ICCJ. Decizia nr. 767/2015. Civil. Dizolvare societate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 767/2015
Dosar nr. 434/36/2014
Şedinţa publică din 10 martie 2015
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R.S.Şt., în calitate de asociat la SC S.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâţii A.M.D. şi SC S.C. SRL solicitând în principal, dizolvarea societăţii pârâte având în vedere neînţelegerile grave dintre asociaţi şi în subsidiar retragerea reclamantei din cadrul SC S.C. SRL şi stabilirea drepturilor cuvenite pentru părţile sociale deţinute la societate.
Prin sentinţa civilă nr. 885 din 6 mai 2014, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.S.Şt., în contradictoriu cu pârâţii A.M.D. şi SC S.C. SRL, a dispus retragerea din SC S.C. SRL Sulina a asociatului reclamant Radu Silvia Ştefania şi a respins capătul de cerere având ca obiect dizolvarea societăţii, ca nefondat.
A constatat că cele 50 părţi sociale în valoare totală de 555.476 lei aparţinând reclamantei în calitate de asociat retras revin pârâtului A.M.D., respectiv asociatului rămas care va deţine capitalul social în proporţie de 100 %.
Totodată, a obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând contravaloarea părţilor sociale pe care Ie-a deţinut asociatul retras, conform raportului de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că cele două părţi, reclamanta şi pârâtul au înfiinţat SC S.C. SRL fiind asociaţi, părţi contractante conform actului constitutiv al societăţii. Activitatea principală a societăţii consta în facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată.
Capitalul social la data înfiinţării era în valoare de 1.000 lei împărţit în 100 de părţi sociale, fiecare parte socială având o valoare de 10 lei, iar contribuţia asociaţilor la capitalul social fiind egală, cota de participare la beneficiile şi pierderile societăţii fiind de 50 %.
Pentru îndeplinirea obiectului de activitate, societatea a utilizat fonduri ale asociaţilor, dar a obţinut şi un ajutor financiar nerambursabil ca urmare a încheierii, executării şi finalizării unui proiect S.A.P.A.R.D. pentru realizarea pensiunii turistice „S.M.”.
S-a reţinut că nu este contestat faptul că între reclamantă şi pârâtul A.M.D. există neînţelegeri grave, care constituie motive temeinice în sensul dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ambele părţi aflându-se pe poziţii contrare, acuzându-se reciproc, astfel încât sunt motive pentru a se admite cererea de retragere a reclamantei din societatea pârâtă.
S-a constatat că gravele neînţelegeri dintre cei doi asociaţi au condus la dispariţia lui „affectio societatis”, care face imposibilă continuarea activităţii societăţii şi pe cale de consecinţă, s-a dispus retragerea din societate a asociatului reclamant R.S.Şt.
Ca urmare a retragerii reclamantei din societate numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, respectiv pârâtul A.M.D. care a arătat că doreşte reorganizarea SC S.C. SRL, ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
Pe cale de consecinţă, s-a respins capătul de cerere având ca obiect dizolvarea societăţii, ca nefondat. Instanţa nu a putut lua act de renunţarea la acest capăt de cerere solicitat prin concluziile scrise de către apărătorul reclamantei, având în vedere că dezbaterile au fost încheiate, iar cererea de renunţare trebuie să fie făcută personal de către reclamantă nu de apărătorul acesteia în lipsa mandatului pentru renunţare.
Totodată, potrivit art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în situaţia retragerii unuia dintre asociaţi din societate pentru motive temeinice, instanţa a dispus prin aceeaşi hotărâre şi cu privire la structura participării la capitalul social al celuilalt asociat.
Astfel, întrucât s-a dispus retragerea reclamantei din societate, instanţa a constatat că cele 50 părţi sociale care au aparţinut reclamantei revin asociatului rămas A.M.D. care va deţine astfel întregul capital social de 100 părţi sociale.
Conform raportului de expertiză contabilă, valoarea unei părţi sociale în funcţie de activul net contabil la data de 30 septembrie 2013, stabilită prin metoda de înlocuire este 1.110.951,72/100 = 11.109.52 lei, iar valoarea părţilor sociale ale celor doi asociaţi este de 50 părţi sociale x 11.109,52 lei/p.s. = 555.476 lei pentru fiecare.
Pe cale de consecinţă, a fost obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părţilor sociale pe care Ie-a deţinut reclamanta în societate.
Împotriva acestei soluţii au formulat apel pârâţii A.M.D. şi SC S.C. SRL, iar prin decizia civilă nr. 556 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, decţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul pârâtului A.M.D., a schimbat în parte sentinţa atacată şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras.
A obligat pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 55.476 lei reprezentând drepturile cuvenite asociatului retras din societate.
