ICCJ. Decizia nr. 2228/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2228/2015
Dosar nr. 464/102/2014
Şedinţa din camera de filtru de la 15 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1268 din 23 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în Dosarul nr. 464/102/2014, s-a respins acţiunea formulată de reclamantele V.A. şi D.T. (născută V.K.), în contradictoriu cu pârâta SC C.N.T.A.R.T. SA.
Instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale pentru lipsa de folosinţă a imobilului situat în Târgu Mureş, P-ţa T. nr. 7, compus din spaţii comerciale în suprafaţă utilă de 92,79 mp, pentru perioada 23 noiembrie 2010 - 7 iunie 2013, cu dobânda legală aferentă şi la plata de daune morale, justificate pe durata mare a procedurii judiciare demarată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a reţinut că dreptul la despăgubire s-a născut la data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 1860/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, în procedura Legii nr. 10/2001, respectiv la data pronunţării Deciziei civile nr. 562 din 7 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pretenţiile materiale ale reclamantelor au fost analizate prin raportare la elementele răspunderii civile delictuale, instanţa de fond apreciind că cererea reclamantelor este neîntemeiată, întrucât nu se poate reţine reaua-credinţă a pârâtei în executarea Sentinţei civile 1860/2010. S-a reţinut că, potrivit actelor dosarului, predarea imobilului către reprezentantul reclamantelor a avut loc la data de 7 iunie 2013, deci la un interval de 4 luni de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în procedura Legii nr. 10/2001, că predarea a avut loc prin bună învoială, astfel că nu este dovedită culpa pârâtei în predarea cu întârziere a imobilului către reclamante. Cu privire la daunele morale pretinse, instanţa de fond a apreciat că durata mare a procedurii judiciare în urma căreia reclamantele şi-au câştigat dreptul, nu a fost cauzată în mod exclusiv de conduita pârâtei, ci şi de cea a reclamantelor care, în unele situaţii au uzat, alături de pârâtă, de căile legale de atac îndreptate împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe reclamantele V.A. şi D.T. au declarat, în termen legal, apel, prin care au solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă: obligarea societăţii intimate la plata sumei de 84.902,85 euro (echivalent a 382.060 RON, calculat la cursul mediu de 4,5 RON pentru un euro) reprezentând prejudiciul suferit în perioada 23 noiembrie 2010 - 7 iunie 2013, pentru lipsa de folosinţă a imobilului; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare pentru suma amintită mai sus, de la data introducerii cererii şi până la plata efectivă a sumei datorate, calculate potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, adică rata dobânzii de referinţă a BNR plus 4 puncte procentuale; obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro, în echivalent de 225.000 RON, calculat la cursul mediu de 4,5 RON pentru un euro şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atât în prima fază procesuală, cât şi în apel.
Prin Decizia civilă nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a admis apelul, a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta la plata către reclamante a despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 8.351 euro, la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, calculate începând de la data introducerii cererii de chemare în judecată (13 februarie 2014) şi până la plata efectivă şi la plata sumei de 2.080 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. S-a menţinut soluţia de respingere a celorlalte pretenţii formulate de reclamante şi a fost obligată intimata la plata către reclamante a sumei de 1.040 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
La data de 20 aprilie 2015 (data poştei) reclamantele au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 mai 2015.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a constat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C11, la data de 6 mai 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit dovezilor din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor-reclamante şi intimatei-pârâte SC C.N.T.A.R.T. SA.
Recurentele-reclamante au depus, în termen de 10 zile, punct de vedere la raport şi au susţinut că recursul este admisibil întrucât dispoziţiile legale anterioare (C. proc. civ. de la 1865) prevedeau că toate cererile având ca obiect pretenţii, cu o valoare de peste 100.000 RON, erau supuse ambelor căi de atac: apel şi recurs. Au arătat că prevederea limitativă din art. XVIII din Legea 2/2013 este una temporară şi discriminatorie şi vizează degrevarea instanţelor judecătoreşti, fiind menită să pună în pregătire aplicarea legii, situaţie care le privează de un grad de jurisdicţie şi încalcă liberul acces la justiţie.
Prin punctul de vedere, recurentele-reclamante au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 16 şi 21 din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părţilor, termen la care instanţa, având în vedere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 2/2013, a amânat judecata recursului la data de 15 octombrie 2015.
Prin Încheierea camerei de consiliu de la data de 1 octombrie 2015, instanţa a dispus respingerea cererii formulată de recurente de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a admis apelul, a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta la plata către reclamante a despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 8.351 euro, la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, calculate începând de la data introducerii cererii de chemare în judecată (13 februarie 2014) şi până la plata efectivă şi la plata sumei de 2.080 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. S-a menţinut soluţia de respingere a celorlalte pretenţii formulate de reclamante şi a fost obligată intimata la plata către reclamante a sumei de 1.040 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, cu menţiunea că decizia este definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în pretenţii (despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a unui imobil), evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON, introdusă după data de 15 februarie 2013.
Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia atacată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele V.A. şi D.T. împotriva Deciziei nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2227/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2230/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
