ICCJ. Decizia nr. 1825/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1825/2015
Dosar nr. 1917/83/2010
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1337/LC din 23 decembrie 2011, Tribunalul Satu-Mare a respins excepţia conexităţii invocată de pârâta SC S. SRL şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtelor SC M. SRL şi SC S. SRL având ca obiect excluderea asociatului SC S. SRL din SC M. SRL, cu obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 2.380 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Din actele depuse la dosar a rezultat că reclamanta a solicitat ca pârâta SC S. SRL, să fie exclusă din SC M. SRL, în condiţiile în care deţinea 45% din capitalul social, invocând în principal mai multe motive: respectiv că la constituirea SC M. SRL era un alt acţionariat, ulterior ajungându-se la forma actuală în care SC S. SRL ajunge la cota de 55%. Consideră că SC S. SRL prin administratorul şi asociatul său, au îndeplinit acte care defavorizează SC M. SRL, respectiv că i-ar fi închiriat imobilele proprietatea sa sub preţul pieţii, ca ulterior să crească chiria, dorind dizolvarea societăţii, între asociaţi fiind grave neînţelegeri, invocând prevederile art. 222 lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Faţă de susţinerile reclamantei şi probele administrate în cauză, instanţa a apreciat că cererea reclamantei nu este întemeiată, că dizolvarea societăţii se hotărăşte în condiţiile legii şi nu are relevanţă în cauză, că activitatea financiară a aceasta se desfăşoară în condiţiile legii, în interesul societăţii, neputându-se dovedi că asociatul majoritar SC S. SRL a acţionat în sensul ajungerii în faliment a societăţii.
S-a mai reţinut că reclamanta avea şi alte mijloace legale de a-şi realiza pretenţiile faţă de SC S. SRL prin instituţia divizării prevăzută de art. 238 şi urm. din Legea nr. 31/1990, modificată, aceasta presupunând acordul părţilor sau eventuala solicitare de dizolvare a societăţii în condiţiile art. 222 lit. e) pentru neînţelegeri grave între asociaţi, cu această ocazie rezolvându-se şi lichidarea patrimoniului societăţii, însă reclamanta a solicitat doar excluderea asociatului SC S. SRL, cu consecinţa menţinerii SC M. SRL deşi este asociat minoritar în societate, având 45% din capitalul social.
Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 89/C/2012-A din 24 octombrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.M. împotriva sentinţei nr. 1337/LC din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Satu-Mare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 3328 din 16 octombrie 2013, a admis recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 89/C/2012-A din 24 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, prin decizia nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.M. în contradictoriu cu intimatele pârâte SC S. SRL şi SC M. SRL Satu-Mare, împotriva sentinţei nr. 1337/LC din 23 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare.
A obligat reclamanta să plătească SC S. SRL suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
A apreciat că relaţiile dintre cei doi asociaţi ai SC M. SRL s-au deteriorat începând cu anul 2006, care s-au acuzat reciproc de fraudarea intereselor societăţii, că dorinţa lui B.C. a fost de a închide SC M. SRL, acest aspect decurgând din împrejurarea că aceasta lucrează în pierdere, aspecte care au fost discutate în cadrul adunărilor generale ale societăţii.
Au fost invocate acţiunile în instanţă promovate de asociatul SC S. SRL, contrare dorinţei permanente a asociatei reclamante de a menţine societatea în funcţiune.
S-a reţinut că între părţi au existat disensiuni, pârâta susţinând că dimpotrivă, reclamanta este cea care ar fi adus societatea în pierdere prin acţiunile de concurenţă neloială pe care Ie-a întreprins.
A rezultat că SC M. SRL şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea în imobilele închiriate, aflate în proprietatea asociatului pârât, la început date în folosinţă gratuită sau contra unor chirii care au fost apreciate ca fiind rezonabile de către reclamantă, ca la un moment dat acestea să fie dublate, fapt care a nemulţumit-o pe reclamantă, care nu a putut preciza dacă aceste chirii majorate erau mai mari decât chiriile de pe piaţă sau dacă chiriile anterioare ar fi fost sub valoarea de piaţă, situaţie în raport de care nu s-a putut reţine vreo intenţie de fraudare a intereselor societăţii de către pârâtă, nici că această majorare a chiriilor a condus la destabilizarea economică a societăţii, cu atât mai mult cu cât aceste chirii au fost acceptate de către reclamantă prin semnarea actelor adiţionale la contractele de închiriere.
Susţinerea reclamantei că a fost nevoită să semneze respectivele contracte întrucât efectuase investiţii majore la aceste imobile şi că datorită acestor investiţii au crescut cheltuielile societăţii a fost combătută de menţiunile din procesele verbale.