A respins cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras formulată împotriva pârâtului A.M.D. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat şi s-a respins cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă ca nefondată.
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâtul A.M.D., s-a reţinut că, criticile privesc greşita raportare la metoda de înlocuire ca metodă de evaluare, respectiv invocarea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în cererea având ca obiect plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părţilor sociale deţinute de asociatul retras.
Prima critică s-a constatat a fi neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, reţinându-se totodată şi dispoziţiile art. 217 – art. 221 din aceeaşi lege, în aplicarea cărora s-a apreciat că prima instanţă a apelat la cunoştinţele unui expert contabil care, prin lucrarea efectuată în cauză, a stabilit activul net contabil al SC S.C. SRL prin trei metode de evaluare: metoda comparaţiei, metoda prin randament şi metoda de înlocuire.
Cum toate cele trei metode de evaluare sunt recunoscute de standardele de evaluare internaţionale I.V.S., acestea fiind incluse în standardele de evaluare, A.N.E.V.A.R., s-a constatat că, în mod corect, prima instanţă s-a raportat la una dintre acestea, în speţă metoda de înlocuire.
Câtă vreme textul de lege incident prevede obligaţia expertului de a efectua evaluarea prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de I.V.S., instanţa trebuia să verifice în cauză îndeplinirea de către expert a acestei obligaţii, putându-se raporta la oricare dintre metodele alese, în lipsa unei prevederi legale în sens contrar şi câtă vreme toate aceste metode erau recunoscute de standardele I.V.S.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.M.D. în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras, invocată de apelant în calea ordinară de atac, s-a reţinut că excepţia menţionată este de ordine publică, putând fi aşadar invocată pentru prima dată în apel şi că potrivit dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza retragerii dispuse de instanţă, costul retragerii este suportat de societate şi nu de asociaţii rămaşi în cadrul acesteia.
Pentru aceste considerente, apreciind întemeiat apelul declarat de pârâtul A.M.D., acesta a fost admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate şi admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras.
Pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 55.476 lei reprezentând drepturile cuvenite asociatului retras din societate, fiind respinsă această cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul A.M.D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reţinând, pe de o parte, faptul că neacordarea cheltuielilor de judecată a fost criticată de această parte prin cererea de apel, respectiv că în procedura judiciară desfăşurată înaintea primei instanţe pârâtul A.M.D. a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecata în fond, instanţa a admis această cerere.
Faţă de soluţia admiterii în parte a cererii introductive, s-a dispus obligarea reclamantei, care a căzut parţial în pretenţii în raport de acest pârât, la plata către acesta a sumei de 3.500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi expert judiciar).
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL, criticile referitoare la alegerea de către prima instanţă a metodei de evaluare prin înlocuire au fost apreciate, în considerarea argumentelor expuse în analiza apelului promovat de pârâtul A.M.D., nefondate, astfel că cererea de apel a fost respinsă ca atare.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă R.S.Şt., critica vizează exclusiv soluţia primei instanţe referitoare la modalitatea de stabilire a drepturile cuvenite reclamantei în calitate de asociat retras, în sensul că se contestă aspectul stabilirii acestor drepturi prin raportare la activul net şi nu la patrimoniul societăţii.
Critica s-a constatat a fi neîntemeiată, reţinându-se că deşi Legea nr. 31/1990 nu conţine reglementări cu privire la reperele de calcul ale acestor drepturi cuvenite asociatului retras din societate, instanţa nu poate ignora prevederile Cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004 care reglementează operaţiunile ce se efectuează cu ocazia retragerii sau excluderii unor asociaţi, printre care şi determinarea capitalului propriu respectiv a activului net şi efectuarea partajului capitalului propriu al societăţii comerciale, în vederea stabilirii părţii ce se cuvine asociaţilor care se retrag.
Cum dispoziţiile cap. 3 din menţionatul ordin se referă exclusiv la activul net al societăţii comerciale, s-a constatat că în mod corect prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe opinia expertului contabil în sensul stabilirii contravalorii părţilor sociale raportat la activul net al societăţii.
Constatând culpa procesuală a apelantei-reclamante, faţă de netemeinicia cererii sale de aderare la apel, respectiv în contextul admiterii apelului declarat de apelantul-pârât, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât A.M.D. a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta SC S.C. SRL Sulina, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate.
În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate, a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra motivului de apel nr. 4, respectiv că în mod greşit, prima instanţă l-a obligat pe pârâtul asociat A.M.D. la plata către reclamanta R.S.Şt. a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părţilor sociale pe care Ie-a deţinut asociatul retras, în loc să oblige societatea comercială.
