ICCJ. Decizia nr. 2408/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2408/2015
Dosar nr. 4062/108/2007
Şedinţa publică din 29 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 326 din 24 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 4062/108/2007, Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantului F.N.I. împotriva pârâtei Compania Naţională Poşta Română, Direcţia Regională de Poştă Timişoara, având ca obiect răspundere civilă delictuală. A obligat pe reclamant la plata sumei de 200 RON în favoarea statului, cheltuieli pentru asistenţă judiciară şi a dispus virarea sumei de 200 RON din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Arad, pentru avocat C.l.
Tribunalul a reţinut că reclamantul F.N.I. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională Poşta Română, Direcţia Regională de Poştă Timişoara, solicitând obligarea acesteia la despăgubiri materiale de 100 RON/zi, de la primul termen până la soluţionarea cauzei, referitor la furtul/pierderea scrisorii şi a actelor trimise prin poştă, precum şi la 5.200.000 RON de la pârâta Compania Naţională Poşta Română SA, iar Direcţia Regională de Poştă Timişoara şi Arad să fie obligate, în solidar, la plata pretenţiilor formulate. A susţinut că, vinovată de pierderea corespondenţei trimise la 15 februarie 2006 prin Oficiul poştal XX din Arad, cu confirmare de primire, la ziarul N. Bucureşti este Compania Naţională Poşta Română SA - Direcţia Regională de Poştă Timişoara şi Arad, deşi aceasta i-a acordat o despăgubire de 25,75 RON.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acţiunii, întrucât reclamantul a fost despăgubit conform legii pentru pierderea trimiterii poştale.
În baza probelor administrate, tribunalul a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poştal nr. XX Arad, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar această corespondenţă a fost pierdută. Pârâta a recunoscut că faptul pierderii acestei corespondenţe îi este imputabil şi i-a acordat despăgubiri reclamantului în sumă de 25,75 RON, calculate conform O.G. nr. 31/2002, capitolul 11, act normativ care prevede că răspunderea furnizorului de servicii poştale este limitată ia prejudiciul suferit de expeditor prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrate, iar potrivit art. 42 din ordonanţă pagubele indirecte şi beneficiile nerealizate nu se despăgubesc.
Reclamantul nu a făcut dovada altor daune materiale sau morale, decât cele acordate de pârâtă în baza O.G. nr. 31/2002, astfel că acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar, în baza art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 reclamantul a fost obligat la plata sumei de 200 RON în favoarea statului, cheltuieli pentru asistenţă judiciară.
Prin decizia civilă nr. 118 din 11 iunie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a O.G. nr. 31/2002, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că dosarul nu se impunea fi trimis secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, având în vedere că excepţia invocată de către apelantul - reclamant nu este relevantă pentru soluţionarea prezentului litigiu, în raport de prev. art. 998 - 999 C. civ.
De altfel, pentru aceste raţiuni, curtea a şi revenit asupra deciziei de a transfera dosarul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii, aspectul acesta nefiind determinant pentru pretenţia concretă a reclamantului, în cazul acestuia aplicându-se normele generale ale C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Astfel, art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevedea, în varianta din anul 2009, că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
În acest caz, instanţa civilă, doar în cazul în care ar constatata că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza, text inaplicabil în speţă, pentru argumentele de mai sus.
Pe fond, instanţa de apel a constatat că apelul reclamantului este neîntemeiat, câtă vreme, în baza probelor administrate tribunalul a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poştal nr. XX Arad scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar această corespondenţă a fost pierdută. De altfel, pârâta-intimata a recunoscut că faptul pierderii acestei corespondenţe îi este imputabil şi i-a acordat despăgubiri reclamantului în sumă de 25,75 RON, calculate conform O.G. nr. 31/2002, act normativ care prevede că răspunderea furnizorului de servicii poştale este limitată la prejudiciul suferit de expeditor prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrare, iar potrivit art. 42 din ordonanţă pagubele indirecte şi beneficiile nerealizate nu se despăgubesc.
Instanţa de apel a mai constatat că reclamantul nu a făcut dovada altor daune materiale sau morale, nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, care să atragă vinovăţia şi implicit răspunderea intimatei, din perspectiva dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ.
Astfel, deşi a invocat exista unor prejudicii de ordin moral, reclamantul le-a descris ca fiind determinate de pierderea unei scrisori adresate cotidianului „J.N.", în care apelantul scrisese despre situaţia sa din detenţie, precum şi despre un litigiu legat de succesiunea după defuncţii săi părinţi.
Or, din această perspectivă, instanţa a constatat că reclamantul nu poate justifica, prin intermediul art. 998 - 999 C. civ., existenţa unor prejudicii suplimentare, câtă vreme pierderea corespondenţei descrise nu a contribuit ia pierderea vreunui drept sau a vreunui termen, care să fi contribuit, mai apoi, la consecinţe negative asupra reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Tribunalului Arad.
A susţinut că decizia s-a pronunţat, pe fond, fără a i se accepta cererea de trimitere a dosarului la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara, iar prin aceasta nu i s-a asigurat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, că judecătorii care au pronunţat decizia atacată nu erau titularii completului care a instrumentat apelul, că este de notorietate că serviciile de informaţii supraveghează corespondenţa şi că intimata nu putea justifica pierderea corespondenţei decât în caz de forţă majora, iar în acest, fel i s-a încălcat dreptul la corespondenţă, dreptul de acces la presă şi dreptul la exprimare.
Înalta Curte constată că recursul este nul.
Deşi cererea de recurs formulată de reclamant a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. de la 1865, din cuprinsul memoriului de recurs, astfel cum au fost redate de către recurent, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conţinutul criticilor pentru care se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti, astfel încât, să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa reţinând că din dezvoltarea acestora, nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod.
Ca atare, nefiind structurate şi fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate, stric şi limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici pertinente sub aspectul încălcării legalităţii de către instanţa de apei, modalitatea de redare a nemulţumirilor reclamantului nu se constituie într-o motivare a recursului, potrivit exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi Ia motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Astfel, deşi a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate. Susţinând faptul că, în mod greşit instanţa de apel i-a refuzat trimiterea dosarului la secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, recurentul nu arată care sunt normele de drept încălcate şi nu dezvoltă critici de nelegalitate raportate la această, măsură dispusă de instanţă. De asemenea, face afirmaţia că nu s-ar fi respectat regulile privind compunerea completului de judecată, fără a arăta în concret care sunt normele de drept încălcate şi în ce constă neregularitatea procedurală.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Ca atare, susţinerile reclamantului, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 118 din data de 11 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2448/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2409/2015. Civil → |
|---|