Pârâta a susţinut în permanenţă, şi în cadrul adunărilor generale, că tocmai datorită necesităţii efectuării unor investiţii a dat în folosinţă gratuită imobilele pentru început, iar apoi contra unor chirii modice. S-a reţinut că reclamanta a depus la dosarul de fond o serie de înscrisuri, facturi şi chitanţe, din care a rezultat achiziţionarea unor materiale de construcţii în numele societăţii, însă nu s-a dovedit destinaţia acestor materiale şi utilizarea lor pentru investiţii la imobilele închiriate.
S-a constatat efectuarea unor investiţii în perioada 1996-2006, fapt ce a confirmat ipoteza avansată de pârâtă în sensul că a ajutat societatea prin darea în folosinţă gratuită, respectiv prin stabilirea şi perceperea unor chirii modice pentru imobilele respective, chiriile fiind majorate în anul 2009.
Din procesele-verbale ale adunărilor generale şi din declaraţiile martorilor a rezultat că pârâta asociată i-a solicitat în permanenţă reclamantei o reducere a cheltuielilor societăţii, numai că aprovizionarea societăţii cu produse ce aveau preţuri mari, din Italia şi de pe piaţa internă, a dus la creşterea costurilor şi a împiedicat-o pe reclamantă să se conformeze solicitărilor celuilalt asociat de reducere a cheltuielilor.
Nu s-au dovedit motivele pentru care s-a întrerupt aprovizionarea cu materie primă din Italia, şi nu s-a dovedit că asociatul pârât ar fi avut vreo culpă sau că ar fi urmărit şi putut să obţină prin aceasta fraudarea intereselor societăţii al cărei asociat era. Nu s-a dovedit acest aspect nici în ce priveşte achiziţionarea de către SC M. SRL a unor autoutilitare din Italia.
Instanţa a analizat toate aspectele menţionate din perspectiva obligaţiei fixate de instanţa de trimitere de a se pronunţa asupra existenţei sau lipsei lui affectio societatis din partea asociatului majoritar şi a reţinut că deşi s-a dovedit şi este cert că asociatul majoritar a dorit închiderea societăţii, nu s-a dovedit şi lipsa lui affectio societatis, dorinţa sa de închidere a societăţii fiind generată de pierderile continue şi consistente din activitatea societăţii.
Cât priveşte excluderea unui asociat, care este o sancţiune la adresa acestuia, s-a apreciat că aceasta nu se impune a fi aplicată şi datorită faptului că s-a dovedit că reclamanta a săvârşit acte menite să prejudicieze interesele societăţii al cărei asociat este şi să-i crească cheltuielile până la falimentare, prin înfiinţarea unor societăţi pe numele său sau al fiicei sale cu acelaşi obiect de activitate, deci concurente, cu care a intrat în relaţii contractuale şi pentru care a aplicat preţuri preferenţiale la livrare sau cărora Ie-a permis să se folosească de renumele SC M. SRL, de marca sa.
S-au depus la dosar înscrisuri din care a rezultat tratamentul preferenţial pe care reclamanta l-a aplicat SC N.G. SRL, înfiinţată pe numele fiicei sale, precum şi acţiunile de concurenţă neloială la adresa SC M. SRL pe care Ie-a efectuat în legătură cu această societate.
S-a concluzionat în sensul că, reclamanta nu poate să solicite excluderea celuilalt asociat pentru acţiuni contrare intereselor societăţii, invocându-şi propria culpă, cu atât mai mult cu cât pârâta a susţinut în permanenţă, şi în cadrul adunărilor generale, şi prin apărările formulate în prezenta cauză, că ajungerea societăţii în situaţia de a înregistra pierderi se datorează tocmai acţiunilor reclamantei, contrare intereselor societăţii SC M. SRL şi prejudiciabile pentru aceasta.
Curtea de apel a apreciat că excluderea unui asociat nu poate avea loc decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de actul constitutiv şi de lege, că în speţă reclamanta a invocat ca temei al cererii sale prevederile art. 222 lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora, poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, „asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82” [lit. c)], respectiv „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora” [lit. d)].
Din cuprinsul textului de lege evocat mai sus, a reieşit că, situaţia de excludere avută în vedere la lit. d) alin. (1) al art. 222 din legea societăţilor comerciale, priveşte numai pe asociaţii care au şi calitatea de administrator, calitate pe care pârâta-intimată SC S. SRL nu o deţine în cadrul SC M. SRL, astfel că cererea de excludere formulată de către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este neîntemeiată, prevederile invocate nefiind incidente în speţă.
