ICCJ. Decizia nr. 2047/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2047/2015

Dosar nr. 33798/215/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 2 octombrie 2015

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 11 septembrie 2014 reclamantul C.I.C. a chemat în judecată pe parata C.E.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţă, să dispună desfacerea căsătoriei, prin acordul părţilor, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, stabilirea locuinţei minorei rezultate din căsătorie Ia reclamant, exercitarea autorităţii părinteşti asupra acesteia de către ambii părinţi şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare. în favoarea minorei, raportai la venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 Iit. b) raportat la art. 379 pct. 2 C. civ., art. 373 lit. a) C. civ., art. 383 alin. (3) C. civ., art. 400 C. civ., art. 397 C. civ., art. 402 raportai la ari. 529 pct. 1 şi 2 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1675 din 10 februarie 2015 Judecătoria Craiova, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că ambele părţi au reşedinţa în străinătate şi nu au convenit printr-un acord scris să aleagă drept instanţă competentă în soluţionarea prezentei cauzei Judecătoria Craiova,

Prin Sentinţa civilă nr. 3624 din 14 mai 2015 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că ultima locuinţă comună a soţilor, care sunt cetăţeni români, a fost în Cipru, unde reclamantul locuieşte şi în prezent, pârâta locuind în Spania.

Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin urmare, competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti este în acest caz subsidiară, devenind aplicabila dacă nu există nici un fel de convenţie între părţi pentru a alege o altă judecătorie din România.

S-a mai reţinut că prin procura emisă la data de 30 octombrie 2014 de Consulatul General al României la Sevilia, pârâta a mandatat-o pe doamna avocat V.L.M. pentru a-i susţine interesele în Dosarul nr. 33798/215/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, în cauza având ca obiect procesul de divorţ: de C.I.C.

Instanţa iniţial învestită a apreciat că pentru alegea competenţei este necesar un acord expres al soţilor.

S-a reţinut că, pe de o parte, menţiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o alegere a locului judecăţii formulată de către pârâtă. Conform principiilor de bază ale dreptului românesc, un act juridic trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul lipsirii sale de asemenea efecte.

Pe de altă parte, voinţa reclamantului de a se judeca la Judecătoria Craiova s-a manifestat prin introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Craiova, iar a pârâtei prin faptul că nu a invocai excepţia necompetenţei teritoriale.

Ambele părţi, prin mandatari, au solicitat respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale a judecătoriei Craiova.

S-a mai reţinut că manifestările de voinţă ale părţilor în sensul alegerii de comun acord a instanţei competente sunt evidente, chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei Craiova drept instanţă competentă teritorial”. Legiuitorul nu circumstanţiază în vreun fel modul de manifestare a acordului părţilor. Dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. fac vorbire de posibilitatea părţilor de „a conveni ” , fără să se stabilească necesitatea unui acord expres în acest sens şi nici în Codul civil nu există menţiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanţei competente.

În concluzie Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că părţile au convenit cu privire la competenţa Judecătoriei Craiova.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Reclamantul C.I.C. a chemat în judecată pe pârâta C.E.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei, prin acordul părţilor, reluarea de către pârâtă a numelui avui anterior căsătoriei, stabilirea locuinţei minorei rezultau: din căsătorie ia reclamant, exercitarea autorităţii părinteşti asupra acesteia de către ambii părinţi, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare, în favoarea minorei, raportai: la venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.

Conform art. 914 alin. (2) C. proc. civ. în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (11 septembrie 2014); „Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. In lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti”.

În cauză se reţine că reclamantul este rezident permanent în Cipru aşa cum rezultă de la fila 7 din Dosarul nr. 33798/215/2014 al Judecătoriei Craiova. Pârâta, potrivit certificatului de ia fila 30 este rezident comunitar în Spania unde a solicitai şi a obţinut înscrierea în Registrul Central pentru Străini din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie şi Gardă Civilă.

Analizând conţinutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării şi al procurilor aflate la Dosarul nr. 33798/215/2014 al judecătoriei Craiova (filele 4, 11, 19 şi 28) Înalta Curte reţine că părţile nu şi-au manifestat opţiunea ca pricina să se judece pe rolul judecătoriei Craiova. Faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul judecătoriei Craiova, iar pârâta prin întâmpinare pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială nu au semnificaţia unui acord în sensul dispoziţiilor art. 914 alin. (2) C. proc. civ.

În conţinutul celor două procuri (fila 4 şi 28) mandatul acordat de reclamantul C.I.C. pentru V.E., respectiv de pârâta C.E.M. pentru V.L.M. este pentru a reprezenta partea în Dosarul nr. 33798/215/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, ceea ce, de asemenea nu este o alegere a instanţei în sensul textului de lege evocat.

Înalta Curte menţionează că în lipsa acordului părţilor în sensul alegerii unei alte judecătorii decât Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru soluţionarea cererii de divorţ, acord care trebuie să intervină până la momentul Ia care prima instanţă sesizată îşi verifică competenţa, sunt aplicabile dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ.

Neinvocarea excepţiei teritoriale nu are semnificaţia acordului pârâtei în sensul ca instanţa sesizata de reclamant să soluţioneze cererea.

De altfel, neinvocarea în termen a unei excepţii procesuale are ca efect doar decăderea părţii din dreptul de a mai invoca excepţia.

În consecinţă, având în vedere că părţile nu şi-au manifestat acordul de voinţă în sensul alegerii de comun acord a instanţei competente să judece divorţul, devin incidente dispoziţiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. (devenit după republicare art. 915 alin. (2) C. proc. civ.), astfel că Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie: Sectorului 5 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2047/2015. Civil