ICCJ. Decizia nr. 2222/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2222/2015
Dosar nr. 7571/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 15 octombrie 2015
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta C.N.P.R. SA prin O.J.P. Argeş a formulat în contradictoriu cu pârâta N.O.M. acţiune în răspundere patrimonială solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţă să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 291.229 RON, reprezentând prejudiciu adus unităţii reclamante în exercitarea atribuţiunilor de serviciu de către autoarea pârâtei.
A solicitat să se constate ca în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale, deoarece la data săvârşirii faptelor, tutoarea pârâtei avea calitatea de salariată a unităţii reclamante, existau raporturi de muncă, neregulile ce au dus la crearea prejudiciului având un caracter ilicit, în legătură cu munca depusă şi totodată existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul creat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 254 C. muncii coroborat cu art. 963, 964 alin. (1) şi 975 alin. (2) C. civ. şi art. 591 C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 10388 din 6 noiembrie 2014 a constatat că în fapt şi în drept, raporturile dintre părţi se circumscriu sferei raporturilor juridice civile, întrucât în conformitate cu prevederile art. 266 C. muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit acestui cod. Mai reţine că în cauză între părţi nu există raporturi contractuale, iar contractul individual de muncă al defunctei a încetat de drept, în temeiul prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) C. muncii, la data decesului acesteia, anterior naşterii litigiului dintre părţi (în discuţie nefiind o eventuală transmitere de calitate procesuală) acesta având un caracter strict personal, intuitu personae netransmisibil, astfel că, obligaţiile salariatului nu se transmit pe cale contractuală, către moştenitori.
Tribunalul a mai reţinut că pârâta nu preia calitatea de salariat a defunctei şi nu poate fi chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele pagube materiale produse angajatorului prin faptele defunctei, pentru aceasta fiind necesar ca acest prejudiciu să fie cauzat de salariat prin săvârşirea unei fapte ilicite şi personale.
Cum răspunderea patrimonială a salariatului este esenţialmente personală, s-a constatat că pârâta nu poate fi chemată în judecată pe tărâm contractual ci, eventual pe temeiul unei îmbogăţiri fără justă cauză (dacă şi celelalte condiţii ale atragerii unei asemenea forme de răspundere sunt îndeplinite), sau civil delictual, după caz, răspundere care nu priveşte soluţionarea unui conflict de muncă prevăzut de C. muncii, drept pentru care s-a decimat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
La rândul său, Judecătoria Piteşti, prin Sentinţa civilă nr. 5252 din 16 iunie 2015, a admis excepţia necompetenţei sale materiale de soluţionare a cauzei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, suspendând judecata cauzei până la momentul soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piteşti a reţinut că potrivit art. 254 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, însă, răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului fiind necesar îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond între care existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită a persoanei chemată să răspundă pentru acoperirea acestuia în existenţa unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
S-a apreciat că litigiul se circumscrie pe deplin jurisdicţiei muncii, pentru că este în discuţie soluţionarea unui conflict de muncă ce vizează executarea corespunzătoare sau necorespunzătoare a contractului de muncă încheiat de autoarea pârâtei cu reclamanta. Decesul autoarei pârâtei nefiind de natură să schimbe temeiul juridic al cererii de chemare în judecată; nu se pune în discuţie angajarea răspunderi personale a pârâtei indiferent dacă temeiul juridic îl constituie dreptul muncii sau dreptul civil; în ambele situaţii îndeplinirea condiţiilor reparării prejudiciului trebuie analizată prin raportare la persoana autorului prejudiciului. Astfel, competenţa materială aparţine tribunalului, iar nu judecătoriei.
Asupra conflictului negativ de competenţă, în baza art. 22 alin. (5) cu referire la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În esenţă, problema care se pune în discuţie este cea a naturii juridice a raporturilor deduse judecăţii. Astfel, în timp ce Tribunalul Bucureşti consideră că între reclamantă şi pârâtă, în calitate de moştenitoare a fostei salariate a reclamantei există raporturi de drept civil, ce ar atrage competenţa judecătoriei, în raport de valoarea prejudiciului de recuperat, Judecătoria Piteşti consideră că între reclamantă şi pârâtă sunt raporturi de dreptul muncii, întrucât cererea de reparare a prejudiciului trebuie analizată prin raportare la persoana făptuitorului prejudiciului, respectiv, autoarea pârâtei, fostă salariată a reclamantei, ceea ce ar atrage competenţa tribunalului.
Cu privire la această problemă, se observă că prin cererea formulată de reclamantă, pârâta este chemată în judecată în calitate de unică moştenitoare a defunctei N.V. care a deţinut funcţia de factor poştal în cadrul O.J.P. Argeş, pentru recuperarea unui prejudiciu în sumă de 291.229 RON, creat prin eventuale achitării în fals a unor pensii de către autoarea sa.
Se constată, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, că între părţile în litigiu nu există raporturi de dreptul muncii, deoarece pârâta nu este salariată a reclamantei şi deci nu poate fi chemată să răspundă pe temei contractual pentru eventualele pagube materiale produse angajatorului prin faptele autoarei sale, întrucât este necesar ca prejudiciul să fie cauzat de salariat prin săvârşirea unei fapte ilicite şi personale din vina şi în legătură cu munca sa.
Or, pârâta nu are şi nu a avut calitatea de salariată a reclamantei.
Deşi Judecătoria Piteşti susţine că răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, cu aspecte particulare, generate de specificul raporturilor juridice de muncă şi arată că pentru a fi antrenată această răspundere este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de fond, între care existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită a persoanei chemată să răspundă, existenţa unui prejudiciu creat în patrimoniul angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului, or, în cauză aceste condiţii nu sunt întrunite.
În afară de existenţa prejudiciului, celelalte condiţii necesare atragerii răspunderii contractuale nu sunt îndeplinite, astfel că nu se poate reţine că între părţile în litigiu există raporturi de dreptul muncii pentru a atrage competenţa materială a tribunalului.
Chemarea în judecată a pârâtei pentru a răspunde patrimonial pentru un prejudiciu creat de autoarea sa printr-o faptă ilicită săvârşită în legătură cu munca sa în calitate de salariată a reclamantei nu ţine de jurisdicţia muncii, chiar dacă reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 254 C. muncii, întrucât pârâta nu preia calitatea de salariat a autoarei sale, iar transmiterea sumei reprezentând prejudiciul reclamantei din patrimoniul defunctei în patrimoniul pârâtei chemate în judecată nu se realizează în baza dispoziţiilor ce ţin de dreptul muncii, de altfel, chiar reclamanta indică ca temei legal al acţiunii şi dispoziţiile art. 963, 964 alin. (1) şi 975 alin. (2) C. civ.
Prin urmare, faţă de data sesizării instanţei, 21 iunie 2012 şi valoarea prejudiciului de 291.229 RON, care este sub 500.000 RON, competenţa materială aparţine judecătoriei şi cum pârâtul are domiciliul în judeţul Argeş, Judecătoria Piteşti este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
Aşa fiind, faţă de cele menţionate, se constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Piteşti.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţa publică, astăzi 15 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2217/2015. Civil. Acordare personalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2224/2015. Civil → |
|---|
