ICCJ. Decizia nr. 28/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 28/2015

Dosar nr. 2247/90/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2015

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia nr. 742 din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul M.G. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 21 ianuarie 2014 a Tribunalului Vâlcea, decizie definitivă.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat două recursuri, cu acelaşi conţinut, reclamantul M.G., primul fiind înregistrat la data de 28 februarie 2014 (expediat cu plic din 26 februarie 2014) şi înaintat la data de 01 octombrie 2014, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare, iar cel de-ai doilea fiind înregistrat la 30 septembrie 204 (expediat cu plic din 26 septembrie 2014) şi trimis ulterior primului, la 13 octombrie 2014 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 23 octombrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, la 31 octombrie 2014, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 65-68 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimaţilor C.J.P. Vâlcea, I.T.M. Vâlcea şi SC M. SRL Vâlcea.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 17 noiembrie 2014 recurentul-reclamant M.G. a depus mai multe cereri prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei gratuite prin avocat, stabilindu-se termen la 8 decembrie 2014, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, conform art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Prin încheierea pronunţată la data de 8 decembrie 2014, Înalta Curte a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice gratuite prin avocat.

Cel de-al doilea recurs (cu acelaşi conţinut) declarat de reclamantul M.G. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 13 octombrie 2014, în Dosarul nr. 3561/1/2014 al instanţei supreme, calea de atac fiind îndreptată împotriva aceleiaşi Decizii nr. 742 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 27 noiembrie 2014 a CF 5 s-a reţinut că Dosarul nr. 3561/1/2014 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 13 octombrie 2014, ulterior primei înregistrări a primului recurs la 01 octombrie 2014 C.F., aşa încât completul de filtru 5 a dispus înaintarea Dosarului nr. 3561/1/2014 la completul de filtru nr. 2, iniţial învestit cu judecarea recursului declarat de reclamantul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 742 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul instanţei supreme nr. 2247/90/2013.

Conform rezoluţiei din 3 decembrie 2014 a C.F., s-a dispus ataşarea Dosarului nr. 3561/1/2014 la Dosarul nr. 2247/90/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, după ataşarea Dosarului nr. 3561/1/2014 la Dosarul nr. 2247/90/2013, cauza a fost înaintată completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursurilor care au acelaşi conţinut la data de 13 ianuarie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul (care are acelaşi conţinut cu cel din Dosarul nr. 3561/1/2014) şi este îndreptat împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea depusă la 20 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamantul M.G. a contestat Decizia nr. 164383 din 15 februarie 3013 emisă de intimata C.J.P. Vâlcea, solicitând obligarea acesteia din urmă, la emiterea unei noi decizii de pensionare, care să ia în calcul şi vechimea în muncă realizată în timpul Şcolii Profesionale Metalotehnica Tg. Mureş, în care a desfăşurat activitate de producţie în perioada 1 noiembrie 1966 -31 iulie 1969, conform carnetelor de sindicat anexate.

Prin sentinţa nr. 72 din 21 ianuarie 2014, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.T.M. Vâlcea. A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât. A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei SC M. SRL. A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceasta.

A admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 164383 din 15 februarie 2013 emisă de C.J.P. Vâlcea. A respins contestaţia formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Vâlcea, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 742 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul M.G. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 21 ianuarie 2014 a Tribunalului Vâlcea, decizie definitivă.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 742 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti atacată cu recursuri, ce au acelaşi conţinut, nu este supusă acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.G., domiciliat în oraşul Drăgăşani, C.J.P. Jud. Vâlcea, împotriva Deciziei nr. 742 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii C.J.P. Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vălcea, jud. Vâlcea, I.T.M. Vâlcea cu sediul în Rm.Vâlcea, jud. Vâlcea şi SC M. SRL cu sediul în com. Lungeşti, jud. Vâlcea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 28/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs