ICCJ. Decizia nr. 2225/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2225/2015
Dosar nr. 11399/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 15 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12 iunie 2014, reclamantul G.C., prin mandatar L.A., a chemat în judecată pe pârâţii A.N.R.P., Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii: să ia în calcul, la stabilirea despăgubirilor, valoarea din expertiză de 548.000 RON; să emită titlul de despăgubire la valoarea de 548.000 puncte, aşa cum s-a stabilit prin raportul de evaluare din 4 august 2011; să emită titlul de plată pentru suma de 548.000 RON; să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3876 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Având a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de către pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare, tribunalul a reţinut că, din modalitatea de formulare a petitelor acţiunii şi din motivarea acesteia, rezultă că reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâţilor de a emite titlul de despăgubire la valoarea de 548.000 de puncte, acesta invocând, ca temei al acţiunii, art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, şi nu dispoziţiile Legii nr. 165/2013. În aceste condiţii, cum pârâţii au calitatea de autorităţi publice centrale, rezultă că, în privinţa competenţei, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, dispoziţii potrivit cărora competenţa materială aparţine, în primă instanţă, curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 40 din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivarea acestei sentinţe instanţa a reţinut că reclamantului i s-a eliberat titlul de despăgubire constând în Decizia de compensare nr. X din 25 iulie 2013 emisă în condiţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, dar acesta nu este mulţumit de punctele acordate şi solicită emiterea unui alt titlu, prin care să fie acordat un alt număr de puncte.
Prin urmare, faţă de obiectul acţiunii, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, unde se află sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
Prin Sentinţa civilă nr. 646 din 8 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la instanţa supremă în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că reclamantul a invocat drept temei al acţiunii Legea nr. 554/2004, astfel încât, în baza dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., competentă să soluţioneze cauza este instanţa de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Timiş.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este dată de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ "Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar alin. (2) prevede că, "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entităţii în sensul celor invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) Comisia Judeţeană de Fond Funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
Întrucât, în cauză, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se emită un nou titlu de despăgubire, întrucât nu este mulţumit de numărul de puncte stabilit prin Decizia de compensare nr. X din 25 iulie 2013, emisă de C.N.C.D. în baza Legii nr. 165/2013, această instituţie-pârâtă are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2226/2015. Civil → |
|---|
