ICCJ. Decizia nr. 2218/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2218/2015
Dosar nr. 3215/62/2010
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.642.133,21 lei, reprezentând contravaloarea estimativă a prejudiciului cauzat de prepuşii SC S. SRL, în funcţiile încredinţate acestora.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1000 alin. (3) coroborat cu art. 998-999 C. civ.
Pârâta SC S. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a Societăţii de asigurare - reasigurare SC A. SA, solicitând obligarea chematei în garanţie la plata despăgubirii solicitate de reclamantă în situaţia în care va cădea în pretenţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 60-63 C. civ.
Chemata în garanţie SC G.A. SA a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC S. SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată.
în drept, chemata de garanţie a invocat dispoziţiile Legii nr. 136/1995.
La termenul de judecată din data de 08 iunie 2011 s-a luat act că succesoarea în drepturi a pârâtei SC S. SRL este SC M.R. SRL.
Prin sentinţa civilă 277 din 16 iulie 2014, Tribunalul Braşov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M.R. SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.642.133,21 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu şi suma de 46. 087 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.
A admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC M.R. SA, în contradictoriu cu chemata în garanţie SC G.A. SA, şi, în consecinţă, a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 1.642.133,21 lei, reprezentând despăgubiri şi suma de 92.072 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC "S." SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.642.133,21 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în funcţiile încredinţate, cu cheltuieli de judecată.
În data de 26 mai 2008 doi salariaţi ai SC S. SRL au primit ca sarcină de serviciu, prin Decizia nr. 9/23.05.2008 a directorului general să procedeze la distrugerea cantităţii de 500 kg. deşeu exploziv tip „R.T.".
Din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş în Dosarul nr. 552/P/2008 rezultă că în data de 26 mai 2008, în jurul orei 9,50, la locul de ardere s-a produs o explozie de mare intensitate în urma căreia s-a produs detonaţia atât a cantităţii de exploziv aflat în interiorul crematoriului, cât şi a cantităţii aflate pe plasa de ardere, în remorcă. în urma acestei explozii, s-au format două cratere şi au fost distruse integral crematoriul, plaja pentru arderea deşeurilor, tractorul, remorca şi avarierea gravă a centralei termice şi a clădirilor din zona de influenţă, toate bunurile fiind proprietatea societăţii reclamante. Prin rezoluţia din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmarea intervenirii decesului făptuitorilor G.G. şi M.N. Constatările din rezoluţie cu privire la existenţa prejudiciului se coroborează cu cele din procesul verbal din data de 31 iulie 2008 prin care s-au evaluat distrugerile provocate de explozie, la întocmirea cărora a fost acordată asistenţa constructorilor SC P. SRL şi SC C. SA. în urma constatărilor din procesul-verbal au fost întocmite avize pentru stabilirea valorii de înlocuire a prejudiciilor materiale suferite şi pentru decontarea contravalorii acestora s-a emis factura fiscală din 30 ianuarie 2009 în valoare de 1.642.-133,21 lei, factură ce a fost semnată de către delegatul pârâtei.
Prin încheierea minutei din data de 02 februarie 2009 şi a protocolului din data de 06 mai 2009, societatea pârâtă a recunoscut prejudiciul provocat. Minuta din data de 02 februarie 2009 şi protocolul din data de 06 mai 2009 au fost semnate de către domnul V.A. în calitate de director al societăţii care deţinea şi a aplicat ştampila societăţii pârâte. în procesul verbal din 31 iulie 2008 s-au evaluat daunele la suma de 1.379.943,87 lei şi prin factura fiscală din 30 ianuarie 2009 s-a decontat avansul contravalorii daunelor în cuantum de 1.642.133,21 lei (1.379.943,87 lei + 262.189,34 lei TVA). Din minuta şi protocolul mai sus indicare şi din depoziţiile martorului V.A. a rezultat că valoarea stabilită şi facturată este estimativă.
Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii nr. 572997/2011 întocmit de expert P.I. s-a stabilit valoarea pagubei produse la imobilele SC P. SA prin explozia din data de 26 august 2008 la suma de 1.168.750 lei.
Din anexa 15 a raportului de expertiză a rezultat că această valoare a fost stabilită ca urmare a însumării pagubelor produse la crematoriu deşeuri, centrala termică, clădirea 5461/3, degradări (tâmplărie lemn, tâmplărie şi confecţii metalice, geamuri).
