ICCJ. Decizia nr. 1831/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1831/2015
Dosar nr. 392/89/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 4 februarie 2014 reclamantul P.I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Vaslui şi expertul C.S. stabilirea punctajului şi cuantumului de pensie real din cele trei variante prezentate în instanţă în raportul de expertiză efectuat în cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluţionat de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005.
Reclamantul a arătat că diferenţa între Decizia nr. 57398 din 25 februarie 2003 şi Decizia nr. 57398 din 27 februarie 2003 nu poate fi de 0 lei, ci de 123.073 lei, că între calculul adeverinţei din 18 ianuarie 2005 şi Decizia nr. 57398 din 25 februarie 2003 este o diferenţă de 339.561 lei şi nu de 0 lei, cum o prezintă expertul C.S. în concluziile raportului de expertiză prezentat la termenul din 17 februarie 2005.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Vaslui, prin Sentinţa civilă nr. 493 din 22 mai 2014, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I.V., având ca obiect recalculare pensie, ca neîntemeiată, a respins cererea pârâtului Ciobotaru Simion privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că nu există autoritate de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 564 din 1 septembrie 2005 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 686 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi întrucât nu există identitate de obiect. Astfel, în prezenta cauză s-a solicitat stabilirea punctajului şi a cuantumului real al pensiei în una dintre cele trei variante prezentate de instanţă în raportul de expertiză efectuat în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 6522/2005, soluţionat de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 686 din 13 decembrie 2005, iar Dosarul nr. 6522/2005 a Tribunalului Vaslui a avut ca obiect anularea deciziilor de pensionare nr. 57398/25 februarie 2003, 11 martie 2003 şi 30 ianuarie 2004 precum şi a deciziei de respingere nr. 2563/30 septembrie 2003.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că adeverinţa la care face trimitere reclamantul a fost înlăturată de către instanţa de control judiciar la soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 564 din 1 septembrie 2005, apreciindu-se că nu a fost întocmită în conformitate cu prevederile legale în materie, în sensul că veniturile brute lunare realizate de P.I.V. nu au fost defalcate pe tipuri de sporuri. Deoarece nu s-a putut identifica sporul de vechime, sporul de noapte sau alte sporuri care au constituit baza de calcul a pensiilor după data de 1 aprilie 1992 acest înscris nu a putut fi valorificat la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.V., iar prin Decizia nr. 154 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti, a admis apelul reclamantului împotriva Sentinţei civile nr. 493 din 22 mai 2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea sa introductivă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că stabilirea pensiilor se face de către casele teritoriale de pensii, iar instanţele judecătoreşti doar verifică modul de stabilire a pensiilor, dar în cadrul procedurii obligatorii prevăzute de lege. Legea aplicabilă litigiului de faţă, înregistrat la data de 4 februarie 2014, este Legea nr. 263/2010, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Cum Casa teritorială de pensii reprezintă un organ fără activitate jurisdicţională în accepţiunea art. 132 alin. (4) C. proc. civ., Curtea de Apel, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 1 şi 132 alin. (4) C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul P.V., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 mai 2015 .
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 10 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru CF4, la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit dovezilor aflate la filele 18-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar în data de 19 iunie 2015 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurentului P.I.V., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurentul a reiterat susţinerea că drepturile sale de pensie nu au fost calculate corect.
La data de 25 iunie 2015, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
La data de 29 iunie 2015, a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de intimatul Ciubotaru Simion, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în soluţionarea apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva Sentinţei civile nr. 493 din 22 mai 2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea sa introductivă, având ca obiect recalculare cuantum pensie.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu având ca obiect stabilirea dreptului de pensie prin recalcularea punctajului conform Legii nr. 263/2010, iar calea de atac menţionată în dispozitivul deciziei recurate, respectiv dreptul la recurs, priveşte soluţia incidentului procedural privitor la necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, excepţie invocată din oficiu în faza apelului.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
În reglementarea actualului Cod de procedură civilă căile de atac ce pot fi exercitate, după caz, sunt fie apelul şi recursul, fie numai apelul, fie numai recursul.
Având în vedere principiul celerităţii soluţionării cauzelor, statuat expres de legiuitor, în strânsă legătură cu necesitatea eficacităţii administrării actului de justiţie, împrejurarea că în alin. (4) al art. 132 C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului, are semnificaţia suprimării căii de atac a apelului, pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior recursului, iar nu pe a aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situaţia în care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului legalităţii şi unicităţii căii de atac şi ar crea, contrar intenţiei legiuitorului, pe cale de interpretare, un nou grad de jurisdicţie.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Deciziei nr. 154 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1843/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1829/2015. Civil → |
|---|
