ICCJ. Decizia nr. 192/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 192/2015
Dosar nr. 4452/112/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Bistriţa, sub nr. 4305/190/2011, reclamanta comuna C. prin Primar, a chemat în judecată R.N.P. Romsilva, prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.342.000 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 18.910 mp masă lemnoasă pe picior, exploatată de pârâtă din suprafaţa forestieră proprietate publică a reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 14 septembrie 2005, depusă în baza Legii nr. 247/2005 a solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 291,9 ha teren cu vegetaţie forestieră.
În susţinerea cererii, reclamanta arată că, prin sentinţa civilă nr. 1795/2009 din 31 martie 2009 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în Dosar nr. 1155/190/20008 s-a dispus anularea în parte a hotărârii din 17 decembrie 2007, adoptată de Comisia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, şi pe cale de consecinţă s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea comunei C. asupra suprafeţei de 288,8 ha, teren cu vegetaţie forestieră şi 3,1 ha drumuri forestiere.
Prin decizia civilă nr. 261/R/2009 din 17 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 1795/2009 cu privire la exonerarea obligaţiei Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud de a plăti cheltuielile de judecată la fondul cauzei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A mai arătat reclamanta că, de la data înregistrării cererii în baza Legii nr. 247/2005 şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei evocate, pârâta a procedat în mod nelegal la explorarea de masă lemnoasă din suprafaţa forestieră, proprietatea publică a reclamantei şi că, potrivit estimării realizate de Ocolul silvic privat „D.N.” care administrează pădurea proprietate publică a comunei, cantitatea de masă lemnoasă pe picior pe care pârâta a exploatat-o în perioada 14 septembrie 2005-12 octombrie 2009 este de 18.910 mc, iar prin scăderea cheltuielilor făcute de pârâtă, reclamanta apreciază că profitul realizat de aceasta în exploatarea pădurii proprietatea sa este de 1.342.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 7600/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în Dosarul nr. 4305/190/2011 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cauza fiind înregistrată sub nr. 4452/112/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 2648 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă în Dosarul nr. 4452/112/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta R.N.P. Romsilva prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă precizată, formulată de reclamanta comuna C., prin Primar împotriva pârâtei R.N.P. Romsilva prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că despăgubirile pretinse de către reclamantă au fost fundamentate în drept pe dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificată şi pe îmbogăţirea fără justă cauză.
În acest sens s-a reţinut, în ceea ce priveşte primul temei de drept invocat, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data validării reconstituirii dreptului de proprietate, în speţă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile de validare, 17 iunie 2009, pentru temeiul subsidiar de îmbogăţire fără justă cauză momentul de început al termenului este cel prevăzut de art. 8 alin. (2). din Decretul nr. 167/1958, respectiv data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi pe cel ce se face responsabil de acesta, în cauză această dată fiind cea a predării efective a pădurii către reclamantă, 10 noiembrie 2009.
Astfel, pentru ambele ipoteze excepţia s-a considerat a fi neîntemeiată, întrucât data depunerii cererii de chemare în judecată 19 aprilie 2011 se situează înlăuntrul termenului de 3 ani.
Pe fondul cauzei, în speţă nu a fost dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că pârâta ar fi exploatat materialul lemnos în mod abuziv şi cu încălcarea prevederilor legale în materie, sau că tăierile efectuate ar fi afectat valoarea pădurii restituite, expertul desemnat în cauză apreciind asupra faptului că există corespondenţă între actele de punere în valoare şi exploatările efectuate, pârâta efectuând şi lucrări de împădurire şi de întreţinere a plantaţiilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta comuna C. prin Primar, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.342.000 RON reprezentând contravaloarea cantităţii de 18.910 m3 masă lemnoasă pe picior şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 566/A/2014 din 5 iunie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 2648 din 10 octombrie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, susţinerile apelantei referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000 sunt nefondate, ca şi cele referitoare la faptul că anularea hotărârii din 17 decembrie 2007 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa/Năsăud, are efect retroactiv.
A mai reţinut Curtea de Apel Cluj, că acţiunea reclamantei nu este nici dovedită, faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză şi de răspunsul expertului în faţa primei instanţe care confirmă faptul că există concordanţă între actele de punere în valoare şi exploatările făcute, că pârâta a efectuat lucrări de împădurire şi întreţinere a plantaţiilor, că nu a exploatat materialul lemnos în mod abuziv şi cu încălcarea prevederilor legale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta comuna C. prin Primar a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea, în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000.