Expertul a precizat că această valoare a fost stabilită numai pentru lucrările de construcţii care intră în competenţa sa şi pentru utilaje, aparatură, obiecte de inventar, instalaţii de automatizări şi-a declinat competenţa de evaluare a acestora.
Prin raportul de expertiză tehnică evaluare bunuri mobile nr. 644544/2012 întocmit de expert T.E. s-a stabilit valoarea totală a pagubelor produse SC P. SA la utilaje, aparatură de supraveghere, obiecte de inventar, instalaţie de automatizare este de 402.746 lei din care suma de 341.171 lei pagube aferente lucrări finalizate şi suma de 61.575 lei pentru echipamente instalaţie de automatizare, la punere în funcţiune.
În situaţia anexa 2 s-a stabilit valoarea pagubelor aferente confecţiilor metalice şi de lemn ca fiind de 54.400 lei.
În urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş s-a constatat că cei doi prepuşi ai pârâtei nu au respectat procedura de lucru, respectiv arderea unei anumite cantităţi de resturi tehnologice la o şarjă de ardere. De asemenea, prin activitatea celor doi angajaţi s-au încălcat şi dispoziţiile art. 22 şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 319/2006.
Cei doi prepuşi ai pârâtei nu au respectat prevederile acestui act normativ, introducând în cuptorul de ardere cantitatea de 184 kg. deşeu exploziv „R.T." şi au lăsat pe plaja de ardere, care se afla la o distanţă mai mică de 100 m. de cuptorul de ardere, cantitatea de 216 kg. deşeu exploziv „R.T.".
Pe cale de consecinţă, a fost dovedită în cauză fapta ilicită a prepuşilor societăţii pârâte şi existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este angajată în speţă în considerarea relaţiei speciale dintre el şi prepus şi este bazată pe ideea de garanţie pentru riscul de activitate.
Pe cale de consecinţă, s-a arătat că poate fi stabilită existenţa raportului de prepuşenie între cele două victime ale accidentului vinovate de producerea exploziei şi societatea reclamantă.
De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinită şi condiţia ca prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i-au fost încredinţate, respectiv cei doi prepuşi au acţionat în baza Deciziei nr. 9/23.05. 2008 a directorului general ing. Dr. B.A.D. prin care a fost autorizată distrugerea cantităţii de 500 kg. deşeu exploziv tip „R.T.", societatea reclamantă având ca obiect de activitate „producerea de explozivi industriali" şi indirect arderea deşeurilor explozive rezultate din procesul tehnologic.
În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat ca fiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, fiind incidente dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. şi în persoana prepusului probându-se condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 şi 999 C. civ.
S-a apreciat ca fiind fondată cererea de chemare în garanţie a societăţii de asigurare reasigurare SC A. SA devenită SC G.A. SA formulată de pârâta SC S. SRL.
Sub acest aspect, s-a reţinut că la data producerii accidentului 26 mai 2008 societatea pârâtă era beneficiara Poliţiei de asigurare emisă în data de 22 ianuarie 2008 de SC A. SA cu termen de valabilitate un an.
Prin contractul de asigurare încheiat de pârâtă cu societatea de asigurare chemată în garanţie s-a stipulat la art. 2.1. lit. a) că SC „A." SA acordă despăgubiri pentru sumele pe care Asiguratul - persoană fizică sau juridică - este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din culpa proprie, precum şi din culpa altor persoane pentru care este obligat să răspundă în baza legii (în ceea ce priveşte Asiguratul persoană fizică), respectiv din culpa prepuşilor săi (în ceea ce priveşte Asiguratul persoană juridică)" de vătămări corporale şi/sau pagube la bunuri)".
Apărările chematei în garantei prin care a invocat clauzele de excludere a răspunsului asiguratului nu au putut fi reţinute.
Aceasta întrucât, asiguratul a invocat ca temei al neacordării despăgubirii faptul că pârâta nu a anunţat Asigurătorul în termen maxim de 2 zile lucrătoare după ce a luat la cunoştinţă despre evenimentul asigurat, generator de pretenţii la despăgubire, despre cauzele şi împrejurările în care acestea s-a produs şi despre natura pagubei.
Din depoziţia martorului V.I. a rezultat că societatea de asigurare a fost anunţată telefonic de producerea evenimentului asigurat şi aceasta a fost de acord să acorda despăgubiri la finalizarea anchetei penale. în acest sens este şi depoziţia martorului S.F.
