ICCJ. Decizia nr. 1836/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1836/2015
Dosar nr. 32484/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
La data de 4 octombrie 2013, reclamanta M.G. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice la plata drepturilor salariale reprezentând premiul anual aferent anului 2010 şi actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 9320 din 9 octombrie 2014 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că faţă de funcţia şi locul de muncă al reclamantei sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu poate introduce acţiunea în faţa unei instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, ci poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei rază teritorială se află instituţia la care îşi desfăşoară activitatea în calitate de procuror. Acest raţionament juridic a impus declinarea soluţionării cauzei la Tribunalul Buzău, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea reclamanta.
Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 4242 din 27 aprilie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Argumentele reţinute în motivarea acestei decizii au fost acelea că, în speţă, reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ci la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, context în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) la care fac trimitere dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă - şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Pentru a opera însă această competenţa specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiţii: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Înalta Curte constată, însă, că în cauză nu este îndeplinită prima condiţie, în sensul că din relaţiile aflate la dosar rezultă că reclamanta nu funcţionează ca procuror în cadrul instanţei de la care a operat declinarea de competenţă, respectiv, Tribunalul Bucureşti.
Sintagma conţinută în textul art. 127 C. proc. civ. "competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" nu semnifică curtea de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, ci reprezintă instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.
Or, reclamanta nu funcţionează ca procuror în cadrul Tribunalului Bucureşti, ci în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât instanţa de la care a operat declinarea de competenţă nu reprezintă instanţa unde aceasta îşi "desfăşoară efectiv activitatea " potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.
Prin urmare, textul legal ce a stat la baza declinării de competenţă dispusă de Tribunalul Bucureşti în favoarea Tribunalului Buzău nu este aplicabil şi nu poate justifica învestirea acestei din urmă instanţe cu judecarea litigiului.
Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Bucureşti.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1835/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 192/2015. Civil. Răpire internaţională de... → |
|---|