În acest sens, recurenta arată că de la data înregistrării cererii în baza Legii nr. 247/2005 şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 1795/2009, intimata R.N.P. Romsilva a procedat în mod nelegal la exploatarea de masă lemnoasă din suprafaţa reconstituită şi că, în baza evaluării efectuate de către Ocolul Silvic D.N. cantitatea de masă lemnoasă pe picior exploatată de intimată în perioada 14 septembrie 2005-12 octombrie 2009 este de 18.910 m3, scăzându-se cheltuielile efectuate de către intimată rezultă un profit realizat în cuantum de 1.342.000 RON.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, cererea astfel formulată de reclamanta comuna C. prin Primar este pe deplin justificată şi întemeiată, prin crearea prejudiciului asupra proprietăţii publice, şi tot ca temei juridic, prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2012, recurenta a invocat şi prevederile legale care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, sens în care apare ca nefondată reţinerea opiniei intimatei-pârâte de către cele două instanţe, referitoare la faptul că, cererea reclamantei ar fi întemeiată doar cu privire la profitul obţinut între data validării reconstituirii, 12 octombrie 2009, şi data predării efective a suprafeţelor reconstituite, 10 noiembrie 2009, prin raportare la prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, fără însă a analiza şi a se pronunţa asupra incidenţei instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză.
O altă critică a recurentei vizează modul în care a fost interpretat art. 40 din Legea nr. 1/2000, de către prima instanţă, apreciind că acesta ar fi fost decisiv în privinţa soluţiei finale, de respingere a apelului reclamantei.
În opinia recurentei, dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/200 şi art. 135 din Legea nr. 46/2008, ridică două probleme, una legată de determinarea perioadei de aplicabilitate şi cea de-a doua legată de determinarea beneficiului realizat, iar susţinerea instanţei că perioada de referinţă ar fi limitată exclusiv la intervalul dintre validare şi punere în posesie este străină de lege din doua motive.
Astfel, hotărârea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa/Năsăud din 17 decembrie 2007, anulată prin hotărâre judecătorească conduce la calificarea drept legală şi temeinică a cererii reclamantei privind reconstituirea dreptului de proprietate şi, prin urmare, un act nul nu poate să afecteze dreptul ei înscris în art. 40 din Legea nr. 1/2000. Chiar în situaţia în care nu s-ar aprecia în acest sens, este fără putinţă de tăgadă că, prin sentinţa civilă nr. 1795/2009, irevocabilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aspect ce prin autoritatea de lucru judecat trebuie calificat ca moment al validării, astfel cum dispune art. 40 din Legea nr. 1/2000.
Cel de-al doilea motiv vizează perioada de timp ce excede intervalului legal statuat în aliniatul precedent, este avută în vedere doar în ce priveşte beneficiul şi nicidecum nu îngrădeşte posibilitatea de acoperire a întregului prejudiciu în baza temeiurilor de drept operabile. Acestei stări de fapt îi este aplicabilă şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei, din momentul depunerii cererii de retrocedare, 1 septembrie 2005 şi până la momentul punerii în posesie 17 iunie 2009, instituţie ce se suprapune peste temeiul reprezentat de art. 40 din Legea nr. 1/2000, atâta timp cât nu există nicio interdicţie legală ca un demers juridic să fie întemeiat simultan pe mai multe temeiuri de drept concomitent aplicabile.
Legat de modul în care a fost motivată hotărârea recurată, recurenta arată că în cuprinsul considerentelor instanţa nu face referire la temeiul de drept invocat în motivarea acţiunii introductive, referitor la îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa limitându-se doar la analizarea art. 40 din Legea nr. 1/2000 atunci când a argumentat soluţia pronunţată.
Prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă R.N.P. Romsilva, prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, la data de 22 ianuarie 2015 s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentă ca nefondat şi menţinerea celor două hotărâri pronunţate în cauză ca fiind legale şi temeinice.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, precum şi a dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 prevede că „pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masa lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, R.N.P., Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat după deducerea cheltuielilor de exploatare şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate”.
Din analiza acestui text de lege, se constată că legiuitorul a considerat că se cuvine restituirea către fostul proprietar a beneficiului realizat de R.N.P. Romsilva în perioada dintre validare şi punere în posesie, iar dacă s-ar fi dorit mai mult, legiuitorul ar fi putut stabili un alt interval de timp pentru care să se restituie beneficiile rezultate din exploatare, respectiv perioada dintre înregistrarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi punerea în posesie sau ar fi stabilit interdicţii de exploatare, aspecte în raport de care nu se poate adăuga la lege.