Instanţa de fond a constatat că asigurătorul nu se poate prevala de prevederile art. 4.1. lit. b) din condiţiile generale conform cărora nu se acordă despăgubiri pagubelor aduse bunurilor imobile care i-au fost încredinţate acestuia în orice mod şi cu orice titlu: îngrijire, păstrare, reparare, prelucrare, curăţare, vopsire, expediere, întrebuinţare etc., având în vedere că acestea nu se aplică şi bunurilor ce formează obiectul contractului de închiriere.
S-a apreciat că nici clauza prevăzută la art. 4.1. lit. f) din Condiţiile Generale menţionată de asigurător nu este incidenţă în cauză.
Cu privire la clauza de excludere prevăzută de art. 10.1. lit. b) s-a reţinut că deşi persoanele responsabile de declanşarea exploziei erau angajaţii Asiguratului şi se aflau în executarea sarcinilor ce le-au fost încredinţate în temeiul contractului de muncă „nu acţionau în numele societăţii, în baza unei împuterniciri speciale, ci îşi desfăşurau activitatea ca salariaţi în baza raportului contractul de dreptul muncii.
În temeiul acestor dispoziţii legale, prima instanţă a obligat chemata în garanţie căzută în pretenţii la plata sumei de 46.085 lei cheltuieli de judecată ocazionate pârâtei constând în 20.535 lei taxă judiciară de timbru, 20.000 lei onorariu avocat parţial şi 5500 lei onorariu expert şi la plata sumei de 46.087 lei la care a fost obligată pârâta faţă de reclamantă, în total suma de 92.072 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel atât societatea pârâtă SC M.R. SRL, cesionara creanţei pârâtei iniţiale, cât şi chemata în garanţie SC G.A. SA.
Pârâtă SC M.R. SRL a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 277/2014 şi împotriva încheierii din 15 mai 2013 prin care instanţa de fond a respins excepţiile invocate de SC M. SRL respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active şi lipsa de interes a reclamantei SC P.V. SA în formularea acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC M.R. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 277/16.07.2014 a Tribunalului Braşov.
A fost admis în parte apelul formulat de apelanta chemată în garanţie SC G.A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâta SC M.R.SRL, împotriva chematei în garanţie SC G.A. SA şi, în consecinţă, a fost obligată chemata în garanţie SC G.A. SA să plătească pârâtei SC M.R. SRL suma de 1.560.027 lei reprezentând despăgubiri prejudiciu cu deducere franciză, în loc de 1.642.133,21, cum s-a dispus la fond.
Au fost respinse restul pretenţiilor din cererea de chemare în garanţie până la concurenţa sumei de 1.642.133,21 lei şi a fost obligată chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 78.718 lei cheltuieli de judecată parţiale în loc de 92.072 lei cheltuieli dispuse la fond.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea hotărârii, cu privire la apelul declarat de pârâta SC M. SA împotriva încheierii din 15.05.2013, instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind corectă soluţia instanţei de fond cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată de către reclamanta SC P.V. SA, deoarece se bazează pe probatoriul administrat din care rezultă că, la momentul promovării cererii de chemare în judecată, dar şi ulterior în cursul procesului, reclamanta a justificat calitatea procesuală activă şi interesul în susţinerea pretenţiilor.
S-a apreciat ca fiind nefondată critica apelantei pârâte conform căreia încheierea convenţiei de cesiune de creanţe între reclamanta şi SC C. SA ar atrage lipsa interesului reclamantei în susţinerea pretenţiilor în cursul litigiului, întrucât convenţia indicată cu nr. 587 din 15 februarie 2013 nu şi-a mai produs efectele fiind revocată prin convenţia nr. 272 din 04 iunie 2013 de revenire la situaţia anterioara semnării cesiunii de creanţă din data de 13 februarie 2013. Aşadar, s-a constatat că reclamanta şi-a păstrat calitatea procesuală şi interesul pe tot parcursul judecăţii cauzei.
Nu a putut fi primită nici susţinerea apelantei vizând împrejurarea că instanţa de fond trebuia să raporteze soluţia asupra acestor excepţii la data la care acestea au fost invocate, în raport de care devenea incidenţă convenţia de cesiune de creanţă, deoarece şi această convenţie nu produce efecte asupra întregii creanţe ce face obiectul dosarului de faţă, ci doar pentru o parte din aceasta părţile au convenit în sensul transmiterii cesiunii.