În continuare, au fost reluate criticile formulate în faţa instanţei de apel, referitoare la faptul că prima instanţă a făcut confuzie între capitalul social adus de asociatul retras din societate, format din părţi sociale nominale numerotate, cu drepturile asociatului retras cuvenite pentru părţile sale sociale aşa cum prevede art. 226 alin. (3) în forma în vigoare la data introducerii acţiunii şi Normele Metodologice aprobate prin O.M.F. nr. 1376/2004.
S-a mai susţinut că deşi în încheierea de şedinţă de amânare a pronunţării din data de 3 noiembrie 2014 s-a menţionat că instanţa de apel este învestită cu 3 apeluri din care apelul formulat de SC S.C. SRL pentru motivele de apel 2,4, instanţa a analizat doar motivul nr. 2, încălcându-se astfel prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere că instanţa de apel, în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.M.D. cu consecinţa obligării societăţii la plata drepturilor cuvenite către asociatul retras, aşa cum a solicitat şi recurenta prin motivele de apel, apreciază că se impune admiterea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare făcute în apel şi recurs.
În continuare, a arătat recurenta că instanţa de apel în mod greşit a constatat nefondate criticile formulate în motivul de apel nr. 2, referitoare la alegerea metodei de evaluare prin înlocuire a activului net contabil al societăţii.
Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel a considerat în mod greşit că dacă expertul a folosit cel puţin două metode recunoscute de I.V.S., prima instanţă putea s-o aleagă pe oricare fără să motiveze de ce a ales o metodă şi nu alta.
În speţă, a susţinut recurenta că evaluarea s-a făcut în scopul stabilirii valorii de piaţă, fiind vorba de partajul societăţii comerciale, iar în cazul unei pensiuni, doctrina a statuat că această evaluare se face numai prin metoda prin randament, iar alegerea greşită de către prima instanţă a metodei de evaluare prin înlocuire aduce un prejudiciu important societăţii, între cele două metode fiind o diferenţă valorică foarte mare.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului cu a cărui soluţionare a fost învestită, constată că este neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, potrivit cărora calea de atac împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii este recursul.
Aşadar, în situaţia în care instanţa este sesizată cu mai multe capete de cerere dintre care unele sunt susceptibile de calea de atac a apelului iar altele de cea a recursului, pentru a nu prejudicia părţile de o cale de atac, hotărârea în întregul ei urmează a fi cenzurată prin ambele căi de atac, respective apelul şi recursul.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că, deşi pârâta, în memoriul de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat şi structurat criticile formulate subsumat acestora.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere reglementarea de drept comun a nulităţilor procedurale cu ipotezele sale: îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale şi îndeplinirea actului de către un funcţionar necompetent.
Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind menţionate de altfel în finalul memoriului de recurs.
Similară este situaţia motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă în finalul memoriului de recurs însă fără a dezvolta nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv, cu referire la ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin.
Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Motivarea străină de natura pricinii se regăseşte într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanţă în considerentele acesteia nu au legătură cu soluţia şi nu sunt de natură să o susţină.
În cauză, în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu se regăseşte niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.
Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reţinute susţin întrutotul soluţia pronunţată.
Astfel, analizând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a examinat critica referitoare la greşita obligare a pârâtului A.M.D. la plata contravalorii părţilor sociale deţinute de reclamantă, în cadrul apelului pârâtului asociat persoană fizică, nefiind necesar a fi reluate argumentele reţinute pentru a răspunde aceleiaşi critici formulate de către recurenta-pârâtă SC S.C. SRL, care, de altfel nu a contestat existenţa obligaţiei de plată.
Ultima critică formulată se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 226, 219 din Legea nr. 31/1990 raportat la cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004, în sensul că instanţa de apel a considerat în mod greşit că dacă expertul a folosit cel puţin două metode recunoscute de I.V.S., prima instanţă putea s-o aleagă pe oricare fără să motiveze alegerea.
Din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, având în vedere pe de o parte, că instanţa de apel a răspuns acestei critici şi a făcut, la rândul său, o evaluare proprie, prin raportare la dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990 şi cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004, reţinându-se totodată, că toate cele trei metode de evaluare fiind recunoscute de standardele de evaluare internaţionale, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la una dintre ele.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că alegerea unei alte metode de evaluare, respectiv metoda prin randament conform căreia valoarea drepturilor cuvenite asociatului retras ar fi fost mai mică, se constată a fi un aspect de eventuală netemeinicie şi nu de nelegalitate astfel încât nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Sulina împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 2752,80 lei reprezentând onorariu avocaţial conform facturii nr. 11 din 4 martie 2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Sulina împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă SC S.C. SRL Sulina să-i achite intimatei-reclamante R.S.Şt. de 2.752,80 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2015. Civil. Succesiune. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 699/2015. Civil → |
|---|