Cât priveşte cealaltă ipoteză de excludere invocată de către reclamantă, respectiv cea prevăzută la lit. c) din acelaşi text de lege, această sancţiune este aplicabilă asociaţilor care, neavând calitatea de administratori ai societăţii, intervin, fără drept, în operaţiunile de administrare, folosesc în folosul său sau al altora capitalul social al societăţii sau exercită acte de concurentă neloială fată de societatea ai cărei asociaţi sunt.
Or, aşa cum s-a arătat, nici una din faptele invocate de reclamantă în sarcina pârâtei nu constituie motiv de excludere a acesteia din societate. Nu s-a dovedit nici că intimata SC S. SRL a intervenit fără drept în operaţiunile de administrare ale SC M. SRL, şi nici că ar fi utilizat în folosul său sau a altei persoane capitalul societăţii intimate, fără consimţământul reclamantei, sau ar fi exercitat acte de concurentă neloială.
S-a reţinut că în cauză există neînţelegeri între asociaţi, dar că această situaţie poate conduce la dizolvarea societăţii şi nicidecum la excluderea asociatului intimat în temeiul art. 222 lit. c) şi lit. d) din legea societăţilor comerciale, texte de lege care nu sunt incidente în speţa de faţă, întrucât nu se poate reţine lipsa lui affectio societatis din partea asociatului majoritar.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată reclamanta să plătească intimatei SC S. SRL suma de 2.480 RON, cheltuieli de judecată în apel, conform dovezii de la dosar.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă A.M. la plata sumei de 2.480 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SRL Satu-Mare.
Împotriva deciziei nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A.M., întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii sale.
Recurenta reclamantă prin criticile formulate a susţinut în esenţă următoarele:
- în mod greşit a reţinut instanţa de apel că dispoziţiile art. 222 lit. c) raportat la art. 80 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu sunt incidente în cauză în condiţiile în care a dovedit că pârâta-intimată SC S. SRL, nu mai acţionează de mult timp în interesul SC M. SRL, lipsindu-i acel element de natură psihologică, affectio societatis şi că neînţelegerile şi divergenţele dintre asociaţi s-au acutizat şi au dus la destabilizarea societăţii, care în prezent nu mai desfăşoară nicio activitate.
În acest sens a susţinut că pârâta în calitate de asociat majoritar s-a opus în permanenţă achiziţionării unor spaţii comerciale în vederea desfăşurării activităţii SC M. SRL, preferând varianta închirierii spaţiilor proprii pentru chirii mari care nu i-au permis societăţii ca în această perioadă să obţină profit.
A susţinut că pârâta a impus chirii conform preţului pieţei, iar în anul 2009 a procedat în mod unilateral şi fără o prealabilă consultare la majorarea chiriei, aproape dublând-o, majorare care nu are nimic în comun cu realitatea, cu atât mai mult cu cât piaţa imobiliară din România era puternic afectată de criza economică mondială, demonstrând vădita rea-credinţă faţă de societatea în care este co-asociat, aspecte pe care instanţa Ie-a ignorat, apreciind în mod eronat că acestea nu sunt fapte grave împotriva intereselor societăţii.
A arătat că B.C., asociatul SC M. SRL, care a cedat părţile sociale către pârâta SC S. SRL, la care deţinea calitatea de asociat unic, a înţeles să folosească SC M. SRL, în scopul exclusiv de a realiza profit pentru sine, fie în mod direct, fie prin societăţile din România sau Italia pe care le controla, aspecte ce au fost dovedite în cauză.
De asemenea, decapitalizarea societăţii s-a realizat şi prin vânzarea de către SC M. SRL, societatea care aparţine tot lui B.C., către SC M. SRL, a două autoutilitare vechi, la o valoare foarte mare, în condiţiile în care societatea nu avea nevoie de aceste autoutilitare în desfăşurarea activităţii.
Recurenta a precizat că asociatul SC S. SRL a fraudat interesele societăţii SC M. SRL, obligând-o să îi vândă, sub preţul de achiziţie şi mult sub valoarea reală, depozitele aflate în proprietatea sa, depozite care, ulterior vânzării, au fost închiriate firmei vânzătoare.
Pe de altă parte, deşi SC M. SRL, nu avea nici o datorie către SC I. SRL, firma lui B.C., această societate a sistat livrarea de materie primă către SC M. SRL, paralizând activitatea de producţie a societăţii întrucât societatea italiană era singurul furnizor de materie primă. Contactând alţi furnizori pentru obţinerea materiei prime necesare continuării activităţii s-a dovedit că preţurile practicate de terţi erau mult mai avantajoase decât cele impuse de societatea lui B.C.