A fost apreciată ca fiind nefondată critica apelantei-pârâte vizând interpretarea greşită a prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ.
S-a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a descris circumstanţele producerii incidentului din 26 mai 2008, în urma căruia au decedat cei doi angajaţi ai societăţii pârâte care avea obligaţia contractuală să distrugă deşeurile explozive. Prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, din 21 aprilie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori ca urmare a decesului lor, însă s-a reţinut că „accidentul de muncă s-a produs din culpa exclusivă a victimelor, angajaţii pârâtei şi că, deşi în sarcina reprezentanţilor SC S. SRL devenită SC M. SRL au fost reţinute unele încălcări ale prevederilor Legii nr. 319/2009, aceste încălcări nu sunt în raport direct de cauzalitate cu producerea accidentului, reprezentând condiţii favorizatoare şi nu cauza producerii evenimentului". La aproape un an de la producerea accidentului cele două societăţi implicate în prezentul litigiu respectiv SC P. SA şi SC S. SRL au încheiat pe cale amiabilă „ minuta" din 02.02.2009 prin care se estima valoarea prejudiciului cauzat reclamantei ca fiind cea din factura 47/30.01.2009 - 1.642.133 lei, iar SC S. SRL era de acord să depună toate eforturile necesare pentru realizarea în cel mai scurt timp a lucrărilor necesare reparării prejudiciului produs. Aşadar, a operat o recunoaştere a culpei în producerea prejudiciului cauzat reclamantei, chiar dacă „minuta" şi „protocolul" încheiat în 06 mai 2009 între aceleaşi părţi nu conţin elemente referitoare la temeiul de drept în virtutea căruia SC S. îşi asuma răspunderea pentru acoperirea prejudiciului reclamantei.
De altfel, societatea pârâtă SC S. SRL nu a contestat la momentul încheierii minutei şi protocolului, niciun demers ce ţinea de evaluarea prejudiciului sau de temeinicia lui, procedând chiar la acceptarea facturii din 30 ianuarie 2009, ceea ce denotă că susţinerile actualei pârâte, succesoare în drepturi şi obligaţii a fostei SC S. SRL, faţă de temeiurile atragerii răspunderii civile delictuale a societăţii pârâte, sunt nejustificate, cu rea credinţă.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată, invocarea ca apărare de către apelanta pârâta a lipsei mandatului directorului Vlad Adrian de a participa ca reprezentant al SC S. SRL la toate demersurile pentru evaluarea prejudiciului şi de a semna „minuta" şi „protocolul" privind înţelegerea celor două societăţi cu privire la prejudiciul produs, neexistând nicio dovadă contrară din care să rezulte că acesta nu avea reprezentarea societăţii.
Chiar şi în lipsa dovezilor menţionate respectiv minuta şi protocolul prin care părţile au convenit la repararea prejudiciului, condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., din moment ce s-a justificat prin rezoluţia procurorului că prepuşii comitentei SC S. SRL au avut culpă exclusivă în producerea prejudiciului, fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului nefiind axată doar pe ideea de garanţie dar şi pe ideea că „prepusul acţionează ca un adevărat mandatar al comitentului şi deci fapta sa ilicită este fapta comitentului însuşi".
Instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile apelantei pârâte cu privire la cuantificarea prejudiciului de către instanţa de fond, având în vedere că suma acordată la plată de către instanţa de fond prin sentinţa criticată este cea convenită iniţial de părţi prin factura x.
Nu s-a putut reţine că evaluarea instanţei de fond ignora probatoriul administrat respectiv datele din cele două expertize - bunuri mobile şi bunuri imobile, deoarece valorile de evaluare a prejudiciului sunt sensibil egale. Totalizând valorile expertizelor (1.168.750 lei cu TVA inclus prejudiciul pentru imobile + 402.746 lei prejudiciul bunuri mobile fără TVA, respectiv 499.405 lei cu TVA inclus= 1.668.155 lei valoarea prejudiciului conform expertizelor ing. T. şi P. cu TVA inclus) se depăşeşte valoarea din factura 47/2009 (1.642.133 lei cu TVA inclus), însă intimata reclamantă a arătat prin întâmpinarea din apel că „din raţiuni economice, pentru evitarea plăţii taxei de timbru nu au mai declarat apel pentru diferenţa de valoare".
