ICCJ. Decizia nr. 190/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 190/2015
Dosar nr. 165/120/2012
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. 165/120 din 6 ianuarie 2012, reclamanta SC B.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii reprezentantul Statului român, M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Dâmboviţa, G.I., M.V., P.C., B.D., R.M., M.A., P.S., B.A., părţi responsabile civilmente, indicate de reclamantă ce urmează a fi citate la adresele din Dosarul penal nr. 105/P/2008, la uşa instanţei sau prin mijloace de publicitate. A solicitat reclamanta ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A., reprezentând latura civilă a Dosarului penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul nerealizat din 1996 şi până în 2011, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ce se ridică la suma de 250.000 dolari S.U.A. pentru toate procesele din anul 1996 şi până în 2011.
La data de 17 februarie 2012 s-a depus la dosar cerere de chemare în judecată a judecătorului S.A. solicitând obligarea sa la plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A. în solidar cu pârâţii reprezentând latura civilă la Dosarul penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea garantului în solidar cu pârâţii la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiu nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ce se ridică la 250.000 dolari S.U.A.
La data de 8 martie 2012, A.F.P. Târgovişte, pentru D.G.F.P. Dâmboviţa şi pentru M.F.P. ca reprezentant al Statului, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 27 august 2012, pârâtul B.A. a solicitat, pe cale de excepţie, în temeiul art. 2 din Legea nr. 147/1996, anularea ca netimbrată sau insuficient timbrată a cererii de chemare în judecată, şi, tot pe cale de excepţie s-a invocat lipsa condiţiilor de formă a acţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., întrucât textul de lege impune reclamantului motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată.
Pârâtul B.A. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 119 C. proc. civ., cerere reconvenţională.
În temeiul dispoziţiilor art. 72 C. proc. civ. a solicitat administratorului reclamantei retragerea în mod public a defăimării, atât în jurnalele de largă circulaţie cât şi în faţa organelor statului, până la primul termen de judecată, sau, în caz contrar, obligarea reclamantei, în solidar cu persoanele care fac parte din organele de conducere, la plata daunelor morale în sumă de 1.083.000 dolari S.U.A., sumă ce va fi donată Spitalului Judeţean D. şi Universităţii V., în proporţii egale.
La data de 19 decembrie 2012 reclamanta a depus cerere prin care a indicat că renunţă la obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, totodată, solicitând scutire/reducere/eşalonare ori amânare a plăţii taxei judiciare de timbru, având în vedere că societatea trece printr-o perioadă economică foarte dificilă, iar prejudiciile create de pârâţi prin faptele lor culpabile sunt imense şi irecuperabile.
Prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2013 instanţa a admis cererea reclamantei, acordând acesteia facilităţi la plata taxei de timbru sub forma reducerii în cotă de 50% din cuantumul acesteia, iar la termenul din 29 mai 2013, tribunalul a invocat din oficiu, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1004 din 29 mai 2013 a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.R. SRL, a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.A., precum şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2012, reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 104.367 RON şi timbru judiciar în cuantum de 5 RON, sub sancţiunea anularii cererii de chemare în judecată, împotriva acestei încheierii, reclamanta, prin administrator formulând cerere de reexaminare a taxei de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2012.
La data de 19 decemrie 2012, reclamanta a formulat cerere de scutire, reducere, eşalonare ori amânare a plăţii taxei de timbru, care prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2013 a fost soluţionată în sensul admiterii în parte, sub forma reducerii taxei de timbru în cotă de 50%, punându-i-se totodată în vedere reclamantei să achite taxa de timbru în cuantum redus cu 50%, respectiv suma de 52.183,5 RON şi timbru judiciar în valoare de 5 RON.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 14 martie 2013, iar instanţa a pus în vedere reclamantei la termenul din 20 martie 2013, să achite taxa de timbru în cuantum de 52.183,5 RON şi timbru judiciar de 5 RON, sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrată.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanta SC B.R. SRL nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres în şedinţă publică că reclamanta nu înţelege să achite taxa de timbru, întrucât consideră că acţiunea pendinte este scutită de plata taxelor de timbru, astfel că, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 35 alin. (5) din Ordinul nr. 760/C/1999, care prevăd sancţionarea cu anularea cererii, a neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei până la termenul stabilit, a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a numitei S.A., formulată de reclamantă la data de 15 februarie 2012, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă, reţinând că prin această formă de intervenţie nu este posibilă atragerea în judecată a unui nou pârât, dat fiind caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanţie în raport cu cererea principală, întrucât s-a solicitat obligarea acestei la plata, în solidar cu pârâţii iniţiali a sumei de 1.183.000 dolari S.U.A. despăgubiri şi a sumei de 1.8000.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiu nerealizat.
