ICCJ. Decizia nr. 2476/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2476/2015
Dosar nr. 18580/4/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 ianuarie 2015, B.D. a solicitat instanţei – în contradictoriu cu pârâtul B.G.G. – exercitarea autorităţii părinteşti exclusive asupra minorei B.S.M., născută la 28 august 2007, stabilirea domiciliului acesteia la mama reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere pentru minoră, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majorat.
În motivarea cererii s-a arătat că minora s-a născut urmare relaţiei de concubinaj a părţilor care, ulterior s-au separat, reclamanta fiind nevoită să se mute împreună cu copilul în imobilul situat în Galaţi, aparţinând sorei sale, care lucrează în străinătate.
Învestită cu soluţionarea cererii, Judecătoria Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 4575 din 21 aprilie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale [invocată din oficiu, la termenul din 10 decembrie 2014, în acord cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.] şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, privind C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză.
Astfel, se arată, potrivit acestui text dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Or, Titlul III al C. civ. intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, se arată, include numai măsurile cu caracter necontencios (tutelă, curatelă şi punere sub interdicţie), pentru care într-adevăr competenţa revine instanţei de la domiciliul persoanei ocrotite după cum a precizat reclamanta.
Dimpotrivă, dispoziţiile privind exercitarea autorităţii părinteşti şi întreţinerea minorului de către părinţi privesc procedura contencioasă şi sunt cuprinse în Cartea a doua a C. civ., motiv pentru care competenţa se stabileşte prin raportare la dispoziţiile generale privind procedura contencioasă din C. proc. civ., respectiv art. 107 şi urm.
La rândul său, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, prin sentința nr. 7220 din 2 iunie 2015, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Galaţi, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competenţă între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, cauza a fost înaintată, conform cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili instanţa competentă.
Pentru a decide astfel, instanţa în favoarea căreia s-a dispus declinarea a reţinut în esenţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. care, reprezintă o dispoziţie specială ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din acelaşi cod care, prin alin. (1) reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (…)”.
Or, se arată, din referatul de anchetă socială rezultă că minora locuieşte cu mama sa în Galaţi, fiind înscrisă şi la şcoala din localitate.
Se constată că cea de-a doua hotărâre privind declinarea competenţei este cea legală, astfel că Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Galaţi, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 „privind C. civ.”, ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Corelativ, art. 107 alin. (1) din acelaşi cod dispune că procedurile vizând ocrotirea persoanei fizice – deci şi cele privind ocrotirea minorului – sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie, stabilite potrivit legii.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare”.
Art. 114 C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „În cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc”, iar la alin. (2) că „Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ”.
Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi [art. 398 alin. (1)], stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)].
În speţă, acţiunea formulată de reclamantă, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului, exercitarea autorităţii părinteşti exclusive şi plata pensiei de întreţinere – care se referă la măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copilul său minor, rezultat din convieţuirea cu pârâtul – a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 12 ianuarie 2015, după intrarea în vigoare a noului C. civ.
Ca atare, situaţiei juridice invocată prin acţiune, derivând din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, care determină incidenţa regulilor din materia autorităţii părinteşti şi obligaţiei de întreţinere, îi sunt incidente dispoziţiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt şi dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
În raport de textele legale mai sus invocate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din acelaşi cod care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „(…) cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
În speţă, minora B.S.M., locuieşte cu mama sa în Galaţi, aspect necontestat de pârât şi confirmat prin raportul de anchetă psiho-socială efectuat în cauză.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în baza prevederilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2438/2015. Civil → |
|---|