Pentru aceste considerente, s-au înlăturat şi susţinerile apelantei pârâte prin cere se critica evaluarea greşită a prejudiciului la suma de 1.668.155 lei în loc de suma de 1.571.496 lei indicată de apelantă conform expertizelor fără a observa că expertiza ing. T. nu a cuantificat prejudiciul bunurilor mobile cu TVA inclus, aşa cum a procedat expert P.I. pentru bunurile imobile.
În ceea ce priveşte susţinerea includerii sumei de 54.400 lei reprezentând valoarea prejudiciului confecţiilor metalice şi de lemn, instanţa de apel a constatat că această sumă a fost inclusă la valoarea totală a prejudiciului din expertiza P.I., însă nu a fost inclusă şi în valoarea totală a prejudiciului stabilit de expertiza bunuri mobile efectuată de expert T. aşa cum rezultă din refacerea raportului de expertiza.
Faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi faţă de practica instanţelor, nu a putut fi primită nici critica referitoare la posibilitatea instanţelor de diminuare a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte apelul formulat de chemata în garanţie SC G.A. SA împotriva sentinţei civile nr. 277 din 16 iulie 2014, instanţa de control judiciar a constatat ca acesta este fondat în parte doar sub aspectul deducerii franşizei de 5% din valoarea despăgubirilor pe care le datorează asigurătorul asiguratului în temeiul contractului de asigurare pentru producerea riscului asigurat.
Astfel, criticile referitoare la evaluarea prejudiciului au fost apreciate ca fiind nefondate pentru considerentele arătate odată cu analiza motivului de apel invocat şi de apelanta pârâtă SC M. SRL.
S-a arătat că valoarea totală a prejudiciului indicată de apelanta chemată în garanţie respectiv suma de 1.571.496 lei, deşi aparent mai mică decât cea la care a fost obligată prin sentinţa de fond, este rezultatul neincluderii în valoarea prejudiciului bunurilor mobile a TVA aferent sumei de 402.746 lei rezultată din expertiza T.. împreună cu TVA-ul aferent pentru sumele rezultate din evaluarea expertizelor ing. P.I. şi ing. T., a rezultat o sumă totală de 1.668.155 lei mai mare decât cea dispusa de instanţa de fond.
Criticile referitoare la evitarea obiecţiunilor formulată de chemata în garanţie la fond şi stabilirea greşită a unei valori a instalaţiilor şi echipamentelor fără a ţine seama de gradul de uzura la întocmirea expertizei de către experta T. Eugenia, nu sunt obiective, din moment ce instanţa de fond a încuviinţat obiecţiunile la această expertiză, chiar experta răspunzând la acestea prin notele de la filele 69, 88 dosar fond voi. IV.
S-a reţinut ca fiind nefondate criticile apelantei chemată în garanţie referitoare la aplicarea clauzelor din contractul de asigurare de exonerare de răspundere a societăţii de asigurare.
Aceasta întrucât, în mod corect prima instanţă a reţinut că interpretarea chematei în garanţie a clauzelor din contractul de asigurare în vigoare la data producerii incidentului cauzator de prejudiciu, este subiectivă motivele invocate de excludere a răspunderii asigurătorului de la pct. 4.1, litera b, o, si 10.1 litera b, nefiind aplicabile. Motivul pentru care nu pot fi aplicate în speţă prevederile de la pct. 4.1 litera b şi o şi respectiv pct. 10.1 lit. b) din contractul de asigurare, este clauza inserată la pct. 2.1 litera a din acelaşi contract în temeiul căruia asiguratul este obligat să acorde despăgubiri terţelor persoane păgubite cum este reclamanta în speţă, ca urmare a producerii , din culpă proprie, precum şi din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă în baza legii - cum este cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, de vătămări corporale şi/sau pagube la bunuri. Această clauză nu vine în conflict cu cea de la pct. 4.1 litera o, exoneratoare de răspundere pentru asigurător în cazul în care asiguratul a contribuit la producerea faptului prejudiciabil prin neglijenţă gravă sau repetată, rea credinţă, intenţia sau culpa gravă, deoarece, asiguratul în speţă, SC S. SRL, nu a contribuit la producerea prejudiciului.
Prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, din 21 aprilie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori ca urmare a decesului lor, însă s-a reţinut că „accidentul de muncă s-a produs din culpa exclusivă a victimelor, angajaţii pârâtei şi că, deşi în sarcina reprezentanţilor SC S. SRL devenită SC M. SRL au fost reţinute unele încălcări ale prevederilor Legii nr. 319/2009 aceste încălcări nu sunt în raport direct de cauzalitate cu producerea accidentului, reprezentând condiţii favorizatoare şi nu cauza producerii evenimentului".