În final, se apreciază că demersul juridic ce face obiectul cauzei este legal, impunându-se excluderea pârâtei din societate întrucât din probatoriul administrat a rezultat pierderea lui affectio societatis de asociatul majoritar, aceasta fiind singura soluţie pentru supravieţuirea societăţii.
De altfel, şi practica judiciară a statuat că interesele societăţii primează în faţa intereselor asociaţilor, continuarea activităţii societăţii fiind scopul urmărit de legiuitor.
-Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., recurenta a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, arătând că au fost analizate cu precădere susţinerile pârâtei, nu şi susţinerile sale.
Analizând recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:
Excluderea unui asociat nu poate avea loc decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de actul constitutiv şi de lege.
Dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, a căror încălcare este criticată în prezentul recurs, au următorul conţinut: poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, „asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82”, lit. c), respectiv „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora”, lit. d).
Faptele comise de administratorul asociat, sancţionate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului, a activului societăţii în folosul său sau al altora şi presupune săvârşirea lor cu intenţie de către asociatul administrator, care astfel urmăreşte un profit din activitatea sa frauduloasă.
Din cuprinsul textului de lege evocat mai sus, a reieşit că, situaţia de excludere avută în vedere la lit. d) alin. (1) al art. 222 din legea societăţilor comerciale, priveşte numai pe asociaţii care au şi calitatea de administrator, calitate pe care pârâta-intimată SC S. SRL nu o deţine în cadrul SC M. SRL, astfel că cererea de excludere formulată de către reclamantă, în temeiul acestui text de lege, este nefondată, prevederile invocate nefiind incidente în speţă.
Legat de cealaltă ipoteză de excludere invocată de către reclamantă, respectiv cea prevăzută la lit. c) din acelaşi text de lege, această sancţiune este aplicabilă asociaţilor care, neavând calitatea de administratori ai societăţii, intervin, fără drept, în operaţiunile de administrare, folosesc în folosul său sau al altora capitalul social al societăţii sau exercită acte de concurenţă neloială faţă de societatea ai cărei asociaţi sunt.
Mai trebuie precizat însă, că faptele sancţionate trebuie să aibă şi o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.
Mai mult decât atât, în aprecierea cazurilor în care se impune excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată trebuie apreciată vinovăţia acestuia în săvârşirea presupusei fapte, ştiut fiind că nu orice faptă poate constitui motiv pentru excludere având în vedere că acest tip de societăţi comerciale se constituie în considerarea calităţilor asociaţilor, ce au la bază tocmai affectio societatis.
Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului este atributul suveran al instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiţia motivării hotărârii sub acest aspect.
Referitor la respingerea cererii formulate de reclamanta A.M. în ceea ce priveşte excluderea pârâtei SC S. SRL Satu-Mare din cadrul SC M. SRL, se constată că soluţia instanţei de apel este corectă.
Astfel, contrar susţinerilor recurentei reclamante, instanţa de control judiciar a dat o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, reţinând că în urma verificării aspectelor invocate de reclamantă ce se referă la aşa zisa subminare a activităţii SC M. SRL în raport de probele administrate în cauză, acestea nu pot fi încadrate în cazul de excludere prevăzut de articolul menţionat, întrucât nu s-a dovedit că intimata SC S. SRL a intervenit fără drept în operaţiunile de administrare ale SC M. SRL, şi nici că ar fi utilizat în folosul său sau a altei persoane capitalul societăţii intimate, fără consimţământul reclamantei, sau ar fi exercitat acte de concurenţă neloială.
Se constată că în cauză există neînţelegeri între asociaţi, dar acestea nu pot duce la excluderea asociatului intimat în temeiul art. 222 lit. c) din legea societăţilor comerciale, text de lege care nu este incident în speţa de faţă, întrucât nu se poate reţine lipsa lui affectio societatis din partea asociatului majoritar.
Totodată, se reţine că recurenta a subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie, referitoare la greşita reţinere a faptelor şi acţiunilor sale şi ale pârâtei în raport de probele aflate în dosar, astfel că se impune respingerea de plano a acestora, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, ştiut fiind că reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, constată că şi critica recurentei reclamante întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată, întrucât contrar susţinerilor sale, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat decizia pronunţată, în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei.
Faţă de considerentele expuse, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, context în care motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-reclamantă A.M. la plata sumei de 2.480 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SRL Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 246/C/2014-A din 3 decembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă A.M. la plata sumei de 2.480 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SRL Satu-Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1777/2015. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1831/2015. Civil → |
|---|
