prin care a solicitat suspendarea judecăţii recursului de faţă până la soluţionarea dosarului nr. 2484/94/2012 al Judecătoriei Buftea având ca obiect anularea parţială a titlului de proprietate al reclamanţilor pentru suprafaţa de 900 mp, înstrăinată de aceştia către F.A. şi F.M., M.C., şi M.M. şi P.B. - cerere respinsă prin încheierea din 6 mai 2015 cu motivarea că nu există suprapunere între terenurile ce fac obiectul litigiului de faţă şi cele ce fac obiectul dosarului nr. 2484/94/2012.
Intimaţii reclamanţi pârâţi E. au depus întâmpinare, la data de 26 martie 2015, prin care au arătat că instanţa de apel a soluţionat corect excepţia autorităţii de lucru judecat şi că la pct. 3 din recurs, recurenţii nu critică decizia din apel, ci susţin considerentele instanţei de fond.
Recurenţii pârâţi au depus concluzii scrise la 18 iunie 2015 prin care susţin argumentele din cererea de recurs.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Motivul de nelegalitate referitor la încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la timbrarea apelului este fondat însă soluţia nu poate fi cea solicitată de recurenţi, aceea de modificare a soluţiei în sensul anulării apelului ca netimbrat. Instanţa de control judiciar nu poate modifica soluţia în sensul anulării acţiunii/respectiv apelului pentru netimbrarea corespunzătoare în faza procesuală anterioară dacă instanţa a trecut peste excepţia de netimbrare şi a pronunţat soluţia pe fond sau pe orice altă excepţie în afară de taxa de timbru. În apel sau recurs instanţa nu poate decât să constate că în etapa procesuală anterioară nu s-a achitat corespunzător taxa de timbru şi să dea în debit partea căreia îi revenea obligaţia de timbrare pentru taxa neplătită, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reactualizată, aşa cum corect a susţinut şi apărătorul intimaţilor reclamanţi - pârâţi (În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.)( lege aplicabilă litigiului potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013). Curtea reţine că, în raport de valoarea obiectului cererii, reclamanţii aveau obligaţia de a achita o taxă de timbru de 5368 lei, potrivit art. 2 lit. g) rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 reactualizată şi că aceştia au achitat o taxă de timbru de 5115 lei, urmând ca reclamanţii să fie daţi în debit cu 253 lei. Cum însă faţă de celelalte motive de recurs soluţia este de casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului, deci o decizie intermediară, instanţa de apel, în rejudecare va trebui să pună în vedere apelanţilor reclamanţi să achite diferenţa de taxă de timbru, respectiv suma de 253 lei, aceeaşi instanţă urmând a verifica şi dacă în instanţa de fond taxa de timbru a fost legal achitată, referirea recurenţilor în recursul lor fiind făcută şi la taxa de timbru de la fond.
2. Curtea constată că motivul de nelegalitate referitor la nesocotirea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. civ. nu poate fi primit, apărările din întâmpinare ale intimaţilor reclamanţi-pârâţi fiind pertinente. Dispoziţiile art. 166 C. civ. de la 1864, au fost abrogate prin Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi oricum nu ar putea fi incidente speţei referindu-se la cererile de nulitate a căsătoriei.
Problema care se pune în speţă se referă la soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, prin prisma dispoziţiilor art. 1201 C. civ. de la 1864 (aplicabil speţei).