Referitor la cererea reconvenţională, formulată de pârâtul B.A., tribunalul a reţinut că formularea unei acţiuni în justiţie constituie un drept recunoscut şi garantat de Constituţia României, iar exercitarea acestuia neputând da naştere la despăgubiri, decât atunci când se demonstrează folosirea sa abuzivă, sau într-o manieră care aduce atingere gravă intereselor sau valorilor morale ale unei persoane, aspect nedovedit de către pârâtul reconvenient.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 194 din 20 februarie 2014 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC B.R. SRL, reţinând că, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxei de timbru, stabilită la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres că societatea reclamantă nu înţelege să achite taxa de timbru.
În acest sens, nu s-a putut reţine susţinerea apelantei, potrivit căreia, prezenta acţiune ar fi scutită de plata taxei de timbru, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, deşi partea a avut la dispoziţie şi a uzat de toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru.
Astfel, s-a reţinut că, dispoziţiile privitoare la plata taxei de timbru au caracter imperativ, iar activitatea de judecată se poate desfăşura numai după achitarea taxelor judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză.
Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, prin decizia pronunţată, instanţa de judecată, prin abuz de drept a respins cererea de chemare în judecată, admiţând excepţia netimbrării acţiunii, neintrand pe fond în soluţionarea cauzei.
În acest sens, recurenta consideră că soluţia pronunţată de instanţă o prejudiciază în mod grav, fiind dată printr-o interpretare şi aplicare greşită a actului juridic dedus judecaţii şi a normelor europene incidente, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare prevăzut de legiuitor, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare.
În acest context, recurenta apreciază că instanţa i-a pus în vedere să timbreze acţiunea cu o sumă exorbitantă, în acest mod fiind înfrânt accesul la justiţie, deşi aceasta a făcut dovada că prezenta acţiune, fiind pendinte de un dosar penal, era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în cauză fiind vorba de soluţionarea laturii civile a unei cauze penale.
Recurenta susţine că, instanţa cu intenţia de a o prejudicia, având în vedere şi calitatea pârâţilor din prezenta cauză, în mod nelegal i-a respins un drept prevăzut de lege, instanţa refuzând a se adresa direct D.N.A. pentru ataşarea dosarului penal, aspect, care în opinia sa putea conduce la judecarea în fond a cauzei.
În acest sens, recurenta consideră că a făcut dovada tuturor diligentelor depuse pentru a intra în posesia documentelor din dosar, întrucât D.N.A. a refuzat eliberarea acestora, iar singura speranţă era ca instanţa, în baza rolului său activ, să ceară relaţii directe cu privire la acest aspect, însă aceasta, în mod greşit a admis excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul B.A., prin întâmpinare.
M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dâmboviţa, prin întâmpinarea depusă la data de 15 septembrie 2014 a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea deciziei pronunţate de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte să fie respins, pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
În cauză, Înalta Curte constată că, deşi recurenta, în cuprinsul memoriului de recurs a indicat dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta a invocat interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, care priveşte pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., însă instanţa de recurs apreciază că motivele de nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca motivele de recurs să fie analizate din această perspectivă.
Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, printr-o interpretare şi aplicare greşită a actului juridic dedus judecaţii şi a normelor europene incidente, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale fiind aplicate greşit dispoziţiile privitoare la plata taxelor de timbru, sens în care aceasta consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare şi că, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Aceste susţineri ale recurentei nu pot fi primite, având în vedere că instanţele nu au putut intra în dezbatere pe fondul cauzei şi astfel nu au avut posibilitatea analizării actelor deduse judecăţii, întrucât condiţia sesizării legale a acestora, satisfacerea taxei de timbru nu a fost respectată, prima instanţă, Tribunalul Dâmboviţa, nu a fost legal învestită, aşa încât aplicarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. s-a făcut în mod corect, instanţa pronunţându-se asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea fondului.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, prin invocarea art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că această critică este nefondată, având în vedere că recurenta a exercitat toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru, iar neaplicarea dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 a fost corectă, întrucât acestea îşi produc efectele numai în condiţiile constatării unor infracţiuni pe cale judiciară, care au legătură cu presupusul prejudiciu, iar faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penale, atât pentru inexistenţa faptei sau lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii, măsura dispusă este pe deplin justificată.
În acest context, susţinerea recurentei, potrivit căreia, hotărârea atacată este nelegală, întrucât a menţinut soluţia primei instanţe de anulare a cererii ca netimbrată, se constată că este nefondată în raport de considerentele deciziei nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la posibilitatea părţilor de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac, apel sau recurs, critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.
Prin această decizie, Înalta Curte a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.
Astfel, se constată că, în mod corect cele două instanţe au reţinut faptul că reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte a avut la dispoziţie şi a uzat de toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat şi interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanţei de recurs în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.
În consecinţă, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL Târgovişte împotriva deciziei civile nr. 194 din 20 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2015. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 188/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
