ICCJ. Decizia nr. 2607/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2607/2015

Dosar nr. 19335/3/2013**

Şedinţa din camera de consiliu de Ia 19 noiembrie 2015

Asupra conflictului negativ de competentă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF fostă secţia a IX-a civilă, reclamanta R.I. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea emiterii titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi, str. V. nr. 23, compus din teren în suprafaţă de 270 mp şi construcţie în suprafaţă de 80 mp conform dispoziţiei din 14 iunie 2007 emisă de Primarul Municipiului Galaţi, obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere calculate de la data expirării termenului de 30 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii, şi a sumei estimative de 100.000 euro, reprezentând contravaloare daune materiale constând în dobânda legală calculată la valorea sumei rezultate în urma expertizei evaluatorii, începând cu data de 14 iunie 2007, cu cheltuieli de judecată.

La data de 14 noiembrie 2013, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 570 din 4 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă, Tribunalul Galaţi, entitate fiind unitatea care a soluţionat notificarea, în baza Legii nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 5 octombrie 2015, Tribunalul Galaţi a declinat la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Galaţi a reţinut că, potrivii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, lege aplicabilă în temeiul dispoziţiilor art. 4 din lege, în cazul în care entitatea investită nu emite decizia în termenul legal, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Conform dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 165/2013, în noţiunea de entitatea învestită de lege este inclusă şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Cum atât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cât şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi au sediul în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolut ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de „entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificaţie următoarele structuri au atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Primăria Municipiului Galaţi a emis dispoziţia din 14 iunie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005 Titlul VII pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Galaţi, str. V. nr. 23, teren în suprafaţă de 270 mp şi construcţie, în suprafaţă de 80 mp, arătându-se în dispoziţie că va fi stabilit cuantumul definitiv al despăgubirilor conform Legii nr. 247/2005 Titlul VII, capitolul III, art. 13 alin. (1) de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. f) din Legea nr. 165/2013, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Cum atât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cât şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, introdusă în cauză la 14 noiembrie 2013, îşi au sediul în Bucureşti, pârâte cu care a înţeles să se judece reclamanta, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, ca instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru cele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2607/2015. Civil