Aşadar, nu s-a putut reţine contribuţia asiguratului în producerea prejudiciului în una din formele enumerate la pct. 4.1 lit. o) din contractul de asigurare, răspunderea pe care acesta o are în temeiul art. 1000 alin. (3) din C. civ. fiind o răspundere fundamentată pe ideea de garanţie şi pe prezumţia absolută de culpă, neincluzându-se în niciuna din formele de contribuţie la producerea faptului prejudiciabil enumerate la pct. 4.1 lit. o) din contract.
În mod întemeiat instanţa de fond a înlăturat şi susţinerile chematei în garanţie cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, reţinându-se că riscul asigurat a fost anunţat corespunzător clauzelor contractului de asigurare către asigurător. Nu a fost primită reiterarea acestei susţineri a apelantei chemate în garanţie şi în apel, referitoare la momentul şi modul în care asigurătorul a fost anunţat de producerea riscului asigurat, din moment ce riscul asigurat s-a soldat şi cu decesul celor doi angajaţi ai societăţii asigurate, intervenind astfel şi instituţiile care sunt abilitate să cerceteze accidentele de muncă, fiind evident interesul asiguratului de anunţare a asigurătorului.
Instanţa de control judiciar a reţinut ca fiind întemeiat motivul de apel formulat de chemata în garanţie cu privire la aplicarea art. 9.9 din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă si respectiv art. 11 pct. 9 din Legea nr. 136/1995 prin care se asigura deducerea franşizei din valoarea despăgubirilor pe care asigurătorul este ţinut a le plăti asiguratului în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat cu prevederea unei franşize, cum este cazul contractului de asigurare încheiat între SC G. SA şi SC S. SRL care conţine franşiza de 5% din daună, minim 2.500 euro. Apărarea intimatei-reclamante şi a intimatei-pârâte SC M. SRL prin care se arată că, chemata în garanţie nu a invocat şi la fond acesta susţinere, iar invocarea ei direct în apel nu poate fi permisă, conform art. 294 Cod procedură civilă, a fost apreciată ca fiind netemeinică deoarece, din analiza înscrisurilor din dosarul de fond a rezultat că SC G. SA a formulat această apărare încă de la fond, astfel că aceasta nu reprezintă o cerere nouă în apel.
În speţă, raportat la valoarea prejudiciului acordat conform facturii nr. 47/2009 de 1.642.133 lei cu TVA inclus, valoarea franşizei de 5% din despăgubire este de 82.106,65 lei cu TVA inclus. Prin urmare, fiind admis acest motiv de apel în favoarea chematei în garanţie, despăgubirile pe care aceasta a fost ţinută să la acorde reclamantei au fost în suma de 82.106,65 lei, rezultând o valoare a despăgubirilor de 1.560.027 lei cu TVA inclus după deducerea franşizei.
În raport cu adresa nr. 5075 din 23 octombrie 2014 emisă de SC G. SA după pronunţarea sentinţei de fond, în executarea acesteia, asigurătorul a plătit reclamantei sumei de 1.584.993,20 lei compusă din 1.492.921,20 lei debit principal (1.168.750 lei expertiză construcţii + 402.746 lei prejudiciu fără TVA expertiză bunuri mobile), din care s-a scăzut suma de 78.574 lei franciza de 5%, apoi s-a adăugat suma de 92.072 lei cheltuieli de judecată.
Cu toate acestea, nu a putut fi primită cererea apelantei chemate în garanţie de întoarcere a executării făcute şi restituire a sumelor de bani plătite în plus reclamantei chiar şi după schimbarea sentinţei, deoarece suma pe care o are de executat chemata în garanţie este de 1.560.026 lei cu TVA inclus şi cu deducere de franşiză, reprezentând despăgubiri prejudiciu produs + cheltuieli de judecată de 78.718 lei, rezultând suma totală de 1.638.744 lei, mai mare decât suma plătită conform adresei indicate.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în apel şi fond pentru reclamantă acestea au fost acordate proporţional cu pretenţiile admise. Astfel, din totalul cheltuielilor de judecată acordate la fond de 92.072 lei s-a scăzut valoarea taxei de timbru aferentă pretenţiilor câştigate în apel de chemata în garanţie, reprezentând deducerea de franşiză, respectiv suma de 3.354 lei - taxă de timbru aferentă fondului şi apelului pentru suma de 82.106,65 franşiză, rezultând suma de 78.718 lei cheltuieli de judecată, fără modificarea onorariilor avocaţiale acordate de instanţa de fond.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, chemata în garanţie SC G.A. SA Bucureşti a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, chemata în garanţie SC G.A. SA Bucureşti a susţinut că instanţa în mod nejustificat nu a ţinut cont de prevederile art. 4.1 lit. b) din Condiţiile de asigurare, motivând doar că aceste dispoziţii nu pot fi aplicabile bunurilor ce formează obiectul contractului de închiriere.