În ce priveşte identitatea de obiect a celor două cereri ce au constituit judecata Dosarelor nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea şi nr. 14537/3/2009 al Tribunalului Bucureşti (dosarul de faţă), Curtea apreciază că obiectul se raportează, nu la acţiunea principală din dosarul curent ce are ca obiect revendicare, ci la cererea reconvenţională din acelaşi dosar. În Dosarul nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea obiectul acţiunii l-a constituit constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de Proprietate nr. 40.350/1998 în ce priveşte terenul în suprafaţa de 1972 mp. În cererea reconvenţională din dosarul de faţă, capătul 2 are ca obiect constatarea "nulităţii absolute parţiale a ultimei poziţii având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafaţa de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Judeţ Ilfov". Deci obiectul celor două cereri este identic, fiind întrunită una dintre condiţiile autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 1201 C. civ. de la 1864. Nu are relevanţă că cele două cereri s-au făcut ca cereri principale sau ca cereri incidentale (formulate în cadrul unui proces în curs de desfăşurare) sau că a doua acţiune are mai multe capete de cerere deoarece fundamentul autorităţii de lucru judecat rezidă în necesitatea de a se da eficienţă hotărârii judecătoreşti definitive şi de a se evita o nouă judecată asupra aceleiaşi chestiuni litigioase, hotărârea fiind prezumată a fi conformă cu adevărul - res iudicata pro veritate habetur.
În ce priveşte cauza celor două cereri, Curtea apreciază ca neîntemeiate susţinerile recurenţilor potrivit cărora prima judecată a avut ca temei dispoziţiile art. 948, 949, 950, 966 etc. C. civ. (care se referă la condiţiile de validitate ale contractului) iar cauza de faţă are ca temei faptul că terenul în litigiu nu se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi
Cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează în situaţia de fapt calificată juridic. Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al acţiunii întrucât identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapt şi de reguli de drept aplicabile. În acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea reclamanţii nu au indicat niciun temei juridic ci au invocat faptul că pe terenuri erau edificate construcţii, că aceste terenuri au fost atribuite de primărie în 1990 pentru edificarea de locuinţe, încât acestea nu puteau fi atribuire reclamanţilor. Abia în recurs recurenţii reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 948, 949, 950, 966 etc. C. civ. (care se referă la condiţiile de validitate ale contractului fiind deci inaplicabile faţă de situaţia de fapt invocată). În cauza de faţă (Dosarul nr. 14537/3/2009 al Tribunalului Bucureşti), pârâţii reclamanţi au invocat în esenţă acelaşi lucru şi anume că terenul în litigiu nu se afla la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi, fiind ocupat de construcţii, terenurile fiind atribuite de autoritatea locală în vederea construirii de locuinţe în anul 1990, indicându-se ca temei juridic art. 8 din Legea nr. 18/1990. Curtea apreciază că şi sub acest aspect este întrunită condiţia autorităţii de lucru judecat.
Curtea apreciază că instanţa de apel a constat în mod corect că este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie a autorităţii de lucru judecat: identitatea de părţi. Curtea constată că aceleaşi persoane au avut calitatea de părţi în ambele cereri, atât în cererea principală din Dosarul nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea cât şi în cererea reconvenţională - capătul 2 al cererii - din Dosarul nr. 14537/3/2009 al Tribunalului Bucureşti: reclamanţi M.L., R.V., S.Ş.N. şi M.M. iar pârâţi reclamanţii E.A. şi E. (M.) M. şi comisiile de aplicare a legii fondului funciar. Familia P. precum şi B.F. şi notar Public N. sunt părţi doar în cererea principală din dosarul de faţă, adică în acţiunea în revendicare, (Fam P.) respectiv în capătul 1 din cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare dintre B. şi P. autentificat de notariatul Public N. Faptul că a doua cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere şi mai mulţi pârâţi, corespunzătoare fiecărui capăt distinct, nu înlătură identitatea de părţi faţă de ceea ce s-a judecat în primul dosar.
3. Motivul de nelegalitate întemeiat pe aplicarea eronată a dispoziţiilor Legii fondului funciar, care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1864, este fondat. În ce priveşte acest motiv, apărarea intimaţilor reclamanţi pârâţi potrivit căreia nu se indică critici de nelegalitate nu poate fi primită, încât nu se justifică aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Recurenţii critică modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legii fondului funciar folosindu-se în principal de argumentele instanţei de fond.