Tot în acelaşi context, legiuitorul a prevăzut că R.N.P. Romsilva poate realiza un beneficiu, astfel încât afirmaţia reclamantei, potrivit căreia, pârâta ar fi exploatat în mod defectuos şi abuziv suprafeţele de teren forestier administrate, nu se susţine, cu atât mai mult cu cât nu au fost dovedite cu probe aceste afirmaţii, aspect confirmat şi de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză care atestă faptul că există concordanţă între actele de punere în valoare şi exploatările făcute, precum şi faptul că pârâta a efectuat lucrări de împădurire şi întreţinere a plantaţiilor, iar materialul lemnos nu a fost exploatat în mod abuziv şi cu încălcarea prevederilor legale.
De asemenea, se constată că reclamanta, nu a solicitat prin acţiune retumarea beneficiului realizat, ci a dorit acordarea sumei de 1.342.00,00 RON, contravaloare cantitate masă lemnoasă de 18.910 m3 pe picior exploatată, reprezentând reparaţie prejudiciu suferit, întemeiat pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.
În acest sens, se reţine că, îmbogăţirea fără justă cauză este acţiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane se poate adresa justiţiei, solicitând obligarea acesteia la restituirea valorii realizate în detrimentul său. Pentru promovarea acestei acţiuni este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative, respectiv să existe o mărire a patrimoniului pârâtului şi diminuarea patrimoniului reclamantului, între acestea să existe o legătură, iar acest fapt să fie lipsit de un temei juridic care să le justifice.
În raport de această situaţie, se constată nefondată susţinerea recurentei, potrivit căreia, prin exploatarea şi valorificarea masei lemnoase de către pârâtă s-a cauzat un prejudiciul patrimoniului reclamantei, întrucât prejudiciul este cauzat de o faptă ilicită, pe când îmbogăţirea fără justă cauză are la bază faptul juridic licit, fără temei juridic.
În acest context, se apreciază că reclamanta comuna C. prin Primar nu a adus dovezi în dovedirea unor fapte ilicite, iar pentru exploatarea în regim silvic a terenurilor există temei juridic, respectiv C. silvic, Legea nr. 46/2008, unde la art. 135 alin. (1) se prevede că, „până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, R.N.P. Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective”, iar la alin. (2) se prevede că, „profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie”.
Astfel, raportarea reclamantei la perioada cuprinsă între data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, 14 septembrie 2005 şi data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1795/2009 este lipsită de temei legal, în condiţiile în care, dreptul de proprietate al reclamantei exista în patrimoniul ei doar de la data reconstituirii dreptului de proprietate prin această hotărâre judecătorească, care coincide cu data de 17 iunie 2009, data rămânerii definitive a acestei hotărâri judecătoreşti.
În acelaşi sens s-a reţinut corect prin hotărârile anterioare că dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, vizează doar perioada ulterioară validării reconstituirii dreptului de proprietate, nu şi cea situată între data depunerii cererii de reconstituire şi cea a validării, aceeaşi idee desprinzându-se şi din prevederile art. 135 C. silvic, Legea nr. 46/2008, cu atât mai mult cu cât, în speţă, probele care au justificat admiterea cererii de reconstituire pentru suprafeţele de natură pădure au fost administrate doar în faţa instanţei de judecată, nici comisiile şi nici pârâta necunoscând, contrar afirmaţiilor reclamantei, în faza procedurii administrative amplasamentul terenului sau faptul că acesta figurează înscris în cartea funciară satul N.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta critică greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, precum şi susţinerile referitoare la faptul că anularea hotărârii din 17 decembrie 2007 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa Năsăud, are efect retroactiv se apreciază că sunt nefondate.
Acest motiv de modificare a deciziei îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care instanţa s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.
Această ipoteză nu se regăseşte în speţă pentru că instanţa de apel, a avut în vedere titlul de proprietate dobândit în condiţiile speciale ale Legii nr. 1/2000 care conferă reclamantei calitatea de proprietar, dreptul de proprietate al acesteia fiind stabilit prin sentinţa civilă nr. 1795/2009.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, soluţia Curţii de Apel Cluj fiind susţinută de dispoziţiile legale incidenţei cauzei, iar sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinute motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, întrucât criticile aduse deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc. civ. să-i achite intimatei-pârâte R.N.P. Romsilva, prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud suma de 575,60 RON cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, potrivit înscrisurilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 566/A/2014 din 5 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Obligă recurenta-reclamantă comuna C. prin Primar să-i achite intimatei-pârâte R.N.P. Romsilva, prin Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud suma de 575,60 RON cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1920/2015. Civil → |
|---|