Astfel, arată recurenta, conform art. 4.1 din aceleaşi condiţii, capitolul Excluderi, Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru "pretenţiile aferente pagubelor aduse bunurilor mobile sau imobile ori animalelor, proprietate a Asiguratului sau care i-au fost încredinţate acestuia în orice mod şi cu orice titlu: îngrijire, păstrare, reparare, prelucrare, curăţare, vopsire, expediere, întrebuinţare etc.". Bunurile pentru care reclamanta solicită despăgubiri se aflau în folosinţa pârâtei în baza unui contract de închiriere şi nu de depozit, antreprenoriat etc., motiv pentru care consideră că pârâta nu este îndreptăţită la despăgubiri în baza clauzelor contractului de asigurare de răspundere civilă.
Între reclamanta SC P. SA şi pârâta SC S. SRL exista un contract de închiriere nr. 2D din 23 iunie 2006 care avea ca obiect chiar locaţia de ardere deşeuri care a suferit avarii în urma exploziei din 26 mai 2008.
Locaţiunea (despre care se poate spune că reprezintă o „vânzare" a folosinţei) se deosebeşte de contractul de vânzare-cumpărare doar prin faptul că transmite doar dreptul de folosinţă temporară asupra lucrului, iar nu un drept real. Principala obligaţie a locatorului este, conform art. 1420 pct. 1 Vechiul cod civil de a preda lucrul dat în locaţiune.
Arată că societatea pârâtă recunoaşte că încredinţarea bunului „în orice mod şi cu orice titlu" reprezintă de fapt exact predarea stipulată în art. 1420 pct. 1 din Vechiul C. civ.
Aşa fiind, conform art. 4.1 lit. b) din condiţiile de asigurare, condiţii cu care pârâta a fost de acord la semnarea contractului, societatea recurentă nu acordă despăgubiri pagubele produse bunurilor încredinţate asiguratului "în orice mod şi cu orice titlu".
În opinia recurentei-chemată în garanţie, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au motivat temeiul pentru care nu au ţinut cont de dispoziţiile art. 4.1 lit. b) din condiţiile de asigurare, cele menţionate anterior. Dacă instanţa de fond a menţionat doar că „asigurătorul nu se poate prevala de prevederile art. 4.1 lit. b) din condiţii...având în vedere că aceasta este o interpretare distinctă şi nu poate fi aplicată bunurilor ce formează obiectul contractului de închiriere", instanţa de apel a motivat doar că aceste motive invocate nu sunt aplicabile.
Principiul general consacrat de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunea în sarcina instanţei de fond şi de apel obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile societăţii recurente.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de SC S. SRL actuala SC M.R. SRL.
Intimata-pârâtă SC M.R SRL (Fosta SC S. SRL) Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute, într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, ţinând cont şi de clauzele contractului de asigurare încheiat, soluţia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.
Înalta Curte constată că întreaga construcţie a recursului vizează exclusiv împrejurarea că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 4 alin. (1) pct. b potrivit cărora SC A. SA (actuala SC G.A. SA) nu acordă despăgubiri pentru „pretenţiile aferente pagubelor aduse bunurilor mobile sau imobile ori animalelor, proprietate a Asiguratului sau care i-au fost încredinţate acestuia în orice mod şi cu orice titlu, îngrijire, păstrare, recuperare, prelucrare, curăţare, vopsire, expediere, întrebuinţare etc." din contractul de asigurare încheiat şi a dat eficienţă clauzei prevăzută la art. 2.1. lit. a, conform căreia SC A. SA (actuala SC G.A. SA) acordă despăgubiri pentru sumele pe care Asiguratul - persoană fizică sau juridică - este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din culpa proprie, precum şi din culpa altor persoane pentru care este obligat să răspundă în baza legii (în ceea ce priveşte Asiguratul persoană fizică), respectiv din culpa prepuşilor săi (în ceea ce priveşte Asiguratul persoană juridică)" de vătămări corporale şi/sau pagube la bunuri)".
Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., indicat de recurentă, conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, este în obligaţia instanţei de apel să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or în cauză aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare a actului dedus judecăţii, respectiv a clauzelor contractuale, în raport de prevederile legale aplicabile speţei, nefiind incident nici motivul de nelegalitate instituite de pct. 8 art. 304 C. proc. civ.
Este de necontestat că între intimata-pârâtă SC S. SRL (actuala SC M.R. SRL), în calitate de asigurat, şi recurenta - chemată în garanţie A. (actuala SC G.A. SA), în calitate de asigurător, a fost încheiată, în condiţiile art. 969 C. civ., poliţa de asigurare nr. x.
La art. 2.1 lit. a) din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă legală, părţile au agreat asupra riscurilor acoperite, reglementându-se faptul că „SC A. SA acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul - persoană fizică sau juridică - este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din culpă proprie, precum şi din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă în baza legii (în ceea ce priveşte asigurătorul persoană fizică), respectiv din culpa prepuşilor săi (în ceea ce priveşte asiguratul persoană juridică) de vătămări corporale şi/sau pagube de bunuri".
Astfel, clauza stipulată la art. 2.1 lit. a din contractul de asigurare încheiat este o clauză menită să acopere prejudiciile provocate de asigurat (pârâta SC S. SRL) terţelor persoane (în speţă reclamanta SC P. SA) ca urmare a unor fapte săvârşite accidental, din neglijenţă sau imprudenţă (în cauză accidentul de muncă s-a produs din culpa exclusivă a victimelor, angajaţii pârâtei, fiind reţinute unele încălcări ale prevederilor Legii nr. 319/2009, încălcări reprezentând condiţii favorizatoare şi nu cauza producerii evenimentului), de vătămări corporale şi/sau pagube de bunuri.
Recurenta-chemată în garanţie nu se poate prevala de incidenţa art. 4 lit. b din contractul de asigurare, respectiv de împrejurarea că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pretenţiile aferente pagubelor „bunurilor încredinţate în orice mod şi cu orice titlu: îngrijire, păstrare, reparare, prelucrare, curăţare, vopsire, expediere, întrebuinţare, etc.", întrucât, în speţă, este vorba de paza juridică a utilizării bunului ce aparţine chiriaşului (rezultat al contractului de închiriere încheiat între reclamantă, în calitate de locator, şi pârâtă, în calitate de chiriaş), pârâta asigurându-se pentru ipoteza în care ar produce prejudicii (chiar prin faptele prepuşilor ei) unei terţe persoane (în speţă aceasta fiind reclamanta).
Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 969 C. civ., respectiv ale art. 977 C. civ., astfel cum susţine recurenta, întrucât prezenta acţiune se întemeiază pe răspundere civilă delictuală, caz pentru care pârâta a înţeles să se asigure, iar nu pe o răspundere contractuală, derivată din contractul de închiriere.
Argumentat şi corect motivat, contrar susţinerilor recurentei, a fost lămurită şi legal reţinută incidenţa clauzei prevăzută la art. 2.1 lit. a) din contractul de asigurare încheiat, clauză ce trebuie interpretată prin raportare la obiectul contractului de asigurare, respectiv acela prin care Asigurătorul s-a obligat să acopere prejudiciile provocate de Asigurat terţelor persoane, consecinţă directă a unor fapte săvârşite accidental, din neglijenţă sau imprudenţă, pentru care acesta răspunde în baza legii.
Ca urmare, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a actului dedus judecăţii, a clauzelor contractului de asigurare încheiat de pârâtă cu societatea de asigurare chemată în garanţie, nefiind incident motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de chemata în garanţie SC G.A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de ape ca fiind legală.
Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei - chemată în garanţie SC G.A. SA Bucureşti la plata sumei de 19.258,75 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.R. SRL (SC F.S. SRL) Bucureşti, conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 120, 122 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chemata în garanţie SC G.A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 96/ AP din 28 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-chemată în garanţie SC G.A. SA Bucureşti la plata sumei de 19.258,75 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.R. SRL (SC F.S. SRL) Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2222/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2216/2015. Civil → |
|---|