Deşi constată că pârâţii au primit terenurile de la Primăria Voluntari în anul 1990, că au edificat pe ele construcţii - case de locuit - în anii 1990 - 1991, instanţa de apel concluzionează, la pag. 17 parag. 2 din hotărâre, că aceştia ocupa terenurile fără titlu şi comparând titlul reclamanţilor cu lipsa de titlul a pârâţilor, constată întemeiată pretenţia de revendicare a acestora. Astfel, soluţia instanţei de apel se bazează pe ignorarea dispoziţiilor Legii fondului funciar care, la art. 23 alin. (1), (2) şi (4), art. 24 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (2) şi (4), (astfel cum era în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanţilor) recunosc un drept de proprietate, constituit ope legis, în favoarea constructorului locuinţei pentru terenul aferent casei de locuit şi construcţiilor gospodăreşti anexe. Instanţa de apel nu s-a preocupat pentru a stabili acest drept, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, după cum zona a fost sau nu cooperativizată ori terenul era proprietate de stat (situaţie ce urmează a fi stabilită pe bază de probe) el fiind relativ distinct după cum terenurile atribuite au fost proprietatea cooperativelor sau a statului.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază fondat recursul pârâţilor reclamanţi, urmând să-l admită şi, în temeiul art. 312 alin. (3) teza ultimă, să caseze hotărârea cu trimitere pentru rejudecare la instanţa de apel.
Astfel, instanţa de apel, după administrarea probelor necesare în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor la data intrării în vigoare a fondului funciar, va stabili dacă titlul pârâţilor reclamanţi este valabil, în raport de dispoziţia legală aplicabilă [art. 23 alin. (1), (2) şi (4), art. 24 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 18/1990], urmând a verifica ulterior care dintre titluri este mai caracterizat, cel al reclamanţilor sau cel al pârâţilor.
Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor că titlul lor, care se întemeiază de fapt pe lege, justifică soluţia de anulare a titlului reclamanţilor, cererea de constatare a nulităţii fiind respinsă pe autoritate de lucru judecat pentru argumentele expuse anterior. Faţă de autoritatea de lucru judecat, în cauză, singura posibilitate pe care o are instanţa este de a verifica care dintre titluri este mai caracterizat şi de a da eficienţă titlului care este cel mai bine caracterizat, în condiţiile art. 480 C. civ., ţinând seama de toate argumentele recurenţilor din cererea de recurs.
4. Motivul de nelegalitate ridicat din oficiu de către instanţă şi pus în discuţia părţilor cu ocazia cuvântului pe fond, privitor la nemotivarea soluţiei de evacuare a pârâţilor din construcţiile ce constituie locuinţele lor este de asemenea fondat.
Instanţa de apel dispune evacuarea pârâţilor reclamanţi din construcţiile edificate de aceştia fără a motiva în vreun fel admiterea acestui capăt de cerere, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Apărarea avocatului intimaţilor reclamanţi pârâţi potrivit căreia evacuarea este motivată la filele 17 - 19 din decizie nu este susţinută de considerentele instanţei de apel. Motivarea vizează numai capătul de cerere privind revendicarea terenurilor. Aceeaşi este situaţia şi pentru evacuarea pârâtului J. de pe teren deşi reţine că are constituit un drept de superficie pe teren constituit prin sentinţa nr. 2821/2007 a Judecătoriei Buftea.
În drept, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii judecătoreşti, ca garanţie a procesului echitabil reglementat de articolul 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Faţă de toate argumentele expuse şi faţă de necesitatea administrării de probe noi care să conducă la stabilirea titlului în baza cărora pârâţii reclamanţi deţin terenurile aferente construcţiilor de locuit edificate de ei şi faţă de necesitatea motivării soluţiei de evacuare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) teza finală, rap. la art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., va casa în totalitate decizia recurată şi va trimite cauza, pentru rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii J.G.S., M.M., M.L. şi R.V. împotriva Deciziei nr. 51 A din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, pentru rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1683/2015. Civil. Legea 10/2001. Constatare... | ICCJ. Decizia nr. 1677/2015. Civil → |
|---|
