ICCJ. Decizia nr. 1894/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1894/2015

Dosar nr. 1648/177/2010*

Şedinţa publică din 25 septembrie 2015

Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1593/ R din 174 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 1648/177/2010, s-a constatat nul recursul civil declarat de reclamanţii B.L.G. şi B. L., în contradictoriu cu intimaţii B.C.P. I. Aleşd, F.D., B.C., B.l. şi D.S., împotriva deciziei civile nr. 210/ A din 12 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţie în anulare B.L.G. şi B.E.L., iar prin decizia nr. 5414/ R din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, contestaţia în anulare a fost respinsă.

Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorii B.L.G. şi B.E.L. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2013.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

La data de 2 iunie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de revizuire, fixându-se termen de judecată la 25 septembrie 2015.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenta a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Acesta este şi cazul, în speţă, întrucât, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 16 mai 2014, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului,

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 16 mai 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul cu a cărui judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Constata perimat recursul declarat de contestatorii B.L. G. şi B.E.L. împotriva deciziei nr. 5414/2013 - R din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2015.


Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1894/2015. Civil